Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Boris Mehr         Publicat în: Ediţia nr. 1379 din 10 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Blestem şi izbăvire
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Blestem şi izbăvire 
  
G. a cunoscut Moartea la vârsta de şase ani. Deşi se spune să nu temei de moarte, el a rămas toată viaţa un ipohondru nelecuit. Când a auzit că un băiat din vecini, adolescent, a murit de o boală gravă la plămâni, a rămas cu dureri în piept ani mulţi. De altfel a şi făcut o pneumonie în primul an de facultate, dar vom reveni. Ne întoarce în anul 1947, pe Bulevardul Al. I. Cuza, lângă Gara de Nord. Pe când se juca de-a hoţii şi vardiştii cu prietenii, o femeie ceva mai în vârstă, cu o broboadă pusă strâmb pe cap, a ieşit clătinându-se din crâşma de peste drum. Beată, bolnavă? Copiii s-au repezit la ea cu ţipete şi râsete, femeia a grăbit pasul şi s-a ascuns într-o curte. După circa o oră, în faţa porţii pe unde intrase, femeia s-a adunat lume. Mirosea fetid a gunoi nestrâns, iar biata femeie zăcea fără suflare, palidă. Murise. G. a simţit un gol în stomac, o greaţă necunoscută, moartea era însoţită de acel miros imposibil. Au trecut ceva ani, într-o dimineaţă sună telefonul, foarte devreme, o voce nu prea cunoscută în receptor îi spune – „A murit tata”. „Ce tată? Tatăl mei trăieşte ”. „ Nu, bunicul tău”. G. nu prea îl cunoştea bine pe bunic, acesta locuia la Rădăuţi, nu l-a impresionat vestea. Mai rău a fost când a murit chiar tatăl său, după alţi câţiva ani. A venit seara, acasă, de la o şedinţă, a căzut pe podea şi dus a fost. Atac cerebral. Partidul a hotărât să-l incinereze. Cu protocol, cu cântece revoluţionare, Balada lui Porumbescu şi în final, „ Porniţi înainte, tovarăşi”. G. nu a putut să plângă, se freca la ochi doar. Se gândea unde putea să se ducă tatăl său. El a crezut mereu în viaţa de apoi, de când era copil, o vecină , foarte bisericoasă, cu care rămânea G. când mama sa era la Radio, unde a lucrat o perioadă, îi povestea de îngeri, Dumnezeu, multe alte poveşti, toate întipărite în mintea copilului. A păstrat esenţialul. Totuşi a avut un şoc când a aflat de la mama sa că tovarăşul Lenin, despre care se tot spunea că „trăieşte”, murise de mult. Când a murit şi Stalin, moartea acestuia a coincis cu moartea bunicului, efectele celor două evenimente anulându-se reciproc. Au mai trecut ceva ani, în primul an de facultate s-a decis să facă revelionul în Bucegi, cu prietenii, erau şi nişte fete de la Universitate – Filozofie, un grup mare al ONT-ului. Pe drum i-a prins un viscol năpraznic, au ajuns cu greu la cabana Caraiman. A doua zi era o linişte ca la Polul Nord. Departe se vedea pe cărare, un punct negru. Cineva i-a spus că este un mort. S-a dus să cerceteze. Era cadavrul unui turist, avea ochii de sticlă, mai avea în spate un rucsac enorm , plin cu sticle şi sifoane. S-a făcut anchetă, problema era că fata cu care se împrietenise avea mâna complet degerată, aşa că la întoarcerea în Bucureşti s-a internat la Spitalul studenţesc. G. a vizitat-o , dar tuşea şi ceva febră. Totuşi a condus fata la o plimbare în Herăstrău, ceea ce a avut ca urmare o internare de urgenţă la acelaşi spital. O veselie, atunci când ai de a face cu studenţi. Fiecare cu altă boală şi alte obiceiuri. L-a cunoscut pe fiul preotului Mihai Avramescu, evreu convertit, cunoscut în literatura absurdă, ca şi pe nepotul lui Ionel Perlea. S-a tratat de plămâni doi ani, cu internări la sanatorii. Era să piardă anul prim, dar profesorul de desen industrial, Mircea Iorga, fiul istoricului cunoscut, l-a îndrăgit şi l-a trecut la examen. Viaţa de student nu i-a dat răgazul să mai cugete asupra bolilor şi morţii, înmormântările oficiale nu l-au impresionat defel – Sadoveanu, Groza, Dej, ş.a. La Moscova l-a văzut pe Lenin( sau bucăţica vizibilă, era un cap mic, contractat de fenol şi un piept îngust) , în Mauzoleu, semăna cu Crematoriul Cenuşa. S-a angajat la o întreprindere, după absolvire, iar un coleg a murit în faţa lui, alergând după un autobuz. Atac de inimă sau cerebral, moarte rapidă. Apoi, bunica, venită la Bucureşti să-şi trăiască ultimii ani cu copiii şi nepoţii lor, ea care nu ştia că tatăl lui G. nu a fost înmormântat după tradiţie, a căzut victimă unui accident banal de automobil. Am vizitat-o la spital, repeta cuvântul Ficus, nu ştia bine româneşte, îl căuta pe unchiul meu, al doilea fiu, după tatăl lui G. Moartea a mai dat târcoale, G. s-a îmbolnăvit grav pe când era în vârstă de 46 de ani, a tot amânat controlul medical, apoi nu s-a mai putut abţine, frica a fost învinsă a intrat pe mâna doctorilor şi a scăpat. Un mare avantaj a fost vizita în Israel, una dintre ţările cele mai interesante, sub aspect istoric, din lume. O mătuşă locuia pe la marginea Ierusalimului, în fostul cartier german ( au fost colonişti germani veniţi înainte de primul şi de al doilea război mondial) . O stradă ce mirosea a jasmin, adică iasomie, dar era un parfum paradisiac. Deşi se simţea groaznic, avea un puseu de diabet provocat de cortizon, ca şi o criză hepatică , abia se ţinea pe picioare, Domnul, aşa s-ar spune, i-a dat putere. A văzut tot ce se putea vedea mai interesant în Canaanul biblic. Întors la Bucureşti în ajunul loviluţiei din decembrie 1989, a văzut la televizor uciderea dictatorului C. şi a soţiei sale, un spectacol oribil, la fel de urât ca decapitarea prizonierilor de către ISIS, acum. Nu îl iubea defel pe dictator, dar era vorba de un om, oricare. Ultima întâlnire cu moartea a fost cea a mamei sale. A vizitat-o într-o vineri, iar după patru ore i s-a comunicat la telefon că mama sa a murit. A doua zi a mers să ia actele, la morgă, cadavrele mamei şi al poetului Marin Sorescu erau alături. Stranie coincidenţă. Nimic de adăugat. Izbăvirea de moarte? Numai scrisul.  
  
BORIS MARIAN 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Blestem şi izbăvire / Boris Mehr : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1379, Anul IV, 10 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Boris Mehr
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!