Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1462 din 01 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Berthold-Tellu ABERMAN - OCHELARII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cum, nu-l cunoaşteţi pe Leon comis-voiajorul, inimosul, sufletistul, vorbăreţul şi sfătuitorul, timidul sau curajosul...!? La nevoie, unul dintre cei mai buni oameni din lume? Norocosul care a găsit-o pe Lea să-l ia de bărbat când nimeni nu se uita la ea decât la satisfacerea dorinţei de moment? Cât de mult dorea şi ea să fie la casa ei, fericire sperată de fiecare dată... dar oficial. Nu doar cum i s-e întămpla de fiecare dată, vorbe goale, ameţitoare care o făceau să creadă că însfârşit şi-a găsit şi ea un om căruia să-i dăruiască, dacă nu frumuseţea pe care nu o avea, măcar căldura şi dorinţele veşnic crescânde în trupul ei frumos construit în dezacord cu aspectul feţei, preţuită de bărbaţi doar pentru trupul şi uşurinţa cu care ajungeau la trupul ei imediat, încrezătoare în vorbele lor meşteşugite.  
 
Se dăruia cu aceeaşi încredere de fiecare dată.  
 
-Dar bine fată, dintre atăţia câţi te-au încercat, Doamne iartă-mă, că pe timpul meu nu exista atâta destrăbălare ca azi, nu s-a găsit măcar unul pe care să-l convingi a se opri la tine? Era aceeaşi întrebare a mamei grijulii pentru viitorul fetei pe care nu-l întrezărea. Vorba lui tăntălăul de tac-tu: Din avion privite sau pe întuneric, toate femeile-s frumoase! Zici că arde carnea când pune un bărbat mâna pe tine. Dar, dacă tot te culci cu el fie că ţi-e somn sau nu, de ce nu ai avea măcar un cât de mic folos de la asta? Poate că-i arzi prea tare şi de frică fug de tine? Nu ştiu zău cui îi semeni că mie în nici un caz nu! Eu când am pus mâna pe taică-tău nu i-am mai dat drumul. Când nu mi-a dat suficient din ceea ce-mi doream, nimic nu m-a oprit să obţin de la altul, dar asta nu a însemnat că nu am rămas femeie măritată, la casa mea. O femeie găseşte întotdeauna căile fericirii şi înfăptuirii ei cu forţe proprii sau ajutată. Totul constă în aprecierea valorii ei şi nu cât dai ci felul cum şti să dai vieţii fără a te complica.  
 
Sfaturi repetate dar care nu-şi găseau înţelegerea la Lea.  
 
- Of mamă, şi tu ce-mi dai mai mult decăt sfaturi care la rândul lor sunt tot vorbe? Vorba ţiganului: „Teoria ca teoria, dar praftica mă omoară"! Ce vrei să le fac? Dacă le dau ce-mi cer... nu-i bine, dacă nu le dau, tot nu-i bine! Se încălzesc, mă încălzesc şi pe mine, se răcoresc, şi pleacă. Cum să-i reţin că doar le îndeplinesc tot ce-mi cer gândind că poate s-o opri vreunul la mine... Tu ce crezi că eu nu doresc?  
 
- Să nu crezi că nu m-am găndit ce sfat să-ţi dau. Poate că ar trebui să-l îmbeţi bine înainte şi nu după ce te culci cu el şi-n fierbinţeala dorinţei să-l pui să-ţi semneze un angajament că te ia de nevastă. Dorinţa la bărbat îl poate face să accepte orice numai să ajungă la îndeplinirea ei, mai ales când îl „arde rău".  
Acest ultim sfat a început să prindă contur în capul lui Lea. Se cam săturase să fie prima femeie din viaţa celor care şi-o începeau pentru prima dată, vorba unei prietene:  
- Ce? Tu eşti mama răniţilor? Toţi tinerii din comună îi ajuţi să facă practica cu tine? Nu mai fi atât de proastă. Să plece cui nu-i place, că doar şi ei au anumite îndatoriri pe care trebuiesc să le respecte.  
Pe toţi cu care ajunsese la pat îi întrebase dacă o iau de nevastă şi nu a fost unul care să nu-i fi promis până ce ajungeau cu ea în pat. Şi doar buna şi iubitoarea mamă nu contenea cu sfaturile ei:  
- Şi pisica promite totul şoricelului aflat pe marginea găurii, neîncrezător a ieşi spre a nu fi mâncat, că doar se va juca cu el!  
 
