Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   



Prețuirea mea pentru
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tabăra de Creație și re-Creație Brăila, Orașul frate cu Dunărea 
  
perioada 24 – 30 Iulie , 2016 
  
În perioada 24 -30 Iulie 2016 a avut loc la Brăila sub patronajul Universul Prieteniei Iași, condus de doamna Rodica Rodean și Primăria Municipiului Brăila reprezentată prin domnișoara Camelia Gușatu – director al Direcției Cultură și Învățământ, Tabăra de Creație și re-Creație ,, Orașul frate cu Dunărea ,, . Această tabară organizată la Brăila, s-a aflat la a opta ediție. 
  
Parteneri au fost: 
  
Casa de Cultură a Municipiului Brăila, reprezentată prin manager Emanoil Mircea Ciucașu 
  
Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila, reprezentată prin director Dragoș Neagu 
  
Muzeul Brăilei Carol I, reprezentată prin Prof.univ.dr. Ionel Cândea 
  
Școala Populară de Artă Vespasian Lungu, reprezentată prin manager Romeo George Bunea 
  
Asociația literară PĂSTOREL-Iași condusă de scriitorul Mihai Bujeniță 
  
Asociația Universul Prieteniei, Iași reprezentată prin doamna Rodica Rodean 
  
Uniunea Artiștilor Plastici, condusă de Prof.dr. Mârza Traian, Filiala Brăila 
  
Parteneri Media au fost 
  
TVR Iași, Ceașca de Cultură, Radio România Cultural, Ziarul Iași – înOraș.ro, Redacția de Carte, Obiectiv – Vocea Brăilei, Info EST – Ro, Litera 13, Brăilachirei . 
  
Sponsori: 
  
Sc. MIDAGRA INVEST – SRL Brăila 
  
Ing. Vasile Datcu – scriitor, Brăila 
  
Editura PIM – Iași 
  
Cu un program multiplu de activități culturale, numai cei implicați și prezenți la toate dezbaterile pot menționa adevărata valoare a acestei tabere organizată la Brăila. In cel de-al optu-lea an de existență, valoarea acestei tabere organizată de doamna Rodica Rodean, a rămas neștirbită. Poeți, prozatori, critici-literari, artiști-plastici și oameni de cultură care au fost invitați aici la Brăila cu prilejul acestei tabere, s-au bucurat ca de fiecare dată de buna și frumoasa organizare din partea mentorului acesteia. Începând cu 25 Iulie, când prima activitate a avut loc la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, cu sediul în ,, Casa Petre Ștefănescu-Goangă ,, - toate reperele culturale cuprinse în programul de activități al taberei, s-au desfășurat în totalitate sub universul prieteniei, iubirii de cultură și prețuire pentru orașul Brăila. Pe lângă poeții, prozatorii și epigramiștii talentați ai orașului Brăila, au fost prezenți și scriitori ori oameni de cultură din țară: Emilian Marcu, Theodor și Lina Codreanu, Mioara Bahna, Mihai Bujeniță, Constantin Marafet, Florin Dochia, Liliana Albu, Vera Crăciun, Carmen Antoaneta Marcean, Violetta Petre, Marilena Velicu, C. Titi Nechita, regizorul Mihai Zaborilă. Cu acest prilej, pe lângă cunoașterea orașului Brăila, au avut loc lansări de carte și o expoziție de artă plastică. 
  
Cărțile lansate în această tabără organizată la Brăila, au fost editate la Editura PIM – Iași, editură care poate rivaliza cu multe edituri din țară și din străinătate pentru calitatea hârtiei, frumusețea graficilor și a tipăriturii folosite. Toate cărțile tipărite de Editura PIM, editate sub egida ,, Asociația Universul Prieteniei,, Iași, fac parte din Colecția CĂRȚILE CHIREI . 
  
