Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Condescendenţă (fictiune)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Îmi plac teribil dimineţile în care poţi să dormi cât vrei, să stai cu ochii închişi, fără ca cineva să-ţi tulbure liniştea. Ador ferestrele termopan, de la oraş, cu jaluzele, care-ţi prelungesc euforia somnului, cât vrei! O greşala “istorică” am făcut atunci când am socotit utilă intervenţia asta şi la casa mea de la ţară. Norocul e că acolo stau numai vara şi-mi permit să dorm cu termopanele deschise sau doar rabatate…ca să aud greierii, cucuvelele…  
 
*  
 
-Eu sunt Mihai Pătraşcu!  
 
Am ochii încă închişi...  
 
....într-o iarba moale şi caldă. Mihai se joacă, cu un fir de iarbă mai lung, pe trupul meu. Aş zice că mă gâdilă, că mă mângâie, că vrea să mă enerveze... Soarele îmi oferă generos acea “Vitamina D, pe care noi, majoritatea românilor, n-o avem”. Şi n-am nevoie de „Detrical”...cum tot zice una, la tv.  
 
Mihai e foarte aproape. Îi simt respiraţia, mirosul corpului. Firul de iarbă pare mai degrabă o pană. Chiar mă gâdilă! Deşi n-am deschis încă ochii, să-l văd, mi-l imaginez pe tip: înalt, plete creţe, ochii mari, cafenii...(Am jucat odată jocul ăsta de imaginaţie, la un curs de engleză, la Babel- “Mr.W.” ...ţin minte! „Să descriem o persoană, doar auzindu-i vocea!”). Mă deranjează, totuşi, un miros straniu, nepotrivit...de oaie, de cioban...de transpiraţie abundentă?  
 
Deschid ochii contrariată: omul ăsta chiar stă pe o bundă ciobănească! E frumos, mult mai frumos decât mi-l imaginam. Pe coama dealului de lângă mănăstirea Găbud, un mitoc al mănăstirii Oaşa, îmbrăcat în port popular oltenesc, bărbatul cel chipeş zice, aproape răstit:  
 
-Şi Carmen, când ziseşi că vine?  
 
-Soru-mea? Fac şi eu pe nebuna, tot olteneşte.  
 
-Nu, bă, soru-mea!  
 
Mă ridic în şezând. Asta-i culmea! Pentru aşa ceva mă deranjează, din clipa mea de linişte? Pentru... „soru-mea”?  
 
Podişul Târnavelor se vede în limpezimea lui, până la Cheile Turzii.  
 
„Iată Raiul pământesc!” exclam, cu toată convingerea, desfăcând larg braţele!  
 
Un tren, ca o jucărie pentru copii, taie verdele nesfârşit al peisajului, sfârtecându-l. De la fânul proaspăt cosit, strănut. Strănut cu puterea unui alergic...  
 
*  
 
În camera mea, de la parter, în Timişoara, e aproape întuneric. Nu pentru că ar fi noapte, ci pentru că aşa mă odihnesc eu. Îmi şterg nasul, ca un trompetist. Cine e acest Mihai Pătraşcu?  
 
Sar din pat, direct la „nenea Google”! Găsesc pe Wikipedia: “Mihai Pătrașcu (17 iulie 1982, Craiova - 5 iunie 2012, New York) a fost un cercetător în informatică teoretică, care și-a desfășurat ultima parte a activității la Massachusetts Institute of Technology în Boston…bla , bla, bla…”  
 
Într-un articol comemorativ, scris în 22.12.2015, se consemnează că prima lui soţie (sufletul său pereche!) se numea Corina, iar pe sora lui (ca şi pe a mea) o cheamă Carmen!  
 
Brîîîî!!!!! Ce treabă am eu cu omul ăsta? Nu citesc chestii de informatică, despre informaticieni…  
 
Ba, uite, într-un interviu din 24 aprilie 2007, publicat în „Metropotam”, zice o treabă haioasă: “ Românii nu sunt proşti, dar au o serie de complexe şi frustrări foarte enervante.”  
 
