Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1698 din 25 august 2015        Toate Articolele Autorului

Monarhie şi regalitate: trecut, speranţă, statornicie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oricâtă amploare şi claritate a evaluărilor istorice ar fi reuşit să aibă cineva, odată cu abdicarea forţată a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, la 30 decembrie 1947, poate că ar fi fost foarte greu ca să imagineze tabloul de azi al unui republicanism armat şi cimentat, într-atât de rezistent cum este!  
Era de neconceput, după o monarhie care a modernizat ţara şi a ridicat-o între civilizaţiile vestice, rămase până azi moderne şi prospere, în timp ce noi am regresat, favorizarea şi construirea sistematică şi progresivă a structurilor de tipul „stat în stat”.  
Era de neconceput ca libertatea românilor, drepturile şi siguranţa lor să fie repartizate atât de jos sub drepturile omului, cu neputinţa salvării. Era de neconceput ca ordinea naţională să devină proporţionată nu de legi care o apără ci de legi cu lacăte şi cu mai multe chei dintre care, rând pe rând, una descuie şi alta încuie.  
Era de neconceput ca România să atingă paroxismul unui stat de tip poliţienesc în care cetăţenii să fie hărţuiţi, împresuraţi de anchetatori care să se desfăşoare prin localităţi, să sechestreze, să intimideze şi să înspăimânte oamenii, inducându-li-se frica pentru viitoarele alegeri, frica faţă de propriul drept la vot, neîncredere în confidenţialitatea votului.  
Era de neconceput să li se administreze românilor manevre primitive ale imputării şi condamnării exercitării drepturilor sale, să fie hărţuiţi în maniera bolşevico securisto-comunistă, prin activarea presiunii şi barbarismului mijloacelor perfidiei interogatoriului.  
Era de neconceput ca dreptatea să cadă surmenată într-o adormire senină care exersează apogeul răbdării, în stive de dosare, să domine condamnarea prin scenarii de panică şi muzică a cătuşelor. Era de neconceput interogarea forţată, ilegală şi condamnarea în masă a românilor pentru nimic altceva decât pentru ardoarea de a-şi rupe paşnic lanţurile, refuzând tirania, încercând să curme dominaţia unui regim înţepenit şi apărat de gărzile celei mai crunte tiranii, celei mai sfidătoare încenuşări a demnităţii umane, celei mai colosale insaţietăţi a furatului inimaginabil!  
Naţiunea română luptă şi azi pentru eliberare, pe calea cea mai democratică a votului şi întocmai aceasta o transformă brutal într-o masă manevrată de către disperaţii după putere, având în avanposturi pe servanţii politici. Naţiunea română îşi exercită dreptul democratic la vot iar puternicii puterii şi acoliţii o acuză de atentat la democraţie, naţiunea română îşi apără drepturile constituţionale, iar puterea şi acoliţii reinventeză constituţia, o adaptează conspiraţiilor împotriva statului, împotriva oamenilor, a drepturilor şi libertăţilor lor. Românii se apără şi se manifestă în coordonatele regulilor statului de drept, iar puterea şi acoliţii activează o lovitură de stat pe care o atribuie ilogic majorităţii românilor şi Parlamentului.  
Considerat de mulţi români un preşedinte suspendat şi demis, ajuns „guvernator” al României cu umbre în orizontul lui vizual şi memorial, Traian Băsescu este apreciat de mulţi analişti drept un politician cu variaţii de exprimări inconstante în unitatea lor, exprimările fiind preponderent, o magistrală operă distructivă, destabilizatoare, a statului român. Pentru cât a chinuit şi batjocurit poporul român, timp de zece ani, şi chiar mai mult, Traian Băsescu a ajuns să fie cel mai detestat preşedinte al României. Aceasta se datorează faptului că de atâtea ori a tensionat cotidianul, activând învrăjbiri etnice, zdruncinând rărunchii ţării, încordând naţiunea până la limita opunerii rezistenţei, până la frontiera brutalităţii şi mitocăniei, alunecând în delir, aberând şi asasinând istoria, geografia, cultura, educaţia, tradiţiile şi aspiraţiile româneşti, insultând pe istorici, pe academicieni, pe majoritatea oamenilor politici, excluzând pe aceea a propriului partid de clan, întocmit din oameni obedienţi care l-au slugărit până în ultima clipă în care s-a aflat la conducerea dictatorială a ţării, dereglând funcţionarea instituţiilor statului, infiltrând în ele viţele unei mafii greu de destructurat ulterior. Iar pe deasupra, furând cu mâinile până la coate ţara, într-un clan de familie asociat unei mafii extinse, cu încrengături inimaginabile.  
