Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Fantastic > Mobil |   



Un înger şi un demon
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Text scris de Dragoş Păian : 
  
Într-o seară ploioasă, când cerul se asemăna cu adâncurile oceanului, privirile celor doi s-au intersectat pentru prima oară. Ascunşi de vederile triste ale muritorilor, un demon şi un înger au căzut pradă unui sentiment primordial şi obscur: iubirea. Ochii ei chihlimbarii au rămas fixaţi pe chipul inexpresiv al brunetului venit din cele mai întunecate hăuri ale Iadului. Deşi a fost instruită să nu stea în preajma celor ca el, ceva o împiedica să îşi mişte corpul. Aripile sale albe au rămas înţepenite, uitase până şi motivul pentru care se afla în acel oraş al oamenilor. Misterul ce îl învăluia o secase de puteri, îi provocase o pierdere gravă de memorie şi o atragea periculos de mult. O atracţie ce îi era complet necunoscută până în acea clipă. 
  
La rândul său, prizonier al frumuseţii orbitoare pe care o afişa îngerul din faţa sa, demonul o studia cu atenţie. Deşi era dezgustat de fiinţe ca ea, picioarele sale refuzau să răspundă la comenzi. De ce reacţiona atât de ciudat în prezenţa duşmanului său de moarte? Căpos din fire, refuza să creadă că sufletul său de mult îngheţat nutrea sentimente pentru un sclav al Raiului. Nu putea concepe asemenea oroare. Natura însăşi se împotrivea acestor sentimente. 
  
Atunci, într-un moment de maximă tensiune, o tensiune ce era pe cale să dea inevitabil în penibil, naiva fată a zâmbit sincer, afişându-şi dantura imaculată. „Un zâmbet ce ar putea face întreg infernul să tremure” gândise strigoiul cu înfăţisare umană. Acel gest copilăresc şi atât de rar întâlnit la cei ca el, i-a furat inima neagră pentru eternitate din motive de nimeni ştiute. Ar fi vrut să îi vorbească fetei cu obrajii roşi, al cărei chip îi părea a fi personificarea divinităţii însăşi, dar înainte de a putea articula o propoziţie coerentă, tânăra dispăru fără urmă. Şocat de golul pe care îl lăsase dispariţia mult prea bruscă a îngerului, îşi întinse mâna, sperând că fata cu părul de aur se ascundea chiar înaintea ochilor săi de un negru profund şi lipsiţi de compasiune. Însă, îşi revenise repede în simţiri şi îşi dăduse seama de ce lucru abominabil era pe cale să comită. O asemenea apropiere faţă de o creatură angelică îi putea cauza moartea. Demonul a pufnit oripilat de propriile fapte şi a hotărât să dea uitării această zi, dar, în sinea sa, regreta profund faptul că nu va mai putea vedea vreodată zâmbetul pur şi inocent al fetei cu aripi din porţelan. Pentru o secundă, ar fi fost în stare să dea buzna în Rai pentru a o implora să îşi dezvăluie numele. Acest gând s-a risipit într-o secundă; unui demon nu-I era permis să comunice cu o fiinţă pură, aceasta era, din punctul său de vedere, singura lege pe care este obligat să o respecte. 
  
În acelaşi timp, undeva pe Meleagurile Luminii Veşnice, un înger naiv şi confuz se confrunta cu dorinţa frivolă de a cădea în păcat. Fata cu ochii de chihlimbar înota fără încetare în oceanul propriei minţi, încercând cu disperare să înfrângă sentimentele misterioase şi ilogice, apelând la raţiune. Nu, nu putea să îşi şteargă din memorie chipul mirific pe care îl studiase cu egoism pe acea stradă blestemată. 
  
-Pe aripile mele, era doar un monstru orbil. Un damnat...un... 
  
