Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Baki Ymeri         Publicat în: Ediţia nr. 1420 din 20 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

O interfaţă necesară într-unul dintre cele mai grele domenii ştiinţifice de Daniel Marian
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne aflăm într-un spaţiu al logicii, premergătoare oricărui demers ştiinţific. Cu pertinenţă profesională, într-o structură atent elaborată, Ionuţ Horia Leoveanu se angajează într-un proiect valoros. Cu siguranţă avem la îndemână o lucrare de excepţie, definită deopotrivă prin documentare, claritate şi precizie. 
  
În mod cert, criminalistica este un domeniu pe care cei mai mulţi dintre noi îl cunoaştem foarte puţin, fiind vorba despre o specialitate complexă, care necesită o interconectare de cunoştinţe dintre cele mai complexe, plecând de la capacităţile de obiectualizare, trecând prin planul subtil al psihologiei şi cu referiri obiective la instrumentarul de bază specific. Pe lângă care, desigur, încadrarea juridică este cea care constituie elementul obligatoriu înaintea oricărui act ulterior. 
  
Parcurgerea unui astfel de produs intelectual, vine să puncteze şi să clarifice aspecte care chiar şi pentru cei avizaţi, ar putea fi scăpate din vedere, dată fiind necesitatea de acurateţe, de minuţiozitate, care se contrapune în plan fizic cerinţelor unei activităţi cât mai apropiate de momentul unor evenimente cu impact major asupra societăţii şi, de regulă, a fiecărui individ în sine, ca parte a acesteia. De aceea, cred că se potriveşte în astfel de situaţii, dictonul „Festina lente”… 
  
Este cunoscut faptul că atunci când abordăm cuprinsul extrem de sensibil al relaţiilor interumane, indiferent dacă vrem sau nu, ne plasăm între o gândire pozitivă şi o alta, de ordin dacă nu neapărat opus, atunci oricum ondulatoriu. Tocmai pentru că în orice persoană există şi o parte de caracter imprevizibil, ideile preconcepute trebuie lăsate la o parte în faţa indiciilor care pot fi aflate atât din cercetarea în teren, cât şi din studiul mentalului. 
  
În cazul de faţă, acela al îndrăzneţei realizări punctuale cu un vizibil aport în munca de criminalist, „Particularităţi privind cercetarea la faţa locului în cazul infracţiunii de omor”, putem spune că avem o certitudine a reperelor în gândire, într-o ordine bine delimitată. Este un obiect de studiu, care vine să completeze literatura de profil, într-un mod fluid care nu excede limbajului universal valabil. 
  
Personal, atunci când se pune problema abordării acestei delicate substanţe materiale, care este criminalistica, mă duce gândul in primo tempo la vestitul Cesare Lombroso, fondatorul Şcolii Italiene de criminologie. Acesta este cunoscut pentru teoria pe care a elaborat-o la mijlocul secolului XIX, şi care a avut la bază darwinismul social şi pozitivismul lui Auguste Comte. Astfel, Lombroso considera criminalul ca având înnăscută tendinţa spre infracţiune şi care poate fi observabilă în cadrul trăsăturilor feţei. Ulterior, această teorie urma să fie contestată, fiind infirmată de rezultatele ştiinţifice. 
  
În cadrul evoluţiei umane, era de aşteptat ca unele concepte esenţiale să suporte modificări, am amintit însă despre crimonologul şi medicul italian, intenţionat dorind să subliniez într-un fel, cât de larg este subiectul în sine pe care Ionuţ Horia Leoveanu îl dezvoltă, exact lăsând la o parte contradicţii derulate în timp, şi mergând doar pe constatări care nu pot fi tăgăduite. 
  
Avem confirmarea unei munci care a meritat cu prisosinţă. Este un act conştient prin care mai multe aspecte care ar fi putut altera cercetarea obiectivă, sunt expuse şi lămurite cu grijă. Cum spuneam, interferenţa dintre discipline este de natură să elimine eventuale obstacole. De aceea, suntem în faţa unei reuşite, este ceva care va rămâne cu toate premisele de credibilitate acolo unde trebuie! 
  
Referinţă Bibliografică:
O interfaţă necesară într-unul dintre cele mai grele domenii ştiinţifice de Daniel Marian / Baki Ymeri : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1420, Anul IV, 20 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Baki Ymeri : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Baki Ymeri
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!