„Dacă mă uit, prin comparaţie, la comportamentul public al Regelui Mihai”, spune Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, („Regele, garantul Naţiunii”, 30. 12. 2012) „şi la cel al liderilor politici, constat că Regele, deşi nonagenar şi purtător de coroană, s-a purtat în permanenţă în spiritul unei democraţii liberale armonioase, cu măsură, bun simţ, cu grijă faţă de oameni şi cu respectarea cuvântului dat. Ceilalţi au făcut exact contrariul: de câte ori au putut, au acţionat la limita legii, au aplicat regula bunului-plac, au folosit propria instituţie, de la mici primării până la marile piese de pe tabla de şah a administraţiei publice centrale, în sensul interesului personal, au manipulat societatea cu toate mijloacele, private sau publice, în direcţia care le convenea mai mult.  
Aceste devieri de la comportamentul democratic şi instituţional sunt expresia şi sursa inconsistenţei instituţiilor înseşi. Deşi democratice, unele instituţii au devenit mecanisme vulnerabile, fără istorie, fără continuitate, fără respectabilitate, fără competenţă, care cad pradă, constant, brutalităţii ego-ului câte unui aventurier care ajunge, pe cale democratică, să le domine. Faptele lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare şi aducătoare de statornicie. Ele au validat principiul monarhic, ca element structural al societăţii româneşti.”.  
În anul 1946, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman vorbea despre Regele nostru, parcă într-adins ca o replică lui Traian Băsescu:  
„Casa Albă, Washington:  
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a avut un comportament de un merit excepţional şi a îndeplinit remarcabil serviciul său faţă de cauza Naţiunilor Aliate, în lupta lor împotriva Germaniei hitleriste. În iulie şi august 1944, când Naţiunea sa, sub dominarea regimului dictatorial, faţă de care Regele nu avea control, se aliase cu agresorii germani, el, Regele Mihai I, a reuşit să dea scop, direcţie şi inspiraţie forţelor interne, necoordonate până atunci, ale opoziţiei faţă de dictatorul în funcţiune. Ca o culme a eforturilor regelui, la 23 august 1944, deşi capitala sa era dominată de trupele germane, el personal, din proprie iniţiativă şi dispreţuind complet propria lui viaţă, a dat un semnal pentru lovitura de stat, ordonând gărzilor din palatul lui să aresteze pe dictator şi pe cei mai importanţi miniştri. Imediat după aceea, într-un inspirat mesaj radio, a proclamat către Naţiune decizia sa de a elibera România de sclavia nazistă şi a cerut Armatei sale să întoarcă armele împotriva trupelor germane şi să ucidă, captureze sau alunge pe germani din ţară. În faţa acestei directe şi decise acţiuni din partea Suveranului răspunsul Poporului român şi al Armatei Române a fost din toată inima şi prompt, cu rezultatul că, în numai câteva zile, cea mai mare parte a teritoriului României a fost eliberat de controlul nazist, iar linia principală a rezistenţei germane pe frontul de sud-est a fost distrusă, pe mai bine de cinci sute de kilometri pe direcţia nord-est. Prin judecata lui superioară, ascuţimea acţiunii şi înaltul caracter al conducerii lui personale, Regele Mihai I a adus o remarcabilă contribuţie la cauza libertăţii şi democraţiei.  
Harry Trumann.”  
Totodată, prin Decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Majestatea sa Regele Mihai I a fost decorat cu Ordinul Victoria:  
„Pentru actul curajos al întoarcerii hotărâte a politicii României, în sensul ruperii cu Germania hitleristă şi alianţei cu Naţiunile Aliate, într-un moment când înfrângerea Germaniei nu era încă clar desemnată, se decorează Majestatea Sa Mihai I, Regele României, cu Ordinul Victoria.”  
