Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Constantin Ştefan Şelaru         Publicat în: Ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Constantin Ştefan ŞELARU - CHELTUIELI INUTILE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sunt pensionar după o viaţă de muncă în calitate de militar şi jurist, în curând sper să reuşesc să ajung la vârsta de 72 de ani şi sunt pe cale ca să trag concluzia tristă că am regresat drastic adică în mod concret, am devenit un asocial deoarece cu tot efortul depus nu mă mai pot încadra deloc în actuala societate democratică din ţara în care locuiesc şi încă mai am impresia că ar fi Ţara mea pe care îmi este din ce în ce mai greu ca să o recunosc, de fapt aproape imposibil.  
 
Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai obsedat de imaginea majorităţii celor din jur care sunt mulţumiţi ori nepăsători şi chiar fericiţi, ba de ce nu, foarte emoţionaţi în aşteptarea rezultatelor din viitoarea campanie electorală şi nu lipseşte mult ca să participe chiar şi la pariuri organizate ad-hoc mizând pe candidaţii dintre care prea mulţi, beneficiind de clemenţa unei legi oribile adoptate parcă de ei înşişi fiind astfel de-abia ieşiţi din arestul poliţiei ca urmare a săvârşirii a numeroase mârşăvii împotriva concetăţenilor sau a Ţării, condamnări de onoare cu care şi-au împodobit cu mândrie biografiile. Plimbându-mă printre oameni sau urmărind emisiunile programelor TV constat cum concetăţenii mei prinşi în această sarabandă electorală au uitat pur şi simplu ori li s-au şters instantaneu din memorie o sumedenie de fapte execrabile care au fost săvârşite de majoritatea candidaţilor cărora sunt pregătiţi ca în apropiata competiţie electorală să le acorde fără ezitare votul şi toată încrederea lor.  
 
Mai mult, fiind din ce în ce mai mult terorizat de propria-mi îndoială asupra echilibrului raţionamentului meu, independent de voinţa mea, datorită contribuţiei exagerat de binevoitoare a mijloacelor mass-media sunt nevoit ca să asist mult prea des la asediul jurnaliştilor asupra recenţilor eliberaţi de prin celule fie datorită clemenţei total deplasate a celor care ar fi trebuit ca să-i păstreze acolo, fie a cine mai ştie ce matrapazlâcuri pretins „legale” săvârşite de cei plătiţi de noi ca să asigure suveranitatea legii şi a climatului de ordine din societate. Drept urmare, cu mare surprindere asist până şi la „lecţiile” de conduită civică pe care tocmai aceste exemplare aparent umane ni le transmit cu toată devoţiunea contând probabil pe faptul că astfel le vom urma exemplul.  
 
Aproape zilnic ori pe parcursul lungilor nopţi albe, mă tot străduiesc să înţeleg unde greşesc de mă simt din ce în ce mai des ca un refulat al acestei societăţi moderne ori străin în Ţara mea însă probabil că lestul enorm de greu al educaţiei pe care am primit-o pe parcursul atâtor ani şi-a pus amprenta care pe zi ce trece devine din ce în ce mai strivitoare şi deci, imposibil ca să mă pot debarasa de ea. Cu tot efortul pe care l-am făcut nu am reuşit ca să şterg din gândirea şi comportamentul meu lecţiile de educaţie, sfaturile şi învăţămintele primite din partea părinţilor, a bunicilor şi a rudelor mele pe parcursul copilăriei petrecută într-un sat de munte din Judeţul Buzău, apoi pe parcursul instruirii şcolare urmată de rigorile de neuitat ale şcolii de ofiţeri înnobilate cu asimilarea valorilor de necontestat ale anilor de studenţie la Facultatea de Drept, toate înmagazinate într-un fief privat pe care l-am purtat constant şi continui să îl am asupra mea cu cea mai mare grijă până ce voi părăsi definitiv această lume în care nu mă pot adapta deoarece constat că, în cei 44 de ani de viaţă scurşi până în anul de graţie 1990 m-am învăţat ca să nu fur, ca să respect şi să apăr drepturile semenilor mei, suveranitatea legii, să nutresc dragoste pentru Ţara mea în spiritul Demnităţii Naţionale mai ales că, militar fiind, am depus Sfântul Jurământ pe Tricolorul Ţării mele, legământ de care, odată trecut în rezervă la cerere nu am fost dezlegat şi nici nu aş fi acceptat ca să o facă cineva vreodată alăturându-mă astfel sufleteşte bravilor mei strămoşi care n-au ezitat ca să-şi jertfească viaţa pentru Sfânta noastră Românie.  
 