A gîndit mult Lea până ce a ajuns la concluzia că va trebui să-şi încerce norocul cu Leon, comis-voiajorul cunoscut în comună dar şi prin depărtări, un bărbat ce părea puţin tomnatic, necăsătorit, înalt şi uscăţiv, puţin mai frumos ca dracu, dar căruia îi hodorogea gura cât era ziua de mare, ca o moară stricată. Aşa se mai vorbea despre el când făcea reclamă mărfii, zeci de eşantioane din cele ma diferite obiecte, fie de uz casnic, fie creme, parfumuri, aţă sau macrameuri... Ce nu..? Şi totuşi, când se afla întâmplător în preajma lui Lea, parcă-i lua Dumnezeu graiul. Se roşea la faţă, se bălbăia şi cuvintele care le articula nu aveau parcă nici un înţeles neavând vre-o legătură. Ba odată, când Lea l-a oprit din drum pe uliţa lor mai sărăcăcioasă situată la periferia comunei, ea l-a întrebat direct:  
- Spune-mi Leon, tu chiar nu mă placi deloc? Ce se petrece cu tine? Când te afli în dreptul meu, am mereu impresia că ai vrea să-mi spui ceva şi nu ştiu de ce nu-mi spui. Eu te simt că ai ceva pe suflet şi nu înţeleg de ce mă ocoleşti?  
- Lea, eu sunt un băiat mare dar nu sunt ca alţii. Nu vreau să-ţi spun vorbe ca alţii, să te amăgesc cu minciuni dat fiind că eu te cunosc de mică, te ştiu un suflet bun, te ştiu o fată săracă şi nu vreau să te amăgesc. Ce-i drept şi eu simt singurătatea vieţii dar... nici tu nu m-ai încurajat, cel puţin până acum...  
- Cum adică nu te-am încurajat? Eu sunt o fată serioasă şi nu după cum bârfa comunei o spune. Şti tu vorbele acelea cu privire la vulpea care neajungând la struguri spune că-s acri! Tu ce părere ai?  
- Eu... ce să-ţi spun, mi-e ruşine, nu sunt deloc un aventurier, şi cine ştie, poate că într-o zi am să-ţi spun ce am pe suflet. Eu, după cum prea bine mă cunoaşte toată lumea, sunt singur pe această lume şi prin ceea ce am învăţat, sunt plecat mereu pe drumuri spre a-mi câştiga cinstit o pâine. Nici unde să locuiesc nu aş fi avut dacă nu rămâneam în casa aceasta ruinată rămasă de la bunica, Dumnezeu s-o ierte, sau pe mine. Pe ea s-o odihnească! Nici nu-mi vine să cred că am rămas în viaţă şi că m-am întors din tragedia vieţii care mi-a răpit pe toţi cei dragi rămânând singur, dar în viaţă.  
- Ştii ceva Leon, acum eu mă grăbesc că am de făcut câteva cumpărături pentru mama dar diseară, de te întorci ceva mai devreme de prin locurile alergăturii tale, eu am să vin la tine acasă şi vom sta puţin de vorbă mai pe îndelete. Trebuie să ai şi tu pe cineva căruia să-ţi poţi descărca sufletul tău ce pare foarte încărcat cu suferinţe trecute sau chiar actuale. Se citeşte, se simte în glasul tău prin care sufletul vorbeşte.  
 
S-a fâstăcit complet bietul Leon. El, timidul care nu prea îndrăznea să-şi ridice privirea spre ea din pământ când întâmplător îi vorbea, ea s-a invitat la el acasă! S-a întors din drum, a intrat în casă şi de parcă atunci realiza pentru prima dată ce hărmălaie e. Lucruri inutile se aflau răspândite prin casă şi pentru a nu ştiu câta oară a gândit cu glas tare: „Se cunoaşte că lipseşte o mână de femeie în casă!” Dar... revenindu-şi şi-a dat replica: „Care femeie ar vrea un bărbat ca el, sărăntoc care cu greu îşi câştiga păinea?” Se apucă să facă puţină ordine dacă se putea numi astfel îngrămădirea lucrurilor risipite, puse o faţă de masă care i s-a părut mai curată, două funduri de lemn pe care va pune puţină mămăliguţă pe care o va face pe loc la ceaun. Va cumpăra puţină brânză şi salam, şi o sticlă de vin de la cărciuma din mijlocul comunei. Focul din sobă îi va încălzi, şi după căteva guri de vin, va prinde mai mult curaj şi-i va spune lui Lea tot oful lui de la inimioară.  
 
