Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Baki Ymeri         Publicat în: Ediţia nr. 1333 din 25 august 2014        Toate Articolele Autorului

Constantin Ardeleanu despre Mircea Brăiliţa
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

SUB VIŞINUL CINEI DE ADIO de Constantin Ardeleanu  

 

Mircea Brăiliţa şi-a dăruit toată cariera sa profesională de psiholog Clubului Sportiv al Armatei, Steaua, (provenind dintr-o familie din Turnu Severin, în care tatăl său fusese medic militar în timpul serviciului şi talentat pictor în aşa-zisul timp liber). Dar secretul său militar, păstrat cu acribie până în momentul pensionării, n-a constatat în cine ştie ce formulă magică de a facilita obţinerea medaliilor glorioase la „uzina de performanţă” a Stelei, ci în aceea că el era un poet excepţional (atenţie, nu-i vorba de cunoscuta gratuitate a termenului, ci de valoarea în sine a poeziei sale). Un poet crescut în vecinătatea lui Nichita Sănescu, şcolii onirice şi prietenilor săi tragici Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea. Să fi ciocnit un pahar de orice cu Nichita sau Gheorghe Pituţ nu i-a fost dat oricui! Din raţiuni necunoscute (la care presupunem şi reticenţa manifestă a tinerei familii, în care apăruse viitorul medic Daniel), Brăiliţa a „abandonat” poezia, cu platoşa ei de nedespărţit, boemia (dar oare cine poate părăsi Poezia? – mai degrabă a „conservat-o” în seiful cu amintiri nedate publicităţii), după ce vreme de 15 ani se lansase în paginile primelor două reviste ale vremii „România literară” şi „Luceafărul”, la ultima obţinând într-unul din ani premiul pentru poezie.  

Au urmat alţi 15 ani, în care a fost absorbit de munca la club, în special la scrimă, care asigurau baza echipelor naţionale. „Califului” psiholog îi sorbeau sfaturile „cadânele” talentate, inteligente şi expresive din generaţia floretistelor de aur a Laurei Badea şi Roxanei Scarlat (mult mai târziu a venit rândul spadasinelor fenomenului Ana Maria Brânză). Dacă l-aş fi ştiut poet i-aş fi mărturisit că lupta pe planşă între florete reprezintă chiar imaginea poeziei. Amatorul vede aprinderea becului şi evoluţia scorului, dar tăişul armei, secunda tuşei, abilitatea eschivei, ţipătul triumfului sunt trăite doar de mânuitorul floretelor (poetul?!). Ceea ce auzea de sute de ori în juru-i (Allez! En garde!), furat de intensitatea şi neprevăzutul vieţii, nici nu-i dădea prin gând lui Brăiliţa să aplice în cotidian. Nici de dragostea lui faţă de aleasa inimii din nordul moldav, de un intens patetism, nimeni n-a avut habar. Dar Soarta (grea arta de a gestiona Soarta) avea să-i pregătească lovituri, pe care Brăiliţa nu le-a putut para (unde să găseşti psihologul care să-l consilieze pe acest aplicat psiholog, lansatorul în Sport XXI al ineditei rubrici de psihosport?). Îl vor părăsi băiatul cu familia în Nebraska, iar apoi, lovitură de brand...Brânduşa însăşi; în vreme ce prietenii din prima linie literară demult erau în eternitate, iar cei câţiva de la club aveau propriile necazuri. Rămăsese severineanul aruncat de Dunărea destinului pe un mal arid în care nu creştea afecţiunea.  

Dorul de Nebraska fusese înlocuit cu o broască ţestoasă, care-i comunica Morse mesaje incifrate; şocul fugii Bânduşei i-l alinase o căţeluşă albă, încercând să-i mângâie stăpânului zilele negre. Vechea gardă a prieteniei se afla tare departe: Şerban Foarţă în Banat, Alin Savu în Sibiu. Şi Mircea încă era viu...Şi stătea la umbra vişinului din ograda îngustă din cartierul Gării de Nord, de pe starada Depărăţeanu („măi Costică, aşa a fost să fie, eu am locuit numai pe străzi cu nume de poeţi rataţi!”). Şi pe neaşteptate (după o incredibil de lungă maturare şi tăcere), Poezia l-a îmbrăţişat cu sentimentul sfâşietor al regăsirii. Dar, vai, ea va fi însoţită şi de Dionyssos, care nu oferă durerii soluţii, ci paleative. Mânat de un instinct care ţinea de un miracol (parţial compensatoriu pentru singurătatea poetului), va apela la trei cunoştinţe din lumea armatei (cu un potenţial doar bănuit al unei prietenii statornice şi dezinteresate), ca să îi faciliteze tipărirea unor poeme. „Cum, Mircea «comite» poezii?” – s-au mirat Liviu Vişan, Octavian Mihalcea şi Constantin Ardeleanu, tustrei îndrăgostiţi de Mateiu, în care Brăiliţa le-a lăsat rolul de crai de Curtea-Veche, el mulţumindu-se, într-un registru al ironiei subtile, în a fi...Pena Corcoduşa?!  

