Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1735 din 01 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

Lucreţia Ciobanu Mângâierea cântecului, sus, pe frunţile munţilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Frunţile munţilor, oricât de sus se ridică, nu se disting acolo ca independente de cer, ci alipite într-o sărutare a vârfurilor pământului cu bolţile de la care începe infinitul. Munţii nu au capete, ci adâncuri şi vârfuri spre neînchipuit; munţii, lângă obrazul cerului povestesc şi cântă. Carpaţi noştri au deasupra lor vântul tăiat de vârfurile brazilor şi de cântecele „crăiesei” lor, Lucreţia Ciobanu, lumină magică a masivilor Sibiului. 
  
Înălţaţi de brazi, ca de frunţi, munţii urcă temerar la soare şi la oceanul magnific al veşniciei. Asemeni lor, glasul Lucreţiei Ciobanu zboară la armonia melodică a edenului muntenesc al Sibiului, mozaicat de pâlcuri albe de oi păstorite de ciobani doinitori din fluier, frunză, bucium... şi încă alte instrumente arhaice care, cu glasul au mers şi au cântat prin munţi, în urma turmelor, veacuri după veacuri. 
  
Artista Lucreţia Ciobanu preia în cântec povestea crestelor munţilor, pădurilor, ciobanilor cu norii de oi urcând prin iarba scurtă şi grasă a culmilor, apoi o înapoiază fermecată de glasul ei, tot lor. Rar au fost, sunt sau vor mai fi cântece păstoreşti care să răsune într-un chip dumnezeiesc, asemenea celor ale „crăiesei” munţilor sibieni, Lucreţia Ciobanu! 
  
Interpreta muzicii folclorice a munţilor, Lucreţia Ciobanu va rămâne o legendă a cântecului păstoresc! În acest cântec, ceea ce duce la perenitate, e grija de a scoate la lumină folclorul pur şi a-l interpreta numai curăţat şi înfrumuseţat, nu ras şi împodobit! Actualitatea criticii muzicale este azi înăduşită de actualitatea afacerilor care au răzbătut până la fibrele conştiinţei şi au anesteziat muzica, ceea ce înseamnă că folclorul este în pericol de a fi degradat pentru că i se transplantează un nucleu prelevat de la o rasă incompatibilă: rasa kitsch-ului. 
  
Prin interpreta Lucreţia Ciobanu se păstrează curăţenia şi se prelungeşte îndelungat timp viaţa muzicii folclorice, adunându-se într-o venerabilă carieră muzicală interpretativă şi de culegere a folclorului cântece pe care oricine le-ar mai interpreta le-ar reduce din frumuseţea pe care au avut-o la pornirea din glasul şi sufletul irepetabilei doinitoare din munţi. Toate cântecele Lucreţiei Ciobanu sunt evaluative a ceea ce se poate cultiva din intervertirea în raportul: talent uriaş, voce zdruncinătoare, seriozitate! 
  
Rămâne de la interpreta Lucreţia Ciobanu o adevărată circumvoluţiune a muzicii folclorice româneşti care are o inteligenţă profundă şi durabilă, însădită în cultura sătească din timpuri afundate în istoria şi tainele oamenilor din munţi. Toate cântecele interpretei Lucreţia Ciobanu sunt deferite celei mai drepte instanţe: românii din Ardeal şi de pretutindeni. Lor, artista le este, de o viaţă, comeseană. Pentru ei cântecul Lucreţiei Ciobanu însoţeşte pâinea şi vinul prânzului cel de toate zilele, ca şi gândurile şi trăirile sufleteşti, bune sau rele, bucuroase sau întristătoare! 
  
În timpul lucrului meu la cartea „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” a rămas nefinalizat textul dedicat „crăiesei munţilor”, Lucreţia Ciobanu, ce urma să fie integrat în această carte. Miercuri, 30 septembrie 2015, însă, cântăreaţa cu ceresc glas şi-a sfârşit drumul cutreierător prin împărăteştii munţi româneşti, pe care i-a iubit ca un cerb şi i-a câtat ca o soră. Munţii întocmai acum, toamna, se dezveşmântează de haina mândră şi se-acoperă de griul tristeţii, predându-se gerului şi-nsingurării. Ei plâng după cine i-a doinit cu poleială de suflet pe voce! Ţara o conduce în lacrimi până la hotarul lumii pământene, de unde încep drumurile fără pulbere, neumblate de om şi veşnic necunoscute lui. Va avea asupră-i, de-i vor trebui, probe la judecată: cântecele scumpe ca o rugă, pe care tot plumbul din lume al păcatului n-ar putea să le întreacă în greutate! 
  
