Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Impresii > Mobil |   


Autor: Carmen Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Crâmpeie de suflet
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Îmi place sǎ cred cǎ atunci când scrii, aşezi o bucatǎ din sufletul tǎu pe coala de hârtie. La fel, de mult îmi place sǎ cred cǎ atunci când scrii, vezi în spatele literelor o lume aparte, foarte dragǎ ţie care se deruleazǎ cu rapiditate. Nu-ţi rǎmâne decât sǎ te apuci de treabǎ. Sǎ presari din lumea vǎzutǎ, sǎ aduni crâmpeiele de suflet şi la final ai cartea visatǎ, care va fi cititǎ de ochi ce sunt dornici de ,,luminǎ’’  
 
O astfel de carte am citit de curând, cartea scriitorului Rǎzvan Şerbu ,,Trepte spre cer’’. M-a atras titlul ei. Acel ,,cer’’ este de fapt frumosul absolut la care tindem fiecare . Iar treptele sunt paşii noştri din aceastǎ viaţǎ. Paşi pe care am vrea sǎ-i îndreptǎm doar spre frumos.Atunci când am avut în faţǎ cartea am citit la întâmplare câteva poveşti filosofice pline de învǎţǎminte. Reţin cǎ prima poveste cititǎ a fost: ,, Savana prieteniei’’. Doi duşmani de moarte, o impalǎ şi un ghepard ajung datoritǎ pericolelor din lumea lor sǎ se ajute unul pe celǎlalt, la distanţe de timp şi in situaţii diferite. Straniu pentru noi oamenii şi de neînţeles! Dupǎ un timp, mai precis într-o searǎ am lecturat o altǎ poveste care m-a cucerit pe deplin,, Tǎcerea care ucide’’. Da, tǎcerea izolatului de pe o insulǎ pustie care ucide sufletul lui minunat şi dornic de frumos. Am incercat sǎ mǎ pun în locul scriitorului şi sǎ mǎ gândesc: oare l-a ce s-a gândit în momentul în care a compus povestea? Imposibil sǎ-mi rǎspund! Aşa a vǎzut el, doar el putea creiona o astfel de poveste deoarece nimeni nu avea accept la imaginile ce prindeau contur în mintea si-n sufletul lui. Mi-am permis sǎ cred cǎ fiecare din noi trǎim pe o ,,insulǎ’’. Cǎ alǎturi ne sunt gândurile şi sufletul şi cǎ încercǎm sǎ nu fim doborâţi de o tǎcere care ne poate ucide, deşi culmea suntem înconjuraţi de oameni. Acest volum l-am asezat aproape de ,,mine’’ si incerc in momente de respir sa descopar o alta poveste, un alt final si un alt fel de a-mi bucura existenţa.  
 
Cartea cuprinde poveşti interesante ce trebuie descoperite şi pǎstrate într-un loc special numit suflet. Sunt altfel de poveşti decât cele obişnuite.Au în ,,spatele’’lor frumusete şi profunzime filosoficǎ. Unele sunt inspirate din realitate dar înmǎnuchiate cu mǎiesrie de autor. Sunt rǎspusuri la întrebǎri ce poate încǎ nu le-ai descoperit şi la care doar ai visat. Sunt cuvinte pline de frumos ce meritǎ citite şi scǎldate în lumina din sufletul tau, cititorule.  
 
Risipiţi în problemele vieţii sǎ încercǎm sǎ descoperim frumosul, puritatea, sublimul din noi şi cu ajutorul cǎrţilor. Meritǎ sǎ încercǎm! O lecturǎ frumoasǎ vǎ doresc!  
 