Dar nu se poate ca să greşesc! Ceva rău s-a petrecut în sufletul românilor mei, ceva care asemenea unui virus duşmănos le-a ros şi continuă să le roadă demnitatea, dragostea de Patrie şi de neam, acel ceva care le-a modificat firea, caracterul şi gândirea, care i-a potopit sub povara unei nepăsări distructive de unde nu mai au nici o speranţă ca să se elibereze şi de care încă nu au devenit conştienţi că trebuie să se debaraseze cât mai repede.  
 
Păi, cum poate fi înţeleasă apatia milioanelor de plătitori de taxe şi impozite care astfel îşi aduc un aport substanţial la plata salariilor magistraţilor, procurorilor, poliţiştilor, a celor din serviciile speciale, prefecţilor şi a celorlalţi funcţionari publici care, după ce au fost instruiţi pe sume considerabile suportate de la bugetul statului şi au semnat contractele individuale de muncă obligându-se ferm ca prin întreaga lor activitate profesională să servească Ţara, Legea şi Poporul neprecupeţindu-şi nici viaţa prin jurământul depus pe Biblie?! Cum de acest popor asistă nepăsător de atâţia amar de ani la aşa zisa ”privatizare” fără să realizeze că de fapt, sub ochii lor se petrece cel mai ordinar jaf al economiei naţionale care astfel a dispărut în totalitate, cum de acceptă explicaţiile ori justificările facile, primite din partea celor care ar trebui să răspundă drastic pentru arbitrariul mârşav manifestat constant şi practic, a refuzului lor categoric de aplicare cu stricteţe a dispoziţiile legale potrivit Constituţiei prin respectarea cu sfinţenie a literei de lege înscrisă ca atare în cuprinsul acesteia şi anume: ”NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE!”  
 
Păi, cum mai au puterea şi curajul procurorii şi magistraţii care, de la înălţimea rangului lor, să admire nepăsători cum infractorii pe care pretind că i-ar fi judecat, sfidându-i, părăsesc sala de judecată în hohote de râs şi onorând cu interviuri obraznice asediul jurnaliştilor buluciţi în aşteptarea lor la ieşirea din sălile de judecată unde doctrinarii noştri susţineau cândva cu evlavie că se înfăptuieşte ACTUL DE JUSTIŢIE iar cei judecaţi ar trebui ca să păşească pe treptele sacrului edificiu cu smerenie şi mai ales cu încrederea desăvârşită în dreptatea care se va face în mod neîndoielnic în numele adevărului apărat prin prezenţa Crucii şi a Bibliei prezente în sala de judecată.  
 
Păi, cum de nu se întreabă nimeni ce rost mai are inventarul zilnic al infracţiunilor de jaf săvârşite constant în România, infracţiuni pe care autorităţile desemnate prin lege ca să instrumenteze dosarele cauzelor respective se limitează numai ca în batjocură să ”ia notă” şi periodic să informeze formal Naţiunea că fie ar fi operat prescripţia şi deci respectivele cauze au fost pierduse iar autorii infracţiunilor se străduiesc să îşi cheltuiască banii furaţi prin Bahamas, Capri sau cine mai ştie pe unde, fie, respectând aceeaşi notă batjocoritoare de informare nepăsătoare şi astfel pretinzând că astfel ar calma Naţiunea foarte liniştită de altfel, autorii acestei acalmii ne comunică „la diverse” că ori au prea multe dosare în lucru şi nu mai pot face faţă efortului, fie câteva sute de dosare au fost practic uitate prin sertare şi astfel ”le-a rezolvat” prescripţia!  
 