Mă uit la poze. El e!  
 
Ce păcat de tinereţea lui! La nici 30 de ani, să te stingi aşa…absurd!  
 
Mint! Îmi plac informaticienii! Sunt cei mai fascinanţi oameni pe care-i cunosc!  
 
Bogdan, de exemplu, un fost elev de-al meu… În liceu, un anonim, cu ochii mici şi plete creţe…ca ale lui Mihai ăsta…cum îi mai zice? L-am întâlnit apoi, prin studenţia lui (sau după?) ras pe cap (cică nu ştiu ce eczemă făcuse, de la stres). Of, jumătate din nebunia atracţiei lui era tocmai “lâna” aia creaţă!  
 
Faţă de Bogdan nu am/ nu pot să am secrete. Are “progrămelul ăla”, de-mi repară comp-ul de oriunde…de la job, de pe telefon…  
 
Dar nu e doar atât. El ştie, fără să i-o spun, toate stările mele sufleteşti. Cu mult înainte de “marea descoperire” a prof.Jeffrey Jenkins, de la BYU (Universitatea Young Brigham, din SUA) el îmi putuse descrie, ca într-un joc: furia, frustrarea, confuzia, tristeţea…după simplele mişcări ale mouse-lui. Traiectoriile trasate nu mai erau drepte sau curbate uşor, ci zimţate, cu întreruperi bruşte. Paradoxal, cu cât aveam stări negative mai puternice, din cine ştie ce motiv, mişcam mouse-ul mai lent.  
 
Mi se păruse necinstit, îmi venise chiar să plâng de supărare când am citit azi, un articol din ziar, tocmai despre asa ceva. Cine îi furase ideea? Cui i-o mai spusese şi fusese vândut de “Iuda”? Mai mult, ăia se lăudau că cercetează… ceea ce lucrează Bogdan acum! Cică vor scoate, în scurt timp, aplicaţia aceasta pentru telefoanele mobile, “în cazul în care atingerea degetelor va înlocui mişcarea mouse-ului”.  
 
Trebuie să-l caut, să-i spun! El nu citeşte ziarele “de bârfe şi minciuni”.  
 
Îl sun!!!!!!!!!! Insist!!! Nu-mi răspunde!  
 
“Of, copile drag, ţine-ţi gura-nchisă, până termini cercetarea!!!” îmi venea să-i strig, din toţi rărunchii.  
 
Acum mi-ar trebui drăcia aia chinezească, a lui Duan Feng, de la Nankai! De ce n-a inventat şi gălbejitul ăla o maşina care merge ca gândul de repede?  
 
Cu / ca…Cui îi pasă de nişte biete prepoziţii?  
 
Adevărul e că nici nu-l mai urăsc aşa de tare de când a zis că face aplicaţia pentru toţi consumatorii, nu doar pentru handicapaţi (cum proiectase iniţial). Numai că cine ştie cât timp o să le ia celor de la Great Wall Motors să o materializeze?!  
 
Mă şi văd, ca un cavaler Jedi, din telefonul căruia izbucneşte sabia-laser (Şi ce dacă sunt femeie în toată firea? Mi-am descărcat deja, gratuit, de pe Google, Lightsaber Escape) ca să-l apăr pe Bogdan, ca-n “The Force Awakens”!!!!!!!  
 
-Salut, profa! mă ia pe nepregătite “oaia mea fără lână”, “Bogdănel, şoric de purcel”. N-am suflat o vorbă, stai liniştită! mă asigură şi-ncepe să râdă.  
 
Telefonul îmi tremură-n mână. Niciodată nu trebuie să-i spun nimic. El îmi dă răspunsurile direct, la toate frământările mele. Îmi place vocea lui, liniştea pe care mi-o toarnă în suflet. Îl am în minte, cu ochii ăia mici, imposibil de mici, ca de veveriţă şi cu coama încâlcită, în care am visat să mă dezmierd (şi nu o dată!). Poate tocmai de-aia se poartă ras în cap…ca să nu mă ispitească!  
 