CLIPA DE FERICIRE  
 
Tată! Tată, nu mai suport temele, nu mai vreau, nu mai pot!  
– Ce e ,copile? întreb eu, curios.  
– E prea mult! Am obosit! strigă el cu o voce ascuţită. Uff… am atât de multă treabă și câteodată cedez. Mă abțin cu greu să nu țip, să nu fac o criză. După două ore de plânsete, țipete, refuzuri din partea lui Victor, sunt la capătul puterilor.  
– Gata. Te poți opri. Continui mai târziu, cedez eu. Iată că apare și cea mică de la joacă.  
– Tati! Tati! strigă ea fericită. Am înghețat. Mă uit la ea și îi observ obrăjorii îmbujorați. E ca o prințesă. Dar o prințesă murdară, plină de noroi înghețat. Unde o fi căzut? Acum nu mai are importanță. O iau pe sus și fug cu ea în baie. O plasez strategic în mijlocul căzii și dau drumul la duș. E îmbrăcată. Oricum, hainele sunt ude și așa e cel mai simplu să dau jos noroiul de pe ele. Apoi, după ce pârâul maroniu se duce în canalizare, o dezbrac și încep să o săpunesc.  
– Tati, mai încet, mă doare, spune micuța mea prințesă…  
– Ce să fac, dragă? Te ating cât pot de ușor, dar trebuie să dăm cu săpun. Dacă nu, microbii nu fug.  
– Știu, tati, dar mă doare...  
– Voi fi mai atent, spun eu, încercând să o liniștesc.  
– Mi e foame! se aude un strigăt din casă.  
– Victor, ai răbdare să termin cu surioara ta.  
– Ea de ce e mereu prima? Când mie mi e foame, nu interesează pe nimeni…  
– Victor, știi bine că nu e adevărat! Ai răbdare… Stau și aștept replica din partea cealaltă a ușii. Surprinzător, nu se aude nimic. E de bine… mă gândesc eu. Acum i am dat hainele micuței și o ajut să se îmbrace. Nu trece mult și când am ajuns la pantalonașii de casă, mai exact la piciorul drept – se aude un zgomot infernal din bucătărie. S a spart ceva. Sar repede, o las pe micuța mea Cristina să continue cu îmbrăcatul și mă reped să văd ce se întâmplă în bucătărie. Victor are o față calmă, liniștită și privește cele două borcane de gem care s au hotărât să ne arate ce suprafață maximă pot ocupa pe podea. Aproape doi metri pătrați. Fiecare. Probabil că nu am fost suficient de rapid, întrucât îl văd pe Victor ridicând plictisit din umeri și pornind către dormitor. Îi anticipez traiectoria. Trece prin mijlocul zonei de luptă. Mă reped și îl ridic în brațe.  
– Sunt cioburi pe jos, apuc să spun. – Da? se aude glasul lui mirat.  
– Da, ai grijă, zic eu și îl scot din zona periculoasă. Văzându l în siguranță, mă prăbușesc pe scaun. Dar scaunul geme – de fapt, doar un ciob ce cu mândră demnitate se împotrivea ideii de a sta împreună cu mine pe același scaun. Îl simt adânc înfipt în propria mi persoană. El completează colecția cioburilor strânsă pe tălpile picioarelor. Acum am doar o singură întrebare în minte: unde o fi penseta? Mă uit în jur și abandonez. Încep să le extrag pe rând, cu degetele și fără a mai folosi instrumente ajutătoare. Primul extras este colegul cu care împart același scaun. Apoi exersez poziția lotus pentru a ajunge la anumite locuri din talpă, pe care nici nu știam că le posed. După aproximativ două trei minute, sunt eliberat și pot spune că operațiunea a fost un succes. Exact când răsuflu ușurat, ușa de la baie se deschide furtunos și micuța mea prințesă iese sprintenă și se repede la mine.  
– Tati! Uite sunt gata! strigă ea din fugă. Sincer, nu mi aduc aminte cum am ajuns lângă ea și am ridicat o în aer, pentru a o feri de zona minată. Am pupat o dulce pe obrăjiori și am trimis o la joacă, în sufragerie. Cum am văzut o că se îndepărtează cu mersu i drăgălaș, mi am șters o lacrimă. Picioarele mele erau din nou în flăcări. Trecusem iar prin cioburi. Am reluat poziția lotus, chiar dacă îmi amorțiseră deja picioarele și am reușit, în cele din urmă, să scap de toate cioburile. Evident, mă refer la cele mari. Așchiile au rămas pentru mai târziu. Prima urgență este să curăț pe jos. În câteva minute e perfect curat. Sunt ceva mai liniștit și reușesc să găsesc un ac, pentru a scăpa și de cele trei așchii ce mă secau la inimă.  
– Victor! Victor!, strig eu către cel mare.  
