Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Actualitate > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

De acord cu destinul meu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
De acum înainte, toate volumele cărţii „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” vor integra textul „Cuvânt înainte”, sub titlul „Argument”, deoarece ar părea coborât în illogic numele „înainte” a ceva aflat la urmă, deşi viaţa dovedeşte frecvent că e posibil. Am decis aceasta deoarece a apărut constatarea că nu sunt mulţi doritori de a achiziţiona toate volumele, ci doar unul anume, iar explicaţiile din primul sunt corespunzătoare şi necesare tuturor.  
Prima prefaţă, semnată de prezentatorul Octavian Ursulescu rămâne fixată acolo, reprezentând o ilustrare generală a tuturor paginilor cărţii, urmând ca fiecare volum să aducă relativitatea unor referiri exclusive despre protagoniştii integraţi la iniţiala respectivă. Dar, unicul Octavian Ursulescu nu ne va părăsi până la capăt, ivindu-se adesea prin paginile următoare, cu cele mai competente comentarii, ca unul dintre autodidacţii scenei, nedepăşit de nimeni în ştiinţă despre domeniul muzicii uşoare româneşti, căreia i-a fost oştean avansat de la soldat la mareşal, o viaţă de om. Dacă ar fi citit înainte de publicare textele mele nu aş fi mai greşit o virgulă când a fost vorba despre muzica uşoară, dar le va citi după publicare şi sunt sigur că îmi va face observaţiile luate de către mine ca un bine în sensul uman al recunoaşterii vinei şi permanentei predispoziţii de a o îndrepta până când viaţa mă acreditează cu de la sine energie, atunci când amendamentele sunt semnalate de către prieteni. Pe baza greşelilor importante pe care le va observa şi mi le va aduce la cunoştinţă voi întocmi o erată în ultimul volum.  
Arcada peste bolta folclorului din care am extras textele corespunzătoare a clădit-o maestrul Benone Sinulescu. Mi-a fost ghid, mi-a fost iniţiator, mi-a fost corector, mi-a fost prieten. Cine îl cunoaşte pe maestru, înţelege bine ce pâine caldă abureşte şi revarsă din bunătatea inimii sale, ca aburii şi aroma colacilor din cuptorul mamei, ca iuţeala flăcării spiritului, hazului, bunăvoiei cu prieteni prieteni, cu oameni oameni. Nu m-a lăsat din mână o clipă, maestrul. Când suna telefonul, dacă nu era maestrul, era cineva cu un mesaj scurt, neimportant, în tot cazul, în raport cu problemele cărţilor mele. Asiduu, în sensul rarelor ca pietrele scumpe asedii din istorie ce-au făcut bine omenirii, fiecare telefon de la maestrul Benone Sinulescu aducea o întrebare, dacă am scris despre unul sau altul dintre artişti, iar dacă nu, o ispită de a scrie imediat. Pe loc începea să mă convingă (şi nici nu era greu) ce fel de artist sau ce fel de om a fost ori este cineva, depănând fermecător, cum îl binecunoaşte lumea, câte o poveste despre fiecare dintre artistul sau artista depre care făcea propunere să scriu.  
 
Definitivându-se volumul II (iniţiala B) al cărţii „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” şi aflându-se acum tocmai „ferchezuit” spre a face călătoria la Editură, de unde se va întoarce alcătuit într-o carte sper încă şi mai izbutită decât celelalte din urmă, eu fiind de părere că cel mai mare duşman al frumosului nu e urâtul, ci alt frumos, înfăţişez prezentul Cuvânt înainte, destinat a pune în vedere câteva aspecte ce privesc respectivul volum. Cu fiecare carte pe care am scris-o, încolţită din seminţele gândului, mi-aş recăpăta măcar pentru o zi libertatea şi liniştea, dacă nu abia de acum înainte ar începe tocatul mărunţel în cuţitul comentariilor. Nimic nu dăunează mai mult publicităţii decât publicitatea!  
 
După cam cinci ani apăruţi azi târzii în raport cu secunda aşternerii primului cuvânt în cartea „Timp fără ani. Oglinzile unui veac”, am aflat că gloria e rudă cu decăderea şi nimic mai mult.  
Ajuns la momentul publicării primului volum (A) şi al pornirii spre editare a volumului următor (B), sunt chemat de glasul dezamăgirilor să dau unele explicaţii menite a preîntâmpina iureşul opiniilor treze ca santinelele gata să ţintească şi umbrele fluturilor cu puşca! Vreau cu aceasta să dau înţeles corect cărţii mele ultime ce mă scoate în ochii unora nemuritor şi nu e adevărat, foarte nesigur şi vremelnic în ochii altora, şi nici aşa nu e totalmente adevărat.  
Eu am scris această carte, având tot dreptul din lume să văd cu ochii mei şi să gândesc numai cu propria minte actul artistic al unor cântăreţi, actori, compozitori, regizori etc., aşa cum şi ei au tot dreptul din lume să evolueze în spaţiul public pe care îl împart cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi. Pietrişul nu cere îngăduinţă mării şi nici valurile nu se roagă la pietre, unele şi altele coexistând sub legile libertăţii universale.  