-Aici, toată lumea e cu capul plin de horincă. Am venit s-o mai văd pe bunica, cât mai e în viaţă. O să-ţi aduc langoşi cu varză! Mi-i face când plec, pentru că ştie cât preţuieşti tu torturile de Sărbători! Dar spune-mi, m-a căutat Mihai?  
 
Care Mihai? Mă încrunt, gândindu-mă…  
 
Mihai Ioniţă, doctorul, nu m-a sunat de Crăciun (şi e primul an în care n-o face). Oare de ce?  
 
Mihai Lungu, care…  
 
Înlemnesc! Dacă mă întreabă de Mihai Pătraşcu? Ăla cu costumul naţional, mort la New York, care se lăfăia pe pajiştea de la Găbud?  
 
-Dacă-ţi dictează ceva, să notezi!  
 
Să notez? Ce? M-a întrebat doar când vine “soru-sa”?  
 
Îi închid! Mă simt (a câta oară?) folosită!  
 
Nu, nu se poate să-mi facă şi Bogdan asta!  
 
Mi s-a întâmplat de prea multe ori în viaţă! Uneori, am conştientizat, alteori, nu.  
 
Prima data, când am înţeles că e ceva în neregulă cu mine, a fost acum vreo 10 ani.  
 
*  
 
Eram inspector de limba română, la nivel judeţean. Şefa noastră, din minister, era o combinaţie de erudiţie şi habotnicie greco-catolică. Ne-a dus, la una dintre întâlniri, la o mănăstire fondată de nişte italieni, la Snagov.  
 
“Complexul monahal al călugărilor carmelitani desculți, de la Ciofliceni – Snagov, îmbină într-un mod unic și armonios elemente arhitecturale occidentale (catolic – italian) cu cele specific românești, fiind opera comună a unui arhitect ortodox român, Tudor Rădulescu, și a unui arhitect catolic sloven, Andrej Stepancic…” - ţin minte, ca acum, începutul prezentării Pr. Antonio Prestipino, italian de origine, cel care s-a ocupat de întregul proiect de construcție, încă de la începuturi.  
 
Nu mai văzusem ceva mai frumos, până atunci! Mi se păruse că nimerisem într-un platou de filmare sau într-un laborator experimental. O sală putea fi transformată, de la pupitrul fratelui Luigi (un fel de DJ tehnico-religios) într-o catedrală ortodoxă, ori greco-catolică, ori…ce religie voiai. Geamurile se camuflau, se acopereau cu vitralii, deveneau rotunde, lunguieţe, fumurii sau orbitor de luminoase…  
 
Jumătate din clădire era amenajată gen hotel, cantină-restaurant, săli de conferinţă, iar în cealaltă jumătate, unde nu aveam voie, erau “chiliile”(Gurile rele ziceau că ascund o reţea de informaticieni, certaţi cu legea, de prin toate ţările, care lucrau orice, pentru oricine le dădea bani). Aici, în România, nu se ia nimeni de ei, pentru că finanţează mereu campania viitorului preşedinte. Au un fler, mafioţii ăştia…  
 
Pentru că sufăr groaznic de enterocolită, mai ales când schimb apa, m-am trezit, după un episod, de “nevoi personale”, singură, pe culoarul intens luminat, prea luminos, pentru o mănăstire. Grupul inspectoarei noastre intrase într-una din încăperi, dar nu ştiam în care. “Dacă se roagă, e linişte. Nicio şansă să-i găsesc prea repede”.  
 
*  
 
Amintirea asta mă chinuie groaznic, de câte ori îmi revine. De ce o provoc ?  
 
Mă ia o durere de cap insuportabilă. Mi-oi fi luat pastilele toate? De tensiune? De tiroida? De diabet?  
 
Las-o dracului de amintire!  
 
Mă întind. Lumina e puternică, ca şi acolo. Dar am jaluzelele coborâte!  
 
