Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Cautişanu. O ştiu cei din vechea gardă...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Regula fundamentală a echilibrului mediatic exclude satisfacerea dorinţei persoanelor publice ca imaginea lor să fie proiectivă în corelaţie strânsă cu ceea ce vor să pară, mai mult decât cu ceea ce sunt, în definitiv. În cazul unor politicieni există un reflex embriologic şi epigenetic al puterii, care dezvoltă pasiunea acaparării totalitare a oamenilor, ceea ce ţese un păienjeniş neural subiacent unei anume culturi, de o anume sorginte. Versaţi în deplasarea către orice punct cardinal, în funcţie de ţărmul înspre care navighează corabia corsarilor politici, ei pretind de la presă confirmarea ca mari, legendare personalităţi. Modul lor comportamental deschis, amabil, şi faţa bonomă, ca şi cum s-ar găsi de împrumut, au ciclităţi de etalare, nu sunt o constantă a caracterului.  
Într-un areal al dialogului conflictual, de circulare a ştirilor cu deformări, pasul într-o primărie este azi înfăţişarea la nişte statuete vii de birou, cele mai relevante în a prezenta ca necesară profesionalizarea funcţiei publice necentrate pe criterii de performanţă şi moralitate. La nivel de administraţie locală, acest fenomen este proeminent şi pentru că o anume categorie mass-media, sezonieră şi cu poziţii inversabile ca roza vânturior, preschimbată în cronică de curte, emite informaţii cu distorsiuni, secondate raţionamentelor primarilor, în timp ce categoria care nu face jocul empatic, de convenienţă cu personajele parvenitismului politic, este condamnată la excludere absolută de la dialog.  
În ce mă priveşte, o pot spune tot pe atât de cinstit, pe cât au şi decurs întâmplările, am conversat preponderent cu oameni pe care nu i-am prezentat niciodată în presă ca pe păuni. Unul dintre aceştia este omul foarte cumsecade, care toată viaţa sa a funcţionat pe poziţii de organizare a vieţii sociale şi culturale a oraşului Buhuşi, economistul Gheorghe Cautişanu.  
E ştiut cu dovadă faptul că legătura închegată între o anumită presă şi anumite personaje se bazează în subteran pe sincronism, armonie, încredere şi similitudine de idei şi apucături, sub aceeaşi contagiune morală a ghişefturilor, dar eu nu am avut cu acest om şi cu nimeni, niciodată, o relaţie de anvergura acestui tip de afaceri, şi totuşi ne-am înţeles întotdeauna. Oamenii care beau de la acelaşi izvor ideologic şi coabitează în patul nupţial politic, pângărit de trădări şi compilaţii analoage sau identice unei singure teorii, teoria cadenţei metamodelului sistemului rigid înăuntrul căruia nu se găseşte altă cantitate decât cantitatea lacunară cultural şi uman, căreia nu i se mai poate înlocui nimic, deoarece părţile lipsă sunt expirate moral şi istoric, n-au făcut niciodată parte din sfera tematică a niciunei discuţii a mele cu economistul, consilier local la Buhuşi, Gheorghe Cautişanu. Dacă se vor deduce în aceste clarificări, insinuări cu subiect verosimil şi predicat subânţeles, e greşit! Eu am trimis unora atari săgeţi, numai în momentul încordat, în care îmi dădeam seama că epuizam toate încercările de dialog şi nu se profila nicio cale de înţelegere prin dialog, aşa cum dedesubtul umbrei nu se profilează niciodată, nicio lumină! În acelaşi timp nu m-am ferit să laud meritele strălucitoare ale cuiva din afara cercului puterii locale, pentru că la putere nu prea am identificat aşa ceva şi nici nu este onest faţă de comunitate să măreşti pe cei aflaţi acolo cu susţinerea şi pe cheltuiala comunităţii, iar dacă mai fac şi ceva treabă, aceasta nu decurge din sacrificiu şi necondiţionată dăruire, ci din datoria pe care şi-o asumă prin ocupare unui scaun destul de convenabil! Din această perspectivă de reflecţii mărturisesc faptul că sunt siderat de cum sunt glorificaţi ca eroii unii oameni ce se reconfortează senin într-o viaţă roz consumată mandate la rând în funcţii publice.  
Consilierul local Gheorghe Cautişanu mi-a făcut însă o impresie aparte. Îl cunoşteam de pe când predam în oraş artele plastice şi făptuiam cu elevii activităţi rămase până azi acte sufleteşti cu penelul şi pastele colorate, care dădeau materialitate pe coli şi pânze purităţii sentimentale ale micilor artişti buhuşeni. Am fost cu elevii în tabere, la concursuri şi forumuri naţionale de pictură, de unde nu ne-am întors niciodată fără să radem podiumul. Nu era simplu, munceam şi sădeam iubire în tot. Numai aşa obţineam şi roade. Dar, nimeni nu mă înţelegea şi nu mă sprijinea cum au făcut-o atunci doi oameni cu chemare: profesorul Ion Stan, directorul acuzatei fără a fi acuzabile Case a pionierilor şi Gheorghe Cautişanu, atunci coordonator întocmai la resortul cultural al oraşului.  