Convins că a făcut tot ceea ce depindea de el, a plecat apoi la treburile lui cărând valiza supra încărcată, intrând pe la diferite case spre a încerca să-şi vândă încă un mosor cu aţă, încă o cremă sau o apă de toaletă sau o mostră din frumoasele baticuri ce vor putea înfrumuseţa fetele sau femeile. A avut o zi bună, reuşise să fie mai convingător ca-n alte zile, semn bun, Lea îi aducea noroc.  
 
Ajuns la a doua parte a zilei, cum începuse să se însereze, se grăbi să se reîntoarcă la casa lui acolo unde, conform promisiunii îl va aştepta Lea. O văzu îndreptându-se spre casa lui şi inima-i tresări cu putere accentuându-şi ritmul, de parcă ar fi dorit să iasă din locaşul ei. Au ajuns aproape în acelaş timp, s-au salutat şi au intrat în casă. Leon se zăpăcise, nu ştia ce să facă mai întâi, mâinile şi le agita fără nici un folos. Noroc cu Lea care s-a apropiat de el, i-a luat mâna lui şi a pus-o pe pieptul ei spre a-l face să simtă bătăile inimii.  
- Într-adevăr, sunt pentru mine, se trezi murmurănd auzindu-se mai mult el decât ea. A preluat ea iniţiativa, a aprins lemnele pregătite din sobă suflând spre a se încinge mai repede, a pus ceaunul pe foc, ca apoi să-l privească direct în ochi.  
- Tu eşti bărbatul, deci... ce mai stai, deschide sticla de ţuică şi hai să ciocnim un păhărel în cinstea întâlnirii noastre până ce-o fierbe apa. Facem mămăliguţa şi ne vom ospăta din bunătăţile pregătite de tine. Hai noroc, să trăieşti şi să-mi trăieşti, spuse Lea gîndind la cele spuse de mama ei cu privire la tactica ce va trebui să o întrebuinţeze.  
 
Aşa cum e, mă vede el cum mă vede dar după o sticlă de ţuică sau vin, cine crede ca mine în minuni, sunt sigură că mă va vedea cu alţi ochi. Când s-au aşezat la masă, el de-o parte, faţă în faţă cu ea, nu de alta gândea Lea, dar apropierea putea deveni periculoasă prea devreme după calculul ei. Au închinat câteva păhărele, căldura focului din sobă se îmbina cu cea a sufletelor, picioarele pe sub masă începuseră să se atingă cu totul întâmplător, vinul care a urmat, a ajutat intimităţii, fapt constatat imediat a fost că limbile li s-au dezgheţat, deveniseră mai liberi, în special el prinzănd curaj.  
 
Ce nu şi-au spus în seara aceea? La un moment dat, Lea s-a ridicat de pe scaun, dar a fost sau s-a prefăcut că are o stare de ameţeală, gata gata să cadă când Leon s-a ridicat şi a prins-o la timp în braţe. A fost atât de bine jucată scena încât nu şi-a dat seama când Leon a cuprins-o şi astfel, cu ea în braţe, a simţit cum un puternic curent îl străbate, cum gura lui se îndrepta spre a o cuprinde pe a ei. A sărutat-o prelung neîntâmpinând rezistenţă, aproape să-i ia respiraţia. Ea a răspuns sărutului... care nu mai ştia dacă intră în joc sau credea în el. Apa începuse să fiarbă de zor în ceaun, flăcările din sobă se vedeau, se ridicau şi se prăvăleau mereu şi mereu repetând jocul lor, în timp ce Lea şi Leon se aflau deja pe marginea patului, mult mai sigur decât scaunul, devenind din ce în ce mai ademenitor. Totul s-a petrecut atât de repede încât Lea cu greu a mai avut timp să-i spună:  
- Te rog să ai milă de mine. Eu sunt o fată săracă şi toată averea mea în fetie constă. Dacă nu ai intenţii serioase, să nu-ţi baţi joc de mine.  
 