Cu cei mai mulţi dintre artişti m-am întâlnit şi am discutat, iar ei, în bună parte au examinat textele înaintea publicării şi le-au agreat. Aş vrea să fiu înţeles că nu am scris o carte ştiinţifică, nici tip fişă de recesământ. În niciun caz! Eu am pictat o carte. Am scris ceea ce s-a revărsat din sufletul meu, nu din buletinul de identitate al artiştilor, ori inspirat de numărul diplomelor ce li s-au decernat. Un drag, o frumuseţe, un pahar de vin, un strop de iubire, un plâns, un râs, o durere, o alinare... acestea-s mărgăritarele cântecului, teatrului, filmului, nu o înşiruire de date biografice cu exactitate matematizată. Eu am răsădit în carte metafore, cuvinte cu parfum, cu lumină şi culori, nu cifre şi noţiuni. Pe mine nu m-a interesat niciodată viaţa strict personală a artiştilor, dacă dorm la margine sau la perete, de exemplu...! Eu nu am elucidat în cartea mea informaţii senzaţionale, ci am zugrăvit în cuvinte atmosfera, culoarea, vibraţia artei spectacolului... datele pur tehnice ce ţin de evidenţă, ale oamenilor, nu mă interesează niciodată. Cei mai mulţi artişti mi-au spus că s-au săturat să li se oglindească viaţa în public, asemenea prospectului unei maşini sau reclamei unei mărfi. Ei mi-au dat avântul să scriu eseuri în ce îi priveşte, să nu înşir date ce nu fac decât o prezentare în ani şi enunţuri a unei vieţi de om, nu o dată trasând ruta lui de la culme la decădere!  
Citiţi cărţile cu şi despre personalităţi. Veţi observa că majoritatea sunt pline vârf cu obişnuitul plictisitor. Toate sun cărţi tip CV. E drept, unii artişti au preferat să scriu chiar aşa despre ei şi în cazul lor m-am conformat, dar am şi alunecat în fascinaţia picturală a scenei şi ecranului, năzuind nimic mai mult decât să clădesc un câmp cu seve de flori spirituale, nu o seră!  
Voi mai fi şi greşit, pesemne, întocmai în ceea ce priveşte evidenţa, graficul de spectacole, de care sunt pline cărţile, citarea şcolilor, premiilor, diplomeor şi medaliilor etc., dar cuvintele pe care le-am ales au fost cele ce-nlocuiesc pastele vopselelor din care am aşternut tablouri de cântece şi poezia cântecelor, ochii, sufletul, vocile artiştilor, pe care nu le-am conspectat din acte, referinţe, cataloage, ci din lăuntrul meu spiritual dominat de iubire profundă pentru cei despre care am scris. Unii nici măcar nu înţeleg sensurile cuvintelor acestora. Ia citiţi versurile de mai jos: „Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,/ Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,/” (...) Cei care nu înţeleg ce scriu eu şi nici nu au simţul umorului, ori inimă pătrunsă de sensibilul vieţii sufleteşti umane, nu mă miră dacă îl contestă pe Eminescu deoarece a spus despre Alecsandri că „zice” cu fluierul. „Păi, ce, Alecsandri e Dumitru Zamfira?!”, ar zice fixiştii textului supralogic, pur tehnic, în alb-negru. „Nu, dom’le, Alecsandri a scris, nu a cântat la fluier”, cu aşa ceva s-ar pricopsi Mihai Eminescu din partea oamenilor care au zăvor la vocabular!  
Eu am zugrăvit cartea mea în culori. Am ferit-o de troianele datelor informative. Acestea au locul lor pe Internet (slavă Domnului că s-a inventat, ca să mai elibereze mintea omului de informaţie). N-au ce căuta acestea la om, capul omului nu e magazie de informaţii, pentru că Internetul are unde le depozita, de la minus la plus infinit. În mintea şi inima omului trebuie să locuiască ce e al omului, nu al maşinii. În capul şi inima omului trebuie să fermenteze ca vinul în crame, iubirea, bunătatea, gândul frumos, speranţa, la ciocnirea inevitabilă, umană, cu nefericirea, dorul, nostalgia, melancolia, iar toate acestea se pot transforma în vinul artei pe care numai îngerul din om îl bea.  
N-am scris niciun cuvânt în cartea mea cu gândul de a îmbogăţi ştiinţa despre viaţa artiştilor ci despre lumina scăldată în oglinda actului lor artistic. Dacă sunt greşeli, şi sunt, volumul final le va semnala şi îndrepta într-o erată, căci de aceea, un om deştept şi necârtitor va fi inventat erata. Nu se cade să nesocotim o carte din vina unor greşeli remediabile.  
