Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Boris Mehr         Publicat în: Ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Boris Marian MEHR - AMURGUL EULUI - GÂNDURI DIN JURNAL (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
21 ianuarie 2015  
 
Zilele sunt numărate. Mane, Tekel, Ufarsim. Zilele poetului se numără în versuri. El moare cu fiecare vers. Poetul nu plânge. În faţa LEGII, nici PERSONAJUL LUI Kafka nu plângea. Aştepta. „O luptă-i viaţa, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor”, ce simplu ne spune Coşbuc un adevăr covârşitor - iubim viaţa pentru că ea ne dăruie sentimentul că existăm între semenii noştri, fie ca prieteni, fie ca neprieteni, fie ca străini, dar suntem printre ei. Luptăm să fim printre ei. În momentul când murim sau nu mai comunicăm defel, ceea ce este echivalent morţii, viaţa devine altceva, în orice caz nu se pulverizează în NIMIC. Latinii spuneau bine – ex nihilo nihil, ceea ce înseamnă că noi nu putem să ne naştem din nimic, deci nu vom fi niciodată NIHIL. Cititorul poate să fie convins că moartea ca anihilare totală este un nonsens. De aceea nici ateismul nu este decât o aberaţie mentală. Nu trebuie să te supui unei imagini, nu trebuie să crezi pentru este absurd, cum spunea greşit Sf. Augustin. Dimpotrivă, gândeşte mai profund şi vei înţelege că dincolo de viaţa de aici există altceva. Infinitul îngăduie orice formă de existenţă. Restul sunt adausuri ale educaţiei noastre, bune sau mai puţin bune. Nu sunt teolog, gândesc doar ca un poet. Ca un artist. Arta este sora ştiinţei. Ştiinţa nu este duşmana credinţei. „Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea mea?”, întreba acelaşi genial Coşbuc, da, el avea geniu, poate că nu era Maestrul, precum precum Eminescu. Desigur, nimeni nu este de neînlocuit. Spun o banalitate, dar puţini sesizează cruzimea acestei realităţi. Un japonez spunea că el crede în Soare şi în Oţel. Este o formulă ca oricare alta. Lumină şi tărie. Da. O vrabie s-a aşezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă şi fără noi. De pildă, eu scriu. Nimeni nu este obligat să mă citească. Dar eu scriu pentru asta vreau să fac. Dacă te plictisesc, cititorule, nu mă citi. Nu am venit să te distrez. Nici să te întristez. Am venit să mă rog unei Puteri Divine, care mă copleşeşte. Care ştie că nu există moarte. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows?  
 
22 ianuarie 2015  
 
Trec repede peste site-uri, o lume de n-ori mai mare decât o ştim fără Net, cineva întreabă ce este frica. Grea temă. Mulţi mint. Nu mă tem de nimic şi de nimeni este cel mai prostesc răspuns. Eu nu mă tem de nimic şi de nimeni, doar de boală, de suferinţă, da. Chestiunea morţii am rezolvat-o. Nu există. Vorbea lui ceaşcă - nu ezistă. Este o altă lume, o altă viaţă. Nu mai revin. Dar, ca orice copil, iar noi, adulţii suntem mai copii decât credem, nu prea iubim suferinţa. Una este să-ţi tragi o sută de bice pe spinare, fie, cu bile de plumb, luminat de soare şi de Cartea de pe masă şi alta să boleşti până aduci la disperare pe cei care te îngrijesc. Punct. Cunosc o persoană care mi-a spus că nu se teme de nimic, nu o cred, dar mă fascinează faţa ei. Nu am văzut-o decât odată, pe viu, în forografii apare mereu alta. Mp obsedează, nu pot spune că o iubesc, nu o cunosc. Îmi place că este trufaşă. Mi-au plăcut oamenii îndrăzneţi, trufaşi, până la o adică. Unora le cade masca. Adică fac pe ei. Ea scrie, nu ştiu ce scrie, de ce scrie, cum nu înţeleg de ce scriu eu sau alte milioane de oameni –poezie, proză. Unii pictează, alţii fac muzică. Natura are destul de multă artă, ce ne chinuim să o oglindim în cioburile sufletelor noastre? Persoana crede în lumină, lumina e albă, abstractă, aerul e mai puţin abstract. Bun, creierul emite lumină , dar într-un spectru invizibil. Aici intervine paranormalul, mistica. Mă simt depăşit. Mă întorc la suferinţă, un japonez scrie că forţaşi suferinţa se intercondiţionează. Adică, iei o bară de oţel, o îndoi, nu poţi, te dor muşchii, o stranie putere, o rezistenţă se transmite organismului, tu suferi, dar te simţi puternic. Cuvintele corodează oţelul, corodează ideile, pentru că şi ideile ţin de o anume forţă. De aceea nu neglija trupul, el poartă sufletul, un timp, ai grijă de trup, el are limbajul său, ca ochii, ca faţa, expresia. Ascult o solistă – forţă şi lumină. De aici începe arta. Eu fug de cuvinte goale – profunzime, adâncime, abis, puah! Omul se uită în sus, în adâncuri se adună mizeria vieţii. În trei rânduri am reuşit să scriu o sinteză din trei romane citite cu zece ani înainte. Asta m-a salvat de la chinul de a scrie o carte amărâtă de proză. Poezia este cu totul altceva. Se poate cânta pe o coardă de vioară.  
 
