Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



REVERIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Text de Alexandra Abrudean (16 ani): 
  
Toate zgomotele din cafenea: vocile, bâzâitul aparatalului de espresso, clinchetele și zăngăniturile paharelor și farfuriilor îmi răsună în urechi, încât abia pot auzi melodia de pe fundal. Mă uit insistent la ecranul laptopului, care stă pe măsuța de lemn, și încerc să îmi adun toate puterile pentru a începe să tastez. Toate eforturile sunt însă inutile, fiindcă nu pot nicicum să mă concentrez. De fiecare dată când ating tastele, gândul îmi zboară într-un loc îndepărtat, de parcă ar vrea să se ascundă de eseul la istorie. Niciodată nu am înțeles istoria, așa că este destul de dificil pentru mine să scriu o propoziție care să aibă legătură cu viața din secolul al nouăsprezecealea, darămite să fac un întreg eseu. 
  
Împăcată cu ideea că va trebui să vin din nou aici și să fac nimic altceva decât să-mi storc creierul, în speranța că voi reuși să scriu măcar jumătate de pagină, sting laptopul și îl vâr în ghiozdan. Nici nu o mai aștept pe chelneriță să vină și să îmi preia comanda – ador cafeneaua asta, însă singurul lucru care mă enervează este faptul că personalului îi ia o veșnicie să își dea seama de existența clienților. Așadar, ies din încăperea în care plutește un miros de boabe de cafea, fiind gata să mă îndrept spre casă, însă mă opresc în pragul ușii. 
  
Ce se întâmplă?, îmi repet eu de vreun milion de ori în cap, în timp ce fac o rotire completă, pentru a găsi un răspuns la întrebare. 
  
Soarele strălucește pe cer ca o minge de foc, ce aruncă raze transparente în fiecare colțișor al întregii lumi, însă adierile de vânt compensează, echilibrând natura. La prima vedere, totul pare normal – o zi frumoasă, spre sfârșitul primăverii, când arșița începe să își facă apariția, încetul cu încetul. Totuși, sunt destul de sigură că ceva nu este în regulă. Femeile poartă rochii cu crinolină, precum cele pe care le vezi numai în filme, iar bărbații sunt îmbrăcați în costum, având tot felul de jobenuri pe cap. 
  
Ignor orice teorie care mi se ivește în minte, hotărâtă să ocolesc toată această paradă, însă o femeie îmi sare în față, făcând ca inima să îmi sară din piept. Obrajii ei rotunzi se înroșesc rapid, în timp ce gesticulează, agitată, din mâini. O aud comentând ceva despre ținuta mea, și, înainte să pot riposta, mă prinde de încheietura mâinii, și mă trage după ea, până la o trăsură cu patru cai de un alb pur. 
  
Ca și cum cuvintele nu ar vrea să îmi iasă din gură, rămân tăcută pe tot restul drumului, având destul timp să o analizez pe femeia de lângă mine. Niște bucle blonde și perfecte au reușit să evadeze de sub pălăria imensă pe care o poartă − o pălărie atât de ciudată, și totuși, atât de frumoasă, cu toate acele flori colorate, care reușesc să îi completeze ținuta. 
  
Abia când trăsura se oprește, îmi dau seama cât de repede a zburat timpul pe lângă noi, și o văd din nou pe însoțitoarea mea, cum începe să se agite, de parcă i-ar clocoti sângele din corp. Uimită, admir casa în fața căreia ne aflăm. Nu am nici măcar o idee unde sunt, și încep să cred că poate nu a fost o decizie prea bună să mă las să fiu, practic, răpită, însă nu pot să mă întorc în timp, încă o dată. Nu știu cum, dar, aparent, deja am făcut asta. 
  
Gertrude – așa am hotărât să-i spun, fiindcă mi se pare un nume potrivit pentru ea – îmi face semn cu evantaiul din mâna dreaptă, și o urmez, fără să stau pe gânduri. Trecem printr-o grădină încântătoare, plină de flori cu petale îmbălsămate de un parfum înduioșător, un parfum magic, ce atrage o mulțime de fluturi. Ocolim o mică fântână arteziană din care țâșnesc mici firișoare de apă, iar apoi mergem în continuare, pe o potecă de piatră. 
  
Când în sfârșit ne oprim, observ că suntem într-o cameră destul de micuță, cu un tapet roz-trandafiriu, care îmi atrage atenția. Gertrude își închide și lasă evantaiul pe o măsuță, iar apoi se îndreaptă spre dulapul din colțul opus al camerei și începe să scormonească în el. Nu îmi ia mult să îmi dau seama ce face: îmi caută o rochie. 
  
