Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 1796 din 01 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

DE VORBĂ CU SFÂNTA VINERI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1 Decembrie. La munte ninge. Reclamele de Black Friday au expirat. Pe străzi, lume puțină. Frigul mușcă. La televizor a început parada de Ziua Națională a României. Stau în fotoliu cu computerul în față și caut pe Google fotografii de demult cu parcul copilăriei mele, parcul Regina Maria. La vremea aceea, numele de Regina Maria fusese preschimbat în România Muncitoare: inițialele se păstraseră.  
 
De altfel, parcul arăta complet diferit atunci. În centrul său, un rond mare de trandafiri având în mijloc un mare vas ornamental Art Deco stârnea admirația trecătorilor. Puțin mai încolo, retrasă, se găsea căsuța paznicului, o gheretă din lemn, cu o singură ferăstruică, la care atârna o bucată de perdea ieftină. Jumătate din parc a fost desființată când s-a construit noul Pod Grant. Străzile liniștite, cu case nepretențioase ce îl înconjurau, au fost șterse de pe fața pământului. În locul lor s-au ridicat blocuri. Singura rămasă neschimbată este Biserica Sfânta Maria, care era pe atunci, parte a parcului.  
 
O întâmplare trăită aici, în copilărie, îmi răsare în amintire. Într-o vară, obișnuiam să petrec zilnic câteva ore în România Muncitoare. De fiecare dată când mă aflam acolo, prin parc trecea, venind dinspre biserică, o bătrânică înconvoiată sub povara unei legături de lemne pe care o căra în spate. Femeia era mică de înălțime, slabă și firavă. Hainele îi erau sărăcăcioase, iar în picioare purta papuci de cauciuc. Avea chipul brăzdat de ani și în ochii ei stinși se citeau resemnarea și durerea. Ființa aceasta mă intriga, mă uimea și îmi stârnea curiozitatea. Dintr-un motiv anume, mă simțeam solidară cu ea. Era desprinsă parcă din povestea în care Sfânta Vineri cobora din cer și se plimba printre oameni, ca să vadă cât de bune le sunt faptele.  
 
Într-o zi mi-am luat inima în dinți și, cu toate că nu o cunoșteam, i-am tăiat calea și am salutat-o. S-a oprit. Am intrat în vorbă cu ea:  
 
- De ce duceți lemnele acestea în spate? am întrebat-o.  
 
- De nevoie, mi-a răspuns ea, domol.  
 
- Ați fost la biserică? am continuat într-o doară.  
 
- Am fost, mi-a spus ea și a început să își depene povestirea. Știu biserica aceasta dintotdeauna, de când s-a construit. Când a fost gata, s-a adunat puhoi de lume aici, la târnosire. Printre cei chemați s-au aflat Regina și Patriarhul. Le-am văzut fața așa cum te văd pe tine acum. Era într-o duminică, aproape de Crăciun, în anul 1934, pe 16 decembrie. Vântul îndoia crengile pomilor. Corbii zburau în stoluri și cerul se înegrise de aripile lor. Un soare fără putere răsărise și gerul picura fiori în fiecare din cei ce putuseră să ajungă la biserică. Dar nimeni nu simțea frigul, atât eram de fericiți că ne strânsesem acolo.  
 
Ascultând-o, mă întrebam dacă nu cumva în fața mea stătea chiar Sfânta Vineri cea din basm. Regină, patriarh? Regina era, sigur, dintr-o poveste, iar cuvântul patriarh îl auzeam pentru prima dată. Ca să mă asigur că rostește adevărul, am întrebat-o pe nerăsuflate:  
 
- O cunoșteați pe Regină?  
 
- O știa toată lumea. Atunci a fost singura data când am zărit-o în carne și oase. A trecut pe lângă mine la venire și la plecare. Ea mai fusese o dată aici, când s-a pus temelia bisericii. S-a făcut vânzoleală mare în locul acesta cât s-a înălțat biserica. Șase ani au muncit zidarii și meșterii la construirea ei. La sfârșit, după rânduială, au fost poftiți la sfințire Regina și Patriarhul, mai-marii vremii, cei ce au zugrăvit biserica, soț și soție, și acel care a tăiat în lemn horbota scării și mobila dinăuntru. S-a petrecut o mulțime de oameni pe aleile parcului, pe 16 decembrie 1934. Erau și copii între ei; așa ca tine. Țineau în mâini flori și crengi de brad. Ne înfățișasem cu toții îmbrăcați de sărbătoare. Ce mare, mare bucurie am trăit atunci! Când s-a încheiat sfințirea, s-a aprins marea lumină din mijlocul bisericii, un policandru adus tocmai de la Viena.  
 
- Erați tânără?  
 
- Cum altfel? a șoptit ea, pierdută în gânduri. Eram tânără și mă amăgeam că nu o să îmbătrânesc, că așa o să rămân mereu. Dar uite, au zburat anii și nimeni n-a găsit încă tinerețea fără bătrânețe!  
 
Mă uitam cu atenție la ea. După ce o auzisem vorbind, nu mi se mai părea slabă și firavă și nici zdrențele de pe ea nu se mai deslușeau. Chiar se asemăna cu Sfânta Vineri din poveste.  
 
- Lemnele din spate unde le duceți? am adăugat, căci curiozitatea nu mi se stinsese.  
 
- Gătejele acestea? Acasă, a răspuns ea cu un oftat. Cu ele îmi fac mâncarea pe un cuptor cu lemne.  
 
Cuptor cu lemne? Tot așa citeam și în povești, că Sfânta Vineri gătea pe un cuptor cu lemne. Să știi, mi-am spus, că Sfânta Vineri e femeia aceasta! Prea știe multe și ce vârstă o fi având, de a trăit ea în vremea unei regine? Fără îndoială că Sfânta Vineri a trecut prin parc ca să-i vadă pe copiii neascultători și să-i pedepsească! M-a cuprins frica de ea, așa că după un săr’mâna grăbit, am rupt-o la fugă.  
 
Toată vara, bătrâna Sfântă Vineri a tăiat parcul, cu legătura de surcele în spinare, venind dinspre biserică. Vara următoare, am uitat de ea, căci nu și-a mai potrivit drumul prin România Muncitoare.  
 
Cufundată în amintiri, nu am observat că s-a terminat parada de 1 Decembrie. Pe Podul Grant treceau cei care au asistat la defilare. Am deschis geamul și i-am privit. În timp ce mă uitam la ei, unul din elevii de clasa zero din bloc a ieșit să se joace. Pentru că nu avea tovarăși să îi țină de urât, s-a cocoțat într-un copac. Îi privea și el pe cei ce se întorceau. Iată, mi-am zis, un alt copil asemenea micului erou de la Marea Unire, care a strigat “Trăiască România dodoloață!” Oare va rosti și acesta aceleași cuvinte? Voi auzi încă o dată, după mai bine de o sută de ani, “Trăiască România dodoloață!”? Ca și cum mi-ar fi înțeles gândul, de acolo, din copacul în care se suise, băiatul a rupt tăcerea. Plin de hotărâre, acesta a început să țipe cât îl țineau puterile: “Eu vara nu dorm, eu vara nu dorm, eu vara nu dorm!”  
 
Corina Diamanta Lupu  
 
București  
 
1 decembrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
DE VORBĂ CU SFÂNTA VINERI / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1796, Anul V, 01 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!