Fostul preşedinte român, suspendat şi demis, cu o tinereţe vânturată pe apele lumii, Traian Băsescu, nu crede în cuvintele preşedintelui american şi nici nu le prea cunoaşte, iar în ceea ce priveşte decoraţia din partea URSS afirmă că se datorează faptului că Majestatea Sa a fost sclav la ruşi (aceasta, potrivit propriilor concepţii şi practici, dat fiind faptul că el şi-a promovat slugile, pe unii din ofiţeri în generali, pe alţii din procurori în judecători, pe Preşedintele Curţii Constituţionale din jurist în judecător suprem, pe unii jurişti sărindu-i fără competenţe de la instanţe inferioare, la vârf, din nimeni în demnitari, le-a decorat, le-a îmbogăţit, le-a pus în funcţii cheie în stat, unii dintre ei fiind foarte corupţi şi penali, ceea ce a conferit preşedintelui, el însuşi cu dosare la Parchet, facilitatea de a-i manipula!). Nu crede şi nu este interesat de gemetele ţării, ori de scrâşnetele ei, Traian Băsescu, n-a crezut şi nu l-a interesat niciodată! Pe Traian Băsescu nu îl preocupă ceea ce spun istoricii, academicienii, nimeni! Traian Băsescu, desenatorul de ţară, dezmembratorul a toate muchiile ce ansamblează statalitatea românească, Traian Băsescu, agitatorul, clocotitorul apelor în care a încercat să înece întreaga elită românească, a survolat ca un uliu, ori a bântuit ca o fantomă întunecată România şi a adâncit minciuna, ura, învrăjbirea! Traian Băsescu, dictatorul, credea că România este a lui! Traian Băsescu este corigent la geografie şi istorie, dar e mitocan cu magna cum laude!  
Acest comportament nu este altceva decât o faţă a marii trădări naţionale din partea preşedintelui care acuza pe Majestatea Sa Regele Mihai de lipsa credinţei faţă de ţară, de trădare şi vânzare a ţării ruşilor.  
Unii politicieni şi scribălăi ai lui omit sau nu ştiu faptul că România a fost degajată ca o minge lui Stalin, de către marile puteri vestice, în 1944, la Yalta. Ţara se afla deja încătuşată şi jucată la ruleta politică de către Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Emil Bodnăraş, A. I. Vârşinski şi consilierii lui sovietici. Unii politicieni de acum nu au suficientă demnitate spre a respecta pe ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat în funcţie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectat şi invitat astăzi la evenimentele lumii de cel mai înalt nivel. Ei ţintesc veştejirea imaginii României în lume, şi aşa, destul de compromisă. Sunt şocante şi inconstante opiniile acestea din partea unora şi aceloraşi care au condamnat de formalitate, într-o plăcere a delirului, comunismul în Parlament, în anul 2006, înfierând „abdicarea forţată a Regelui Mihai”, cum spunea sinistrul fos preşedinte Traian Băsescu.  
Poporul român nici nu poate răbda la nesfârşit chinul, sărăcia, nedreptatea, despiritualizarea, nici nu mai are resursele de încredere spre a mai aştepta mult libertatea, scăparea din jug.  
Biserica, în totalitatea confesiunilor religioase nu face nimic, aşezându-se nu resemnată ci pur şi simplu indiferentă faţă de obidirea poporului, într-o acceptare tacită, convenabilă pentru o parte dintre ierarhi, a evenimentelor ce decurg din culcarea la pământ a naţiunii române. Politica a devastat credinţa, cu Biblia pe capotele maşinilor! S-a distrus fiecare lumină a credinţei, câtă vreme Biblia a ajuns un instrument de tortură morală, de manipulare, de consimţire sub presiune a unei vinovăţii inexistente. Biserica, dacă nu a condamnat această procedură se subsumează la nivel principial unei complicităţi tacite.  
Aceasta se întâmplă acum când politica orchestrată de politicieni şi servanţii lor animaţi de o cruzime atroce faţă de propriul popor, a destabilizat familiile, punând ură între fraţi, învrăjbind vecin cu vecin, prieten cu prieten, localitate cu localitate, şi chiar ţara, cu alte ţări! Ţara a ajuns mingea de joc a politicienilor! Politicienii actuali sunt atât de bolnavi de parvenire şi atât de croiţi pe jocuri de manipulare încât dacă li s-ar încredinţa puterea pentru oricât de puţini ani, cu acceptarea cutumei de a muri la predarea ei, ar primi, gândindu-se că vor avea tot timpul din lume ca pe durata mandatului să reuşească vreo învârteală spre a găsi mijloacele de a scăpa, rămânând vii şi plini de agoniseală!  
