Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016        Toate Articolele Autorului

LA CE SE GÂNDEA DOAMNA WHISTLER?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
James Abbott McNeill Whistler și-a pictat mama. Celebrul tablou realizat de el a fost numit simplu, "Mama lui Whistler". Ceea ce se știe mai puțin despre această pânză este că a apărut din întâmplare. Pentru că manechinul pe care îl aștepta să îi pozeze nu a putut să îl onoreze cu prezența, ci să folosească alt model. De aceea, a rugat-o pe pe Anna Whistler, cea care îl adusese pe lume, să îi ia locul femeii absente.  
 
În această pictură, Anna, o persoană în vârstă, sobră, îmbrăcată în negru, a fost înfățișată din profil, într-un decor auster, parcă de doliu. Totul în jurul ei arată cernit. Singurele lucruri ce dau strălucire imaginii sunt dantelele sumare cu care ea și-a împodobit capul și rochia, batista de dantelă pe care o ține în mâini și aurul verighetei din deget. Pe scurt, mama lui Whistler pare o femeie resemnată, cu un fiu faimos, și care, în timp ce el întinde cu pensula culoarea pe șevalet, se gândește la ceva sau la cineva. Iată de ce, "Mama lui Whistler" lasă impresia că ascunde, la fel ca și Gioconda, un mister. Prin urmare, să fie tabloul acesta o șaradă greu de dezlegat? Să avem oare, de-a face cu o a doua Mona Lisa?  
 
Așa s-ar părea, la prima vedere. În realitate însă, Anna Whistler nu duce cu sine vreo taină. Că arată ca și acum ar păstra pentru totdeauna un secret este meritul faimosului ei fiu, al cărui talent se vede pe deplin în realizarea acestui portret. Însă ea nu este o Mona Lisa, ci o femeie obișnuită, care, pe când băiatul ei o pictează, se gândește, într-adevăr, la ceva anume. Dar nu la ceva de nemărturisit, ci la ceea ce chibzuiește, clipă de clipă, dintotdeauna, fiecare femeie și mamă: cum să își împartă mai bine timpul între casă și piață, ce să pregătească pentru prânz și cină, cum să își planifice banii, astfel încât să îi ajungă să mai cumpere și ceva util în gospodărie, ce rețetă diferită de desert să încerce, unde se găsesc cele mai bune și mai ieftine zarzavaturi, ce provizii să facă pentru iarnă ori cum s-ar putea să îi rămână și ei zece minute libere, ca să apuce măcar să pună ochiurile pe andrele la un model nou de tricotaj.  
 
De altfel, ca orice mamă adevărată, Anna Whistler nu s-a supărat pentru că fiul ei nu a ales-o de la început ca model. Nu i-a reproșat niciodată că a chemat-o în pripă, să o picteze, pentru că o giocondă a lipsit de la întâlinirea planificată. Mamele își iubesc odraslele și le văd întotdeauna ca pe niște copii neajutorați, chiar dacă fiul și fiica au devenit de mult, adulți și chiar dacă, din când în când, își mai lasă mama, pe locul al doilea. Ele înțeleg mai bine ca oricine, mersul lucrurilor. Pentru aceasta, Anna Whistler a fost și va rămâne mai mult decât Mona Lisa, reprezentând spiritul maternității.  
 
Pe 8 Martie, Anna Whistler și toate femeile-mame pe care ea le întrupează își sărbătoresc ziua.  
La mulți ani, MAMA LUI WHISTLER!  
 
Corina Diamanta Lupu  
București  
4 martie 2016  
Referinţă Bibliografică:
LA CE SE GÂNDEA DOAMNA WHISTLER? / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1890, Anul VI, 04 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!