Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 2114 din 14 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

LA CARTOFI, LA HELIADE ÎNTRE VII (o filă din albumul cu amintiri al anului 1981)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Înainte de 1989, elevii din Republica Socialistă România făceau, din a doua jumătate a lunii septembrie și până la sfârșitul lui octombrie, practică agricolă. Că era vorba de cartofi, ceapă, struguri sau gogoșari, pionierii și UTC-iștii dădeau cinste patriei și partidului, răspunzând "Prezent" la chemarea de a oferi o mână de ajutor la strânsul recoltei. Aceștia, repartizați în serii de câte două săptămâni, aveau școala altfel în silozuri, în vii sau la ferme.  
 
În București, renumite erau silozul de ceapă din Berceni și cel de cartofi de la Heliade între Vii, aflat la ieșirea din Pantelimon. La Heliade între Vii am făcut și eu cea dintâi practică agricolă în 1981, ca elevă în clasa a noua la Școala Centrală din București. Acest eveniment a rămas memorabil pentru mine datorită neobișnuitei asocieri dintre numele marelui om de cultură Ion Heliade Rădulescu și cuvintele "între vii". Auzeam în premieră de Heliade între Vii și, în naivitatea mea, îmi imaginam cum umbra autorului "Sburătorului", asemenea umbrei lui Mircea la Cozia, se plimba cu mâinile la spate printre șirurile întinse de viță-de-vie, cugetând la creațiile pe care le lăsase posterității.  
 
Lucrurile se complicau când, la cuvintele “Heliade între Vii”, adăugam silozul de cartofi. Dacă umbra unui scriitor mai putea avea o oarecare corespondență cu fructele bahice în ceea ce privea inspirația la scris, era clar că barabulele pe care învățăceii de la Școala Centrală urmau să le sorteze la Heliade între Vii nu sugerau nimic poetic. Prin urmare, silozul de cartofi și Heliade între Vii îmi stârneau neliniște, antipatie și nedumerire prin absurditatea legăturii dintre ele.  
 
Începând cu 15 octombrie 1981, am luat deci, timp de două săptămâni, drumul viilor din Pantelimon. Practica începea după-amiza. Clasele a noua și a unsprezecea intrau în șut de la ora prânzului, după clasele a zecea și a douăsprezecea, care sortau cartofi dimineața.  
 
Ca să ajung la Heliade între Vii, străbăteam Bucureștiul dintr-un capăt în celălalt, schimbând trei mijloace de transport în comun, toate aglomerate până la refuz. Deși plecam de acasă cu o oră înainte de începerea sortatului, călătoream pe prima scară și întârziam zilnic. La siloz, nimeni nu se apuca de sortat până nu se aduna toată formația. De aceea, celor care depășeam sfertul academic, șeful cel mare de la Heliade între Vii, un tovarăș în halat albastru și cu basc negru pe cap, ne făcea de fiecare dată morală pentru lipsa de punctualitate. După muștruluială, tovarășul ne explica din nou la toți cum stătea treaba cu sortarea, ne semnala greșelile pe care le făcusem la separat cartofii buni de cei răi și, în final, ne ura spor la muncă.  
 
Deși silozul era închis, containerele cu cartofi se găseau sub cerul liber. Cartofii erau, în mare parte, stricați, mucegăiți, îmbrăcați în crustă de pământ uscat, miroseau urât și aveau o consistență puțin mai dură decăt cea a meduzelor proaspăt scoase din apa mării. La sortat, înghițeam praf și ne umpleam din cap până-n picioare de colb. După prima zi de practică agricolă, mi-am adus mănuși de lână și, cu ele în mâini, despărțirea cartofilor de dat la gunoi de cei oarecum buni de aruncat în tigaie a devenit mai ușoară.  
 
Însă acest lucru conta mai puțin, căci tovarășul în halat albastru era greu de mulțumit, fiind aproape tot timpul cătrănit din cauza noastră, a practicanților, pentru că, zicea el, ba nu sortam cartofii cu simț de răspundere, ba pierdeam vremea sporovăind unii cu alții, ba ne apucau foamea și setea când nu era cazul și luam pauză de masă pe nepusă masă.  
 
Munca o încheiam când se lăsa întunericul. Atunci, o porneam, cătinel, către casă, orbecăind înapoi spre stație. Ne suiam în aceleași mijloace de transport ticsite, care se târau pe străzi slab luminate, și încet-încet, pe măsură ce ne apropiam de centrul orașului, mi se părea că ieșim la liman. A doua zi, cu forțe proaspete, reluam lupta cu cartofii.  
 
Cu toate că nua durat decât două săptămâni, practica la cartofi parcă nu se mai termina. Într-una din seri, obosită și sătulă de atâția cartofi sortați, mă întorceam spre casă cu troleibuzul 79. Am găsit un loc liber și m-am așezat lângă un domn în vârstă. După o stație, acesta, dornic de vorbă, mi s-a adresat:  
 
- De unde vii, tată?, m-a întrebat.  
 
- Fac practică la cartofi, la Heliade între Vii, i-am răspuns.  
 
- Departe, a zis el.  
 
- Departe.  
 
- Eu vin de la un prieten care a murit, a continuat domnul. Nu l-a durut nici măcar o unghie, niciodată. A fost sănătos tun. Și ieri, odată s-a arcuit și a murit.  
 
- Dumnezeu să-l odinească, i-am spus.  
 
A urmat un moment de tăcere. Între timp, troleibuzul a ajuns la intersecția străzii Lemnea cu Calea Victoriei.  
 
- Vezi, tată, aici, la parterul blocului vechi de după restaurant..., a reluat discuția vecinul meu, arătând cu mâna dincolo de Restaurantul Podul Mogoșoaiei, înspre capătul Căii Victoriei.  
 
- Da, am zis eu.  
 
- În ’44, acolo se afla o bodegă. Eram și eu tânăr pe atunci, flăcău. Mâncam la bodega aia aproape în fiecare seară. Ce mâncare bună aveau, ce băutură… Aduceau vin de la Panciu și țuică de prună de la Pitești. Mai încolo, pe strada Sevastopol era Fabrica de Pâine “Bărăganul”. Am luat într-o zi, pâine de acolo. 34 de oameni eram la rând. I-am numărat. Am cumpărat pâinea și când să plec, s-a auzit alarma. Începea bombardamentul. Am fugit să ma ascund. Strângeam pâinea în brațe și alergam. Mi-a zis unul de la rând: “Vino, să ne ascundem aici”. Știa el un adăpost. Am scăpat. Ceilalți de la rând au murit toți. N-au mai apucat să găsească o ascunzătoare.  
 
Apoi, schimbând vorba, m-a întrebat:  
 
- Pâine cu cartofi ai mâncat vreodată, tată?  
 
În cele din urmă, am mâncat și pâine cu cartofi. În 1990, am cumpărat de la Brutăria Deutschland prima pâine cu cartofi, scumpă foc, că doar era “specialitate”. Negreșit că nu cu cartofi de la Heliade între Vii fusese făcută pâinea aceea.  
 
În rest, amintirea momentelor de la siloz m-a bântuit în toți anii de liceu. Lucrul acesta mi se întâmpla mai ales când ningea. În acele clipe, trăiam o suferință amestecată: puțină tristețe, multă frustrare și o durere nedefinită și goală.  
 
Corina Diamanta Lupu  
București  
14 octombrie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
LA CARTOFI, LA HELIADE ÎNTRE VII (o filă din albumul cu amintiri al anului 1981) / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2114, Anul VI, 14 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!