Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1327 din 19 august 2014        Toate Articolele Autorului

Berthold ABERMAN - VEŞNICIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Morţii încetează să fie morţi atunci când sunt evocaţi de cei vii.” (André Maurois)  
 
Azi, mijloacele moderne ne oferă posibilitatea de a vedea şi cunoaşte lumea aşezaţi comod în fotoliile noastre. În nici un caz nu ne poate oferi plăcerea şi farmecul de a parcurge spaţii uriaşe - civilizaţii, percepând pe viu culorile, istoria. Ca topograf, am avut fericirea de a cunoaşte îndeaproape fiecare colţişor al ţării, măsurând în lung şi lat minunatele locuri ale frumoasei Românii de un farmec deosebit. Comparaţii cu cele mai frumoase locuri din lume? Posibile doar celor care puteau ieşi din graniţele ţării. Fiecare prilej de a vizita locuri turistice are un farmec deosebit de care am profitat din plin atunci când posibiltăţile mi-au permis.  
 
Despre cimitire, moarte, sau veşnicia ei au scris nenumăraţi poeţi şi scriitori din întreaga lume. În cele ce urmează, încerc să redau câteva impresii care au avut un impact aparte asupra mea. Vizitarea unui cimitir renumit în contextul unei excursii. Cimitire au existat din cele mai vechi timpuri, unele civilizaţii fiindu-ne cunoscute doar prin urmele găsite, simple sau fastuoase, în funcţie de starea socială a decedatului. Cimitirele primesc viitorii pensionari în mod diferit... un loc aparte, deosebit sau oarecare, împrejmuit, cu o placă de piatră, o cruce de lemn sau un însemn pe o tablă, cu sau fără epitafuri, în cadrul participării familiei sau participare publică, cu construcţii peste mormânt mari sau modeste. Oamenii vin, pun flori pe morminte, se roagă, se liniştesc în dorul lor faţă de cei dragi dispăruţi – şi viaţa continuă!  
 
E bine să mori? Poate da, dar după ce ţi-ai trăit viaţa. Ştim oare a o trăi? Vorbind despre cimitire, cum putem crede că ar putea fi un subiect vesel. De regulă, liniştea cimitirelor este monumental de tristă. Şi totuşi, în timpul executării lucrărilor de măsurători, cutreerând frumoasele locuri ale ţării, am ajuns şi în apropierea unei localităţi bine-cunoscută în lume numită Săpânţa. Situată în Maramureş. Am fost îndrumat să trec neapărat să vizitez renumitul „Cimitir vesel” căruia i s-a dus vestea! Aici l-am cunoscut pe Stan Ioan Pătraş, cel care a creat acest renume al cimitirului din localitate. Sculptorul, pictorul şi poetul popular cu un talent şi umor deosebit care a reprezentat în imagini colorate, în versuri sculptate pe troiţele de la căpătâiul morţilor de un colorit aparte. În atelierul său, în afara muncilor agricole, a fost un pictor şi un sculptor iscusit, talentat, mobilizând în jurul lui mulţi oameni, dorind continuitate, având dezvoltat simţul umorului ţărănesc. A conceput ca crucea de la căpătâiul mortului să fie pictată şi sculptată cu fel de fel de epitafuri vesele specifice vieţii celui care este înmormântat cuprinzând un tonic în faţa morţii ştiind că cimitirul nu e loc de veselie.  
 
