Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   



O poveste pentru cei mari si pentru cei mici
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o zi de octombrie pădurea-şi ducea spre urechi, clinchetul ei din policromul toamnei de parca-ar fi fost un amestec de culori de pe paleta unui pictor. Văzând-o atât de frumos îmbrăcată, m-am hotărât să 
  
discut cu ea despre cer, despre soarele ce n-a obosit până acum îndeplinindu-i dorințele, soarele flămând de Dumnezeu, cu razele sale de argint - lumină de aur a zilelor noastre rătăcite pe pământ. 
  
- Și ce vrei să ne spui, murmură frunzișul aproape roșu din carapacea lui ? Ne întorci la capitolul imaginație când primăvara miroase printre copaci nimai frunze și ierburi crude și vara buciumă seva prin trunchiuri ca o răstignire, ca o fântână cu coarbă ? 
  
- Nu pădurea mea dragă, răspund eu dezamăgită frunzișului cu zumzet de clavecin. Vă voi vorbi de soarele care ne sorește pragurile și care ne limpezește apele de la un mal la alt mal; soarele care ne citește tăcerea și mersul și graiul de mii de ani; soarele care ne îngroapă și ne dezgroaopă amintirile stând de veghe pentru lumina zilei de mâine ! 
  
Ascultând frunzișul arămiu gândurile mele n-a mai pus întrebări despre prezent și viitor și nici că Dumnezeu nu vedea din cauza verdelui prins pe ram vara; dar a început a lăcrima ca pe imașul unei icoane că din lemnul copacilor l-au răstignit pe Cristos. Din hălăciuga de ierburi și vânturi amare, pădurea își înfășură trupul său în vibrații subtile ascultând. 
  
Cândva, demult fiindcă nici eu nu mai știu precis a vă spune, soarele și-a șters petele de pe fața sa rămânând curat și luminat ca pentru o zi de mare sărbătoare. El, umblând de zeci de milioane de ani pe întreaga pânză a cerului, și-a pătat fața cu pistrui de praf și pulbere iarăși într-o dimineață când m-am trezit, l-am descoperit fiind un altul, nu acela care-l vedeam în copilăria mea. Cred că s-a spălat bine cu toată apa sărată din Marea Neagră, apoi s-a clătit cu apa dulce din Dunărea albastră, din apa Oltului și a Trotușului; a Jiului și a Prutului încât a rămas precum un sfânt. Eu îi spun de atunci Sfântul Soare. 
  
Așa a început să facă ordine în jurul său. Razele, le-a trimis să alunge orice nor din ceruri și de pe pământ, cât și din sufletele oamenilor. Atunci au venit păsările cu miile, și într-o clipă au construit un lăcaș cum nu a văzut el vreodată ! Se întreba soarele; cum de-au putut face aceste necuvântătoare o asemenea frumusețe de biserică ! Pe sub geana razelor le-a privit uimit cum păsările paradisului; mierle, privighetori, rândunici, lopătari, pescăruși, și ciocârlii, porumbei și pelicani și-au unit aripile iarăși pereții bisericii arătau precum casele românești construite cândva, cu mușcate în ferestre. Ochișorii lor de diferite culori străluceau de parcă icoanele pictate aveau pietre nestemate pe ele. 
  
În vârful turlei, pelicanii au prins pană lângă pană făcând o sfântă cruce să nu paotă fi atinsă nici de praf, nici de ploaie, nici de războiul dintre acestea. Văzând Sfântul Soare asemenea minune, a pus razele sale să lumineze un drum drept de parcă ar fi fost poleit cu aur și argint. Drumul ducea departe, în nemărginite zări unde se vedeau imense păduri și câmpuri pline cu flori. Pe acel drum, mergeau și zburau îngerii cu fața lor luminată și curată, cu părul prins în bucle și aripile dantelate învăluind în valuri de bucurie, drumul spre biserică. Ajunși aici, au intrat, au îngenunchiat și odată cu necuvântătoarele au început să cânte un psalm Sfântului Soare, acesta minunându-se de acestă biserică vie. S-a hotărât să ajungă și el aici spre a le mulțumi, dar deodată de acolo de Sus, un glas blând i-a spus cu pioșenie; azi voi trimite câțiva dintre copii mei îngeri, la fratele tău cu numele de Pământ să-i dea o mână de ajutor pentru cei mici și bătrâni; bolnavi și neprihăniți, iubiți ori triști, săraci ori bogați sărăcind cu duhul ! 
  