Mă uit la reflexia mea din oglindă. Corsetul parcă mă lasă fără suflare, iar, pe lângă acest fapt chinuitor, simt că voi leșina din cauza căldurii. Mi-aș dori să fiu în acest moment într-o cameră cu aer condiționat, sau cel puțin cu un ventilator, fiindcă acel evantai s-a dovedit a fi inutil. Lăsând aceste lucruri la o parte, pot spune că rochia arată magnific – este crem spre gălbui foarte deschis, cu mâneci scurte și cu niște volănașe drăguțe la tiv. Materialul catifelat îmi mângâie pielea, în timp ce fac o piruetă. Mă simt în tocmai ca o prințesă; singurul lucru care îmi lipsește este tiara. O surprind pe Gertrude cum mă urmărește, cu un zâmbet plin de mândrie pe față. Mă mai lasă câteva minute în care mai fac vreo sută de piruete, până amețesc, iar apoi mă cheamă să mă așez pe un scaun de lemn, pentru a-mi aranja părul. Când îmi termină împletitura complicată, îmi face din nou semn să o urmez, iar apoi iese glonț din încăpere. 
  
Mă conduce până într-o sală imensă, după care dispare misterios, amestecându-se printre mulțimea de oameni, care sunt mult prea preocupați să vorbească între ei, pentru a-mi remarca existența. O sală festivă, mă gândesc. De ce m-a adus într-o sală festivă? Ce caut eu aici, de fapt? Mă holbez la candelabrul care atârnă din tavan, deasupra capului meu. Milioanele de cristale lucesc puternic, creând forme mici și ciudate pe pereți. Fac câțiva pași în spate, și tresar, atunci când simt că am călcat pe piciorul cuiva. Mă întorc atât de rapid, încât colierul cu pietre de chihlimbar îmi sare, și dau cu ochii de un bărbat, îmbrăcat la patru ace, cu un costum care îi vine perfect și cu cel mai fermecător zâmbet pe care l-am văzut vreodată. 
  
Deodată, cineva începe să cânte la pian, iar întreaga sală este inundată de un sunet liniștitor. Parcă văd notele plutind prin aer, pe lângă mine, de fiecare dată când clapetele sunt atinse. Vreau să îmi cer scuze de la bărbatul pe care l-am călcat pe picior, însă îmi întinde mâna, înainte să pot spune ceva. Zâmbetul lui este magic, și mă simt de parcă aș fi vrăjită. Mă las să mă conducă în mijlocul sălii, ocolind cuplurile care deja s-au format. 
  
Ne lăsăm conduși de val, și sunt destul de surprinsă că știu să dansez vals, fiindcă mă așteptam ca din prima secundă din care am început să dansăm, să îl calc, încă de câteva ori, pe picioare. Totuși, se întâmplă total opusul - mă simt ca și când aș fi ușoară ca o pană, încât plutesc la câțiva centimetri deasupra podelei, în timp ce pașii noștrii se potrivesc. Am impresia că toată lumea se oprește din dansat și se uită la noi, iar nu după mult timp, îmi dau seama că acest lucru nu este doar în capul meu. O grămadă de priviri sunt ațintite asupra noastră, și, în timp ce facem o plecăciune scurtă, toate persoanele din sala imensă ne aplaudă zgomotos, de parcă ar avea tălăngi în loc de mâini. 
  
Lăsăm în urma noastră mulțimea care a început din nou să se distreze, și mergem până la o măsuță din lemn, unde sunt două cești din porțelan și un ceainic, cu modele florale. Bărbatul se așează pe unul dintre scaune, își trece mâinile peste cutele formate pe sacoul gri, aranjându-se. Mă așez, la rândul meu, pe scaunul liber, cu cea mai mare grijă, pentru a nu agăța cumva rochia pompoasă, iar apoi, cu o mișcare rapidă, partenerul meu de dans apucă ceașca din dreptul său, și mi-o întinde, spunând, cu o voce groasă și puțin răgușită: 
  
— Aici e Frappuccino-ul de ciocolată. 
  
Clipesc de câteva ori, încercând să îmi dau seama dacă am auzit bine, fiindcă sunt destul de sigură că așa ceva nu există în această perioadă. Confuză, mă holbez la ceașcă, dar aceasta începe să își piardă conturul, iar după câteva secunde, nu mai este deloc. Mă uit în jurul meu, și văd că sunt încă în cafenea. Chelnărița – care în sfârșit hotărâse să își facă apariția cu comanda mea – mă privește ca și când s-ar întreba dacă nu am pățit ceva, însă se întoarce pe călcâie și pleacă la o altă masă. 
  
Nu pot să mă abțin, și surâd, datorită reveriei pe care tocmai am avut-o. Sorbind din Frappuccino, încep să scriu la calculator. Poate că acest vis mi-a arătat o parte minusculă din viața din secolul al nouăsprezecelea, însă a fost îndeajuns încât să-mi stârnească curiozitatea și creativitatea. 
  
Timisoara, 01.03.2016 Alexandra Abrudean 
  
Referinţă Bibliografică:
REVERIA / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1887, Anul VI, 01 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!