Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Bianca Marcovici         Publicat în: Ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Bianca MARCOVICI - FILE DE JURNAL (2) REBELA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dintr-o dată a trebuit să-mi amintesc de unul din profesorii mei de vioară, Vladimir Beiu. Am primit un e-mail de la cineva care citise dosarul de securitate al tatălui său. Îmi scrie că-şi scriau scrisori tandre şi că ar vrea să ştie mai mult de tatăl ei şi de domnul Beiu, după cum a citit: „ a fost general de armată şi au stat împreună în închisoare.”  
 
***  
Nu ştiu dacă-mi amintesc de copilărie, după atâţia ani! Încep să-mi înţeleg copilăria traumatizantă, sub un alt aspect, pe care atunci nu-l ştiam. Vioara mea de o pătrime mă aştepta pe pat. Mama o împrumutase de la biblioteca Liceului de muzică şi artă plastică, „Octav Băncilă”. Reuşisem la selecţia copiilor pentru clasa întâi. Mă aştepta repartiţia la un profesor de vioară. Întâlnirea a fost programată cu toată clasa. Am aştept câteva ore până a apărut. Mi s-a părut bătrân, dar poate era tânăr... Nu mi-a pus imediat vioara în mână, era rând mare până ce m-a luat în seamă.  
- Deocamdată mişcări de arcuş, zice profesorul, să-i simţiţi greutatea, să vă căţăraţi pe el ca o pisică, dar numai cu degetele.  
 
Bineînţeles că atingeam părul de cal şi era tot... grăsime. Dar am învăţat să-l ung cu sacâz. Orele s-au repetat mereu la fel. Toţi eram aduşi la grămada. El întârzia tot timpul, ore întregi! Dacă nu erai bine pregătit te trimitea acasă. Doar câteva minute ne acorda.. uneori mai mult, însă nu eram eu aia cu care merita să-şi bată capul. Părinţii mei erau săraci. Vizitele de acasă, seara, se lăsau cu băute. Făcea cu mine câteva arcuşe şi mă trimitea să mă culc. Mai târziu ne ducea la alt copil acasă să ne pregătească mai serios pentru concursuri. Dintre toţi copiii lui am reuşit eu şi Rodica Iosub printre primele din Liceu. Am plecat prin turnee unde cântam duete! Aveam codiţe şi eu şi Rodica. Iar fundele ne erau mai mari decât capul! Mamele ne însoţeau peste tot. De la Geantă Manoliu, manualul de început la Concerte de Vivaldi, Bach nu a fost chiar aşa un drum greu!  
 
***  
Revenind la profesorul meu, Vladimir Beiu, îmi amintesc că nu mă iubea. Lipsa lui de tandreţe, duritate, gesturi, mişcări bruşte îmi apar acum în faţa ochilor ca un evantai al neindulgenţei faţă de mine, lucruri care, mai târziu m-au influenţat mult... să devin o rebelă.  
 
Îmi amintesc că nu ne cânta la exemplificări. Mă întrebam de ce nu pune mâna pe vioară? Acum, după ani înţeleg! Generalul de armată detaşat să fie profesor de vioară? Ciudat, cred că era profesor sau poate dirijor de fanfară, doar se pricepea! Dacă aş fi ştiut i-aş fi înţeles reacţiile bizare. Prin clasa a cincea sau a şasea, am auzit de la părinţi că profesorul meu e bolnav. Mai târziu am înţeles că-i cedase inima. Un infarct. A fost redistribuită la alţi profesori. Mai întâi am făcut ore cu un înlocuitor, elevul Iţikovici Silviu, mai apoi profesorul Dragoş Cocora venit de la Timişoara. Dar am fost foarte supărată! Profesorul Beiu s-a întors din spital, după recuperare de sănătate şi nu m-a mai luat înapoi. Şi-a oprit numai copii cu familii bogate. Eram foarte tristă. Ultima dată când făcusem ore cu el la familia Rodicăi Iosub, după ore de studiu, terţe, coloane, octave, toate la perete, rezemată... s-a pus o masă numai cu pahare de cristal şi mâncare servită de servitoare. Domnul Iosub avea o fabrică de vinuri. Tatăl meu şi mama mea lucrau la „Ţesătura”! Nu era prima dată când am simţit ce înseamnă să fii o familie neavută! Fiecare bănuţ conta. La grădiniţă, la şcoală nu primisem niciodată vreun cadou de la Moş Gerilă. Ai mei nu serbau nicio sărbătoare. Doar bunicile ne aduceau de Purim dulciuri şi... de Hanuca. Pesach-ul îl făceam numai în familie.  
 
