Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   



My lord (3)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ar fi renunţat imediat la serviciile guvernantei dacă Leon nu insista atât de mult, ca ea să rămână la conac.  
Cel mic era retras şi lordu-i simţea suferinţa produsă de pierderea mamei sale.  
Nu ştia prea bine cum să procedeze cu copiii. Eduard era cel mai responsabil şi se autoeducase ca un militar de carieră. Beth era răsfăţată şi dorea mereu să fie în centrul atenţiei, în special a tatălui. Probabil aşa erau fetele, după cum subliniase Alma.  
Îl deranjase îndrăzneala ei. Respecta pragmatismul şi curajul femeii. Sinceritatea ei îl blocase deşi nu lăsase la iveală aspectul.  
Se plimba ca un leu în cuşcă. Nu-şi putea retrage promisiunea. Guvernanta va rămâne o luna de zile aşa cum discutaseră. Femeia îi crea o stare de disconfort. Mai bine zis, îi deranja tihna şi rutina clădite cu trudă timp de doi ani. El nu avea nevoie de probleme. Faptul că guvernanta intrase în graţiile mezinului era o problemă. Îi trebuia multă diplomaţie, ca să scape de ea.  
Cu Leon era dificil. Nu-i cunoştea încăpăţânarea şi perseverenţa în idei. Descoperea la el trăsături de caracter asemănătoare cu ale sale. Ştia că băiatul se refugiase în tăcere. Era conştient că era un copil tăcut dar isteţ, cu personalitate puternică. Într-un fel era cel mai apropiat de firea sa însă mai interiorizat. Nu dorea să-l rănească.  
Era curios cum îi va pregăti Alma pe copii ,pentru serata ce avea loc peste o lună.  
Cu siguranţă Beth va fi un spin pentru domnişoara guvernantă. Lordul zâmbi încântat la ideea că Alma va pierde lupta cu ambiţioasa lui fiică.  
Zâmbea sinuos şi ochii lui mari, adânci se îngustau maliţios.  
„Acum să te văd, domnişoară”  
 
***  
 
Alma era furioasă.  
Lordul M.Joseph era un încrezut. Carapacea pe care şi-o făcuse scut împotriva tuturor era mai groasă decât a unei ţestoase.  
Copiii erau deosebiţi dar lipsiţi de afecţiunea părinţilor se dezvoltau fiecare în limitele personalităţii şi caracterului cu care erau investiţi la naştere.  
Erau sensibili şi doritori de afecţiune. Fiecare se comporta conform percepţiei sale de a se adapta vieţii.  
Deja îi îndrăgise. Eduard părea resemnat. Beth din contră, făcea valuri. Leon întrecea orice aşteptare. Imprevizibil, ferm în idei şi cerinţe.  
Sprijinul lui o luase total prin surprindere. Şi pe M.Joseph, nu doar pe ea.  
Luna de graţie va trece repede. Îi simpatiza pe copii. Leon era special şi puştiul părea că se apropie de ea. Imprevizibil ca şi tatăl său. Compatibilitatea tată-fiu era mai pregnantă cu Leon decât cu ceilalţi. Poate se înşela dar cu siguranţă nici lordul nu observa acest aspect.  
În intimitatea încăperii Alma lăsă lacrimile de mânie şi nemulţumire să curgă în voie pe obraji. Jocul lua altă întorsătură.  
Lordul M.Joseph nu era bătrânul anost la care se aşteptase. Din contră. Era un bărbat matur, carismatic, sobru şi rece. Cel puţin cu ea aşa se comportase.  
Se privea în oglindă. Detesta imaginea. Arăta ca o femeie insignifiantă fără viitor. Oglinda nu relata realitatea. Îi era dor de rochiile pastelate, coafurile rafinate, cămăşile din mătase şi voaluri transparente de la Paris. De camera ei elegantă, lipseau părinţii, prietenii … viaţa ei.  
Se contempla în sticla ce îi reflectă imaginea. Frumoasă, părul neobişnuit pentru o guvernantă era des, lung, de nuanţa coniacului ars în flăcări şi cădea greu pe spate atingând mijlocul. Era suplă dar cu forme senzuale. Culoarea de ambră a ochilor devenise mai închisă.  
Dacă nu ar fi fost Leon, pleca fără nici o remuşcare. Copilul îi topea sufletul, insistase în faţa tatălui său ca ea să rămână la conac. Nu putea să-l abandoneze. În fond, o luna nu era o veşnicie. Îi va pregăti pe copii pentru serată şi ei vor lăsa o impresie bună invitaţilor. După aceea se va reîntoarce la viaţa ei. Îi ducea dorul.  
 
