Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aparitii > Mobil |   



PASIUNE - NOU VOLUM DE VERSURI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
O poezie scrisă cu albul ghioceilor din suflet  
 
Am plăcerea de a scrie despre o poetă aflată la a treia sa carte de poezii. Am acest sentiment şi mă bucur că sunt în stare să-mi îndeplinesc dorința. Înainte de toate, vreau să spun că poeta Camelia Ardelean este o speranţă a grupării Asociaţiei Scriitorilor Hunedoreni, gândindu-mă că nu ne va înșela năzuinţele. De câteva zile, port sub priviri cartea ei şi îmi dau seama că versurile şi metaforele zvâcnesc ca nişte înălţimi fragede, ca nişte şoapte sau de ce nu, ca albul unui ghiocel deschis în dimineaţa unei primăveri. Mai vreau să spun despre Camelia un lucru esenţial, şi anume că este încrezătoare în faptul că are ceva de spus în poezie, că tot ce ne spune este rodul inteligenţei şi al talentului său.  
 
Din creanga luminii timpului, poeta culege roadele scrisului ei, zăpezile imaculate ale iernii rămase în urma paşilor, neuitaţi. Poezia ei pare smulsă dintr-o altă lume, din acel vis de dragoste, al blândeţii şi al simţirii sufleteşti, fiind construită pe imaginaţie şi pe visul trăit în gingaşa şi dreapta frumuseţe. Este o realitate ideală, o realitate a şoaptelor provocatoare, a sensibilităţii gândului, a sufletului încărcat de frumuseţe şi de năzuințele măreţe.  
 
Poezia Cameliei Ardelean are un interior frumos şi curat, fiind mai degrabă o lacrimă în colţul ochiului. Lumina cu care ea scrie este o lumină adevărată, pornită din infernul sufletului. Poeta detestă urâtul, cuvintele grele, obositoare, şi se mândreşte cu sufletul ei, ce arde frumos, deschis către oameni, către cititori.  
 
Cartea pe care ne-o propune Camelia, intitulată Pasiune, este scrisă din nostalgie, din sentimente simple, fireşti, pline de frumuseţe. Fragilitatea versurilor denotă grijă concretă, izvorâtă din simțăminte pline de gingăşie.  
 
Când vorbim despre pasiune, ne gândim la acel sentiment puternic, la acea afecţiune aducătoare a unei iubiri de durată, pentru cineva apropiat. Ce înseamnă a iubi pe cineva cu patimă, cu înflăcărare? De fapt, poate însemna însăşi dedicaţia aşezată în carte, pentru cel drag: ”Lui Erhard, pentru întregul său devotament”.  
 
Una dintre primele poezii ale volumului este intitulată Culoarea iubirii, prin care poeta îşi manifestă dragostea, recurgând la metafore simple, dându-ne de ştire că: ”De plouă ori ninge, în mine nu-i iarnă,/ Vuieşte pământul a lacrimi de dor,/ Se zbate pădurea în noi şi răstoarnă/ Mormane de frunze, pe-un gând călător./ Mi-e sete de tine şi nu mă mai satur/ Să-ţi sorb adierea din cupa de foc,/ În poala iubirii, poverile-mi scutur,/ Adun univesul întreg la un loc.”  
 
O altă poezie cu care ne întâmpină autoarea este Amurgul din mine, prin care îşi asumă o mare încredere în ea şi în fulgii moi de nea, la vremea când se vor aşeza “Precum lumina-n raza ei fierbinte”. Sufletul curat şi frumos al poetei se manifestă prin metafore încărcate de sens şi de o reală maturitate, topind zăpada-n jertfa ei, precum: ”Amurgu-i ud şi jalnic, ca un câine.”  
 
Limpezimea cu care scrie Camelia Ardelean este plină de frumuseţe, cum se întâmplă în poezia Iubire şi destin: “Cuvinte îngheţate mi se topesc pe buze,/ Cum iarna, promoroaca se scurge-n gingaş strop,/ Sub razele plăpânde, grăbite şi confuze -/ Un soare fără vlagă, străin, hipermetrop./ Ascult tăcerea ierbii şi mă gândesc la tine,/ Un roi de stele zboară din ochii-mi obosiţi./ Mi-s gândurile, toate, oceane cristaline,/ Sub aştri ce se-apleacă spre ele, risipiţi./ M-a năpădit tristeţea, dar n-o las să m-absoarbă,/ I-am alungat şi umbra din preajma mea, pe loc./ Încerc s-adun nisipul dintr-o iubire oarbă,/ Să-l cern uşor prin sita cea fără de noroc .”  
 
