Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   


Autor: Carmen Popescu         Publicat în: Ediţia nr. 1859 din 02 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

O zbatere de aripă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
https://www.facebook.com/Firida-unei-dezmierd%C4%83ri-809113402545126/?fref=ts 
  
O zbatere de aripă 
  
(fragment din romanul ”Firida unei dezmierdări”) 
  
Florin a apărut pe facebook în dimineţi în care ea încerca să umple timpul petrecut la căpătâiul mamei ei bolnave. Ultima parte a vieții ei de până atunci se compunea dintr-un şir lung de eşecuri, pe toate planurile, fără portiţă de rezolvare. 
  
Divorțase și rămăsese cu doi copii. Copilul ei de carne, cum îi plăcea să-i spună, o tachina dulce. Cel de suflet, pe care îl înfiase în timpul căsătoriei, încerca să-i mângâie viaţa cu bunătatea lui. Bătrâna uitase că era fiica ei, o tortura psihic, zile şi nopţi, fără să se întrebe cât timp va mai fi Corina în stare să mai suporte tot stress-ul. Era debusolată din cauza nopților albe, de faptul că băieții, deși erau copii cu facultățile terminate, nu își puteau contura un drum în viață din cauza societății în transformare, care le ridica stăvilare. Jobb-urile lor creau un confort existențial, dar nu suficient ca să nu îi pună semne de întrebare pentru ziua de mâine. Azi și atât. Mâine altă zi. 
  
Soțul o părăsise în momentul în care ea a aflat că este bolonavă. După ce a rămas singură i s-a sugerat că el, bărbatul tinereții ei, la care ținuse ca la ochii din cap, era în relație cu prietena cea mai apropiată, cea căreia îi împărtășea toate bucuriile și necazurile din familie. Se cunoșteau din copilărie. După un mariaj de douăzeci și cinci de ani, trebuia să suporte asemenea supliciu. Observase că în ultimul timp el se răcise foarte mult de ea, dar nu înțelesese motivul. Declanșarea bolii a fost decisivă pentru eliminarea Corinei din viața lui. Odată cu plecarea lui, ea a simțit că se prăbușește întreaga lume pe care o clădise cu greu. 
  
Corina fusese profesor de limba română. Și nu o oarecare. Una foarte bună. Școlii îi dedicase aproape tot timpul liber, pentru că părinții ei îi repetaseră toată viața că un copil nu este o jucărie, că are suflet și acel suflet trebuie mângâiat și iubit. Nu rănit, nu bătut, nu înjurat. Că atunci când pășești într-o școală, trebuie să îți ștergi picioarele de problemele personale și să intri drept, vesel și bine pregătit, chiar dacă sărăcăcios îmbrăcat, dar lucrurile să pocnească pe tine de curățenie, pentru că elevul, oricât de mic ar fi, îți simte lipsurile și îți pierzi credibilitatea. Și apoi, un dascăl trebuie să fie model pentru elev. Să fie luminătorul națiunii din care face parte. 
  
Fără elevii de la școală, cărora le oferise iubire și cunoaștere, bolnavă, cu o pensie infimă, cu doi copii în îngrijire, gândea că numai Dumnezeu o mai putea scoate din vacarmul ăsta sufletesc. La momentul acela, mama i-a stat alături atât fizic, cât și financiar, cu sfaturi multe și încurajări. Cei câțiva elevi pe care îi avea la meditații, au continuat să vină și, cu banii obținuți își procura medicamente. Asta nu însemna că erau suficienți. Copiii îi puneau toată dragostea la picioare și îi dădeau forță. Prezența lor în chinul ei o făcea optimistă. Citise că, dacă îți dorești din tot sufletul să depășești greutățile, o vei face. Și o va face bine, pentru că viața a răsfățat-o în salturi. Era stăpână pe gândurile ei, pe mintea ei, pe toleranța ei la intemperii. 
  
Fire veselă, trăită între tineri, rămăsese și ea o frântură de veselie. La ei în casă, de când era mică, se cânta, se spuneau bancuri și povești la gura sobei, se descânta un pahar de vin când bunicul cânta la vioară. Toată lumea avea aspirații mari și țeluri înalte. Îi plăcea să călătorească, să vadă, să învețe cât mai multe, să socializeze cu oameni cu diferite afinități socio- profesionale. Pentru ea toți erau buni, toți erau frumoși și toți îi apăreau în cale, pentru că ea iubea omul. Pentru copii ar fi făcut orice. S-ar fi târât în genunchi, dacă aceștia și-ar fi dorit-o. Lucru pe care tatăl lor nu era niciodată dornic să o facă. Ei știau asta și, deși puteau să îl însoțească, nu au făcut-o. Au rămas cu mama lor ca să-i mulțumească, în momente de cumpănă, pentru iubirea ei de o viață. 
  
Într-un moment de regăsire, s-a așezat cu viața la masă. Față în față. Ea pe un scaun, Corina pe celălalt. Ele două, într-o discuție ca între două prietene. Timpul a pus pe masă tacâmuri nenumărate, Corina neștiind pe unele să le folosească. S-a liniștit pentru că era sigură că viața avea misiunea să o învețe. A pus farfurii pentru multe feluri de mâncare. Ea gândea că un singur fel o va putea sătura. Erau suficiente și câteva fărâmițe din mai multe feluri. A primit și șervețele, pe care să le folosească la nevoie, condimente, ca să ofere intensitate gusturilor personale. Dar viața, hoața, a îmbuibat-o cu atâta mâncare, atât de greu comestibilă, încât îi venea să pună lingura jos și să fugă unde vedea cu ochii. 
  
Pictura Nicolae Vermont – Doamna in rochie galbena 
  
Referinţă Bibliografică:
O zbatere de aripă / Carmen Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1859, Anul VI, 02 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Carmen Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!