Păi, cum de Naţiunea asta atât de răbdătoare şi de raţională, bine şi eficient organizată în tăcere de cei care, datorită lui Ceauşescu nu prea ajungeau cum le era cheful la averea Ţării, au sărit brusc cu mic, cu mare ca să-l împuşte pe tiran iar apoi, calmându-se definitiv şi la fel de brusc au asistat cât se poate de nepăsători şi de satisfăcuţi cum un oarecare, un neica-nimeni adus de vânt a pulverizat în folos propriu superba flotă comercială a României evaluată de el la suma de ”ZERO LEI!” iar din sala de judecată a ieşit în aplauzele furtunoase ale asistenţei şi călduros felicitat de onorata instanţă de judecată?  
 
Păi, cum se face că aceeaşi Naţiune de eroi neînfricaţi care i-au zdrobit pe toţi duşmanii care au îndrăznit să ne cotropească Glia strămoşească, au asistat impasibili la televizor cum o oarecare, o individă venită de aiurea şi instalată dintr-o condamnabilă eroare politică – ca atâtea altele! - pe tronul Camerei Deputaţilor, a adoptat mai ceva ca la barbutul de pe maidan un act normativ falsificând la modul grosolan numărul aşa zişilor votanţi în timp ce privea indiferentă la camerele de luat vederi care transmiteau în direct ştirea la televizoare pentru ca pensionarii militari să se bucure la primirea neaşteptatei veşti că duduia le-a furat sume consistente din pensii deoarece haznaua Ţării secase iar complicea ei, o oarecare Udrea, avea mare nevoie de bani pentru şmecheriile ei. Şi a fost cât se poate de explicabil faptul că, împotriva individei nu s-a luat absolut nici o măsură deoarece, un asemenea dosar care ar fi necesitat audierea a milioane de martori oculari era extrem de greu de instrumentat aşa că, respectiva cauză penală a fost abandonată iar eroina, nevenindu-i să creadă că a scăpat basma curată după ordinăria săvârşită, s-a lăsat iute de politică şi s-a apucat de fătat plozi ca să aibă la dispoziţie argumente solide pentru eventuala aprobare a potenţialelor cereri ale ei de graţiere care i-ar fi fost extrem de necesare.  
 
Dar totul a rămas ca la început şi nimeni nu a schiţat nici cel mai elementar gest ori sunet pentru a nu tulbura cumva somnul raţiunii plătiţilor Naţiunii dar care însă nu se ştie dacă le-a născut ceva în afară de imaginea milioanelor şi a miliardelor de euro şi dolari care sunt şterpeliţi aproape zilnic din sărăcia României în timp ce, onorabilii noştri procurori şi judecători îi condamnă pe bandă rulantă pe autorii jafurilor la câteva zile de izolare într-una din sufrageriile vilelor somptuoase edificate cu o parte din banii furaţi, după care, se va trece prompt la pedeapsa grea de supraveghere judiciară perioadă în care respectivii se vor putea duce nestingheriţi oriunde vor avea chef ca să-şi conducă micile lor afaceri adică, prin Dubai, prin Monaco, Lichtenstein ori de ce nu, prin exotica Panama sau Insulele Virgine Britanice!  
 