Cred că-n altă viaţă am fost bufniţă sau liliac…  
 
-Zii, măi , dolofănel, când ziseşi că vine soru-mea?  
 
Mihai e lângă mine. “Ce vrea şi mortăciunea asta?” îmi zic răutacios. Luna rece o fi de vină! I-o fi “trezit” la viaţă pe insomniacii din vecie şi ăştia şi-au uitat calea. Bine că mai e aşa o prostie abia în 2034!  
 
-Ce treabă am eu cu “soru-ta”? mă răstesc, ridicându-mă iar, ca o păpuşă de porţelan, în fund.  
 
-Te uitaşi şi tu, măcar cu-n ochi, la “pozele” ăstea?  
 
Ţinea, pe o tabletă deschisă, un fişier notat: “Corina & Bogdan”.  
 
Acum chiar mă enervase. Ce treabă are “noul Zelea Codreanu” cu mine si cu Bogdan? Pe mine, nu mă ştiuse, în scurta lui viata. Asta e sigur! Poate pe Bogdan…?  
 
Ticălosul! Şi eu îl consideram cel mai bun prieten al meu!  
 
Blestemat să fie cel care a inventat cuvântul “prieten”! Şi toţi neghiobii care l-au scris prin dicţionare şi ni l-au băgat adânc în suflet şi-n gânduri!  
 
Mihai proiectează, pe peretele dormitorului meu, unde tronează Maica Domnului cu cele şapte săgeţi, imaginile arhivate.  
 
<
 
Icoana aceasta este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură. Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă: patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr, șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului, în această Icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin hainele Sale…>>  
 
-Femeie, te focusaşi pe ce-ţi arătai ori ba?  
 
Văd imaginea numerotată cu numărul 7. Habar n-am ce prezentase înainte.  
 
Am cumpărat icoana după moartea fiicei mele. Un înger, care-a trăit doar o zi. Nici nu m-au lăsat s-o văd!!!! Şi era tot o zi de Crăciun!  
 
Lacrimile-mi înceţoşează privirea. Copilul meu!!!!!!!!  
 
-Lasă prostiile, femeie! De Ea am eu grije!  
 
De cine? De Maria mea? (Aşa aş fi vrut să-i pun numele, ca o ofrandă adusă Fecioarei; dar Egoista Aia mi-a luat-o înainte de-a-mi vedea copila. Ce vină am eu că Ea nu Şi-a putut salva Odorul??)  
 
-Ţi-ai luat un pix şi hârtie? insistă, la telefon, Bogdan, care sunase din nou.  
 
Mă ridic hipnotic şi îmi iau carneţelul de pe noptieră. Îl ţin acolo, pentru că mereu am “idei”. Trântesc, fără să vreau, sticluţa de parfum Gucci. O am de la Snagov…de la italieni…  
 
-Uitaşi pentru ce ne găsirăm acum? mă apostrofează Mihai.  
 
Ce e cu nebunii ăştia în dormitorul meu?  
 
Dar mai ales mă enervează cumplit săgeţile Mariei!!! Îmi amintesc de toată suferinţa mea! Iau tabloul şi-l pun în sertar.  
 
-Fii atentă, că-ţi dictez! Dacă nu înţelegi ceva, scrie după imagine! Pictează! Îţi arăt eu unde am ajuns! Înţeleseşi ori ba?  
 
-Ai luat un pix normal, nu creion sau pix modern, de-ăla ce se şterge uşor? se aude Bogdan din spiker-ul telefonului.  
 
Da, am un pix ieftin, cu pasta groasă.  
 
Ăştia m-au drogat cu captagon! – gândesc, sugrumată de spaimă.  
 
-Unde te duseşi iar, disperare de muiere ce eşti? oftează Mihai, la capătul răbdării, şi-mi ia în mâini capul răvăşit.  
 