Leon simţea că începe să fiarbă la fel ca apa din ceaun, nu o mai auzea. Începuse să o dezbrace şi nu a mai sesizat că şi ea îl ajuta să ajungă mai repede la înlănţuirea trupurilor. Trupul ei fierbinte oferit de multe ori spre desfătare, ajunsese în stadiul când nu-l mai putea stăpâni astfel că nu-i mai opunea nici-o rezistenţă. I se dăruise cum niciodată nu o mai făcuse. Şi-a adus repede aminte de gluma auzită... în care Marişka, în noaptea nunţii. trebuia să fie fată mare, dar uitase de când nu mai era... că trebuia să o doară, cel puţin la început, când i se dăruia, conform sfaturilor mamei ei îngrijorate de ce se va întâmpla dacă Iancsi va seziza că nu e fată mare... Numai că prin grija ei, el era într-o stare avansată de băutură în momentul când tinerii au plecat din rândul mesenilor spre a o transforma în femeia lui. Ajunşi în casă, nu au mai aşteptat prea mult, s-au dezbrăcat unul pe altul şi au trecut în grabă la fapte. Marişka uitase cu desăvărşire că trebuia să-i lase impresia că e fată mare şi când a fost aproape de a-şi pierde controlul răspunzănd asalturilor lui cu frenezie când ca prin minune i-au sunat în urechi sfaturile mamei, şi astfel, l-a întrebat oprindu-se o clipă din mişcare:  
- Ioi! Ce m-o durut! Apoi în continuare a trecut cu uşurinţă de la durere la extaz...  
 
Se purta pe acele timpuri moda folosirii băşicii de porumbel umplut cu sânge care se spărgea pe cearceaful unde se consuma prima dragoste concretă, dovada aşteptată de tânărul însurăţel la fel ca şi de familia lui, pentru a monitoriza cinstea tinerei alese şi a-i fi nevastă pentru o viaţă.  
 
Au adormit fericiţi uitând de mâncare, uitând de toate. Când zorii zilei le bătea în geamuri, Lea s-a trezit prima, l-a îmbrăţişat cu toată căldura de care era capabilă şi Leon trezindu-se, a constatat declarându-i că toată lumea era a lui. I-a luat capul şi i l-a aşezat pe pieptul ei frumos de parcă i se trezise toate instinctele de mamă. Leon, copil orfan, mereu căutând dragostea mamei care nu era, ca mulţi tineri, frumoşi şi bogaţi care aveau cu ce s-o atragă, se simţea acum în siguranţă. S-a trezit vorbindu-i de iubirea lui în taină, cum şi de câte ori a dorit să i-o împârtăşească dar... i-a fost teamă de ea, existând şi multe vorbe prin sat cu privire la comportamentul ei... Vrute şi nevrute...  
- Că... te-ai culcat cu tot satul, numai cine nu a vrut să se bucure de frumuseţea şi focul trupului tău nu...! Că i-ai făcut pe mulţi să simtă căldura şi plăcerea trupului...  
- Ţi-am spus dragul meu Leon, „Gura lumii-slobodă! Îl mângâiea pe cap şi-l privi direct în ochi:  
-Tu trăieşti cu lumea sau cu mine? Sunt convinsă că tu mă vei crede pe mine. Am fost cu mulţi băieţi, e drept, dar mai mult decât o îmbrăţişare sau un sărut niciodată! Aşa-s bărbaţii! Se laudă! Eu m-am dăruit ţie astă-noapte dat fiind că şi eu nutream de mult sentimente aparte pentru tine şi consider că vei fi bărbatul meu unic. Poate lumea să vorbească ce-o vrea, eu sunt şi voi fi numai a ta! E adevărat că nu sunt frumoasa lumii dar frumuseţea sentimentelor mele, sinceritatea lor şi dorinţa mea de a te face cel mai fericit bărbat din lume este cred suficientă spre a învinge orice greutate a vieţii fiind împreună. Nimeni nu a primit ce ai primit tu şi vei fii singura mea dragoste de acum înainte!  
 
Leon îi spuse :  
- Acum, eu trebuie să plec la muncă dar, sunt fericit să cred că diseară când revin, te voi regăsi pe tine, vom fi din nou împreună şi sper că nu mă vei mai lăsa niciodată să mai fiu singur. Tu vei reprezenta pentru mine întreaga lume şi nu voi dori vreodată altceva. A alergat în ziua respectivă mai mult, a încercat să fie, şi chiar a reuşit să fie, mai convingător în vînzare. Avea un motiv în plus şi inima-i cânta de bucuria împlinirii. Seara când frânt de oboseală a revenit acasă a rămas uimit văzând transformările petrecute în casă, acum a lor; curăţenie, aranjament, ordine, flori, cum nu cunoscuse vreodată casa lui şi nici nu ar fi crezut că se va putea face ordine în haosul cu care l-a primit. Era de la ea şi nu numai de la sobă, ambele întreţinute cu drag, de dragul lui.  
 
