Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   



Regal eminescian la ICR Beijing
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pe 15 Ianuarie, Ziua Culturii Române – Ziua lui Eminescu, la I.C.R. Beijing s-a ținut simpozionul cu tema ,, Univeralitatea eminesciană ,, . Sub patronajul domnului director al I.C.R. Beijing, Constantin Lupeanu și având ca invitați personalități a culturii chineze distinși profesori, traducători și cunoscători ai limbii române, acest simpozion a decurs sub o ambianță fără egal. 
  
Vorbind despre complexitatea lui Eminescu și a operei sale, domnul director Constantin Lupeanu, a făcut deschiderea acestui simpozion. Dintre invitați au luat cuvântul; 
  
Domnul Prof. jurnalist Luo Dongquan, Prof.dr. Ding Chao, Prof. Dong Xixiao, Prof. Antonina Ciuceanu-Dragnea, Prof. Elena Racu, Grafician Constanța Abălașei-Donosă. Simpozionul s-a încheiat printr-un recital din poezia lui Eminescu, susținut de actorul Emil Boroghină. 
  
Redau mai jos expunerea mea. 
  
Eminescu și universul poeziei sale 
  
Fiecare artist are pe lângă propia-i viaţă, viaţa creaţiei sale. Nimeni nu a izbutit să ajungă prin suferințele sale, prin creațiile sale ca Eminescu. Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Dacă nu ar fi murit de tânăr și ar fi trăit să poată creea, ar fi fost considerat fără putință de constatare, unul din cei mai mari creatori ai lumii. 
  
Poezia sa este genială ! 
  
Limba sa poetică, făurită de el numai în câțiva ani este tot atât de frumoasă ca și a lui Hugo, Verlaine ori Dante, la care au contribuit sute de ani de cultură. Poezia lui Eminescu are toate calitățile; muzicalitate și plasticitate, candoare și frăgezime pe care nu o poate avea decât un poet genial. Eminescu nu este numai poet de geniu, este mai mult. El este cel dintâi poet care a făcut fuziunea sufletului daco-roman cu cultura occidentală. Eminescu – lipsit de diplome școlare este eroul culturii noastre moderne. El a întrupat în poezia sa, cel mai înfiorător sentiment omenesc; zădărnicia universală. El a simțit pe propia-i piele voluptatea amară a neferitei iubiri, poleind-o cu argintul razelor lunare, învăluind-o în șoaptele codrului și în murmurul apelor. El a exaltat poezia amăgitoare a trecutului peste sensibilitatea atâtor generații și a picurat în ea cântecul pătrunzător al nimicniciei eterne. 
  
Din nefericire și ură, din mizerie și idealitate visată, Eminescu a țesut în poezia sa o lume imaginară, o lume atât de ispititoare ca o realitate aievea ! Poezia sa este presărată cu cele mai rafinate culori, cu adâncimea simțirii, doririi și strălucirii geniale; din acest motiv ea va rămâne mereu iubită și înțeleasă. Eminescu este geniul sau sfântul literaturii române. El este un fel de punct absolut al ei. Eminescu este poetul care : 
  
,, Ca păsări ce zboară 
  
Deasupra valurilor 
  
Trece peste nemărginirea timpului: 
  
În ramurile gândului, 
  
În sfintele lunci 
  
Unde păsări ca el 
  
Se-ntrec în cântări. ,, 
  
Spre a-l parafraza pe Kant, Eminescu reprezintă pentru noi o dispoziție spirituală prin care natura dă reguli artei. Lumea lui Eminescu este lumea nostalgiei, luminii și lirismului înalt și adânc. Nostalgia luminii însoțește dramatic întreaga sa operă. Dacă considerăm acestă nostalgie drept o dorință de revenire la ceva care nu a fost împlinit, citindu-i și recitindu-i poezia, vom trage concluzia că așa este. Tragicul și atitudinea sa de indiferență politică, comportă la Eminescu disocieri de la nivelul existenței sale personale la nivelul miturilor colective. 
  