„V-am cântat peste cincizeci de ani fiindcă v-am iubit. Nu puteam să trec peste cântecele noastre. Aveam un glas cu care eu puteam să cânt orice. Nu am făcut-o pentru că mi-aţi fost nespus de dragi. Niciodată nu s-au cântat ciobanii mai mult ca acum… Ne-am născut în inima ţării şi sunt sigură că noi avem cel mai pur folclor din Ţara Românească”, mărturisea Lucreţia Ciobanu în 2013, la înmânarea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Sibiu, pe scena din Piaţa Mare a Sibiului, unde a susţinut un concert magnific. 
  
Adevărul cântăreţei Lucreţia Ciobanu este însă numai o jumătate de adevăr! Vom descoperi chiar de azi, din septembriul ultimatului ei pământean că nu ne-a cântat doar cincizeci şi ceva de ani, ci dincolo de ei, peste lume şi viaţă, în durata infinită a fiinţei neamului românesc şi a eternităţii munţilor! Spiritul Lucreţiei Ciobanu nu s-a stins pentru că e clădit în piatra munţilor şi înmlădiat pe coloana culturii româneşti. 
  
Cu ceva timp în urmă, pe când lucram la revista VIP, vorbeam cu Lucreţia Ciobanu, ca să o anunţ că în şedinţa de redacţie a revistei se hotărâse să i se decerneze un premiu. „Da”, mi-a spus atunci, „primesc premii pe care tot cei care le conferă şi le trec în curriculum, se serbează mai mult ei pe ei atunci când dau premii. Sunt premii de la ei pentru ei, dar pentru zilele vieţii noastre, nu! Din păcate! Mă onorează, mulţumesc!” Peste puţin timp, vorbind cu interpreta Mioara Velicu despre aceasta, mi-a spus cu un surâs c-ar fi zis „crăiasa munţilor”: „diploma, ca diploma, dar plicul?!” Era, fireşte, o glumă. Lucreţia Ciobanu nu era niciodată subjugată de bani. S-a dăruit total, întreaga sa viaţă, folclorului românesc. „S-a adresat, prin comoara cântecelor sale, întregii ţări - aceasta mi-a spus-o chiar ea, minunata cântăreaţă a folclorului muzical românesc, Lucreţia Ciobanu”, s-a confesat maestrul Benone Sinulescu, sunându-mă la telefon imediat după aflarea zguduitoarei veşti a stingerii „crăiesei munţilor”. „Nu «doamna munţilor», ci «crăiasa munţilor», acesta este adjectivul mai aproape de adevărul inegalabilei cântăreţe care mi-a fost colegă, prietenă, soră”, s-a destăinuit, mai departe maestrul Benone Sinulescu în conversaţia telefonică întrepătrunsă de o tristeţe pe care nu am simţit-o niciodată în glasul său, al veselului dintotdeauna Benone Sinulescu. „Ea nu că nu şi-a iubit graiul pur local, nu că nu a fost lipită spiritual, întreaga sa viaţă de locurile sale natale, ci a cântat în limba literară românească şi nu în dialectul satelor sibiene de munte, deoarce a cântat pentru toată România. Îşi alegea textele, le dădea acurateţe şi poezie, ţinea la text ca la lumina ochilor, toate cîntecele sale, fără melodie pot fi în sine poezie inseparabilă de muzică pentru că textele cântecelor ei au o muzică interioară. «Munţilor de piatră seacă/ Râdeţi când zăpada pleacă!», iată câtă poezie este concentrată în numai aceste două versuri în care e inima, sentimentele, durerile, iubirile unui om şi unei lumi, dacă desfacem cuvintele în tabloul destinului uman. Doamne, cât îmi este de greu să las mintea şi sufletul meu să primească această veste! Eram lipiţi cu sufletul, nu treceau săptămânile, uneori zilele, fără să vorbim... Vorbea cu mine, vorbea cu Elena, soţia mea, ne vesteam unul celuilalt toate clipele mai bune sau mai umbrite, ale noastre, deşi le-am fi simţit chiar şi de nu ne-am fi vorbit, atât de apropiaţi eram. Ne-a părăsit corporal, nicidecum sufletesc, rapsodul cântecului ardelenesc, doinitoarea, mângâietoarea inimii românilor, «crăiasa munţilor» (şi ea iubea renumele acesta), patriarhul cântecului român al Ardealului şi nu numai al lui, ci al României toate. Am cântat împreună în Basarabia a fost, între noi, însufleţitoarea inepuizabilă, ne-a întreţinut veselia, ne-a „îmbolnăvit” de bunădispoziţie, iar pe basarabeni i-a cucerit. Din păcate media românească nu a ilustrat-o nici suficient pe cât a meritat-o, nici în coloristica ce i-ar reda măcar o parte din adevărata ei strălucire. Întreaga media românească de aici şi de peste Prut zugrăveşte tablouri monumentale în care unii artişti, cum ar fi Lucreţia Ciobanu sunt reprezentaţi pasager ai marelui univers în care mişună figuri proeminente şi permanente întocmite, nu distinse prin lumina propriului har! Nu ştiu de ce trece cultura românească prin această prigoană! N-am să înţeleg niciodată cum de se poate ca artista genială a folclorului muzical românesc Lucreţia Ciobanu să atragă atenţia atât de rar şi de superficial oamenilor ce slujesc televiziunilor la posturi încărcate cu de toate, dar cu valori patrimoniale, din ce în ce tot mai rar şi tot mai condamnabil. S-a stins, am pierdut-o dintre noi, dar a recâştigat-o cosmosul pe Lucreţia Ciobanu. O cântăreaţă care se naşte o dată la un mileniu, ori poate niciodată în arealul folcloric românesc. A cântat şi a mângâiat ca mătasea inima românilor, toată viaţa sa. Putea fi poetă, iubea şi îngrijea cu talent textele cântecelor sale, curăţindu-le, dându-le haină lirică, poezie şi trăire spirituală, putea fi actriţă, atât de profund interpreta prin grai şi gestică nu numai textele cântecului, ci şi simplele conversaţii în relaţiile interumane cu noi colegii, cu publicul, cu toată lumea. Lacrimile ochilor mei spun în aceste momente despre o tristeţe neremediabilă, dar în inima mea surâd amintirile. Sunt atât de multe, de frumoase şi de puternice încât mi-o păstrează vie pentru totdeauna în suflet pe Lucreţia Ciobanu!” 
  