Dacă vreţi, echivalentul premiului de la Luceafărul a fost acel „coup de foudre” poetic, în care a descoperit în eruditul poet şi estetician Octavian Mihalcea („acest Erasm de Drumul Taberei”; pare caterincă amicală, dar enunţul este extrem de adevărat) un „siamez” al gustului şi adâncimii lirice. Turcea, Mazilescu şi Dimov pe care Mihalcea îi adora fuseseră prieteni la cataramă cu Brăiliţa. Din acel moment, confesiunile nocturne Brăiliţa/ Mazilescu îşi reluaseră firul cu tânărul emul, iar Octavian spre onoarea lui, într-un exces de devoţiune, admiraţie şi chiar sacrificiu personal, a devenit editorul, confesorul, ba chiar executorul testamentar al averii sale lirice. La doi ani după ce i-a apărut volumul de poezii „Zdrenţele sfielii”, Brăiliţa avea să ne facă „‚zdrenţe” cu a doua sa carte, „Poezii arse de vii”(2009). Deja prietenii îl consacraseră drept „Inubliabilul”, iar prima şarjă a cărţii a doua apăruse, stupefiant, omiţându-se numele autorului (atât de fragilă să fie fiinţa umană, încât şi o neglijenţă să se transforme în premoniţie?).  

Opera poetului învăluit în mister deja se consolidase, dar sănătatea, galopant, i se deteriorase. Va lucra intens la cel de-al treilea volum, „Vals în întuneric”, patru ani în şir, şlefuind fiecare vers, voindu-se cântecul său de lebădă. Într-un fel cartea va fi „Cronica unei morţi anunţate”, un vals trist al iubirii pierdute, un vals de Chopin înlocuind ftizia jucată pe clape cu „sfârâmarea organelor”, pregătind, resemnat, ultimul vals japonez, în care „la întoarceri/ sub evantaie/ sabia taie”. Îi va invita deseori pe cei trei ultimi prieteni întru Poezie sub unicul vişin(care refuza să devină...livadă!) la cinele sale...lirice, în care ne povestea de întâmplările marca Nichita, de cât de bine se plăteau pe vremuri poeziile patriotice (pe care el din pudoare, le refuza, lăsându-le altora să-şi cumpere câte două costume de gabardin din două-trei poezii...compromiţătoare, având indispensabila rimă „zid/partid”), de chefurile de la madame Candrea şi coniacul de la „Albina”, de nonconformismul şocant al lui Mazilescu, de nebuniile întâmplate în Turnu Severin, în care un cetăţean a fost încarcerat fiindcă a strigat în centrul urbei „Să trăiască cine ştiu eu!” iar familiile Foarţă şi Brăiliţa erau somate de patrulele de grăniceri de pe şalupe să nu mai privească înspre Iugoslavia călăului Tito, despre cantonamentele de la Piatra Arsă, de „cunoscute vieţi de domni şi domniţe”, şi de câte şi mai câte. Seri de neuitat sub vişinul „Inubliabilului”!  

Dar paşii nu mai ţineau ritmul valsului, spitalul înlocuise balul, Octavian ne comunica veşti din ce în ce mai alarmante, culminând cu un posac Decembrie 2013: „Mircea ne-a părăsit". Teribil de singur (dar cine nu e singur în faţa morţii?) şi probabil cu regretul că al treilea volum n-o să mai apară vreodată. Nu-l cunoştea pe Pirgu al nostru (Octavian), care n-a avut linişte până n-a scos de sub tipar volumul „Vals în întuneric” (cu sprijinul financiar al familiei) şi i-a răspândit poeziile în toate azimuturile literare. În condiţiile normalei, acest „Vals în întuneric” ar fi fost un eveniment deosebit, în ambianţa aproape nocivă a obositului textualism poetic. Postfaţa la carte, semnată de Octavian Mihalcea, va lămuri pe oricine de valoarea poetului pierdut prin săli de sport, săli de aşteptare a recunoaşterii valorii, săli de lectură din marea poezie a lumii. Eu voi menţiona doar câteva din versurile sale cu un formidabil impact, care pot defila oricând „sur les grands boulevards de la Poesie”: „de ce te-am iubit înainte de naştere?”; „praznicul misterului”; „dacă pe noiţele unghiilor trandafirii/ e tipărit destinul?”; „cuvintele noastre agonizând/ agăţate în cârligele desperecherii”; „s-au rupt atâtea diguri la viiturile din mine”; „vulpile amuşinau/ spaima din sufletul oricui”/; „la provă în spumă se sparge destinul/ şi steaua se-ntoarce râzând în adânc”; „şi-n sângele brodat, tăcerea!”; „trebuia cândva/ să spinteci măcar cu un hai-ku/ maţele iubirii”; „pocnesc mugurii/ lui Genius, vişinul meu”; „şi tot atunci să se întoarcă/ magnifică din vis/ ca să îţi dea pe şevaletul straniu al lui Alex Ivanov/ sărutul interzis”.  

Cortegiul i-a fost urmat de mamă, fiu şi câţiva prieteni, peste drum de clubul căruia îi dăruise viaţa. Au lipsit motivaţi (motivaţi de o ingratitudine cu care numai Terra, pentru mulţi iadul unei alte planete, e în stare): Brânduşa, prietenii de departe, sportivii pe care i-a consiliat. Mircea Brăiliţa deja învăţase cum se moare: „La sfârşit de coridor/ într-un cuib de muşchi şi stele/ învăţam şi eu să mor/ înfigând în timp caiele”. Valsând în întuneric, atât de departe, ne-a arătat el, primul, paşii, spre moarte... Ne-a îndemnat într-un vers: „Dacă puteţi, uitaţi-mă!” Inubliabile, cum să te uităm?  

 

Referinţă Bibliografică:
Constantin Ardeleanu despre Mircea Brăiliţa / Baki Ymeri : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1333, Anul IV, 25 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Baki Ymeri : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Baki Ymeri
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!