Reprezintă această versificaţie profunzime şi nu necuvinţă în faţa morţii? Medalioane specifice, versuri slabe dar cu mesaje către eternitate. Verdicte, poet al satului - vorbeşte în scris la persoana întâia! Pe fiecare din cruci evocă într-un epitaf un episod din viaţa mortului, specific fiecăruia. Epitafurile sunt ca proverbele, comori de înţelepciune, mici poeme, aprecieri pe pietrele funerare sau cele de lemn. Epitafuri: „Ce sunt eu-vei fi şi tu!", „A iubit, i-a plăcut, soacra, [trei zile de mai dura, eu zăceam şi nu ea]”. Viaţa îţi oferă şi tot ea îţi ia! Cimitirul este o feerie de culori, de troiţe, de inscripţii care-ţi trezeşte un zâmbet negru dacă ar fi posibil să-i dăm culoare. După ce treci de fiecare mormânt, după ce ai cunoscut diferite caractere, nume ale celor care au fost, la ieşirea din cimitir, un mormânt pe care nu-l poţi ocoli şi la care te opreşti pentru ultima dată spre a-i citi epitaful. Scris cu litere mai mici te obligă să te apleci spre a-l descrifa: „O tu cititorule! Ce n-aş da ca tu să fi în locul meu şi eu în al tău"! Reacţii dintre cele mai diferite la citirea acestor rânduri.Zâmbete care i-au dus faima.  
 
Ce s-ar face omenirea, cum ar supravieţui fără acest umor, fie chiar şi în faţa morţii? E frumos să glumim pe seama cimitirelor? A morţilor? Nu trebuie să ne oprim numai la Mark Twain sau la Shalom Alehem spre a fi siguri că în absolut tot ce se numeşte viaţă sau moarte există şi o undă de umor, şi nu de a ne reaminti numai că se apropie vremea să medităm asupra vieţii şi a morţii. Să privim spre viitor! O facem în fiecare an vorbind cu sufletele celor care s-au înălţat la cer, ne împăcâm cu noi înşine odată cu fiecare vizită la cimitir şi nu odată cu o excursie de plăcere. Fără să vrem încercăm să nu ne înfricoşăm de moarte. Nu e un gând plăcut şi totuşi... Odată şi-odată tot vine. Un vechi proverb spune: „Moartea-i fără lege când vorbim, scriem sau citim despre moarte - avem în vedere viaţa!” Şi totuşi, intrând într-un cimitir, oriunde s-ar afla te întrebi fie chiar fără să vrei ce ai făcut până atunci, faci de fiecare dată un mic bilanţ al vieţii. Nu iubesc prea mult odihna şi cu atât mai mult cea... veşnică! Prefer să mă retrag discret, chiar neştiut decât de-ai mei spre a nu obliga ulterior la sacrificiul timpului, vizite, lumănâri sau poate flori... Formalism! Gânduri!  
 
Veşnicia nu există! Ce-i mai important? Începutul vieţii sau sfârşitul? Importantă e viaţa. De murit se poate muri în multe feluri, dar importanrt e nu cât, ci cum trăieşti. Ar fi păcat să constaţi când e prea târziu... Ce frumoasă este viaţa! Dacă ţi-ai îndeplinit sarcinile şi obligaţiile pământeşti înseamnă că ai trăit... dar odată cu împlinirea ai şi murit câte puţin. A fi optimist înseamnă a reuşi, fie chiar printr-o glumă să răzi de moarte şi astfel... te obişnuieşti cu gândul.  
 
