Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1703 din 30 august 2015        Toate Articolele Autorului

Tatiana Stepa. N-a semănat în viaţă cărbune, a semănat floare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În povestea copacilor goi,  
Scârţâind într-o singură uşă,  
Este vorba de noi amândoi,  
Este vorba de foc şi cenuşă.  
 
Doi copaci fără frunze pe drum,  
După cum îi priveşte înaltul,  
Doi copaci prin sărutul de scrum,  
Aplecându-se unul spre altul.  
 
Nu mai suntem decât doi copaci!  
Vor veni tăietori să ne tundă,  
Vor lua crengi toţi copiii săraci  
Pentru flacăra lor muribundă!  
 
Şi chiar dacă mă vei mai iubi,  
Peste crivăţul iernii ce vine,  
Fără braţe cu ochii pustii  
N-am să am ce întinde spre tine.  
 
Spune-mi pădure cu frunza rară:  
Unde-i iubirea de astă vară?  
Nu ştie iarna să se îndure  
De noi copacii fără pădure!  
(Tatiana Stepa, „Copaci fără pădure”)  
 
Cine e rău cu ceilalţi, sieşi îşi face rău, deoarece, mai devreme sau mai târziu culege fructele răului! Dar artista fragedă ca zăpada la atingerea de viaţa şi iubirea fierbinte, Tatiana Stepa, n-a semănat cărbune prin viaţa ce i s-a dat cu stropul, ca stoarsă din piatră, a semănat floare! Pe care a secerat-o gerul soartei fără noroc!  
Tatiana Stepa!... Ce nume înclinat către destin! Un destin neîntors de nimic, nici de plâns, nici de rugă, nici de luptă, destinul stepei, biserică fără candelă a pustiului, croită să frângă speranţa şi să usuce viaţa pe rug! Un destin cu viaţa ca povară şi moartea ca nedreptate!  
Nimănui, niciodată nu i-a făcut un rău, Tatiana Stepa, iar ei, răul i-a pătruns până la oase! Cântecele, parcă-i erau rugi, ştia şi simţea cum îi roade sâmburele vieţii o gheară de moarte. Vedea îngerul morţii negru, cătrănit, pornit pe ucidere neînduplecată, şi de aceea, cântecele-i erau rugi ce nu se-auzeau. Îi plângea sufletul, pentru că era tot mai aproape de neant, la o margine de prăpastie a timpului care nu a mai lăsat-o, n-a vrut să-i mai arate faţa supărată, ochii goi, corpul obosit şi topit ca ceara! I-a stins glasul sensibil şi trist! A ars-o pe picioare, până la ultimul puls, iar focul ce-a mistuit-o în ultima văpaie, s-a stins singur! Trist, atât de trist! Era o făptură cu înger în ea, o artistă cu tristeţea în spiritul ei, cu viţele nemiloasei boli muşcând din ea ca o gură nesătulă!  
Se născuse pe 21 aprilie 1963, la Lupeni, județul Hunedoara , iar pe 7 august 2009, cerul îngheţat şi pământul negru au împărţit-o în două şi şi-a luat fiecare ce-i aparţine. Cine n-o cunoştea pe cântăreaţa de muzică folk Tatiana Stepa care cânta în Cenaclul Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu?! Lumea a înmărmurit, unii ştiau că era bolnavă, alţii nu. Iar într-o zi s-a auzit că s-a stins! A tăcut, a plecat, lăsând amintirea şi lacrima! Câţi vor fi plâns atunci, câţi mai plâng şi azi, aducându-şi aminte de ea...!  
N-a avut niciodată o viaţă tumultoasă, ci numai o viaţă încărcată de tristeţe. Unul din cei trei copii ai familiei Stepa, Tatiana, ca şi cum ar fi venit pe lume plină de datorii faţă de soartă, a plătit din prima, până în ultima clipă, fărâmă cu fărâmă din viaţa, sănătatea şi fericirea ei. Mama, olteancă din Gorj fusese dată slugă de la zece ani, iar tatăl ei, moldovean de la Roman, a fost copil de regiment. Amândoi au plecat într-o zi, pribegi şi sărmani, în Valea Jiului, aşa zisa „Valea plângerii”, unde leafa era mai avantajoasă, dar traiul oropsit, mai cu seamă pentru tatăl şi fraţii ei, mineri cu toţii (prea devreme şi prea nedrept, într-o zi, atât părinţii cât şi fraţii Tatianei vor pierde lupta cu viaţa şi se vor stinge imediat unul după altul, lăsând-o singură pe artistă... curând va veni şi rândul ei!).  
Tatiana, ursită muzicii, a cântat prima dată pe scenă pe când era la grădiniță şi a urmat de copil cursuri de balet, vioară și pian. A absolvit Liceul de Arhitectură şi Construcţii din București, unde a făcut cunoştinţă cu muzica folk. Ştiind să cânte la vioară, n-a fost pentru ea dificil să se acompanieze la chitară. A debutat în Cenaclul „Flacăra” în septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraș, cântând „Și-am să-mi fac o doină”, pe versuri de Adrian Gavrilă. De acum şi până în 1985, la „Flacăra”, apoi, din 1992 până în 1996 la Cenaclul „Totuşi iubirea”, Tatiana şi chitara ei sărutată de înger, au mângâiat o generaţie de romantici care azi îi sărută amintirea cu un gând înlăcrimat (din 1985 când Cenaclul „Flacăra” a fost interzis, a lucrat, timp de unsprezece ani, la Mina Lupeni, apoi ca tehnoredactor la Bucureşti).  
După 1996 revine cu măiastra-i chitară şi alinătoru-i glas, pe scenă. Va peregrina prin ţară şi dincolo de frontiere, în Italia, Germania, Franța, Basarabia, Bulgaria, va participa, totodată, la importantele festivaluri de muzică folk din țară, cum ar fi: Om Bun, Folk you, Sighișoara, „Folkfest, Bistrița, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamț, Galați, alte festivaluri concurs de muzică folk și poezie. A compus atât pe versuri proprii, cât și pe ale unor poeți din literatura universală și română ca: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian; a cântat solo, apoi împreună cu Magda Pușkaș a format grupul Partaj.  
Ultimul recital l-a susținut la festivalului Folk You de la Vama Veche, pe 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineața, la Spitalul Militar din București, glasul ei a tăcut pentru totdeauna! Artista care suferise de un cancer de col uterin avea doar patruzeci şi şase de ani! „Se-aliniază ştirile atroce,/ Sub care omul bâjbâie înfrânt,/ Şi, Doamne, cum peste-această voce/ Accepţi să pună un gropar pământ?”, scria poetul Adrian Păunescu la moartea Tatianei Stepa.  
În timpul vieţii a lansat caseta audio „Singurătate” (1999) şi trei albume: „Treisprezece clipe” (decembrie 2003), „Copaci fără pădure (octombrie 2007) şi Albumul de Colecţie lansat de Jurnalul Naţional, pe 25 august 2008. Ultimele două discuri cu muzică folk interpretată de Tatiana Stepa au apărut postum.  
„Copaci fără pădure”, „Dă, Doamne, iarnă”, „Galbenă gutuie”, „Femeia de lut”... sunt câteva din duioasele cântece glăsuite de către Tatiana Stepa, lin ca un susur de plâns!  
 