„Lumea românească a anului 2012 are răspunderea istorică de a adapta pragmatismul şi interesul lumii euro-atlantice (NATO şi UE) la specificul nostru ca naţiune, ca istorie, ca geografie, ca tradiţie şi ca aspiraţie”, atrage atenţia Alteţa Sa Regală Principele Radu al României („Loialitatea”, 29 august 2012). „România este a şaptea ţară din Uniunea Europeană, judecând după suprafaţă şi populaţie. Pentru a deveni o putere economică pe măsură şi pentru a îmbina prosperitatea cu statornicia, ţara noastră are nevoie de oameni influenţi loiali şi generoşi. Fenomenele globalizării se accentuează în Europa întreagă, nu numai în partea numită Uniunea Europeană. Iar noi avem capacitatea de a ne adapta momentului, integrându-ne inteligent şi suplu, chiar şi în condiţii de criză economică. De asemenea, putem găsi feluri convenabile de a armoniza caracteristicile naţionale cu strategiile continentale de securitate şi apărare, de politică externă şi cele economice, etc. Pentru aceasta este nevoie însă, în spectrul puterii, de valori precum competenţa, etica, loialitatea şi generozitatea.  
În societatea românească există instituţii tradiţionale precum Casa Regală, Academia Română sau Biserica, pe care nu vrem şi nu ştim să le cultivăm în interesul viitorului şi al stabilităţii, nici în interesul libertăţilor şi democraţiei. Dintre instituţiile Statului, Armata şi Diplomaţia sunt două domenii care se bazează în principal pe profesionalism, continuitate, autoritatea valorii, memorie instituţională, simţ al datoriei şi iubire de ţară. Casa Regală are o legătură naturală cu diplomaţia şi cu instituţia Apărării, precum şi cu societatea civilă. Legătura aceasta nu ar trebui alterată niciodată de calea politică.”.  
Poporul român era în regimul Băsescu atras într-o procedură de înspăimântare, pregătindu-i-se condamnare după condamnare, încolţit în anchete bestiale, ducându-şi crucea unei pedepse fără vină. Justiţia de acest tip era însufleţită în România, fără teama tragerii la răspundere a celor care o exercitau defectuos, pe când oamenii erau în masă transformaţi în justiţiabili, „puşcăriabili” înhăţaţi pentru interogatorii, chiar şi de la slujbe... a fost ridicată până şi o mamă care-şi alăpta pruncul şi dusă la Procuratură pentru anchete, smulgându-i-se copilul de la piept...  
Vor mai avea de acum oamenii curaj ca să voteze? Poate că aceasta se şi dorea, poate că scopul terorii era ca la viitoarele scrutinuri să meargă la urne numai cei ce revigorează o cale diabolică pentru români!?  
S-au răscolit localităţile, fluturându-se fals procedura justiţiară, s-au adunat liste, s-au mutat buletinele de vot dintr-un birou într-altul, de la o instituţie la alta, în afara oricărui control şi a asumării unei răspunderi, violându-se secretul votului... totul părea pregătirea arsenalului de luptă, o instrucţie militară înaintea începerii unui război! Aproape nimeni nu mai putea opri furtuna dezlănţuită împotriva oamenilor!  
La ce ne puteam aştepta să se întâmple cu oamenii care erau hăituiţi şi cum mai puteam spera să fie oprit răul, dacă se acţiona sub ordin, în favoarea preşedintelui, şi clicii sale, într-o ţară care nu mai avea ordine, şi în care nu exista răspundere legală a celor ce anchetau sau judecau greşit, într-o ţară în care legea era abuzată şi la dispoziţia dictaturii?  
Ţara se întreabă azi unde îi sunt conducătorii. Cine are în mâinile sale destinele oamenilor?! Ţara nu mai înţelege nimic, este împrăştiată, speriată de acţiuni parapolitice, îşi caută ceva şi pe cineva să o readune şi să o reaşeze. Încă din pruncia republicii s-a declanşat în România chinuirea până la insuportabil a naţiunii, pentru ca azi să ajungă o navă ancorată în cherhanaua vapoarelor eşuate, iar românii un popor naufragiat pe insula corsarilor. O insulă devastată de uragane, intrigi, ură, mitocănie, învrăjbire naţională! O insulă descurajatoare în care este culcată la pământ crucea spiritualităţii româneşti. O ţară în care fratele îl trădează pe frate, oamenii nu mai au mamă şi tată, fiecare, atacă pe fiecare.  
