Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Baki Ymeri         Publicat în: Ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Alexandru Uiuiu despre Valer Covrig Cudrec
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Valer Covrig Cudrec – la porțile dorului 
  
A vorbi despre dor înseamnă a despica fiinţa pînă spre profunzimile identităţii ei. Filosofia și arta și-au lovit valurile de acest promotoriu al spiritualității românești de la dorul de țara profundă a lui Eminescu,Blaga, Bernea, Cioran, Eliade, Nechita Stănescu,pînă la dorul de cerul înalt al Coloanei Infinitului sau dorul de rădăcina sonoră a țării din Rapsodia Română, a lui Enescu. Multe alte ipostaze ale prezenței dorului între marile teme ale artei pot fi citate pentru a sugera intensitatea și perenitatea ei în cultura noastră. 
  
Să îți asumi această temță în mod explicit este un privilegiu și un mare risc. Un doctorat cu această temă ar eșua lamentabil pentru că o perspectivă strict științifică asupra stării tainice și inefabile a dorului, este un bisturiu care o distruge odată cu examinarea. Nu poți interveni cu furca pentru a culege dintre doi maci de cîmp fragili firele de paianjen în care este prinsă roua dimineții – care de fapt este sudoarea privighetorilor care s-au ostenit toată noaptea cîntînd. Recolta este nulă. 
  
Funcţia de cunoaştere a poetului este intuitivă, a-raţională şi ea rămîne a fi necesară în complementaritate cu cea a savantului. Personalitatea sa este accentuată pe linia preponderenţei dionisiacului, inefabilului, heracleiticului, creativului. Metafora, cu forța și ascunderea ei, cu valoarea de instrument intuitiv și angajamentul personal, smerit, sînt căi mai bune pentru a pătrunde pe porțile dorului și Valer Covrig Cudrec a știut acest lucru. Antrenîndu-și și angajîndu-și latura poetică a personalității Valer a purces la drum cu puterea culturală ca merinde și cu prospețimea și ineditul experiențelor personale ca băutură. 
  
Remarcabilul reprezentant al romantismului englez William Wordsworth descrie poetul ca fiind “un om care vorbeşte oamenilor: un om, ce-i drept, înzestrat cu o sensibilitate mai vie, cu mai mult entuziasm şi mai multă delicateţe, care cunoaşte mai bine firea omenească şi are un suflet mai cuprinzător decît se presupune că au în mod obişnuit ceilalţi oameni; un om mulţumit cu propriile sale pasiuni şi acte de voinţă şi care se bucură mai mult decît alţi oameni de spiritul vieţii ce sălăşluieşte în el, făcîndu-i plăcere să contemple acte de voinţă şi pasiuni similare, aşa cum se manifestă ele în univers şi simţind, de obicei imboldul de a le crea atunci cînd nu le găseşte. 
  
La aceste calităţi el a adăugat tendinţa de a fi impresionat mai mult decît alţi oameni de lucruri absente ca şi cum ele ar fi prezente, capacitatea de a evoca în el însuşi pasiuni care sunt într-adevăr departe de a fi identice cu cele provocate de evenimente reale, dar care seamănă (mai ales în ce priveşte aspectele plăcute şi încîntătoare ale comunităţii de simţire) cu pasiunile provocate de evenimentele reale mai mult decît cu orice altceva ce alţi oameni sunt obişnuiţi să simtă în ei, în virtutea doar a ceea ce se petrece în propria lor minte: - de unde, precum şi din practică, el a dobîndit o mai mare uşurinţă şi capacitate de a exprima ceea ce gîndeşte şi simte, dar mai ales acele gînduri şi simţăminte care din propria sa hotărîre sau prin structura minţii sale se nasc în el fără o cauză exterioară imediată” și prinde în acest portret latura personalității lui Valer Covrig Cudrea pe care el o pune la lucru în descifrarea tainelor dorului. 
  
Drumul, casa, poarta, tărîmul celălalt, sînt reperele discursului poetic din cartea Răstignit în dor, publicată în anul publicată 2016 la editura Școalas Ardeleana din Cluj Napoca, în condeiții grafice de excepție. Vorbim despre un discurs poetic și despre o filosofie poetică, mai degrabă decît despre - pur și simplu - poezie pentru că raportările intuitive, la realitate și la elementele concrete ale vieții sînt puține, în carte predominînd un registru conceptual și reflexiv. 
  
Această intenție de a dezvolta o filozofie poetică a dorului este anunțată încă de la prima pagină de un motto în care este citat Lucian Blaga, filosof și poet deopotrivă, care în textul reliefat pune dorul în relație cu timpul, clipa în relație cu veșnicia. De altfel și primul poem al autorului nostru începe în aceeași linie descriind toposul în care se plasează căutarea cărărilor spre porțile dorului: „Dincolo de timp / și mult mai departe / de orice lume / sortită cunoașterii / Dincolo de însăși / lumina și înțelesul ei / ni se numără anii, / până și risipirea lor, / se adună și se scad / se înmulțesc ori împart, / în matematici / încă necunoscute minții.” În acest topos inefabil se află izbăvirea, în acest loc în care poetul trebuie să pătrundă cu mijloace neconvenționale se află izvorul acelei stări pe care el încearcă să o cartografieze. Conștient de dificultatea demersului, poetul pornește la drum dubitativ, declamând: „Cine sunt eu: / Clipa, clipa, / Personajul, / sau chiar eroul luptei cu clișeele banalității.” 
  