***  
Părinţii mei erau extrem de munciţi şi săraci. Cei trei copii, adică noi, ocupau mai tot timpul lor liber, să ne educe sau să se joace cu noi, după ce stăteau la tot felul de cozi să ne aducă mâncare din care se pot prepara multe prin înlocuitori! De exemplu mama mea reuşea să facă din trei ouă mâncare pentru toţi. Un fel de scrob ameţit cu făină. La masa de prânz ne obliga să mâncăm supa cu multă pâine, să ne săturam. Odată am refuzat supa de pui... iar mama mi-a turnat-o în cap. Orice reacţie de apărare îmi era interzisă!  
 
***  
Rebela din mine căuta independenţă. Cred că din acest motiv m-am măritat pe la 19 ani din dragoste. Soţul meu devenise "profesorul meu cel tandru". Totul se trăgea de la „generalul meu” refuzat de mine, care, la cererea părinţilor mei a fost pus să discute cu mine să rămân la Liceul de vioară pentru că sunt foarte talentată. Cântasem Concertul de Max Bruch... Aplauzele m-au făcut să mă simt vedetă. Da, l-am refuzat pe profesorul Vladimir Beiu. Toţi înlocuitorii lui, ca profesori, nu au reuşit nici ei să mă convingă să rămân, chiar dacă am fost adusă în faţa unei comisii speciale de redresare a copiilor neascultători, care nu urmau linia partidului. Să fie pregătiţi pentru „Cântarea României”. „Balada de Ciprian Porumbescu” şi „trandafirii mei” după Florin Bogardo, o puteam cânta oriunde fără nicio aliniere. Asta a fost răzbunarea mea pentru că m-a abandonat în anii copilăriei. Să sufere că a investit degeaba, suflet şi muncă, acel domn Vladimir Beiu, venit de la Bucureşti cu dosarul plin! În fapt nu-mi închipuiam că mă pedepsesc pe mine!  
 
***  
Am continuat la o altă şcoală de vioară, încă 5 ani. Acolo mi-am făcut de cap şi am studiat ce am dorit! Eram cea mai bine cotată din clasă.Copilul precoce şi-a dat drumul în lume. Concertul pentru vioară de Felix Mendelssohn-Bartholdy interpretat la filarmonica ieşeană a dat chix! Emotiva din mine A REFUZAT SĂ SE SUPUNĂ PÂNĂ LA CAPĂT.  
 
Mai târziu, alţii au vrut să-mi dicteze „ce şi cum”... Manipulări de tot felul! Nu servesc, mi-am zis. Principiile mele sunt „tandre”. Sunt sătulă de „generalii” fictivi ornaţi cu statut fictiv, reprofilaţi pe alte instrumente, care de care mai sofisticate, care le dă dreptul să pătrundă în viaţa mea, pe orice cale, chiar dacă îi ignor cu anii! Domnilor, vedeţi-vă de politica pantalonilor scurţi! Acum două zile, profesorul Vladimir Beiu, fost general de armată, nici nu exista în copilăria mea! Poate a şi murit! 2001!  
 
*  
P.S.  
Mi-am amintit de toate astea... zilele trecute, doar pentru că Rodica Iosub, violonista care a cântat la Ierusalim sub bagheta marelui dirijor Zubin Metha, orchestranta permanentă, fata cu codiţe împletite... s-a pierdut recent. Să-i fie amintirea binecuvântată. (ZL). Am revăzut-o la postul de televiziune Mezzo. Era tunsă scurt şi purta ochelari cu dioptrii. Era de fapt o reluare televizată de la Ierusalim...  
--------------------------------  
Bianca MARCOVICI  
Haifa, Israel  
20 aprilie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Bianca MARCOVICI - FILE DE JURNAL (2) REBELA / Bianca Marcovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1939, Anul VI, 22 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Bianca Marcovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Bianca Marcovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!