Pe peretele meu, lipsit de Sfânta Fecioară cu şapte săgeţi, se succed “chestii”… pentru revoluționarea domeniului de structuri de date! Mihai scrie febril, pe mica tabletă, iar imaginile de pe perete se succed rapid, rapid, tot mai rapid…  
 
“Nu primim cu Steaua, noi suntem fani Rapid!” scrisese unu pe uşa apartamentului, acum, de Crăciun! Jur! Am văzut postarea pe Facebook!  
 
Râd ca o năroadă…  
 
-În domeniul cercetării (MIT, IBM, MADALGO și din 2009 la AT&T) Mihai Pătraşcu are multiple lucrări în informatică teoretică, citate pe plan mondial de 480 de ori (Google Scholar Citations) și a obținut multe premii, dintre care: - premiul pentru cel mai bun student în cercetare din SUA și Canada, 2005 - premiul pentru cea mai bună lucrare la Conferința ICALP, 2005 - premiul pentru cea mai bună lucrare la FOCS, 2008 - premiul Presburger în 2012…- îmi răsună în urechi vocea lui Bogdan. Îţi dai seama?  
 
Mă doare mâna! Carneţelul nu-mi ajunge. Încep şi scriu pe cearşaf, pe perini…pe maini, pe picioare, pe sani, pe burtica, pe coapse…Nu înţeleg nimic. Poate nici nu trebuie!  
 
Mi-e rău! Îmi vine să vomit…  
 
*  
 
Pe culoarul altădată luminat al călugărilor carmelitani, de la Snagov, e, în sfârşit, întuneric. La lumina lunii pline, a Crăciunului, fratele Luigi şi o femeie îmi dau ajutor. N-o văd bine, dar întreb:  
 
-Carmen? Tu eşti?  
 
-Da! Ai probleme cu apa? Nu mai bea de la dozator! Cere, mai bine, un pahar de vin, când ţi-e sete. Au călugării un vin bun…de slujbă.  
 
Luigi îmi dă să beau, din căuşul palmelor lui, un vin dulce, foarte dulce, extrem de dulce…  
 
Nu e vocea surorii mele! Nu e ea! Dar cine?  
 
Într-o rază de luna, îi văd femeii aparatul auditiv. Sora lui Mihai nu aude cu o ureche! Am citit asta undeva (“Are, totodată, o privire orbitoare, care îi trădează inteligența. Mai are și o luciditate brutală și nu se ferește de consecințele acestei lucidități”)!  
 
-Eu sunt Corina, dar nu prima soţie a lui Mihai!  
 
-Ştiu. Doar mi-a fost cumnată, un timp…  
 
În chilia-cameră de hotel, regăsesc parfumul dulce, Gucci. M-a frapat din prima clipă luxul de-a avea, la baie, doar produse originale. Un adevărat răsfăţ!  
 
Pe cearşaf, după ce m-au aşezat, cu grijă, au început să se scurgă textele şi cifrele scrise de mine, în dormitorul din Timişoara. În mâinile umede, strâng carneţelul plin de notiţe. Literele, cifrele alunecă din el, de pe corpul meu…  
 
-E scrisul lui Mihai! E continuarea ultimei sale teze! strigă înfiorată, prăbuşindu-se-n genunchi, sora lui.  
 
Îmi sărută mâinile, picioarele…  
 
-Mihai!!! Mihai, tu eşti????? Acum începi o lucrare nouă?  
 
Ăsta e cadoul de Crăciun, promis, pentru el şi pentru mine? întreabă Carmen, fermă, uitându-se adânc în ochii preotului Antonio Prestipino, care dă din cap aprobator, solemn, vizibil marcat de ceea ce vede.  
 
Fratele Luigi fotografiază, înnebunit, fragmentele scrise pe cearşaf, pe corpul meu… Contaminate de lumina blitz-ului, textele dispar. Cei trei mă răsucesc fără milă, ca să poată fotografia totul, pentru că nu trebuie să mă ridice!  
 