Care mi-ar fi ultima dorinţă? Să nu particip la mormântarea mea! Mă ghidez zilnic după cele spuse de marele Tudor Muşatescu: „Nu te gândi la moarte; s-ar putea să-i atragi atenţia"! Printre nenumărate excursii, am vizitat şi admirat natura şi tot ce a contribuit omul pentru a o înfrumuseţa şi în fosta Iugoslavie, formată din cele 6 republici cândva conduse de omul care a fost pentru unii când „eroul", când „călăul" şi chiar „trădătorul”! Tito este considerat şi azi ca un mare şi înţelept conducător, omagiat printr-o casă memorială şi numeroase statui... Excursia a fost minunată. A cuprins Slovenia şi Croaţia de azi - modernă, peşteri, parcuri naturale pe întinderi uriaşe, grădini zoologice, muzee teatre, staţiuni balneo-climaterice, Uliţa jidovilor, clădiri, urme ale celor care au existat cândva... Am întâlnit aproape toate stilurile arhitectonice, statui reprezentând oameni deosebiţi, şosele moderne, biserici şi catedale, o vegetaţie minunată, cascade de un farmec deosebit. La cumpărături, obligaţi a învăţa şi câteva cuvinte spre a te descurca mai uşor „Coli cocosta"? (Cât costă) sau „Iakos kulo” (Scump)! Localităţi de munte sau mare, lacuri restaurante, hoteluri de curăţenie ieşită din comun, oraşe dar şi localităţi rurale. La balconul fiecărei case existau flori, multe şi de un colorit care-ţi încânta ochii. Descrieri ale frumuseţilor lumii parcurse de adevăraţi entuziaşti au au fost scrise în toate limbile pământului, turişti, cunoscători, surprinzând cu un farmec aparte dar şi talentaţi în a descrie aceste frumuseţi, multe ascunse ochilor turiştilor trecând peste detalii. De la noi, dintre iraelienii de limbă română au scris cu mult farmec, talent şi spirit de observaţie, cu mult bun gust, rafinat G. Mosari, I. Ştirbu, E. Shrirer şi mulţi alţii. Călătorind şi noi, însoţindu-i prin scrisul lor în lume, instruindu-ne şi îmbogăţindu-ne cunoştinţele.  
 
Există numeroase cimitire care au devenit celebre prin organizare, construcţie şi lucrări de artă, în special prin personalităţile pe care le adăpostesc în ele. Printre multe altele-Cimitirul „Filantropia” din Bucureşti, cercetat şi descris, poate într-un fel unic în lume de marele scriitor, regretatul Marius Mircu, chemându-ne la a privi viaţa cu mai multă înţelepciune. In lume sunt multe locuri de veci, faimoase si interesante. Aici în Israel – „Muntele Herzl” - în care se odihnesc preşedinţi şi prim-miniştrii. În Italia, la Roma – „Campo di Verona”, „Père Lachaise” din Paris - un adevărat muzeu uriaş în aer liber adăpostind oameni celebri precum Balzac, La Fontaine, Moliere, Oscar Wilde, Verlaine, Enescu... În S.U.A. la Washington DC, cimitirul „Arlington”, „La Recoleta” din Argentina, adăpostindu-l pe Juan şi Eva Peron, vechiul cimitir praghez „Malonstranschy” azi muzeu al pietrelor din cimitir... Fiecare în parte o aglomeraţie de ciment şi marmoră... dar pline de istorie.  
 
Spaţiul nu permite nici măcar enumerarea cimitirelor ca un itinerar turistic aparte. Încerc a reda câteva impresii cu privire la un loc aparte, situat în oraşul Zagreb – „Cimitirul Mirogoj” pe care l-am vizitat cu deosebit interes. Un cimitir dintre cele mai renumite din Europa, prin organizare... Parcuri şi arcade, unde predomină marmora neagră, numeroase cripte în pereţi. Primele trei morminte la intrarea sub arcade adăpostesc evrei. Sub podeaua mozaicată, morminte ale celor cu stare, lucrări de adevărată artă ale arhitectului Herman Bolle. Zidurile care împrejmuesc cimitirul ca pe o cetate sunt acoperite în întregime de iederă. Aici, ca şi în alte cimitire ,mari sau mici ca suprafaţă ocupată, pietrele funerare marchează trecerea prin viaţă a oamenilor. Epitafurile de la căpătâiul lor reprezintă înţelepciuni ale vieţii. Cimitirul devine astfel o adevărată istorie, o artă prin ornamentele sale practicate în lemn sau marmoră, monumente funerare, indiferent de religie. Este printre rarele cimitire unde germanii nu au distrus mormintele evreilor. Am remarcat un impresionant monument ridicat în amintirea evreilor morţi sub prigoana fascistă. Oamenii de rând sunt înmormântaţi la marginea cimitirului fără deosebire de naţionalitate.  
 