1. O carte simbol pentru poeții, prozatorii și epigramiștii din Brăila, o reprezintă ,, Antologia literară brăileană ,, . Aici sunt cuprinși membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, scriitori și poeți neincluși în această uniunie scriitoricească și tinere speranțe a poeziei brăilene. Fac o mențiune important de adevărată și specială: poeții și prozatorii care nu sunt incluși în Uniunea Scriitorilor, însă prezenți în această antologie, scriu cu același har și neprețuit talent, mulți dintre Domniile Lor având editate câte 4-5 cărți ori sunt posesori a multor premii naționale și internaționale. De remarcat și tinere talente incluse aici: Ioana – Codruța Tudoriu cu o poezie excepțională, Cristina Terente – cu poezia sa meditativ filozofică și Irina Anghel – care face parte din universul copiilor poeți, după cum aprecia poetul și criticul literar Emilian Marcu. 
  
2. ,, Așa am învățat să iubesc Brăila ,, un volum album în care autoarea Constanța Abălașei-Donosă spune: ,, Toate cele scrise de mine precum și grafica în acuarelă și peniță, poate totuși au o morală subtilă: nu există oameni și locuri neimportante. Există doar oameni care pot trece noebservați, urmăriți permanent de insignifianta și nedreapta noastră atitudine...și locuri prin care trecem zi de zi fără să le observăm. ,, Poetul și criticul literar Emilian Marcu, spune despre acestă carte-album: 
  
,, Ca un curcubeu peste timp, se racordează memoria Constanței Abălașei-Donosă, peste Brăila, ca un curcubeu – pod peste apele Dunării și peste Câmpia Română, prin această carte, suav și melancolic denumită : Așa am învățat să iubesc Brăila. 
  
Brăila este acea fată cu părul ca fiorul, negru sau bălai, acea fată care te atrage, te incită, cu forța ei mistică, să o urmărești și să te arunci în vâltori după ea și apoi să fii așezat pe malul Dunării, și descântat încet să poți uita tot ce ai visat și ai sperat să vezi. 
  
Trupul fermecat, de sirenă, dar și de fata-morgană, amestecându-se fericit, se reflectă, în nopțile cu lună, în curgerea lină a Dunării, iar în nopțile de smoală se strecoară sub pielea pescarilor, iar dacă ai văzut-o fie și o singură dată, nu o mai poți uita, nu o mai poți părăsi și nu poți să nu o iubești toată viața. Port la marea de cețuri, de dansuri ale ielelor și de șegalnice provocări, Brăila este permanenta unui univers mitologic pe care Constanța Abălașei-Donosă îl descoase, cu penelul și cu condeiul și ne prezintă un oraș al amintirilor ei. 
  
Din amintirile autoarei, ne dăm seama că Brăila este o stare de spirit, o ființă vie, un ochi a lui Dumnezeu pe pământ. Amintirile despre lumea de ieri, despre ulițile burdușite de atâtea vise, speranțe și entuziasm, prind viață pe fiecare pagină, în fiecare propoziție.Descoperim o Brăilă vie, un oraș real și fantomatic, așa cum sunt și amintirile: mereu aproape și totdeauna foarte departe. Doar cu gândul putem atinge aceste amintiri care ne învață și pe noi cum să facem ca ,, Așa să învățăm să iubim Brăila. ,, Cu cele peste 100 de grafice în peniță și acuarelă, această carte este un frumos album închinat Brăilei. 
  
3. Celelalte cărți lansate cu ,, Antologia literară brăileană ,, care a avut loc la Biblioteca Județeană Panait Istrati – Brăila, în data de 27 Iulie 2016, sunt: 
  