23 ianuarie 2015  
 
Acasă,viaţa. Doamna mea brună din sonete, pe care nu eu le-am scris, tace ca un al treilea luceafăr, care nu a apărut încă. Am s-o văd într-o zi, undeva, prin centrul Bucureştilor, poate îmbătrânită, poate nu, privind absentă, de ce singură? Acum ea este Cresus, este bogată în succese, viaţă familială, ş.a., dar singurătatea nu ne ocoleşte, este un şarpe, acelaşi care a oferit mărul, el împarte destinele. Este mai mult decât un şerpişor viclean. El oferă cunoaşterea, suferinţa, nicicând fericire, şarpele tace. De ce să-l imităm? Eu sunt mai tare decât şarpele. Nu spun de ce. Enter a world of surprise. Noaptea am visat un cutremur. Nu muream, visam, vedeam, plafoane, praf, totul cade în tăcere, apoi în vuiet, nu sunt speriat, chiar bucuros, a venit un final, va veni un început. De mult n-am recitit O MIE ŞI UNA DE NOPŢI, singura carte ( ediţie restrânsă de Eusebiu Camilar) pe care am citit-o integral. Eu nu citesc nicio carte integral. Nici nu am iubit integral pe nimeni. De ce? Mi-a fost frică de prizonierat. Femeia are numai calităţi, printre care şi dorinţa irepresivă de a acapara totul. Ca pe o cratiţă. Aici, ca poet am zbârcit-o. Nu, ca pe un cufăr cu aur. Iar am greşit. Femeia vrea să ştie totul. Iar totul nu există. Totul este Dumnezeu, femeia este o creaţie a Sa, nu i se poate pune alături. Mă uit la Michelle Pfeiffer, la TV, minunată, o iubesc. Ea nu va şti niciodată. Este fragilă şi puternică. Sunt ameţit, suntem nişte molecule în mişcare browniană. Asta vom fi mereu. Să revenim la Circe, eleva dintr-a cincea. La Venus în blănuri, a lui Sacher-macher-Masoch, dar nici Faust nu este mai prejos. Lacom de viaţă, un Adam cu diplomă, bucuria e mare, avem un nou călău. Aşa se spunea la Roma. Definim sensul vieţii într-un picior, sunt cu sau fără ştiinţă profet. Nu ne lovim cu pumnul în pept. Se rupe sternul. Eternul. Iar o iau razna. Nu poţi face bine fără a păcătui. De ce nu? Fără păcatele noastre Domnul ar fi şomer. „Cu mâine zilele-ţi adaugi”, ai multe vieţi, de ce nu m-aş bucura de râsul unui copil?  
 
24 ianuarie 2015  
 
Arta îndobitocirii şi arta îndoielii. Cel mai greu este să polemizezi cu un stultor. Mai cu seamă dacă are şi vagi cunştinţe de cultură. Pe Net se vede clar diferenţa şi excelenţa. Am visat că eram la o adunarea a scriitorilor şi nu prea vorbeam cu nimeni. Toţi erau foarte preocupaţi. Cauza? Mi se pare clară – pe mulţi îi domină dorinţa de a avea succes şi , de ce nu, postumitate. Vanitas vanitatum. Întâlnesc nu numai la scriitori, în orice breaslă, în orice activitatea, vanitatea este duhul cel rău. Nu pot spune că vanitatea m-a ocolit. Dar mă lupt cu ea precum Iacob-patriarhul. Arta îndoielii este singura şansă. Filosofii ne-au făcut un mare dar. Citesc, vorba vine, studiez în chinuri ULISE a lui Joyce. Frumos – „Păzeşte-te de coarnele taurului, de copitele calului şi de surâsul englezului”. Ciudat – „drumul excesului duce la palatul înţelepciunii”. Multe interpretări. CARTEA lui Joyce este o culegere de nebunii analizate mai atent decât Divina Comedie a lui Dante. Un mister. Cineva, venit de la Paris, mi-a spus că nu i-a plăcut arta modernă, comparativ cu tot ce a văzut acolo. Am rămas noi în urmă? Se poate. Ascuns după o piatră, molipsit de o boală, tu nu-L mai vezi pe Dumnezeu. Este voia ta. Dar poate că şi El te aşteaptă. Voi încerca să-L aduc, spune iluminatul. De bucurie vei plânge. De ce iubita fuge de mine? CARE IUBITĂ? Există una singură, IUBITA. Ea se regăseşte în fiecare chip, expresie. Nici ea nu ştie că este IUBITA. La fel este şi cu Dumnezeu. Nu greşea Idel când spunea că Dumnezeu poate fi şi FEMEIA. Dacă buzele ar avea curajul să strige, mâinile să se lege de vâsle, aş fi putut să plec mai departe, dar nu pot. Sunt aici, acum, ador preotesele frumuseţii. Ador copiii şi femeile frumoase, toate femeile pot fi frumoase, numai să dorească, să nu renunţe. Este atâta linişte în jurul meu încât te pot auzi de departe cum îmi rosteşti numele cu gândul, deşi nu vrei. Te-aş culege, te-aş creşte între palmele mele. Nu vrei. Dar eu cred.  
 
PS. Stultorul de care vorbeam se leagă de vârsta mea mărişoară, uitând că toţi mergem pe acelaşi drum, iar tinereţea nu are DARUL DE A CONFERI ce nu ai primit genetic. Există şi o artă a îndobitocirii de sine.  
------------------------------------  
Boris Marian MEHR  
ianuarie 2015  
Bucureşti  
 
Referinţă Bibliografică:
Boris Marian MEHR - AMURGUL EULUI - GÂNDURI DIN JURNAL (1) / Boris Mehr : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1512, Anul V, 20 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Boris Mehr
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!