Erau fericiţi împreună. Gura oamenilor nu i-a scutit de bârfe la început. A vorbit ce a vorbit până ce Leon a cerut-o oficial de nevastă pe Lea. Ba mai mult, câţiva dintre foştii ei iubiţi au remarcat simţind pe propria lor piele ceea ce nici prin gând nu le-ar fi trecut. Prea făcuseră din Lea ce au vrut şi mai ales când au vrut. Au fost repeziţi imediat ce au încercat să aducă vorba despre ce a fost, despre ce i-ar putea oferi dacă vor continua. Au rămas surprinşi de dura respingere şi contestare a relaţiilor care ar fi avut loc între ei vreodată. Cu o voce fermă, clară în exprimare le-a răspuns:  
- Eu sunt o femeie măritată, la casa mea, cu un om pe care-l iubesc şi nici prin gând să nu-i treacă cuiva că se va putea apropia de mine. Nu vorbele voastre, nu cadourile pe care mi le promiteţi, nimic nu va avea vre-un efect asupra mea. De altfel chiar vă rog să uitaţi vremurile când am crezut în vorbe, toate înşelătoare. Acum sunt complet un alt om, iubitoare şi dornică de fericire pentru care voi lupta cu toată puterea fiinţei mele. Era o bună gospodină, harnică, modestă necerând niciodată nimic pentru ea decât Leon să o iubească.  
 
Nu a durat mult şi casa lor a devenit de nerecunoscut, model pentru vecini şi uimire pentru toţi care i-au cunoscut înainte. Lea, fire veselă şi comunicativă, s-a făcut repede recunoscută ca o femeie de treabă, intrată în rândul gospodarilor, alături şi împreună cu Leon. Repede a intrat în uitare tot ce se vorbise cândva despre ei. Vocea ei de privighetoare răsuna cât era ziua de mare în casa şi curtea lor în aşteptare-a soţului de la muncă. În curtea destul de mărişoară a casei, în afară de o bogăţie de flori erau acum şi o mulţime de răsaduri de zarzavaturi spre a nu le mai cumpăra, cuibare de cloşti pe ouă... ca odată cu apariţia puilor din găoace, Lea să-i aducă la cunoştiinţă lui Leon vestea cea mare... Iubirea lor a dat roade şi în curând, piuitului puilor i se va alătura şi gânguritul puişorului lor, rodul iubirii. Erau convinşi că începutul va fi mai greu, copilul nu va fi singurul, indiferent cât de greu le va veni. Împreună se vor descurca.  
- Vom avea, îi spunea Lea, o casă plină cu copii, o curte mereu plină cu puişori, o casă recunoscută a dragostei.  
 
Munca lui de comis voiajor era grea, necesita multă alergătură, dar el nu se plângea niciodată. Om cu un suflet de aur, harnic şi priceput la toate, săritor la nevoile vecinilor, sau oricăruia îl solicita ceva, nerefuzând niciodată pe nimeni, l-a făcut foarte iubit în întraga localitate. Astfel că majoritatea gospodinelor în special ştiau că Leon le va aduce orice ar comanda şi astfel nu trebuiesc să se mai deplaseze la oraş. Prin hărnicia lui şi a ei, casa se aranjase destul de bine, nimic nelipsindu-le. Se avea bine cu toţi oamenii numai că acum i se întâmplase să intre într-un conflict cu unul dintre locuitorii comunei, un chiabur, dar puţin cam tăntălău, cum îi mersese vorba prin sat. căruia Leon i-a vândut cu puţin timp înainte o pereche de ochelari, recomandaţi ca fiind dintre cei mai moderni existenţi pe piaţă, aduşi de la oraş.  
 