– Da, tată! – Ce ai făcut cu borcanele de gem?, întreb eu.  
– Nimic!  
– S au spart singure?  
– Aaaa… mi au alunecat.  
– Amândouă?  
– Eu am luat doar unul, celălalt s a împiedicat de el. Dar, tati, ai spus că ne duci la film… Ufff…. uitasem.  
– O să vă duc. Am promis, mă țin de promisiune.  
– Dar mi e foame.  
– Acum îți fac ceva. În timp ce ungeam o felie de pâine cu unt, mă trezesc tras de halat. Mă întorc și o văd pe Cristina cu lacrimile pe obrăjiori.  
– Ce s a întâmplat, frumoasa mea? spun eu, ridicând o în brațe. Îi șterg lacrimile și printre sughițurile de plâns aud povestea tristă a ursulețului Pufi care și a pierdut o ureche, care a fost smulsă de frățiorul mai mare, Victor. Doamneee… ce zi am! Încet încet, rezolv toate problemele. Victor își cere scuze, apoi se joacă amândoi, fericiți. Eu promit că Pufi va suferi un implant rapid de ureche. Le potolesc amândorura foamea. Îi îmbrac și fug cu ei la mașină. De la casa noastră până la șosea sunt aproape doi kilometri, de acolo până la cel mai apropiat mall cu cinema mai sunt vreo șapte. Copii sunt hrăniți și pregătiți de film. Eu mă reped la volan și accelerez, cu gândul că s a făcut deja târziu și este cazul ca, după o asemenea zi, să am și eu o oră și jumătate de liniște. De fapt, numai liniște nu este, că difuzoarele sunt la maximum, indiferent de film. Iar desenele animate sunt pline de țipete și de zgomote puternice. Orice ar fi, măcar voi sta pe scaun. Parcurg exact un kilometru, când mașina trage puternic dreapta. Frânez. Cobor și constat că am pană. Asta mai lipsea! Nu mai pot! Simt că explodez. Aici, în mijlocul câmpului în cel mai nenorocit loc, mașina mea face pană! Incredibil! Deschid porbagajul. Scot roata de rezervă și mă apuc de treabă. Cricul se afundă în noroi. Daaa… strada nu e asfaltată. Primăria este indiferentă la cererile noastre. “Cine v a pus să vă faceți case acolo?”, parcă aud glasul primarului. Dacă acolo am avut pământ… ce era să fac? Doar e intravilan și nu eu am decis asta. Nu mai pot. E o zi cumplită. Îmi pun mâinile în cap și mă așez pe roata scoasă din portbagaj. Câteva lacrimi își fac potecă pe fața mea. Nu o să mi pot îndeplini promisiunea de a i duce la film. I am învățat pe amândoi că o promisiune se onorează. E foarte important. Acum e deja întuneric. Ce mă fac? Aud portierele cum se deschid. Copiii coboară din mașină. Ce s a mai întâmplat? Iar s au certat? Închid ochii și aștept plânsetele și strigătele lor.  
– Tati, tati! o aud pe cea mică.  
– Da, spun eu, sfârșit. Dar ea nu mai continuă. Vine lângă mine împreună cu Victor.  
– Uite, tati, se aude și vocea frățiorului ei. Ridic capul din pământ și îi văd pe amândoi unul în stânga mea, celălalt în dreapta cum stau sprijiniți de mașină și se uită în partea cealaltă. Mă întorc și eu mirat. Amândoi mă iau de mâini. Privesc și eu. La început nu văd nimic important.  
– Ce e?  
– Uite cerul, tată! Ridic privirea și văd cel mai frumos spectacol celest pe care l am văzut în viața mea. Un cer plin de stele. Aerul este de o claritate de cristal și spectacolul măreț al lunii, împreună cu pleiada de stele, mă lasă fără respirație. Văd Calea Lactee cum se întinde până departe, Carul Mare, Carul Mic și multe, multe stele. Parcă toate stau acum în fața noastră, ca să ne uimească și să se prezinte. Copiii mă iau în brațe și stăm tustrei, privind la acest spectacol minunat. Nimeni nu scoate o vorbă. Liniștea se pogoară asupra noastră și ne mângâie sufletele. Simt mânuțele lor mici de copii, cum mă strâng în brațe. Acum, lacrimile de bucurie îmi curg șiroaie. Această clipă va rămâne în sufletul meu, toată viața. O voi duce cu mine, câte zile voi avea. Viața este minunată! Iubirea ne cuprinde pe toți.  
 
Referinţă Bibliografică:
Crâmpeie de suflet / Carmen Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1818, Anul V, 23 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Carmen Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Carmen Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!