***  
 
Ziua a decurs aproape normal, fără probleme deosebite. Lordul nu avea obiecţii la programul pe care îl organizase copiilor. După amiază le vorbise despre acest lucru. Urma ca a două zi să-l pună în aplicare.  
Lord M.Joseph îi luase pe copii la bunici, părinţii lui. în acea zi şi ea avea câteva ore libere.Încerca să găsească cele mai bune soluţii pentru a-i scoate în evidenţă pe cei mici la serată. Fiecare dintre ei avea un talent deosebit. Pe asta va clădi surprizele. Era în joc şi prestigiul ei.  
 
***  
 
După amiaza era călduroasă. Deşi conacul păstra răcoarea atmosfera i se părea încărcată. Mătuşa Annie era singura care nu-şi schimba dispoziţia. Era în permanenţă binedispusă. O simpatiza, avea un suflet deschis ca şi sticla de lichior. Amintirea poznelor făcute de lady Annie îi readucea speranţa şi buna dispoziţie.  
O piatră de încercare pe care o va învinge. Dumnezeu ştia cum.  
Rătăcea prin grădina mare din jurul conacului. Era împrejmuită de copaci mari şi straturi colorate de flori. Iubea natura, stăpânii casei se ocupau de aspectul împrejurimilor. Straturile de flori erau strategic aranjate, să fie în permanentă curăţenie între ele. Era curioasă care dintre cele două mame ale copiilor îşi pusese amprenta mai mult pe aranjamente.  
Respiră cu nesaţ aroma florilor şi adierea uşoară creată de frunzele copacilor. Îşi aşeză şevaletul şi se cufundă în plăcerea de a picta minunile naturii pline de nuanţe şi culori diverse. Se adâncea în creaţia fermecată a tabloului de vară. Pălăria îi alunecase pe spate şi soarele îi colorase uşor faţa iar părul scăpase din agrafe.  
- Nu ştiam că te pricepi la pictură, domnişoară Alma! Poate vei face şi portretele copiilor.  
Speriată de vocea bărbatului, se ridică brusc răsturnând şevaletul.  
- Sire, nu v-am auzit!  
Ascunse la spate degetele murdare de acuarele. Încerca să-şi aranjeze părul dar şuviţele grele nu o ascultau.  
- Adevărul este, că stau de minute bune aici. Erai total ruptă de această lume! Apreciez calităţile şi talentele oamenilor, ridică pânză căzută pe iarbă.  
Privi pastelurile vesele şi nuanţele îmbinate în linii suave.  
- Ihmm. Probabil, Leon e mult mai isteţ decât lasă să se vadă şi cu sufletul lui de copil a observat mai bine firea dumitale, domnişoară.  
O privea. Razele soarelui îi luminau ochii de culoarea cafelei şi o fixau pătrunzători, curioşi. Avea un mod direct de a-şi cerceta interlocutorul.  
- Îmi cer scuze lord M.Joseph, nu ştiam ora reîntoarcerii dumneavoastră.  
Nu se simţea confortabil sub analiza lui curioasă. Se apropie de ea, neslăbind-o din priviri.  
- Ai o alură puţin sălbatică la această ora a după amiezii, domnişoară guvernantă. Să nu mai vorbim despre faptul că eşti arsă de soare şi ţinuta e în dezordine, o măsură din cap până în picioare.  
Alma încerca fără prea mare succes să-şi netezească rochia, să aranjeze părul şi pălăria.  
Lord M.Joseph, cu mâinile la spate era atât de aproape de ea încât poalele rochiei îi atingeau cizmele.  
Alma nu-şi amintea să mai fi fost vreodată atât de jenată în prezenţa unui bărbat. Amănuntul o irita mai cu seamă că împrejurările nu îi erau favorabile. Arăta ca un copilă mânjită cu acuarele. Nu-i plăcea să fie în dezavantaj. Deasupra buzei superioare pielea îi asudase şi broboane mici îi perlau zona.  
Lord M.Joseph scoase batista din buzunar şi ezită o clipă într-un gest doar de el ştiut. Se răzgândi şi-i înmâna Almei materialui alb cu monogramă. Deşi părea serios, glasul lui păstra o undă de ironie fină în timp ce se îndepărta:  
- Nu ştiam că se poate picta şi cu nasul! Mă rog, opţiunile diferă.  
 