De-alungul timpului critica istorică și cea literară a demonstrat din unghiuri multiple care a fost structura întâiei vârste a poetului; a fost un echilibru apolinic, unde persista obsedant nostalgia spațiului liber de la Ipotești prin ridicări succesive cuprinzând spațiul românesc în ansamblu ori vizează cosmicul. 
  
Talentul său a ajuns la apogeu în perioada anilor 1876 – 1883. Această perioadă pe când el avea vârsta de 26 de ani până la 33 de ani, este perioada cea mai rodnică din creația sa și face cinste literaturii române și universale. 
  
La Eminescu stările de echilibru – reale și aparente – pot fi raportate la contactele cu elementele, cu pământul, cu apa , cu aerul cu toate cosmologiile intuitive. S-a spus despre un creator că el devine mai mare pe măsură ce devine simplu prin tot ceea ce crează spre a fi înțeles de orișicine. La Eminescu, simplul și sincerul sunt atitudini corelative. Izvorul și marea, teiul sfânt și foșnetul pădurii, păsările somnoroase ale nopții, bolta cerească plină de stele devin pentru Eminescu simplitate. Aceste lucruri simple și sincere au dat poetului candoarea și magia cuvântului scris. Amintirile copilăriei sale petrecute la Ipotești, pădurea, fauna, apa, sunt pentru el reverii extrem transparente reușind să facă din toate acestea un univers extrem de rotund. Trimis la studii în străinătate, adolescent fiind, Eminescu duce dorul după codrul și plaiurile natale, după colibele din vale și alte așezări dorminde; însă pe toate le-a prins în categoria mitologicului. Toate aceste amintiri au devenit pentru el un centru plastic al lumii. La Eminescu imaginația lucrează retrospectiv, făcând ca depărtarea de locurile natale, de locurile sale dragi să amplifice distanța în timp. Iată un exemplu care deține aceste amintiri: 
  
,, Aș vrea să văd acum natala mea vâlcioară 
  
Scăldată în cristalul râului de-argint, 
  
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: 
  
A codrului tenebră, poetic labirint...,, 
  
Prin cultura acumulată Eminescu reface imaginea cu o largă deschidere spre universal, trasee spirituale tonifiante. Opera eminesciană se situaează în ansamblul ei printre cele mai tipice ale curentului european. Ea s-a născut dintr-o atitudine caracteristică spre romantism, dintr-o dimensiune a acestui spirit; năzuința absolută către stăpânirea demiurgică a lumii. De aici impulsul spre răsturnarea și refacerea lumii în tinerețea sa titanică ori demonică apoi plină de maturitate spre stăpânirea lumii prin cunoașterea filozofică, prin cunoașterea absolută. Ajutat de un geniu dintre cele mai fecunde și de o întinsă cultură, Eminescu și-a construit viziunea profund originară despre lume, ceea ce a făcut să fie reunit cu creatorii romantici. 
  
De la cosmologie la apocalipsă, de la începuturile lumii la sfârșitul ei, Eminescu a urmărit numeroase ipostaze ale vieții în mai toate elementele ei. Eminescu a exploatat cu închipuire uriașă spațiile intersiderale: a măsurat distanțele în anti-lumină ( vedem acest lucru în pezia La steaua ) și s-a cufundat în Hyperion în galaxii ajungând în centrul universului ( constatăm în poeziile Sărmanul Dionisos, Scrisoarea I, Luceafărul ). Împins de setea de cunoaștere, Eminescu a împărțit lumea în două: în zona făpturilor eterne și alta în bieți muritori – a ființelor cu tristeți trecătoare. Prin exercițiile caligrafice din epoca debutului său, remarcăm spații de mit prin câmpurile elisse înconjurat de personaje mitologice și preotese ale zeului ce sfidează ,, a lumii paraninfă – moartea. ,, ( se regăsesc în poeziile Apoleon, Eros, Eol, Eco, Narcis, Venere și Madona ). Oare se reinventează poetul prin acest mediu al antichității ? Nu ! Toate aceste amalgomate cu sunete folclorice, contaminările neoclasice, exercițiile academice formează indicii multiple asupra drumului străbătut până la descoperirea propiei personalități. 
  