Ce destin poate să aibă o ţară ca România care, deşi are un rege, se lasă sfâşiată de unii politicieni, sau preşedinţi aflaţi întotdeauna sub un partid? Niciodată, până în sinistrul decembrie 1947, al abdicării forţate a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi până la proclamarea republicii ilegitime, nu au existat în ţara ctitorită de regii Daciei, de voievozii Principatelor şi Regii Regatului României, preşedinţi şi prezidenţialism! Prognozaţi prin ideologiile şi dogmatismul primitivismului ideologic lipsit de adevăr şi inteligenţă, desemnaţi într-o manieră de organizare tribală, drept stăpâni, tătuci, „sori luminători” în inima istoriei, de către regimul comunist de la Moscova, preşedinţii de ţară ai noştri, compun o gamă diversă de profesii, care nu au nicio afinitate cu funcţia de şef de stat: un neuropsihiatru (între 1947-1952), un avocat (între 1952-1958), alt avocat (între 1958-1961), un electrician (între 1961-1965), un ceferist (între 1965-1967), o calfă de cizmărie între (1967-1989), un inginer hidrotehnic (între 1990-1996 şi 2000-2004), un geolog, (între 1996-2000), un ofiţer maritim, din 2004, până la sfârşitul anului 2015, suspendat de două ori de către Parlament şi demis o dată de către naţiune, dar menţinut la putere, împotriva voinţei românilor, iar după marinar, un profesor de fizică.  
„Dilema principală a Preşedintelui român de după 1989, ca repezentant suprem al Statului şi garant al Constituţiei, este cum să păstreze încrederea populaţiei (performând politic şi rămânând popular) dar, în acelaşi timp, cum să rămână un simbol neutru al statalităţii şi să aibă un adevărat rol constituţional. Faptul că Preşedintele este supus criticilor şi inclus în luptele politice poate fi un argument pentru democraţie, dar este o vulnerabilitate pentru Stat. Instituţia Preşedintelui României este chemată să acţioneze constituţional, nu politicianist. M.S. Regele Mihai, în chinuita sa viaţă, ca om şi ca şef de Stat, în fiecare epocă istorică şi circumstanţă politică, chiar atunci când a fost absent din ţară, a fost păstrătorul unui ritualul statal dătător de mândrie şi de repere României.”, precizează Alteţa Sa Regală Principele Radu al României („Loialitatea”, 28 septembrie 2012).  
Sub călcâiul greu, strivitor, al politicului, în loc să răsară steaua României restaurate, se prăbuşeşte întunericul asupra speranţelor poporului român. În loc să avem bunăstare şi pace sufletească în ţara noastră, suntem cerşetorii ţărilor străinătăţii, în care europenii trec pe lângă noi, cu mâna pe buzunare. Istoria este distorsionată în stilul pamfletar satiric vulgar şi insultător, declaraţiile politicienilor exersează paroxismul şi au ecou în acţiunile docile, de vasalitate!  
În acest moment foarte greu pentru români trebuie o reîndreptare salvatoare a ţării zguduită de convulsii care au la bază dictatura politicului! Ceea ce zdruncină azi societatea românească exemplifică faptul că monarhismul poate fi un factor de stabilitate. Vocea străzii are un astfel de ecou. Niciun sacrificiu nu va fi eficient în măsura în care se îndepărtează un rău aşezându-se în locul lui un altul. Răul pe care-l trăim e suprem. Dincolo de ce trăim, nu mai poate fi nimic mai rău.  
Acum ne întâlnim cu încă o şansă dintre atâtea pe care poporul român le-a avut în istoria sa şi este din nou momentul să înţelegem că dacă nu vom avea un rege care să nu fie sub niciun partid se va ajunge iar şi iar, guvernare cu guvernare, la situaţii de criză! Majestatea Sa Regele Mihai trebuie readus fără echivoc la Tronul României, un fapt de îndreptare istorică şi salvare naţională care trebuie precedat de schimbarea actualei Constituţii cu o Constituţie ce consfinţeşte Monarhia Constituţională în România. Drumul spre aceasta e pornit şi totul depinde de acum de voinţa comună şi lucidă a românilor, dar şi de libertatea de a o aplica!  
„Regalitatea”, afirmă ASR Principele Radu al României, „a redevenit o parte a României pentru a pune umărul la statornicie. Ea a putut influenţa mersul ţării chiar şi deposedată de putere politică sau de răspunderi administrative pentru că are o vocaţie naturală de leadership. Regele s-a întors în ţara sa. Este vremea ca şi România instituţională să pună capăt exilului la care a fost pe nedrept condamnată.  