***  
 
În zilele ce urmară, nu-l întâlni pe lord. Era plecat cu treburi şi ea era mai liniştită.  
Cei mici o aşteptau în camera de lucru.  
Îi invită să se aşeze.  
- Copii, avem de discutat unele lucruri în legătură cu serata ce va avea loc peste o luna. Lord M.Joseph doreşte ca voi să fiţi pregătiţi, să va purtaţi în societate conform rangului şi statutului vostru. Avem puţin timp la dispoziţie dar voi aveţi o educaţie aleasă. Cu siguranţă nu vor fi probleme. Noi patru vom avea un mic secret, le şopti conspirativ.  
Copiii aşteptau curioşi şi tăcuţi. Beth se foia, dorind să pară importantă, Eduard era liniştit şi calm iar Leon se aşeză lângă ea pe canapea.  
- Ce fel de secret? ridică din sprâncene Beth.  
- Fiecare dintre voi are probabil un talent şi se remarcă prin ceva deosebit. Vom lucra să perfecţionăm calităţile voastre şi la serată veţi fi atracţia serii.  
Cei trei se uitau unul la celălalt curioşi. Viaţa lor la conac era aproape monotonă, li se propunea ceva nou.  
- Eu mă pricep să cânt la vioara, nu am mai exersat demult, se destăinui Eduard.  
Părea puţin încurcat.  
- Minunat! Vom repeta.  
Leon o luă de mâna.  
- Tu ştii să cânţi foarte bine la pian, îi strânse încet degetele.  
Puştiul aprobă din cap.  
- Şi tu, Beth? îi zâmbi  
Fata păstra o tăcere încăpăţânată.  
- Beth a făcut balet de când era mică, i-a răspuns Eduard în locul ei, ceea ce o nedumeri pe Alma.  
Băiatul afişase o indiferenţă politicoasă şi rece faţă de problemele celorlalţi. Prin urmare, multe lucruri nu erau, ce păreau a fi.  
- Băieţi, vă rog, să ne lăsaţi puţin singure! Am ceva de discutat cu Beth ca între fete. Nu uitaţi că totul rămâne un secret doar de noi ştiut! Surpriză.  
Băieţii s-au înclinat politicoşi şi au ieşit. Beth, nedumerită, nu renunţase la atitudinea sfidătoare.  
- Beth, eu nu sunt duşmanul tău şi nu ai motiv să te temi de prezenţa mea aici. Mă poţi considera o prietenă şi dacă te pot ajută vreodată cu ceva, nu ezita să mă abordezi.  
- Nu am nevoie de nimic şi dacă voi considera necesar, mă voi adresa tatălui meu! îşi înălţă bărbia.  
- Dar eu am nevoie de sprijinul tău! Serata va găzdui mulţi oaspeţi şi tatăl vostru se mândreşte cu voi. Va dori să arate şi prietenilor ce copii frumoşi şi talentaţi are. Ştiu, că nu vreţi ca el să fie dezamăgit.  
- Şi ce pot face eu?  
- În primul rând, să nu mă mai priveşti că pe un inamic. Ştiu că îţi iubeşti tatăl, cunosc sentimentul. Să ai convingerea că şi el ţine foarte mult la voi dar suferă în taină pierderile persoanelor dragi. Un bărbat nu prea are experienţa creşterii copiilor. De aceea a avut nevoie de guvernantă, nu ca să va îndepărteze. Ce spui? Facem un plan de acţiune? îi întinse mâna.  
Fata păstră tăcerea o vreme.  
- Mă voi gândi şi îţi voi comunica hotărârea mea!  
- Bine Beth. Dar să nu spui la nimeni, ce s-a vorbit aici. Altfel, se pierde tot farmecul poveştii.  
„Încăpăţânată copila”surâse Alma.  
 