Lui Eminescu, îi place să vorbească despre miturile gernmanice, de mitologiile meridionale ori de metafizica indiană, însă numai metaforele obsesive – probează la Eminescu o excepțională conștiință de sine. Pentru el toate aceste imagini se reajustează clarificându-se uimitor de repede pe măsură ce el ia conțtiința de sine ca un exponent al comunității naționale. Primul element sacralizat în poezia sa este Pământul, patrimoniu moral al neamului, impetuos și adesea violent când era vorba de cele rele ce bântuie țara, călăuzit de un mare patriotism. Nu este presupusa descoperire a vreunui pământ necunoscut, ci de pământul copilăriei de unde el va contempla pe rând: Luna, Soarele, Luceferii. 
  
Originalitatea lui Eminescu este un proces complicat de înrădăcinare, devenit pentru prima oară în anul 1870, un manifest pe care-l găsim în poezia Epigonii. 
  
,, Când privesc zilele de aur a scripturilor române, 
  
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și mândre primăveri, 
  
Sau văd nopți ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele, 
  
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, 
  
Cu izvoare-ale grădinii și cu râuri de cântări. ,, 
  
Această cufundare trebuie înțeleasă ca o adâncime în timp și implicit ca o afectivitate cu pământul. Am avut și alți poeți români cu adâncime în versurile lor: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichita Stănescu. La Eminescu, este excepțională atitudinea sa de a face trimitere prin lungi artere în lumea subterană, sentimentul său îmbibat de istorie. Sensibilitatea cu care scrie versurile de excepție, captivează voci din 
  
adânc trăgându-le la suprafață, face ca pământul să se asocieze eternității. 
  
Pentru Eminescu, moartea și iubirea sunt deopotrivă eternități. Găsim acest sentiment în Mortua Est ! 
  
,, Văd sufletu-i candid prin spațiu cum trece: 
  
Privesc apoi lutul rămas...alb și rece, 
  
Cu haina lui lungă culcat în sicriu 
  
Privesc la surâsu-ți rămas încă viu. ,, 
  
Reconectarea cu pământul prin moarte, anunță totdeauna repausul absolut, dar nu neutru atâta vreme cât atomii păstrează sentimentul iubirii. Compunându-și mitul sentimental, Eminescu se situează psihologic într-un țărm mioritic plin de seninătăți cosmice.Pământul ca spațiu intim cu natura atașată alături, eroticul pădurii, teiul sfânt, stânca, lacul și ochiul iubitei care-i în adânc de stele, tinde spre incorporarea lui în cosmos. Adâncirea în pământ, în materie, implică condensare. Ridicarea în astral înseamnă rarefiere. În poezia Luceafărul, astrul rece, își desfășoară larg marmorele, brațele sale către iubită. Luceafărul aparține unei lumi de dincolo de bine și rău. Distanțele astronomice ale Luceafărului și iubita sa, atenuează ecourile stinsei iubiri. 
  
,, De câte ori iubito, de noi mi-aduc aminte, 
  
Oceanul cel de gheață, mi-apare înainte: 
  
Pe bolta alburie o stea mi se arată, 
  
Departe doară luna cea galbenă o pată...,, 
  
Luceafărul, este zenitul ! 
  
Iubitei, din poezia ,, Floare albastră ,, i se cere ieșirea din sine, un moment de evlavie. Maxima condensare în spațiile astrale o reprezintă astrele. Pentru Eminescu, Marmura și Steaua sunt centre de interes simbolizând sublimul. Selenarul lui Eminescu este un echivalent nocturn, misterios, diurn. Principiile feminine luna, steaua, marmura sunt raportate la principiul masculin care este Pământul. 
  