Soarele, rămas puțin pe gânduri de cele auzite, a ascultat cu înțelepciune. Primul pe care l-a auzit glăsuind a fost un înger. 
  
- Doamne, zise el, cer ascultare să merg la copii. Vreau să văd ce poartă pe uneri și de au în suflet nădejdea mântuirii. Atunci Dumnezeu a încuviințat și îngerul a venit înaintea sa. 
  
- Doamne, zise un alt glas; sunt și bătrâni singuri și bolnavi sau poate oameni în floarea vârstei, care le-au secătuit puterile și încrederea în semenii lor. Dumnezeu, i-a făcut semn să se arate mai aproape. 
  
Se aplecă un alt înger, rugând să fie lăsat. 
  
- Doamne, sunt și oameni talentați, iscusiți la minte și la faptele lor, îi pot ajuta în tot harul pe care-l poartă ? Atunci Dumnezeu s-a întors către cei trei îngeri dragi, dându-Le binecuvântarea Sa. 
  
Îngerii, și-au fluturat aripile semn al înțelegerii acestor mesaje și a coborât fiecare pe raza sa strălucitoare dăruită de soare. Ajunși pe pământ, vedeau ce fac oamenii; cercetau pădurile și munții împodobiți cu arbori falnici, dealurile, apele și câmpiile. Ascultau vorbele lor urmărindu-le cu interes gândurile. Pe când pluteau ei așa în apropiere de mănăstiri ori locuri cu multă liniște, într-o seară au auzit înălțându-se către cer glasul subțire și tremurat precum un firicel de fum, al unui copil ce cânta o poezie, asemeni nunei rugăciuni; ,, Scară către Dumnezeu ,, scrisă de poetul Vasile Militaru. 
  
,, Sufletul, sau însăși viața – freamătul misterios. 
  
Nu-i legat, în ce e trupul, nici de carene, nici de os. 
  
Pe pământ izvorul vieții nu e și n-a fost nicicând : 
  
Nici în sânge, nici în creier, nici în inima bătând, 
  
Ci el curge din adâncul Cerurilor înstelate, 
  
Nevăzut fior de viață în oricare vietate. 
  
Iar când vietatea moare, se dezleagă-ntreg misterul, 
  
Căci pământul ia țărâna, pe când sufletu-l ia Cerul, 
  
Cum, spărgând un bec ce face casa de lumină plină, 
  
Sfărmat este doar becul, nu izvorul de lumină ! ,, 
  
Iată, aici este capătul drumului meu spuse unul dintre îngeri, celorlalți. Și-a înfășurat strâns aripile și a coborât deasupra unei căsuțe mici așezată pe pietre de apă de culoarea nisipului de mare. Casa era albă precum zăpada iarna. Construită din scândură și lut, ferestrele erau larg deschise să poată intra soarele, luna și stelele pentru a o lumina. Copilul care cânta poezia, uneori își mai ștergea lacrimile de pe obraz. Stătea cu privirea amintirilor spre lumina lunii rugând parcă cerul să i-o facă bine pe mama sa. Pe masă, avea un teanc de cărți și o bucată de pâine uscată. Îngerul a înțeles toată tristețea copilului. A ridicat fruntea spre Cer și în odaia întunecată se făcu lumină și masa plină de mâncare. După luni în șir de boală chinuitoare, mama sa se ridică din pat și-l luă lângă pieptul său. Ochii copilului deveni atât de speriați încât nu mai scoase o vorbă. Tremura și plângea iar mama sa îl mângâia mereu. Mulțumit îngerul, s-a 
  
înălțat lăsându-i pe amundoi îngenunchiați în fața icoanei rugându-se. 
  