Anii au trecut ! Ce s-a ales din Buhuşiul de altădată? Azi se devoalează nu numai permise, dar şi acoperite, imaginile unui un oraş cârciumăresc, dughenizat, cu multe coşmelii la blocuri, cohorte de chiloţi expuse pe şufe întinse la balcoane şi în spaţiile de joacă ale copiilor, dintre blocuri, ghirlande de plastic prin copaci şi la ferestre, tuburi de aerisire de la centrale, ţăşnite prin pereţi, terase comerciale pe trotuare, tarabe ambulante, cu obiecte de cult, oribile, talciocuri… „De ce se întâmplă aceasta”, îl întreb pe consilierul Gheorghe Căutişanu ştiind, fireşte, că n-ar mai avea sens întrebarea, dacă ar fi în puterea sa să se îngrijească de aspectarea estetică a oraşului.  
Pe alocuri, în decorul stradal al oraşului Buhuşi se regăsesc arătări ciudate, cu toptanul, nu cu bucata, puzderii de troiţe, ţăşnitori de apă, cruci..., construite şi zugrăvite de o factură ochioasă, ca pe căruţele de la bâlci, despre care artistul plastic Mihai Chiuaru spune că sunt ,,bazaconii, opere ale meşterilor ambulatorii, care strică spaţiul sacru”. Şi, culmea, aceşti meşteri excită gustul amatorilor de chilipiruri, ce preferă kitsch - ul ieftin, demascat până la condamnare ca fiind „la limita simplismului”, de către Doina Tudor, artist plastic, profesoară la Liceul de Artă ,,Octav Băncilă” din Iaşi acum, iar cândva cadru didactic la catedra de arte plastice în Buhuşi - ei neavând cum să îi trecă atunci prin gând împestriţarea vizuală a Buhuşiului de acum. Cine să ştie vreodată câte ore, zi de zi, stăteam peste program cu elevii şi eu şi Doina Tudor, şi câte satisfacţii ne răsplăteau...?! Poate, din nou, doar acelaşi Gheorghe Cauitişanu, de care depindeau substanţial realizările noastre...  
Ce siglă inadecvată continuă să aibă azi oraşul Buhuşi! Ea e reprezentată de simbolul suveicii şi al bobinei (care se referă la fabrica de postav, acum pe chituci), precum şi al crenelurilor de cetate, semnificând istoria seculară a unei aşezări în care ctitoriile întemeietorilor ei scrâşnesc morbid (este cazul Rateşului de la Orbic, staţie de poştalioane, fortificată, şi al Palatelor Domneşti care au aparţinut familiei Buhuşeştilor, ca să nu mai vorbim de fosta fabrică de postav, care a întreţinut şi dezvoltat oraşul, peste un secol). Mai trebuie spus, cu o ironie amară, punând un cristal de zahăr într-o ceaşcă de mătrăgună, că pe porţile monumentale ale unuia dintre palate, un basorelief ce reprezintă capul de bour, are în loc de coarne, două mânere de toporâşte. Iar, în mijlocul oraşului, este Casa de Cultură ce-aşteaptă a fi slujită de către oameni întocmai aşa: de cultură (dar unde-or fi de găsit aceştia?!). De ce se întâmplă aşa? Ce s-a ales din toată truda oamenilor buni de altădată ai Buhuşiului care au păstrat şi înfrumuseţat istoria unui oraş până când nesăbuinţa l-a prăbuşit la pământ? Ce răspuns mai poate avea la aceasta consilierul Gheorghe Cautişanu? Detractarii lui ţipă ca în gură de şarpe ca nu cumva să se întoarcă, pentru că face parte din „nomenclatură!?”, ca şi cum ar face parte dintr-o pandemie de ciumă! Cei care aclamă spiritul democraţiei se tem ca Gheorghe Cautişanu „să nu mai facă ce a făcut!”. Păi n-a făcut altceva decât să contribuie la estetizarea unui oraş şi prosperitatea lui economică. Asta rezultă, orice ar spune cineva acum, din toate datele despre vechiul oraş Buhuşi, cel supranumit cândva „oraşul florilor”. Şi-atunci, să nu mai facă aşa ceva?!  
Într-adevăr, un oraş al florilor era Buhuşiul! Pe când azi, cursivitatea banilor, drept unul dintre cele mai râvnite bunuri spirituale ale îmbogăţiţilor oraşului Buhuşi e ceea ce dă toată ,,francheţea” vieţii tumultoase, de culoare pietrificată, aici!... Şi-atunci, cei de altădată, oamenii cumsecade ai localităţii, sunt de temut, ori valul de personaje instabile, neloiale, nechibzuite, rapace, care rad totul şi nu mai lasă nici locul pe unde trece, îl stoarce, apoi îl înstrăinează?  
Consilierul local, economistul Gheorghe Cautişanu face parte din pleiada celor dintâi şi cât încă are vigoarea minţii şi vivacitatea spiritului nu-i nici drept, nici benefic să fie înlăturat! O ştiu aceasta acei din vechea gardă, care au suferit o transformare de oportunitate într-atât de dichisită încât nu se mai recunosc nici ei pe ei!  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Cautişanu. O ştiu cei din vechea gardă... / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1725, Anul V, 21 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!