Nu putea să îşi continue ideea, ceva o măcina pe interior, un fior teribil puse stăpânire pe trupul său firav, dar nemuritor. Tremurând din toate articulaţiile, a zburat la singura persoana ce îi putea fi de ajutor în acele momente cumplite. Nu avea de gând să cadă victimă unor sentimente prosteşti şi atât de greşite. 
  
A căzut la picioarele singurului arhanghel care îşi călca pe mândrie şi îi vorbea- Mikael, singurul umăr pe care putea plânge liniştită, fără frica nemiloasei prejudecăţi. 
  
-Ce este, prea iubită soră? spuse arhanghelul pe un ton melodic. 
  
Desigur, era o întrebare formală, răspunsul se afla chiar în ochii fetei distruse, ce stătea la picioarele sale. 
  
-Eu... 
  
-Ştiu, draga mea. 
  
-Ce…ce pot face, prea bunule Mikael? Nu vreau să ard în flăcările mistuitoare ale Infernului. 
  
-Nu spune prostii, trebuie doar să combaţi lanţurile blestemate ce ţi-au acaparat inima. 
  
Dacă ar fi fost atât de uşor, dar acele lanţuri refuzau să se lase înfrânte. 
  
-Ştiu, maestre. Îngerii au onoare, nu vreau să fac parte din întunericul său, e o bestie născută din cenuşă şi ură infinită! strigă fata, de parcă erau ultimele cuvinte pe care avea să le rostească vreodată. 
  
Arhanghelul continua să o privească cu îngăduinţă, dar se temea nespus de ceea ce putea citi pe chipul ei plâns. 
  
-Sunt sigur că vei face ceea ce este bine, nu doar pentru tine, ci pentru noi toţi. 
  
Aceste vorbe nu au liniştit-o pe biata fată, ba chiar i-au zdruncinat întreaga viziune asupra realităţii. Se ura pentru faptul că se aflase pe acea stradă nenorocită, ar fi dorit să dea timpul înapoi sau măcar ca un fulger să îi curme existenţa amărâtă. 
  
-Mulţumesc, prea bunule Mikael, muţumesc pentru tot! 
  
Deşi voia ca vorbele sale să pară cât mai sincere, glasul său spart o dăduse de gol. S-a ridicat cu greu de la pământ şi a pornit în tăcere la o plimbare lungă, având suficient timp la dispoziţie pentru a medita, pentru a întoarce fiecare gând pe toate părţile, până când va decide ce este de făcut. Locul său preferat era Lumea Muritorilor, locul pe care îl vizitase de sute de ori şi în care nimeni nu avea să o deranjeze. 
  
Îngerul nu aşteptase prea mult şi o luă la goană spre plaja sa favorită de pe Pământ, o zonă neatinsă de picior străin şi de o frumuseţe rar întâlnită. Obişnuia să stea pe nisipul cald ore în şir, privind spre vasta întindere de apă sau citind neîntrerupt orice îi cadea în mână. Luând o înfăţişare umană, se pregătea să se arunce pe covorul de nisip, dar, de data aceasta, cineva îi invada cu neruşinare ascunzătoarea. Plaja era acum pângărită de un tip brunet şi dubios, ce desena de zor într-un caiet. Îl recunoştea, fiecare trăsătură facială a băiatului îi era cunoscută, deşi aripile cele negre şi odioase îi lipseau. Inima i-o luase la galop, raţiunea îi spunea să plece de acolo, dar faptul că acel individ avea tupeul să stea tolănit pe plaja ei o scotea din sărite. 
  
-Băi, ce crezi că faci aici? spuse fata, apropiindu-se furtunos de misteriosul brunet. 
  
Demonul nu îi răspunse, însă îi aruncase o privire veninoasă. Tăcerea lui o înfurie şi mai tare, lucru ce a determinat-o să dea cu piciorul în nisip, pentru a-l lovi. 
  
-Nu te-a învăţat Doamne-Doamne cum să te porţi? spuse indignat băiatul, aruncându-şi caietul. 
  