În vremea asta ceilalți doi îngeri zburau și câutau mai departe, peste pământul bogat cu oameni fericiți, dar și peste pământul sărac cu oameni chinuiți. Tot umblând prin lume îngerii observă un lucru. 
  
Unde-i omul supărat și pământul e uscat. Unde-i omul fericit, tot pământul e rodit. Zburând cu aripile să vadă orice suflet omenesc, îngerilor, li s-au arătat la marginea unui drum de pădure pe un trunchi bătrân de copac doborât de ani și ani, o bătrânică suptă de gânduri și timpul care i-a încrețit fruntea. Era atât de tristă încât și frunzele copacilor care mai ieri foșneau în slavă, în acel moment foșneau în văgăună. Îngerașul, văzând-o, a înțeles suferința ei încrâncenată. A bătut de trei ori din aripioarele sale și ca din pământ în fața ei s-a arătat o casă micuță cu pridvor și mușcate roșii la ferestre. Pe poteca din grădină, venea băiatul ei cel drag plecat demult. În acel moment, bătrânei, i se păru raiul pe pământ; pădurea îşi unduia foşnetul său ca în poveștile adevărate iar pe covorul de flori în iarba verde îşi revederea băiatului drag ce se îndrepta spre dânsa. 
  
Al treilea înger, ajunsese departe tocmai în cealaltă parte a Pământului și atât de smerit, se oprise în loc. Atent să deslușească ce se petrece acolo jos,văzu un bărbat însoțit de un copilaș ce stăteau îngenunchiaţi la capătul drumului. Bărbatul și copilul nu făceau nimic; stăteau și priveau la drumul care tocmai se sfârșea și care nu ducea niciunde. Totul în jurul lor era încremenit de parcă și timpul se oprise în loc. Priveau amundoi atât de înmărmuriți la spațiul ciudat care nu avea depărtări. Acel loc, fără zări și orizont li se părea atât de înfricoșător după cum se înfăţişa şi expresia feței lor. Îngerul privi la bărbatul însoțit de copil care tocmai picase pe gânduri. 
  
- Oare ce să dăruiești unor oameni care nu mai au nici o dorință, se întrebă Îngerul ? Imediat, găsi și răspunsul. Aș putea să-i ofer orice lui și copilașului său - dar acest om nu mai are nici o dorință... 
  
- Ce să-i dau unui om fără dorințe ? Singurul lucru pe care aș putea să il dau, este speranța ! 
  
Atunci, Îngerul a început a bate din aripioarele sale și a cules din văzduh o rămurică verde. A zburat mai încolo în pustie; a îngenunchiat și a plantat acea rămurică în pământ. A stropit-o cu apă vie și din acea rămurică s-a făcut un copac falnic. Omul rămas pe gânduri a văzut în depărtare fluturând în vânt frunze verzi ca o chemare. S-a ridicat mirat și a pornit-o într-acolo, făcându-și drum cu proprii săi pași. Îngerul plutea mereu înaintea lui și planta rămurele. Atunci omul înainta prinzând curaj, mergea tot mai drept și mai sigur pe el, până când la un momentdat i s-au deschis toate depărtările în fața sa, orizontul arătându-se plin de lumină. 
  
Acestor minuni, Dumnezeu, a hotărât ca Îngerii să coboare pe pământ spre a fi păzitorii oamenilor; să șteargă lacrimile durerii; măicuțelor să le dea iubirea copiilor; iar tuturor oamenilor să le planteze în suflete rămurelele speranțelor şi iubirea de aproape. 
  
Referinţă Bibliografică:
O poveste pentru cei mari si pentru cei mici / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1412, Anul IV, 12 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!