*  
 
În uşă se aud bubuituri puternice. Mi-e frică!!! Pleoapele mi s-au înţepenit grele, ca de plumb. Mâna mă doare cumplit! Mirosul parfumului Gucci îmi taie respiraţia!  
 
Aud cum cei care bocănesc au reuşit să pătrundă… în apartament!  
 
-Corina! Corina, uită-te la mine! Deschide ochii! Mă auzi? Sunt eu, Carmen! Sora ta! Uite, a venit şi Bogdan!  
 
-Am încercat s-o ţin antrenată într-o discuţie…am condus cât am putut de repede… am anunţat-o şi pe sora ei, fiindcă mi-am dat seama că se petrece ceva grav…le explică Bogdan celor de la SMURD.  
 
-Vă rog să părăsiţi încăperea şi să ne lăsaţi să ne facem treaba! ordona mustăciosul de pe salvare. Deschide, rogu-te, geamul, îi zice unuia dintre brancardieri, că ne sufocăm de la parfumul ăsta răsturnat! Poti să duci de-aicea şi covorul?  
 
“Parfum şi miros de oaie udă!!!!!” îmi vine să glumesc, dar limba uscată şi ţeapănă nu mă ascultă…îmi zgârie doar dureros gura, pe lângă tubul de oxigen, atât de brutal vârât pe gât…  
 
În mâna stângă, strâng, cu putere, carneţelul în care am scris.  
 
-Pare o criză de diabet. Cu Sărbătorile, toţi fac abuz…mormăie, pentru sine, mustăciosul.  
 
Mă urcă pe targă, ca pe un animal rănit. Medicul îi dă surorii mele carneţelul, în care rămăsese notat… doar un cuvânt: condescendenţă!  
 
Brancardierii coboară în fugă cu mine, până la maşina de intervenţie.  
 
Pe peretele interior al pleoapelor, îl văd pe Mihai, ca-n icoana mea, costumat în Fecioara Maria. Ţine în braţe o fetiţă…o fi Maria mea? Doar pe ea o pomenesc când tămâiez colacii de Crăciun…  
 
Mihai îmi zâmbeşte:  
 
-Italienii ansamblară fragmentele fotografiate pe o tabletă Apple Ipad Mini cu ecran retină!!!!! I-o dădură surorii mele, aşa cum promiseră, pentru banii primiţi. Dar n-avură codul de acces la noul limbaj! Să-şi bage-n fund copia! Să nu pierzi carneţelul, că e belea! Ştii că unul dintre sensurile cuvântului condescendenţă, pe lângă cel de bază, e “aer de superioritate, infatuare, semeție” (peiorativ vorbind)?  
 
Să-nveţe toţi limba română, frate!  
 
*  
 
Mă trezesc buimacă. E ora 19,00. Lângă rezerva “de lux” a Spitalului Judeţean, îi aud pe cei doi medici: cel de pe salvare şi cel de gardă, vorbind:  
 
-Nu e de la glicemie. Nici de la tensiune. Ce să zicem familiei?  
 
-Spune-le ceva grav, că, dacă dă colţul, cu aparţinătorii o să te judeci! Moarta o să tacă mâlc.  
 
Lângă mine e Bogdan, dormitând, ca o bombă dezamorsată...  
 
În hol, soră-mea încearcă să aţipească. Îi cade capul, când spre stânga, când spre dreapta, ca acele unui ceasornic, manevrat de o mână nedibace.  
 
Mă întind şi iau, fără o vorbă, telefonul de pe noptieră. Am un mesaj necitit: “De Sfântul Ion, ne întâlnim, la părintele Pantelimon, la Găbud. Să-l aduci şi pe Bogdan! Crăciun fericit!”  
 
*  
 
Oare bufniţele din faţa casei mele, de la ţară, o să facă pui şi anul acesta? O să las termopanele deschise, să le aud zborul...  
 
Notă: CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.  
 
Timişoara, 25.12.2015 Corina-Lucia Costea  
 
 
Referinţă Bibliografică:
Condescendenţă (fictiune) / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1862, Anul VI, 05 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!