În timp ce demonul încerca să se cureţe pe haine, fata zâmbea vizibil satisfăcută. 
  
-O meriţi! Acum, valea de pe plaja mea! 
  
-Ohoho, staţi aşa, s-a enervat îngeraşul. Ce, o să îmi spui o rugăciune? 
  
Râsul isteric al băiatului fu întrerupt de palma ce făcuse contact cu obrazul său. Ochii de culoarea chihlimbarului îl priveau cu furie, de parcă ar fi putut să îl distrugă pe loc. 
  
-Nu ai făcut asta! strigă demonul pe un ton amuzat. 
  
-Oh, ba da! Creatură abjectă ce eşti, îţi dau imediat şi un picior acolo unde razele solare nu ajung niciodată! 
  
Mândră de duritatea pe care o afişa, vigilenţa i-a fost afectată şi se trezise cu o cantitate destul de mare de nisip în păr şi pe umeri. Demonul râdea pe seama expresiei surprinse a fetei-înger, ce se chinuia să îşi cureţe podoaba capilară, cu mişcări neîndemânatice şi frenetice. 
  
-Eşti...eşti...un porc! 
  
-Vai mie, ţi-a intrat nisip în sutien! 
  
-Lasă glumele nesărate, perversule! Bine, dacă nu vrei să pleci tu, plec eu! 
  
Se întoarse 180 de grade, enervată la culme şi dorind să dispară când mai repede din acel loc, dar, spre marea sa surprindere, individul ce îi invadase cu nesimţire locul special, o prinsese de încheietură. Speriată de fiorii ce îi traversaseră braţul, urlă: 
  
-Ia mâna de pe mine sau ţip! 
  
Ameninţarea sa jalnică nu avusese nici un efect, brunetul rămase nemişcat, privind-o intens, de parcă îi putea citi mintea. Însă ea nu cunoştea faptul că, în ciuda caracterului său malefic, demonul nu avea de gând să îi facă vreun rău. Mai de grabă renunţa la nemurire, decât să o rănească. 
  
-Ăsta e ultimul avertisment... 
  
Şocul o făcu pe fată să îşi înghită fraza, băiatul o cuprinse într-o îmbrăţişare puternică, sărutând-o cu stângăcia unei fiinţe ce nu a avut parte de compasiune sau dragoste vreodată. Prinsă în această îmbrăţişare ce se opunea tuturor legilor morale, îngerul înţelesese că de acum nu mai există cale de întoarcere: erau condamnaţi! El devenise păcatul ei, iar ea...lumina blândă din întunecimea sufletului lui. Şi era atât de greşit tot ceea ce făceau, dar sărutul continua să pecetluiască soarta unor personalităţi diametral opuse. 
  
-Iadul ne paşte pe amândoi, şoptise fata, desprinzându-se din îmbrăţişare şi aşezându-se pe nisipul cald. 
  
-Nu trebuie să ştie nimeni. Poate să fie...secretul nostru. 
  
-În orice caz, îţi permit să stai pe plaja mea. 
  
Demonul chicoti. Adora tonul grav pe care îl foloseau îngerii mereu, de parcă soarta omenirii ţinea de cuvintele pe care le rostesc. 
  
-Ţi-a mai spus cineva că eşti un ciudat? 
  
-Mereu, asta e slujba mea! 
  
Aşa a început relaţia celor două personaje, evitând destinele implacabile pe care erau forţate să le urmeze, pe acea plaja uitată de lume. Se întâlneau în fiecare zi, la aceeaşi oră, în acelaşi loc şi se bucurau de intimitatea infinită pe care le-o oferea acea ascunzătoare. El, adesea îngropat în caietul său, desenând de zor, dar cu atenţia îndreptată mereu la spusele îngerului său. Ea exprima în vorbe tot ce îi trecea prin minte şi gesticula dramatic, asemenea unui orator iscusit, neştiind că în toate schiţele demonului era o muza absolută. În ciuda acestor lucruri, apogeul zilei petrecute împreună era atins doar când soarele se retrăgea subtil, lăsând în urmă un apus uimitor, ca mai apoi noaptea să îşi facă intrarea în scenă. Atunci era momentul când cuvintele îşi pierdeau însemnătatea şi se spărgeau de valuri. Fiecare gest conta cât o mie de propoziţii, iar timpul se oprea chiar acolo, pe acea plaja. 
  