***  
 
Mătuşa Annie intră agitată în camera Almei.  
- Draga mea, am un loc potrivit unde poţi repeta în siguranţă cu cei mici. Surpriza voastră nu e în pericol să fie descoperită.  
Ca de obicei mătuşa ascultase pe la uşi. Îi sclipeau ochii de satisfacţie şi mulţumire. Licoarea magică era unul dintre motive. Annie nu avea multe lucruri care s-o înveselească şi apropierea unei petreceri o incita. Părea un copil poznaş greu de stăpânit. Dar ştia să se impună şi să se facă respectată. Era isteaţă şi plină de resurse când era vorba să rezolve o problemă.  
- Ştiu că acest conac nu are secrete pentru Lady Annie, înclină din cap Alma zâmbind.  
- Mă flatezi draga mea! În spatele conacului este o căsuţă mică. O putem transforma în sala de clasa şi nu veţi fi deranjaţi. Ai adus puţin aer proaspăt aici şi ai schimbat cursul existenţei noastre. Poţi conta pe tot ajutorul meu.  
- Mulţumiri, lady Annie! Întâmpin greutăţi cu Beth şi lordul. Sunt dificili. Băieţii nu-mi sunt ostili.  
- Leon, pisoiul asta mic a dat gata pe toată lumea devenind aliatul tău necondiţionat. Ai un as valoros în mânecă. Da ... da. Lordul le-a povestit părinţilor săi, sir James şi lady Abigail despre acest aspect. Au rămas foarte miraţi. Vor, să te cunoască. Leon a fost aproape lipsit de reacţii la cei din jur după moartea mamei lui.  
Alma-şi duse mâna la piept:  
- Oh, Doamne! Alte probleme.  
- Abigail e puţin infatuată dar e un caracter onest şi sigur te va aprecia. James e fratele meu.  
Annie nu avea linişte, parcă era o pisică fără astâmpăr.  
- Ştii, ce cred?  
Alma ridică întrebător din sprâncene.  
- Că eşti o apariţie surprinzătoare pentru lord M.Joseph.  
- Nu înţeleg!  
Simţea un ghimpe de teamă.  
Annie gesticulă din mâini,  
- Nu este obişnuit, să fie contrazis. E ceva nou pentru el. Nu-i rău. Nu, nu, zâmbea enigmatic gândurilor care-i treceau prin minte.  
- Lady Ann ... nu vreau, să ies în evidenţă! Nici să am divergenţe cu lord M.Joseph!  
- Draga mea, după câte îl cunosc pe nepotul meu, sau am auzit despre tine ... va fi aproape imposibil! chicotea Annie şi ieşi valsând fericită.  
„Păcat, că nu am motive să îţi împărtăşesc optimismul."  
 