Esența iubirii – poezie, autor Liliana Albu 
  
Porți albastre – poezie, autor Gabriela Beldie 
  
Alb de vis – poezie, autor Vera Crăciun 
  
Cărări de maci – poezie, autor Carmen Antoaneta Marcean 
  
Călător prin anotimpuri – poezie, autor C. Titi Nechita 
  
Pas de deux – poezie, autor Violetta Petre 
  
Mai tânără c-o toamnă – poezie, autor Marilena Velicu 
  
Pe lângă aceste lansări de carte editate sub egida ,, Universul Prieteniei ,, Iași, Colecția CĂRȚILE CHIREI, în data de 25 iulie odată cu lansarea cărții ,, Așa am învățat să iubesc Brăila ,, a avut loc și vernisajul expoziției colective ,, Poezia culorilor ,, ale artistelor plastice: 
  
Constanța Abălașei-Donosă, Brăila 
  
Andana Călinescu, București 
  
Cella Negoiescu, Iași 
  
Gabriela Cucinschi, Iași 
  
Vernisajul aceste expoziții a fost făcut de către scriitorul prahovean Florin Dochia, care a menționat printre altele : ,, Arta plastică fie că este executată în tehnica uleiului pe pânză ori carton, acuarelă sau grafică în peniță, uneori, trebuie să te apropii atât de pregătit, să nu ai surpriză pentru absența pasului șovăitor ori să fii în preajma sentimentului nesiguranței în căutarea sensului că fiecare stil pus pe hârtie ori pânză, nutrește valoarea sa pusă în discuție. Lucrările semnate de cele patru autoare, seamănă cu o carte încărcată de muzicalitate și sensibilitate, fiecare în parte reușind să ofere imaginea unei poezii. Fiecare dintre autoare, exploatează talentul cu care este înzestrată, dăruind o conotație care îmbracă haine prețioase. Voi aminti despre fiecare autoare cu datele fiecăruia, spre a vă rămâne în amintire. 
  
Constanța Abălașei-Donosă este pictor, grafician, scriitor. Are peste 48 de expoziții personale în România și 8 în străinătate ( Franța, Canada, Republica Moldova, Ucraina, Japonia, China ). A participat la peste 150 de expoziții colective în țară și 8 în străinătate. Publică 10 volume ( poezie și proză scurtă ) și 3 volume cu lucrări de artă plastică și grafică din opera sa. Este membră a Uniunii Artiștilor Plasici, membră în Asociația Artiștilor din orașul Alma – Quebec, Canada din anul 2003 și membră în Asociația ,, Les artist de Macon ,, Franța 
  
Andana Călinescu este pictor, grafician și poet cu numeroase participări la expoziții în țară și străinătate și 8 expoziții personale în țară cu lucrări, fotografii și ilustrații de carte. Participă la simpozioane de haiku – pictograme și text. Este membră în grupul interdisciplinar CRIFST – DLMFS, înființat de Academia Română. 
  
Gabriela Cucinschi este pictor și poet. A organizat 4 expoziții personale la Iași, 2 la București și a participat cu lucrări la 9 expoziții colective. Este membră în Asociația Artiștilor Plastici Iași, în Association of fine artist, în UAAIFR afiliată la Federation Internationale des Societes Artistiques et Intellectuelles de Cheminotas / FISAIC – Franța 
  
Cella Negoiescu este pictor și poet. Are 18 expoziții personale și participă la 85 expoziții colective la Iași, București, Suceava, Bacău, Brăila, Montreal ( Canada ), Kiev. Expune mai mult de 750 de lucrări în ulei, pastel grafică. A publicat 5 volume, numeroase eseuri. Este redactor la Moldova literară, revistă fondată de Liga Scriitorilor din România – Filiala Iași, Moldova. 
  
Pe data de 29 Iulie, regizorul Mihai Zaborilă a susținut o comunicare în sala de ședințe a Hotelului Diana, Lacul-Sărat cu tema: George Enescu – valoare cultural națională. 
  
Pe data de 30 Iulie 2016 s-a încheiat acest periplu de activități culturale a Taberei de Creație și re-Creație de la Brăila, aceasta bucurându-se de o mare reușită, asemeni celor precedente. 
  
Soveja, 20 August, 2016 
  
Referinţă Bibliografică:
Prețuirea mea pentru / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2067, Anul VI, 28 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!