Într-o altă poezie, sensibilitatea lirică ne-nvăluie inima, făcându-ne să trăim timpul poeziei adevărate, timpul ce intră în toate gândurile noastre curate. Consider că poeta şi-a pus în această carte toată dragostea ce i s-a cuibărit în suflet şi, cu o firească nerăbdare, acum o pune la dispoziţia cititorilor. Iată, vă aducem aproape poezia Doar tu: “Ne-nvăluie amurgul ca o manta din flăcări,/ Ne-alintă pielea-ncinsă de ludice văpăi,/ Respiră luna-n plete ce-ţi curg suav pe umeri,/ Dar eu văd paradisul numai în ochii tăi./ Suspină blânda noapte, luceferii se-nchină/ La frumuseţea care răzbate peste zări,/ Zefirul nemuririi natura îl respiră,/ Parfumul tău îl caut, şi-aici, şi-n depărtări.”  
 
Printr-o fereastră prin care priveşte, poeta ne face să-l observăm şi noi pe acel Musafir prin suflet, pe care-l aseamănă cu un iubit statornic, pentru mărturisirile sale, unde vibraţia gândului şi a fiorului ne dă acea linişte şi tărie, de care ne este atât de dor: ”Eşti doar al meu, chiar dacă uneori/ Parcă nu eşti cu mine, ci-ntre sori,/ Pândind, timid, să mai răsară-o stea/ Pe cer sau poate-n ochii de mărgea,/ Pe care mi-i săruţi, din când în când,/ Din colţul gurii tandru surâzâd…/ Un musafir prin sufletu-mi febril/ Ce se-nfioară sau devine-ostil.”  
 
Camelia Ardelean îşi are sufletul îmbrăcat în mii de culori, ce trec toate prin sitele timpului, prin amurgul neistovit de tăcere. Un zâmbet răsare în paginile acestei cărţi, făcându-ne să ne simţim fericiţi că putem să o facem cunoscută cititorilor. În sufletul poetei arde o candelă mereu aprinsă cu floarea poeziei, cu flacăra ei de mare frumuseţe. Fie-ne îngăduit să putem privi această candelă de lumină adevărată, din care răsar mugurii lirici ai poeziei de dragoste! Fie-ne mereu aproape aceste metafore dăruite de Camelia, să le putem respira parfumul şi să le putem arăta puritatea din fragedele şi proaspetele petale!  
 
Miron Ţic  
 
......................................................  
 
......................................................  
 
Camelia Ardelean  
 
Merită a scrie despre faptul că trăieşti  
 
de-adevăratelea, nu doar în vitrină!  
 
Tocmai ce am ajuns să mă gândesc că pentru oricare dintre noi, până la urmă tot vine o vreme de a ne contabiliza trăirile, chiar şi cele mai profunde, care sunt mai greu de luat în calcul. Pare a fi un truism, o ploeonastică la însăşi dimensiunile vieţii, dar dacă nu e o spunere chiar repetitivă, atunci riscăm să uităm de unde, pe unde şi până unde avem mersul.  
 
Cu o efervescentă „Pasiune”, în clar şi deloc ascunsă după subînţelesuri, ci mergând de-a dreptul pe înaltul înţelesului, Camelia Ardelean aduce transfigurarea propriei experienţe de viaţă în sublimarea lirică. Sensibilitatea este aceeaşi pe care o ştim, venită din profunzimile fiinţei, ca fiind ceva intrinsec şi categoric, hotărât.  
 
În deplină limpezime a simţurilor, mergând până la luciditate: „Ţi-am scris cu litere de vânt,/ Poemul meu, pe raze fine,/ Am pus furtuna în cuvânt,/ L-am alintat cu dulci suspine.// Prelins pe ziduri de tăceri,/ E plânsul unei inimi frânte./ Cu litere de mângâieri,/ Voisem ploaia să-ţi descânte.// Pe strofe-am presărat trifoi/ De pe ogorul amintirii,/ În titlu-i iz de caprifoi/ Nins pe tarlaua fericirii.// E-un mic poem imaginar,/ Înfiripat să te aline,/ De conţinutu-i lapidar,/ Mă scuzi, nu m-am putut abţine!” (Poem de vânt).  
 