Nichita Stănescu, frumos de simplu nota în scrierile sale: ,, Mult mai ușor ni-l putem imagina fizic pe Ștefan cel Mare . Mărturia lui Ion Neculce despre marele Voievod, este mai pregnantă decât orice film. Mai ușor ni-l putem imagina ca făptură pe Nicolae Bălcescu sau pe Avram Iancu. Marii oameni politici s-au implicat în mișcarea maselor populare într-atâta, încât chipurile lor pot fi imaginate prin ideile lor, poartă pecetea acțiunii lor. Pe Eminescu, poate din acest motiv noi îl simțim în tot ce avem mai bun, în sensibilitatea noastră. Fiecare dintre noi nu ni-l putem imagina decât ca pe propia noastră sensibilitate. Eminescu este în atâtea feluri ca înfățișare în câte feluri sunt ca înfățișare ce-i care-i înțeleg opera, ce-i care-i adaugă monada pe propia-i monadă. Chipul lui vestit, cel de adolescent, cel de luceafăr, chipul lui de pe urmă, cel transfigurat de existență, cel testamentar, nici unul nici altul dintre ele nu sugerează aproape nimica. Dovada este că nici unul dintre sculptori nu l-au putut imagina atât de convingător ca ființă. El nu putea fi nici înalt și nici scund, nici gras și nici slab, nici brunet și nici blond, pentru că partea lui de trup sunt cuvintele lui, cuvintele lui scrise și rămase nouă. Adevărata statuie a lui Eminescu, adevăratul portret a lui Eminescu este statuia de bronz, este portretul în ulei al Odei ( în metru antic ). ,, 
  
Eminescu este un poet de tip liric-reflexiv, preferă ca acompaniament al meditațiilor sale curgerea lină a izvorului, mișcarea mărilor singurate. Târziu de exemplu în poezia ,, Odă ( în metru antic ) focul și combustia, apar ca principii ale destinului. În acest caz Oda, este de fapt o meditație asupra condiției umane. Focul și Apa, se cheamă reciproc pentru stabilirea unui echilibru, se constitue în însemne în simboluri ale unei ecuații ceea ce face ca tonul odei eminesciene să aibă afinități cu reacțiile moderne de astăzi. 
  
,, Jalnic ard de viu chinuit de Nessus, 
  
Ori ca hercul înveninat de haina-i: 
  
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate 
  
Apele mării. ,, 
  
Gheața simbolizează pentru Eminescu un regim al sensibilității, revărsând o teroare confuză. Muntele semnifică pentru el sublimul inaccesibil. Acela care vrea să dezlege enigma vieții, trebuie să urce pe muntele magului călător în stele, în locuri de piatră detunată, pentru a măsura de sus lumea din văi. Muntele, înseamnă pentru Eminescu acumulare, concentrare de forțe tainice. Eminescu este prin verticalitate o cale de a transcede spre firmament și de a trăi într-un univers al miracolelor. Pentru el apa, este ideia de trecere , de desfășurare iar acvaticul este regimul ondulației materiei. Toată structura poeziei lui Eminescu aparține romanticului. Timpul, ezperiențele dureroase și boala au stins încetul cu încetul, impulsul acela de revoltă, i-au măsurat avântul activității lui constructive: ceva mai mult după anul 1882, spiritul său a fost dominat de o profundă tristețe, care n-a fost pesimismul rece sau sceptic, ci numai dimensiunea progresivă a energiilor creatoare și intelectuale, ceea ce i-a dat poetului un sentiment de neputință de a acționa prin urmare – o profundă descurajare. Sentimentul iubirii care a avut un loc atât de important în creația poetului, suferă consecințe datorită schimbării personalității spirituale ale poetului. Tristețea pune stăpânire pe Eminescu, odată cu manifestările bolii: asta datorită loviturilor grele pe care i le-a dat viața. Acestea i-au stăpânit spiritul chiar și față de iubire ! Pentru el, femeia se arată neînsemnată să înțeleagă pe cel care o iubește și atunci iubirea devine pentru el o suferință, o mustrare, devine un rău necesar, o răceală. Spiritului creator a lui Eminescu, numai natura ia rămas prietenă credincioasă până la moarte. Natura pe care a iubit-o încă de când era copil...văzând în aceasta leagănul binefăcător al neamului său și a cântat-o cu expresiile propii. 
  