***  
Băieţii se descurcau foarte bine. Eduard mânuia cu talent arcuşul şi vioara prindea viaţă sub degetele lui iscusite. Leon nu necesita prea mult exerciţiu, avea talent nativ. Beth nu şi făcuse apariţia la repetiţii în cele două săptămâni. Mai aveau încă două la dispoziţie. Spera, ca fata să li se alăture. Lordul lipsea ca de obicei.  
- Băieţi, e de ajuns pentru astăzi! Va descurcaţi minunat! Sunteţi liberi. Aveţi ora de călărie, instructorul vă aşteaptă!  
S-au înclinat politicos şi au ieşit.  
Beth apăru în pragul uşii:  
- Sper să nu îmi pară rău, acceptând propunerea ta. Şi asta nu înseamnă, că vom fi neapărat prietene! Tu eşti doar guvernanta angajată de tatăl nostru. Atât. Şi ştiu, să păstrez un secret.  
- Ăsta e un lucru bun, Beth. Dacă vrei, să fim prietene, e opţiunea ta. Nu e obligatoriu. Eu consider, că eşti o fată cu caracter. Dar puţin prea posesivă. Asta nu te ajută în relaţia cu ceilalţi. În special cu tatăl tău, vorbi calm Alma.  
- Nu ştii nimic despre noi! Nu faci parte din familie!  
- Tot ce se poate, dar am şi eu un tată pe care-l iubesc şi o familie în care voi veţi fi oricând bineveniţi.  
Beth întoarse spatele şi se îndepărtă.  
Alma era obosită. La conac pregătirile erau în toi,încăperile îmbrăcau straie de sărbătoare. Dispoziţia ei era o problema.  
 