Deşi acele clipe păreau magice şi de nepătruns, în ochii tânărului demon se putea citi o tristeţe pe care se străduia din greu să o ţină ascunsă. Această tristeţe ar fi putut ruina fragila stabilitate pe care o mai avea intactă fata ce stătea tolănită în braţele sale. Pentru moment avea să o protejeze de crunta realitate, avea să protejeze acel zâmbet divin ce „ ar putea să îl facă până şi pe Lucifer să se îndrăgostească”. 
  
Astfel au trecut luni întregi, zilele începeau diferit, dar se terminau la fel, vremea neprielnică sau timpul nu reprezentau o problemă. Amândoi adorau ploaia, ba chiar şi violenţa necontrolată a unei furtuni, deoarece aminteau de prima dată când privirile lor s-au intersectat. Dar orice lucru frumos şi pur are un sfârşit, iar sfârşitul acestei poveşti naive de dragoste a venit mai repede decât s-ar fi aşteptat cineva. Tragedia a lovit scurt, dar mortal, în inima unui înger ce tânjea după pace şi linişte. 
  
Acea după-amiază fatidică începuse cât se poate de normal, nimic nu dăduse de bănuit că totul avea să se năruiască atât de uşor. Ca de obicei, fata credulă s-a aşezat pe nisip, stând în deplină linişte. A mai fost nevoită în trecut să îşi aştepte demonul, punctualitatea nefiind caracteristica sa forte. Doar că, de această data, aşteptarea nu va avea finalitate. Trecuseră ore, poate luni sau poate secole; îngerul cel naiv pierduse noţiunea timpului şi, de asemenea...îşi pierduse şi minţile. Stătea întinsă pe suprafaţa de nisip, privind în gol, continuând să aştepte persoana pentru care şi-a călcat onorea în picioare şi pentru care a riscat totul. Cel mai mare coşmar al său se adeverise, până la urmă...un demon e un demon, o fiinţă fără scrupule, ce a aşteptat momentul oportun pentru a distruge un suflet. Fata ar fi plâns în hohote, dar, în disperarea ei, rămăsese fără lacrimi sau suspine de durere. Aripile sale, cândva de o frumuseţe rară, se dezintegrau încet, dar sigur. Penajul cel alb se transformase în praf. Tot ce mai rămăsese din acest înger era o creatură dizgraţioasă şi cu inima frânta. Singura salvare ar fi fost suflarea rece a morţii, dar cum poţi pune capăt unei entităţi nemuritoare? Avea să îşi trăiască eternitatea pe acea plajă, înecată în vidul durerii, continuând să aştepte, acum că Raiul avea porţile închise pentru ea. Ironic, dar nu îl ura pe el, îşi ura propria persoană mai mult decât orice. Se considera o vietate patetică, ce a căzut pradă întunericului şi acum era condamnată la o veşnicie de regret. 
  
Doar dacă ar fi cunoscut adevărul...Acel „demon” chiar a iubit-o! Dovadă stau toate schiţele din caietul său, doar că nu a mai avut timpul necesar să o avertizeze de răul ce îi pândea. A făcut greşeală să ascundă acel malefic inevitabil şi acum era prea târziu. Undeva, departe de acea plajă, băiatul cu ochi negri suferea profund, închis în cele mai adânci hăuri ale Iadului… 
  
Timisoara,08.03.2016 Dragoş Păian 
  
Referinţă Bibliografică:
Un înger şi un demon / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1894, Anul VI, 08 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!