Întrebarea nu este retorică pentru că mai jos poetul se definește ca fiind „tandrețea unui gând care caută în libertate un suflet pereche animat de dorul de veșnicie”. Asumându-și condiția de „Sclav, / neobosit sclav al repetabilului meu eu...” poetul continuă sondajul lăuntric citând nostalgia și melancolia ca plaje în care se pierd valurile dorului în timpul care trădează dorințele. Cartea este gândită în cinci secțiuni care descriu, așa cum spuneam, drumul spre porțile dorului și vorbim mereu despre porți și nu despre starea ca atare pentru că în carte este explicit gândul că dorul nu poate fi exprimat și trecut în cuvinte ci poate fi doar pomenit, invocat, deoarece esența lui este personală și incomunicabilă, având legătură cu sufletul fiecăruia și identitatea acestuia. 
  
După secțiunea „Dincolo de trecut, înapoi în viitor” din care am citat anterior gânduri care dezvoltă o filosofie poetică a dorului în relație cu timpul, în a doua secțiune „Între lumi paralele” metafora oglinzii devine reper și chezășie a tainei: „Oh, pecetluita mea taină, / neostoitul meu gând / neopritul meu dor”. Oglinda depozitară a tainei închide și o speranță, aceea că între lumi paralele ceva se poate păstra, ceva este indestructibil și stabil: „Iubirea”. „Prea obosit de drum, / căutând taina, / mă apăr / refolmulând ruga: / încătușează-mă în iubire, / oprește-mă pe veci / din neverosimila-mi fugă / prin neantul uitării... / răstignește-mă în dor”. 
  
Secțiunea a treia „Tainica oglindă” întărește expresiile poetice anterior invocate. Pe drumul spre porțile dorului se împuținează cuvintele și poetul invocă tot mai des tăcerea și taina: „Că însuși dorul / nu e decât o metaforă / pentru a definii uitarea, / a încătușa taina...” dogoritoarele porți spre care discursul poetic se îndreaptă știind încă de la început că nu le va putea deschide, sunt tot mai aproape și în același timp tot mai tăinuite. Trădarea, uitarea, iubirea, dorința, visul se tăinuiesc în tăceri și intuițiile despre ce se află dincolo de porți se intensifică: „Suntem două oglinzi / ce se contemplă una pe alta, / una prin alta, una pentru alta, / doar atunci când sunt paralele...precum lumile în care trăim.../ precum nesfârșitul dor”. 
  
În secțiunea a patra „Dincolo de dor...drumul” se face un înconjur al tainei dorului fiind invocate momente din viață în care omul schimbător distruge taina, anulează dorul și de dragul schimbării dă uscăciunea drumului spre nicăieri. În acest punct, dorul păstrat statornic, taina care-l aureolează neschimbător, apar a fi funcții pozitive și repere ale constituirii sinelui. Abandonul dorului este trădare și schimbarea iubirii, rătăcire pe uValeriu C C la porţile doruluin drum fără de sfârșit. 
  
Cu funcție pozitivă în acest fel, dorul rămâne a fi invocat în a cincea secțiune care se cheamă „Mereu, mereu mai departe”. In ordine donquihotescă: așa cum cavalerul tristei figuri a fost în stare să reinstaureze social idealul în ciuda faptului că lumea lui era de un pragmatism și un mercantilism arid care-l declarau ridicol, poetul cere păstrarea dorului în inimile oamenilor pentru umanizarea lor și pentru salvarea lor sufletească. Poezia are chiar acest rol de a fi repetabila Itacă, mereu înnoitul drum al lui Ulise – poetul, către iubita lui soție Penelopa care-l așteaptă cu credință și devotament: „Metafora, chiar risipită, / nu e trădare, / e doar taina neîmplinitei dorinți, / dorul neîntâmplatelor vieți, visul...” 
  
În lumea în care trăim și printre noi oamenii care citim, scriem literatură, trăim în mod sensibil purtând cu noi multe doruri, cartea aceasta s-ar cere să aibă căutare și să fie dorită. Folosofia poetică pe care o conține expusă lapidar și de multe ori în coduri și aritmetici tăinuite, chiar dacă nu alină dorul, îl descrie, arată cărările spre el și face din el un reper luminos al vieții sufletești. Alături de poet nu putem decât să ne dorim să fim și noi răstigniți în dor într-o clipă în care cupola acestei stări să ne apere de timpul coroziv, de lumea meschină și de trădările zilnice. Of, iubirea...! 
  
Referinţă Bibliografică:
Alexandru Uiuiu despre Valer Covrig Cudrec / Baki Ymeri : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2018, Anul VI, 10 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Baki Ymeri : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Baki Ymeri
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!