Evenimentul a avut loc astfel: Abia coborât din trenul de după amiază, încă din gară unde se afla vecinul lui, Ioni. Acesta l-a oprit pe Leon şi i-a spus:  
- Am auzit că ai adus spre vînzare ochelari la modă din care doresc şi eu să cumpăr o pereche. Ce dacă sunt ţăran? Vreau şi eu să arăt ca un orăşean.  
- Cum să nu, vecine? Nu sunt eu acela care vă ţin la curent prin eşantioanele mele cu ultimele noutăţi? Deschise valiza şi-i arătă câteva modele noi. Cred că aceştia ţi se vor potrivi. Au un format deosebit, cu sticlele colorate-fumurii care te vor feri de razele orbitoare ale soarelui.  
- Nu! Nu-i vreau pe aceştia că au un format prea mare...  
- Dar aceştia? Şi-i arătă o altă pereche.  
- Nici aceştia nu-s buni că nu văd prea bine cu ei. Probabil că dioptriile nu se potrivesc vederii mele.  
 
A mai încercat şi alţii... Răbdarea lui Leon nu avea limite, în joc fiind vînzarea, cu nici o pereche neadaptându-i-se vederea. Leon i-a oferit la un moment dat exasperat o pereche de ochelari, numai cu rame fără lentile.  
- Aceştia da! Cu ei văd cel mai bine din toţi ochelarii arătaţi până acum!  
 
Au plecat, fiecare în direcţia locuinţei sale, mulţumiţi în felul lor de afacerea făcută. Totul ar fi fost foarte bine dacă, a doua zi, la ieşirea lui Leon din casă, nu ar fi fost oprit în poartă de vecinul care cumpărase ochelarii împreună cu soţia lui. Aceasta, atunci când i-a arătat ce ochelari moderni a cumpărat i-a spus: „Mare prost ai putut fi dacă ai cumpărat plătind o asemenea sumă numai pe nişte ochelari fără lentile. Cum de te-a păcălit în halul ăsta Leon? Du-te la el şi cere-i banii înapoi că de nu, eu îl reclam la poliţie pentru înşelăciune”. Ce să facă bietul om că de împotrivit nevestei nu prea avea curajul. Oprindu-l i-a spus:  
- Bine mă Leon, să-mi faci tocmai mie una ca asta?  
- Dar despre ce e vorba vecine Ioni?  
- Păi spune nevastă-mea că m-ai înşelat vânzându-mi ochelari fără lentile!  
- Stai puţin strâmb şi judecă drept, nu dumneata care ai încercat o mulţime de modele mi-ai spus că aceştia se potrivesc vederii cel mai bine?  
- E drept ,dar... fără lentile?  
- Toţi cei cu lentile pe care i-ai încercat nu erau potriviţi vederii şi numai cu aceştia fără lentile ai spus că ţi se potrivesc. Spre a nu crede măcar o clipă că vreau să te înşel, eu îţi dau banii înapoi sau poate îţi alegi alţii, dar... dacă nu vezi cu ei, dacă nu dumitale, cel puţin nevestei, că doar au acelaş preţ.  
 
Moment de grea cumpănă. Ioni i-a spus nevestei că Leon nu-i vinovat cu nimic şi că are dreptate. Vedea cel mai bine cu ochelarii fără lentile! Leon nu înşela pe nimeni ci încerca să convingă cumpărătorul că tot ceea ce el alege i se potrivea cel mai bine. Ar fi vândut poate şi azi dacă ar mai fi existat unul ca el în comună sau oamenii nu s-ar fi modernizat cumpărând direct de la oraş. Alte timpuri, alţi oameni! Şi azi se mai vorbeşte prin comună despre arta lui Leon-comis-voiajorul de a vinde mărunţişurile atât de necesare fiecăruia, neîntâmplându-se vreodată să vrea cineva să cumpere ceva, dar negăsind la el, să nu fie convins să cumpere altceva convins de vorbele acestuia.  
 
La cărciumă, şi azi se mai povesteşte despre cum a fost înşelat Ioni, convins să cumpere ochelari de soare fără lentile. Lea l-a apărat de multe ori faţă de cumpărători.  
- Leon al meu nu a băgat mâna niciodată în buzunarul cuiva! În definitiv şi pe mine m-a convins să-l iau de bărbat şi nu pot spune că m-a înşelat! Gura lumii-i slobodă. Înşelat se numeşte acela care vinde cu lipsuri la cântar!  
 
Se spune că de multe ori, şi cel prost se deşteaptă în apropierea celui deştept. Precizare! Nu este ceva obligatoriu!  
 
Berthold ABERMAN-TELLU  
Nazaret Elit, Israel  
30 decembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold-Tellu ABERMAN - OCHELARII / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1462, Anul V, 01 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!