În anul 1964 Dumitru Panaitesu-Perpessicius scria despre Eminescu: ,, A trăit puțin, a muncit dincolo de puterile unui om, chiar genial, a fost un martir și un erou căci peste tot ce a pus mâna a ieșit un lucru întreg și a lăsat un nume în vecii vecilor nemuritor. Scriitorul acesta nu a trăit numai o viață, ci zeci de vieți, căci la fel ca pruncii năzdrăvani din basme, el a crescut într-un an cât alții în zece și a scris în douăzeci de ani pentru eternitate. A scris nuvele filozofice, imaginare și fabulos-discriptive, a scris schițe de roman care i-ar fi prezis o frumoasă carieră dacă nu ar fi fost atras de ispite, a tălmăcit lungi și docti tratate de artă dramatică sau diferite capitole din filozofia lui Kant, a încercat în scrierile sale figuri celebre ale istoriei, a redactat zeci și sute de epistole de recomandație sau de dragoste, miile de articole politice economice și financiare; a fost un pamfletar de înaltă clasă. Dar Eminescu, a fost mai cu seamă Poetul ! ,, 
  
Eminescu reprezintă pentru mine, unul din cei mai mari poeți ai lumii. Pentru starea mea de spirit Eminescu înseamnă: Lumină, Credință, Bunătate ! În toate sertarele inimii mele, Eminescu este însoțit de poezia și chipul său mult prea frumos, eu sărbătorindu-l în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an. Întreaga sa poezie reprezintă pentru mine cea mai nobilă și cea mai proeminentă universalitate; poeziile sale fiind reprezentate imaginar de numeroși artiști în operele lor plastice prin grafică alb / negru, acuarelă, ulei pe pânză ori celebrele sculpturi cioplite în bronz, marmură ori piatră. 
  
Multă vreme m-am simțit reținută de unele stângăcii ale mele spre a-i ilustra poezia în grafica mea. Dar citindu-l și recitindu-l am simțit o apropiere imensă față de el și față de ceea ce a scris, cunoscând prin poezia sa o forță incomparabilă de exprimare pentru dragoste, pentru natură, pentru viață și viziunea astrală, compatibile cu arta. Însă ochiul care citește, mintea care cumpănește și mâna care execută după placul inimii, vor găsi pentru toate aceste motive predilecția spre a fi redate pictural. Dacă am trecut prin vraja culorilor și a liniilor în grafică fără să bănuiesc posibilitățile multiple, am încercat cu emoție repetările acestora asupra poeziei lui Eminescu, care să hotărască destinul lor uneori mai greu de exprimat. 
  
Felul simplu dar puternic cum am aplicat culoarea în ilustrarea poeziilor și portretelor sale, reprezintă exactitatea raporturilor dintre tonuri și culoare, dorința fiind, de-a fi echilibrată și cuprinzătoare în armonia temelor compoziționale. 
  
În unele lucrări predomină verdele-albastru, impresionată fiind după ce i-am citit și recitit repetat poeziile sale, după ce i-am studiat viața, familiarizându-mă cu multe subiecte ce mi-au dat posibilitatea de exprimare de apropiere discretă față de opera sa, față de el. Aceste tonuri picturale le-am realizat în mod special mai opace spre a încânta ochiul care le privește. Ilustrațiile redate în peniță cu tuș negru le-am realizat cu tendința de-a ajunge la o sinteză dar în același timp să conving ochiul care le privește satisfăcând deopotrivă simțurile și spiritul. 
  
Eminescu înseamnă pentru mine valoare. Am nevoie de poezia sa citind-o, cum am nevoie de apă și aer. De dragoste pentru frumos, să mă știu în buna mea credință. Poezia lui Eminescu, merită să fie cunoscută de oricare iubitor de poezie al dragostei adevărate. 
  
Referinţă Bibliografică:
Regal eminescian la ICR Beijing / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1858, Anul VI, 01 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!