Iar pe acest fond, anacronismul gândirii mele a început ca să pălească aflând tot din presă că, indiferent de neajunsurile constatate în sănătate, salariile funcţionarilor, pensii, medicamente, învăţământ şi alte angarale, Ţara va face un foarte necesar efort nobil pentru susţinerea campaniei electorale context în care partidele vor beneficia de o finanţare destul de generoasă de câteva sute de milioane de lei motiv pentru care, în mod cât se poate de discret, au fost păstrate vechile salarii, pensiile se vor mai majora dar …într-un viitor oarecare şi aşa mai departe contând astfel pe nemurirea pensionarilor şi legendara capacitate de supravieţuire a lor chiar şi după anii grei petrecuţi pe front ori ulterior prin puşcăriile comuniste. Şi de-abia acum a început ca să mi se lumineze încetişor perspectiva ghicind că în fond, Ţărişoara asta de unde tot fură ăştia şi nu i se mai isprăveşte desaga asta fără fund o formează ei înşişi, şmecheraşii ăştia de politicieni care una-două îşi inventează câte un partiduleţ sub steagul căruia se înjură unii pe alţii, se mai şi ciupesc uneori după care se pupă prieteneşte ori mai execută şi câteva zile de puşcărie că numai aşa dă bine la CV-ul lor şi încep să pricep că în fond, tocmai asta înseamnă în realitate DEMOCRAŢIA!  
 
Că doar scrie la şi istorie că după ce grecii au inventat democraţia, fiecare naţiune mai hotărâtă şi-a inventat propria ei democraţie cum de pildă americanii care, odată sosiţi acolo în turneu i-au căsăpit pe indieni iar cei rămaşi i-au închis în lagăre în timp ce, pentru muncă i-au confiscat pe negri africani. Exemplul lor a fost urmat şi de belgieni care, pentru a mai pune stavilă omorurilor dintre triburile de africani s-au apucat ei gospodăreşte să omoare vreun milion de negrişori iar pentru a asigura instalarea păcii între triburi, celor rămaşi în viaţă le-au tăiat mâinile ca să nu mai poată apuca suliţele şi arcurile. Deoarece nu prea îmi venea să cred, din curiozitate am mai chestionat câţiva occidentali şi am aflat de la ei că în realitate au cucerit unele ţări şi le-au transformat în colonii asemănătoare noii ordini din România nu pentru a le cotropi ci pentru A-I ÎNVĂŢA CUM SĂ SE ADMINISTREZE! Cum de nu mi-am dat eu seama de realitate până acum şi mai ales, de sacrificiile pe care le-au făcut şi le fac bieţii noştri de politicieni a căror participare directă la vânzarea Ţării a fost şi mai mult ca sigur că este foarte scump plătită de cei care foarte bine intenţionaţi doresc neapărat să ne înveţe cum să ne gospodărim şi astfel, să ne administrăm Ţara scăpându-ne de grija investiţiilor atât de costisitoare dar necesare exploatării bogăţiilor minerale şi a gazelor de şist recunoscute ca fiind extrem de toxice pentru mediu?  
 
Măi să fie, dar de un asemenea trai pe vătrai lipsit de griji pe care să le preia străinătatea cu ajutorul şi sacrificiu patriotic al politicienilor nu am putea beneficia şi noi ăştilalţi, apoliticii? Nu de mult, în timp ce mă zbuciumam pentru a găsi ceva de făcut în scop de a câştiga ceva bani cu care să mai suplimentez pensia necesară familiei, un cunoscut mi-a dat soluţia sfătuindu-mă cât se poate de serios:  
 
„PĂI BINE MĂI OMULE, DACĂ AI NEVOIE DE BANI, DE CE NU INTRI ŞI TU ÎN POLITICĂ PENTRU A PUTEA FURA LINIŞTIT CĂ DOAR AŞA NU TE VA ÎNTREBA NIMENI DE SĂNĂTATE?!”  
 
Cu întreaga mea consideraţiune,  
 
Col. (r) av. Constantin Ştefan ŞELARU  
25 aprilie 2016  
Bucureşti  
 
Referinţă Bibliografică:
Constantin Ştefan ŞELARU - CHELTUIELI INUTILE / Constantin Ştefan Şelaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1942, Anul VI, 25 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Constantin Ştefan Şelaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constantin Ştefan Şelaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!