Muncim, ca nişte sclave, zi de zi,  
Frumoase-am fost, pe cel dintâi traseu,  
Şi condamnarea de-a ne urâţi,  
Chiar voi, ce ne iubiţi, ne-o daţi, mereu.  
 
Stăm în picioare, încă de cu zori,  
Şi vă miraţi că nu mai sunt subţiri,  
Dar voi, care vă credeţi tot feciori,  
De ce nu arătaţi ca nişte miri?  
 
Pe unde ne daţi dreptul de-a munci,  
Lucrăm istovitor, cu voi în rând,  
Din când în când, în burţi ne daţi copii,  
Iar voi plecaţi la altele, râzând.  
 
V-am tot iertat, v-am tot acoperit,  
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,  
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,  
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.  
 
Şi, uneori, păcătuim curat,  
Crezând, prin lacrimi mari, de ochi atei,  
Că însuşi Dumnezeu este bărbat  
Şi nu le înţelege pe femei.  
 
Dar, vai, a fost odată prea frumos,  
Ca-n filmele de dragoste a fost,  
Şi-acum, ne omorâm sârguincios  
Şi zilnic ne distrugem fără rost.  
 
Ne-nvinge viaţa fără orizont  
Şi voi ne-nvingeţi, într-un mod câinesc,  
Trăim ca nişte văduve de front  
Şi mâinile mereu ni se aspresc.  
 
V-am tot iertat, v-am tot acoperit,  
Şi, să mai amânăm, nu-i înţelept,  
Ar fi, să recunoaştem, în sfârşit,  
Femeia, n-are, totuşi, nici un drept.  
 
Acum, când auziţi acest reproş,  
Priviţi, fără privire, înapoi,  
Încuviinţaţi din cap, mărinimoşi,  
Şi credeţi că nu-i vorba despre voi.  
 