Aşa cum se întâmplă în firul iubirilor nestinse, din seninătate şi din prea-plinul cupei cu nectar, se ajunge adeseori într-o chiar cumplită înnourare, într-o margine de suflet de evitat, dar oare e posibil să nu treci pe acolo deloc?  
 
„Mă doare noaptea din privirea ta,/ Da’-n ochii-ţi reci, străpunşi de găuri negre,/ Chiar fără lună m-aş abandona,/ Simţind povara clipelor funebre.// Aş bea cu tine-un strop de infinit/ Din cupa vieţii, plină cu otravă,/ Şi colindând sub norii de grafit,/ Am semăna furtuni şi-am cerne pleavă.// Chiar sufletul mi l-aş amaneta,/ De-aş şti că ziua-ncepe iar cu tine,/ Cu anotimpuri calde-aş cocheta,/ Să-mi împrumute ploi diamantine.// Cu ele ne-am spăla păcate vechi/ Dintr-un destin confuz, invariabil,/ Am strânge picăturile-n perechi,/ Sub giulgiul unui soare perisabil.// Pe-un crater nou stă partea ta de cer,/ Eclipsă văd în inima-ţi de gheaţă,/ Se zbat făclii absurde în eter,/ E noapte-n noi, afară-i dimineaţă!…” (Noapte în noi).  
 
Nici nu vreau să mă gândesc înspre care ar putea fi încercările sufleteşti, acelea de atunci când soarta schimbă macazul, esenţa e dincolo de cuvinte şi acolo va rămâne, indiferent cât ar încerca critica să perforeze acea carapace de nepătruns…  
 
Într-o imprevizibilă contrapunere cu rostul deja cunoscut, ştiut, poeta se aruncă, precum într-o cascadă cu şuvoi benefic, în „Vindecare”: „M-am vindecat de tine, degeaba mă mai cauţi,/ Căci rănile din suflet mi s-au închis, pe rând!/ În inima-mi, vulcanul azi nu mai clocoteşte,/ Nu mai simt munţi de lavă, doar resturi fumegând./ De clipele suspină, nu le mai bag în seamă,/ Mi-e murmurul tăcerii un cântec de alint,/ Refugiată-n vise, aştept o primăvară/ Cu raze de speranţă şi iz de mărgărint.// Îngenunchiată-n umbră, mi-e gândul iar la soare,/ Pe cerul sorţii mele nu l-am avut de mult,/ La braţ cu aştrii nopţii, tânjesc după lumină,/ Mi-e dor din nou de viaţă şi de al ei tumult!” (Vindecare).  
 
Şi, dacă tot trebuia să se întâmple, să se învârtă roata în direcţia de dorit, pentru a străbate fără oprelişti existenţa mai departe, Camelia Ardelean face un lucru incredibil, pe care în cazul ei, aşa cum o ştiu eu, nu-l văd altfel decât în poezie… „Viaţă de boem”: „Nu-ţi cer să mai rămâi, deşi aş vrea/ Să văd, cu ochii mei de peruzea,/ Cum zorii se revarsă peste noi/ Ca altădat’, cu soare sau cu ploi.// Ieri mă făceai să râd şi chiar să plâng,/ Cu al tău zâmbet de copil nătâng,/ Când paşii tăi cu suflet cristalin/ Se depărtau sau iar păreau că vin.// Eu te-am zidit pe veci în al meu gând,/ Dar nu doresc să te păstrez plângând,/ Ci-n geana unui vis neterminat,/ Cu un final, probabil, demodat.// Îmi amintesc ce multe ne-am promis,/ Pluteam pe-un colţ de cer, în Paradis…/ Iubirea s-a mutat în alt locaş,/ Ai alungat-o singur, ca un laş.// Te-ai transformat într-un anost boem,/ Trăindu-ţi viaţa ca într-un poem,/ Valsând, de unul singur, fără rost,/ Între va fi, a fost sau nu a fost…”  
 
Astfel se împacă minusurile cu plusurile, întregiind fiinţa… Sunt atâtea de împăcat, încât doar în fie ea şi interioară, deloc lumească, fervoare, până la incandescenţă, se poate întâmpla miracolul. Care, iată, se întâmplă!  
 
Daniel Marian  
 
Referinţă Bibliografică:
PASIUNE - NOU VOLUM DE VERSURI / Camelia Ardelean : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1738, Anul V, 04 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Camelia Ardelean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Camelia Ardelean
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!