***  
 
Seara unui început de toamnă aducea o ploaie torenţială caldă care împrospăta atmosfera.  
Privea pe geamul camerei sale cerul dezlănţuit. Rafale de vânt sălbatic biciuiau ferestrele şi înclinau crengile copacilor.  
Un călăreţ intra în galopul grăbit al unui armăsar. Descălecă şi intră în conac. Lord M.Joseph avea curaj, să umble fără trăsura pe o vreme vitregă.  
Îi culcase pe copii şi îi controlase. Erau în paturile lor. Se aşeză în faţă oglinzii, desfăcu părul trecând peria prin firele dese. Cămaşa albă decupată la gât descoperea pielea albă, netedă a pieptului şi a umerilor într-un decolteu cuminte. Mânecile scurte lăsau libere braţele fine ca marmură. Îi plăcea mângâierea periei în pletele grele, o relaxau şi avea o stare de linişte. Tresări la bătaia timidă în uşa. Aruncă şalul pe umeri.  
- Intră!  
Eduard intră ruşinat.  
- Îmi cer scuze domnişoară Alma ,şopti.  
- Nu e nici un deranj, Eduard! Ai nevoie de ceva? Cu ce te pot ajuta?  
- Leon…  
Inima Almei îşi accentuă bătăile.  
- S-a întâmplat ceva cu el?  
- Iar s-a dus acolo ... sus ... la etaj!  
- În pod?  
- Nu ...  
- Nu-ţi fie teamă. Ai făcut bine, că ai venit la mine. Unde e Leon?  
- În camera ei. Aşa face întotdeauna când plouă şi tună.  
- În camera ei? A cui?  
- … a mamei lui. În dormitorul ei e un portret al mamei sale. Uneori, stă ore întregi şi nu poţi să-l urneşti de acolo.  
-Dumnezeule! Poţi, să mă conduci?  
Eduard şovăia.  
- Lord M.Joseph s-ar supără. Nu-i place, să între nimeni în acea încăpere, unde a sfârşit lady Eliza.  
- Vom vedea. Leon nu trebuie să fie singur.  
Cu tălpile goale în papuci şi doar cu şalul subţire pe spate, se precipită să-l urmeze pe Eduard.  
Alergă pe trepte şi Eduard îi arătă încăperea. Etajul nu era luminat decât de o lampa mică. Întunericul arunca umbre ciudate. Uşa era întredeschisă.  
- Eduard, anunţă-l pe tatăl tău, te rog!  
Eduard nu era prea convins.  
- Nu-ţi face probleme. Grăbeşte-te! Şi rămâi în camera ta. Leon va avea o discuţie cu lordul, au nevoie de puţină intimitate.  
Băiatul încuviinţă şi se conformă. Alma privi prin deschizătura uşii. Leon stătea jos pe podea cu coatele pe genunchi şi bărbia sprijinită în palme. Ochii fixau femeia splendidă, cu pielea creolă ce-l învăluia cu ochii calzi şi părea că-i vorbeşte din tablou.  
Lacrimi înţepau ochii Almei. Cel mic purta o conversaţie imaginară cu mama lui. Simţea o greutate în piept şi şalul alunecă de pe umeri. Simţi prezenţa unei alte persoane. Se întoarse. În spatele ei lordul M.Joseph încruntat o apucă de braţ şi o trase grăbit departe de uşă, şoptind mânios:  
- Ce se întâmplă? Ce cauţi dumneata în acest loc? Nu ai permisiunea, să urci aici! Nimeni nu are.  
O lipi de peretele opus cu faţa aproape de a ei. Ochii aruncau flăcări. Era furios.  
Alma respiră precipitat. Îşi trase braţul din strânsoarea lui. Vorbi în şoaptă, apăsat:  
- Eduard m-a anunţat că Leon este în camera mamei sale şi nu puteam să îl las singur. Simte lipsa ei.  
Era încordată că un arc şi indiferent ce se întămpla, era hotărâtă să-l înfrunte pe lord! M.Joseph îi cuprinse bărbia între degete şi nervos o forţă, să-l privească în ochi:  
- Îţi depăşeşti atribuţiile! Din nou! şoptei răspicat.  
Nu-şi putea reţine lacrima, ce se prelingea pe obraz. Era captivă între el şi zid. Simţea că i se taie picioarele. O privea fix, întunecat. Aproape îi simţea răsuflarea pe faţă.  
- Dacă doriţi, mâine plec. Numai să nu-l certaţi. El chiar suferă, are nevoie de tatăl său! Vă rog! Staţi de vorba cu el. E mic şi situaţia e grea pentru un copil. Ştiu că mi-am depăşit atribuţiile. Voi suporta consecinţele. Vă implor, să nu fiţi supărat pe el! Mai bine pe mine.  
Vorbea pe nerăsuflate şi lacrimile se prelingeau pe barbie picurând pe cămaşă subţire. Nu ştia ce e în mintea lui M.Joseph dar mâinile lui îi strângeau umerii şi maxilarele încleştate nu prevesteau pace.  
Privirile lui o înfiorau şi o speriau. Îi pătrundeau prin toţi porii, avea impresia că îi citeşte toate gândurile.  
O eliberă şi intră în camera unde fiul său stătea nemişcat. Se aşeză lângă el, conversaţia dintre ei decurgea firesc. Uşor, Leon începea să comunice cu tatăl său. Minutele treceau dar Alma nu se îndura să plece. Nu auzea ce vorbeau. Într-un sfârşit, M.Joseph îl ridică în braţe pe Leon. Adormise cu obrazul pe umărul lui. Tatăl îl strânse uşor şi-l sărută pe tamplă.  
Pe hol dădu cu ochii de Alma şi o măsură din cap până în picioare. Despletită, plânsă, cu picioarele goale. Se descălţase, ţinea papucii în mână să nu facă zgomot. Reverenţa nu o ajuta prea mult.  
- Domnişoară arăţi că o gipsy!  
Alma era mulţumită, că Leon era în braţele tatălui sau şi doar asta conta:  
- Da, sire!  
 
….va urma..  
 
Camelia Constantin  
 
Referinţă Bibliografică:
My lord (3) / Camelia Constantin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2067, Anul VI, 28 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Camelia Constantin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Constantin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!