Eu am caligrafiat cu sufletul meu numele artiştilor. Sper să nu o ia ca pe o crimă, nimeni, dacă vreun cuvânt fie nu e potrivit cu înţelegerea şi îngăduinţa sa, fie este eronat. Evitarea acestor amendamente porneşte de la propria grijă a artistului de a rectifica informaţiile de pe Internet. Uneori chiar pe paginile lor Facebook se găsesc prezentări inadecvate şi dacă în autoprezentare pătrunde dezinformarea despre sine, atunci cum ne putem aştepta să nu greşească altcineva.  
Cei constrânşi de fire, aptitudini, specific profesional etc. să exploreze ştiinţa concretului brut şi-mpietrit, îşi vor pierde vremea citindu-mi cărţile, deoarece ele-s scrise cu mătase, frunze, struguri, cer, mare, vultur... faţă de care rigurozitatea e o codoaşă care cercetează peste tot sperând să descopere umbre. Iar în legătură cu faptul că în cartea „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” e summum-ul unei diversităţi de genuri artistice fără criterii de separare, altele decât iniţiala numelui, motiv pentru unii să mă condamne, răspunsul meu e acesta: m-a inspirat biblioteca şi câmpia. În bibliotecă stau împreună comori de cărţi din toate sferele universale şi sunt sore, iar în câmpie mii de flori şi nu se ceartă.  
Măsura puterii şi iscusinţei mele de a zugrăvi portrete în cuvinte e numai aceasta din tablourile cărţii „Timp fără ani. Oglinzile unui veac”. Dacă de mâine m-aş trezi savant, vă jur că tot aşa aş scrie, deoarece am căzut de acord cu destinul meu ca să scriu artistic despre artişti! Prezentul volum II (B) continuă peregrinarea gândului şi fiinţei mele pe drumul artiştilor. Îi veţi întâlni acum pe cei al căror nume au iniţiala B.  
Doar o scurtă referire la investiţia materială ce condiţionează uniform, dacă nu primordial, aşternerea în pagină a cuvântului: odată cu trecerea fiecărei secunde din viaţa mea, nu sporeşte nimic decât o mută mâhnire intimă, iar ceea ce nu m-a părăsit niciodată e condiţia de jos financiară. Aceasta, deoarece am urât feroce patima îmbogăţirii.  
Dar, a scrie o carte de peste şase mii de pagini, dedicată unui număr de peste patru sute de artişti dintre care foarte mulţi sunt aceia pentru care adunarea banilor nu e o utopie de anvergura atingerii stelelor, cum e în cazul meu, şi a nu primi din parta acestora decât cel mai adesea un „mulţumesc”, iar uneori nici atât, înseamnă a-ţi fi propriul vector al propriului faliment.  
Am investit în cărţi, pe lângă timp şi sănătate, bani. O dată necesari făuririi lor în cuvât, timp de vreo cinci ani, şi încă o dată necesari plătirii editurii şi tipografiei care le-au făptuit fizic. Fără bani nimeni nu îţi efectuează nici o foaie.  
Şi-atunci, biet scriitor amăgit că fidelitatea faţă de amor, ce alimentează spiritul, e superioară întreţinerii fiinţei umane, celulă cu celulă, cum poţi scrie o carte în şaptesprezece volume a câte două sute de exemplare fiecare? Cu ce bani, şi de unde?! De unde, când, după ce îţi aduce curierul, pe care îl plăteşti, cărţile de la Editură, pe care, de asemenea, o plăteşti (îţi plăteşti propriile cărţi...!), apoi împachetezi carte cu carte, pentru ca să le încredinţezi iar curierului pe care iar îl plăteşti să le distribuie artiştilor, care nu plătesc, constaţi că de fapt tu nu poţi dovedi din ce trăieşti, în afară de aer şi soare. Ba mai şi reuşeşti să produci ceva de oferit gratis celor care au bunăstare de un milion de ori mai semnificativă decât tine!  
Trăieşti, sărmane, irosindu-ţi toată viaţa fără niciun bine personal, altul afară de o bancă de cuvinte ca acestea „mulţumesc”, „superb”, „felicitări”... Cuvânt dai, cuvânt primeşti, numai că al scriitorului e tipărit.  
A vorbi în termeni oricât de generoşi despre cărţi, de către beneficiarii lor, nu e echitabil în raport cu munca celui nerăsplătit! O ştiu aceasta atât de bine artiştii, la rândul lor sub primejdia falimentului, în cazul în care acceptă să făptuiasă actul artistic pro domo (ca să mai şi investească financiar nici nu se pune problema).  
Celor care mi-au mulţumit le mulţumesc, la rându-mi, din partea mea, celor care mi-au plătit le mulţumesc, din partea mea, dar şi din partea celor care consideră că li se cuvine primirea cărţilor gratuit!  
Aşa e legea economiei vieţii: întotdeauna trebuie să existe cineva care să plătescă şi în locul celor care nu plătesc!  
 
(Aurel V. ZGHERAN) (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
De acord cu destinul meu / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1875, Anul VI, 18 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!