„Nu credeam că ajung la nouăzeci de ani, mai ales în ziua de azi, când mor atâţia oameni tineri şi de tot felul de boli. Eu n-am fost bolnavă niciodată. Am avut probleme mărunte, de la frigul îndurat pe vremuri. Secretul meu este că mi-am trăit viaţa fără supărări. Am făcut mereu haz, indiferent de situaţie”, reflecta „crăiasa munţilor”, poate ca mărturisire liberă, poate ca aşezare interioară a gândurilor. „Secretul” acesta al cântăreţei se intersectează pe drumul vieţii sale cu o anume măcinare venită din grija sa de a nu împovăra pe nimeni niciodată (şi nici nu a împovărat): „Eu îmi doresc ca atunci când îmi va veni ceasul să mă culc şi să nu mă mai trezesc. Fără să stau bolnavă, la pat, fără să fiu o povară pentru copiii şi nepoţii mei”. 
  
„Printre primele cântece”, rememorează interpreta muzicii folclorice a plaiurilor argeşene Elisabeta Turcu, „pe care le-am iubit şi care mi-au lat inima cu ele, ducând-o la cerul iubirii de cântec, sunt cele ale nemuritoarei Lucreţia Ciobanu. Sunt sfâşiată de regret. Melosul folcloric românesc închide de azi în filele istoriei sale un nume, numele Lucreţia Ciobanu, dar glasul ei rămâne liber şi va răsuna pentru inima neamului românesc, în veşnicia culturii sale. Acest neam n-ar putea continua să aibă puls cultural fără Lucreţia Ciobanu, ea lasă în urmă cântecele ei, vii, fără durată, veşnice! Pe cât de veşnic este însuşi neamul nostru. Mi-a lovit fiinţa dispariţia lumească a cântăreţei Lucreţia Ciobanu, dar văpaia dragostei mele pentru ea este nestinsă şi va lumina neîncetat interiorul meu sufletesc. Aici, Lucreţia Ciobanu este icoană şi candelă nestinsă, şi asemenea este, sunt sigură de aceasta, pentru toţi românii care-şi înţeleg idealul şi îşi resorb viaţa sufletescă din rădăcini!” 
  
30 septembrie 2015! Capăt omenesc de cărare prin lumea frământată în valurile vieţii, pentru „crăiasa munţilor”! Rămân munţii şi rămâne cântecul! Şi munţii şi cântecul vor dăinui înstelaţi de cântăreaţa ce le-a închinat fiinţa şi spiritul: Lucreţia Ciobanu! 
  
Aurel V. Zgheran (aurel.vzgheran@yahoo.com) 
  
Referinţă Bibliografică:
Lucreţia Ciobanu Mângâierea cântecului, sus, pe frunţile munţilor / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1735, Anul V, 01 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!