Şi, totuşi, este vorba despre toţi  
Sunteţi la fel de răi şi de flămânzi,  
Durerea femeiască pentru soţi,  
E-un credit fără giruri şi dobânzi.  
 
Vă e urât cu noi, vă e urât,  
Şi ne-aţi ucide, dragilor bărbaţi,  
Noi nu vă rugăm decât atât:  
Puteţi să ne jigniţi, să ne-njuraţi,  
 
Dar faceţi-o cu tonul coborât  
Şi pân-adorm copiii, aşteptaţi.  
(Adrian Păunescu, „Durerea femeiască”)  
 
„Câtă vreme există în viaţa mea muzică şi poezie, rugăciune şi iertare, copii care se joacă, Dumnezeu şi Marea Neagră, prieteni şi iubire, credinţă şi uitare, restul nu contează. Am trăit miracole pentru care nu ştiu ce am făcut ca să le merit. Am cunoscut oameni lângă care nici nu visam să stau. Am iubit şi am fost iubită. Am făcut greşeli. Am avut slăbiciuni. Unele lucruri le-am făcut prea devreme, altele prea târziu. Unele lucruri mi s-au întâmplat prea devreme, altele prea târziu. Parcă am fost mereu defazată faţă de propria viaţă. Am cântat, am creat, am suferit, am fost fericită, am luptat, am plâns, m-am bucurat. Am trăit!”, reflecta Tatiana Stepa, nu cu mult înaintea ultimelor sale mărturisiri, pentru ca emoţionantele-i cuvinte să apară într-un text publicat în Ediţia de Colecţie din 25 august 2008 a Jurnalului Naţional.  
Zguduit sufleteşte de moartea Tatianei Stepa, Adrian Păunescu publica în ziarul „Jurnalul Naţional”: „Cu capu-n pumni, plâng a zădărnicie şi a ceaţă. Ştirile rele mă înconjoară şi mă vlăguiesc. N-am capacitatea de a le trăi în profunzime pe toate. Pe unele pur şi simplu le sar, ştiind că în scurtă vreme vor veni altele şi mă vor încovoia. Parcă e tragicul bilanţ contabil al veacului trecut şi care n-a mai încăput la locul şi în timpul său. Se moare nebuneşte. Se moare torenţial. Se moare cu obidă. Se moare în contratimp. Se moare la nevreme.”... „Fac socoteala viilor şi morţilor în existenţa cărora am intervenit de-a lungul vieţii mele. Încă sunt destui vii, dar numărul morţilor creşte înspăimântător. Parcă se trage în mine din toate părţile cu veşti rele. Vara devine un fel de ospiciu al calendarului. Iarna, la rândul ei, devine un lagăr cinic al gerului. Nu mai seamănă noaptea şi ziua între ele. Poate singura trăsătură de unire a lor rămâne frecvenţa morţilor. Şi ritualul înmormântării, pe care încă de tânăr îl contestam, se transformă într-un exerciţiu de lepădare, de uitare şi de păgână sărbătoare, cum îi ducem noi pe morţi în pământ şi-i lăsăm acolo, în gropi, noi plecând către casele noastre, în timp ce sporovăim şi uităm că, într-o zi, şi pe noi, conform obiceiului, ne vor duce acolo unde ne sunt gropile şi ne vor lăsa acolo, sub pământ, sub paşii lor, care se vor îndepărta încet, cu sentimentul datoriei împlinite.”... „Încep să mă simt vinovat că mor prea mulţi oameni mai tineri decât mine. Cu capu-n pumni, plâng moartea atât de prematură a acestei mari cântăreţe care a făcut viaţa oamenilor mai frumoasă, prin cântecul ei. Credeam într-un timp că oamenii care plătesc totul cu suferinţă au măcar dreptul de a nu muri atât de repede. Tatiana Stepa a cunoscut toate suferiţele. Şi pe cele sociale, şi pe cele personale.”... „Tatiana Stepa lasă în urmă o zestre excepţională de cântece. Dacă suferinţa şi moartea sunt preţul acestei creaţii, mă întreb din ce în ce mai des: merită? Şi mă tem că merită. Îngăduie-ne, viaţă, să te trăim cât mai intens, ca urmele noastre să merite aceste lacrimi cu care mă despart de marea cântăreaţă care cânta «Nu ştie iarna să se îndure/ De noi, copacii fără pădure!».”...  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Tatiana Stepa. N-a semănat în viaţă cărbune, a semănat floare / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1703, Anul V, 30 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!