Nu am vizitat prea multe cimitire în lume unde să poată exista egalitate, cel puţin după moarte. Morminte alăturate în care sunt îngropaţi creştini, alături de evrei şi musulmani. De multe ori mi-am pus întrebarea: „Trebuie să fii mort spre a te înţelege cu vecinii de altă naţionalitate?” Locurile, nici ele veşnice şi sunt foarte scumpe. Timp de 10 ani după care, dacă nu se plătesc noi taxele - morţii sunt deshumaţi şi reîngropaţi într-un osuar comun. Curiozitate, sau simplă întâmplare! Imediat la intrare pe aleea principală două morminte alăturate din marmoră neagră adăposteau două fiinţe care prin inscripţii au dorit să fie alături şi după moarte... Berthold şi Berta (1859-1925) Un gând pios, dar instinctiv, mie ţi soţiei, ne-a trecut prin suflete simultan o undă de fericire: „Purtam acelaş nume dar existam!”  
 
De la intrare mormintele uşor de identificat, alei asfaltate, flori, curăţenie şi nu plin de ierburi - nu alei cu pietre căzute, fărămiţate, acoperite cu muşchi, cum sălăşluiesc în alte cimitire uitate de Dumnezeu! Tăcere! Se aude geamătul vântului... şi acesta simţit mai puternic spre periferie. Inegalitate în viaţă dar şi după! O istorie scrisă sau uitată se află concentrată în acest loc înconjurat de ziduri proeminente pomi şi de la intrare remarcând deosebirea, şi aici, dintre bogaţi şi săraci. Aleile acoperite cu dale. Lespezi grele acoperă amintiri despre oameni care au trăit cândva. Teoria imposibilităţii de a fi alături, în liniştea veşnică a fost infirmată în acest cimitir şi nu cunosc altele. In afara semnelor distinctive religiilor de care aparţin, împreună... Şi totuşi, dureros semn de întrebare... Doar în nefiinţă oamenii îşi pot găsi liniştea? Ploaia ivită din senin în plină vară a pus capăt emoţionantei vizite.  
 
Am plecat din cimitir cu un gând pios adus bunului Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre şi a celor mulţi care nu şi-au găsit liniştea în viaţă. Am revenit la viaţa care îşi cerea drepturile. Am continuat excursia... Nu este uşor a fii optimist în orice împrejurare, şi totuşi, admirăm nespus de mult pe cel care nu vede totul în negru ci încearcă, în limita posibilului, să găsească forme sau căi de rezolvare pozitivă a oricărei împrejurări. Fiecare dintre noi a putut observa cât de mult te poate destinde o glumă bună sosită într-un moment mai greu. Ferice de oamenii care văd şi partea plină a paharului. Optimismul poate sta şi chiar înfrunta pesimismul la fel cum culoarea neagră se confruntă cu cea albă – completându-se deseori!  
 
Şi dacă s-a spus întotdeauna că viaţa-i o imensă scenă iar noi, muritorii nu facem niciodată nimic mai mult decât să interpretăm roluri de mică sau mare valoare, roluri vesele sau dramatice pe această imensă scenă, nu ne mai rămâne nimic altceva decât să interpretăm cât mai mult dar şi bine posibil rolul ce ne-a fost predestinat. Soseşte şi ziua când aceştia ne sunt un bun exemplu pe care ar trebui să-l urmăm. Şi cum veşnicia nu a fost dăruită nimănui, cum trecutul poate fi şi ieri, nu ne rămâne altceva mai bun decât să privim la azi şi apoi la mâine! Să ne amintim de stihurile lui Ionel Teodoreanu: „Aşa au vrut sorţii,/ Să nu stârnim stihiile/ Morţii cu morţii/ Vii cu viile!”.  
 
Berthold ABERMAN-TELLU  
Nazaret Elit, Israel  
14 iulie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold ABERMAN - VEŞNICIA / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1327, Anul IV, 19 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!