Peste tot în Europa, unde sistemul democraţiilor liberale funcţionează performant şi coerent de şase decenii încoace, se caută soluţii pentru gestiunea schimbărilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substanţei puterii publice, pentru a face faţă deficitului de performanţă şi de competenţă, lipsei de generozitate şi de responsabilitate ale celor care conduc temporar instituţiile guvernării.  
În România, deşi de douăzeci de ani încoace consolidăm instituţiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea şi de acţiunile oamenilor care au gestionat puterea. Instituţia trebuie să fie mai importantă decât omul aflat în structura ei de conducere. Fiindcă numai această precauţie a sistemului poate împiedica devierile pe care democraţia, ca instrument, nu le poate evita.”  
 
Marilena Rotaru, revărsare de îndemnuri la crez şi fidelitate faţă Rege  
 
Realizatoarea tv şi scriitoare remarcabilă, Marilena Rotaru, este omul din media românească cel mai considerabil înrolat în cauza românească rezolvabilă prin restaurarea Monarhiei Constituţionale. Cu cea mai ascuţită sabie deasupra sa a luptat cu armele culturii, din primele zile de după decembrie 1989, iar acum o face şi adunând în juru-i, în calitate de copreşedinte al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, pe mulţi români. Faţă de aceasta, detractarii n-au întârziat. Presa începuse să fie încărcată cu multe comentarii adverse, iar emisiunea pe care o realiza, „Ora Regelui” ameninţată nu o dată şi rezistând sub pericolul sancţionării - să sperăm că nu al desfiinţării-, a renunţat la serviciile ei de excelenţă!  
Este revoltător! Chiar şi după mai mult de o jumătate de veac, de când Majestatea Sa Regele a fost abdicat, iar republica a fost impusă cu tancurile sovietice, după ce am plătit cu jertfa supremă a mii de români care au manifestat pentru dreptul la libertate, ni se interzice să prevedem o Românie Restaurată, reaşezată pe coordonatele istoriei de pe care a fost deplasată, odată cu înstăpânirea moscovito-comunistă!  
 
Ce rol ar mai avea libertatea la opinie, în măsura în care se interzice dezbaterea problemei monarhice?! Ce rol ar mai avea elitele în renaşterea dreptului la speranţă a naţiunii române, dacă sunt condamnate la tăcere, sau la opinii premeditate, la dictate?  
Cu ce drept unii republicani se pot impune atacând verbal pe Majestatea Sa Regele şi abjurând monarhia, pe când elitele României, dar şi oricare alt român liber, nu pot uza de forţa morală şi intelectuală activă, de a participa la binele României, cel puţin în cadrul unor dezbateri publice care sunt plasate într-o configuraţie neschimbată din întunecaţii ani ai dictaturii, a interzicerii dreptului la gândire şi vorbire?!  
Doamna Marilena Rotaru a realizat o emisiune culturală care nu trebuia să fie atacată, într-un continuum de impuneri doctrinare comuniste! Emisiunea „Ora Regelui” e lupta culturală ce apără adevărul istoric în numele drepturilor la libertate şi adevăr ale românilor! „Ora Regelui” este fereasta Casei Regale a României spre Naţiune. Avem acest drept de a ne cunoaşte istoria, de a menţine o legătură pe care nici comunismul nu a rupt-o, cu Familia Regală a României! În aceeaşi măsură, Familia Regală a României, care are un rol „păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale” (ASR Principele Radu al României), are dreptul şi consideră ca datorie adresarea către Naţiune. „Ora Regelui” îndeplineşte corect, legal, decent şi elevat această funcţie. „Faptul că Familia noastră are un rol de jucat în România de astăzi nu se datorează simpatiei oamenilor politici faţă de monarhie, nici neliniştii ţărilor lumii faţă de continuitatea, tradiţia sau identitatea noastră”, consemnează Alteţa Sa Regală Principele Radu al României („Regele, garantul Naţiunii”, 30 decembrie 2012). „Acest rol a fost şi este acela de păstrător şi slujitor al valorilor fundamentale, fără de care nici o societate nu cunoaşte devenirea întru Bine şi nici dezvoltarea sub semnul Interesului fundamental.  
În momentul în care românii au început să înţeleagă că patriotismul are o măsură precisă şi obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale; că etalonul moral al guvernării este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentară şi alegerile libere; că puterea exemplului personal este tot atât de valoroasă ca şi prosperitatea; când au simţit pe pielea lor că legitimitatea dată de voturi nu înlocuieşte mândria şi moralitatea; când au intuit că inteligenţa societăţii civile nu ţine loc de generozitate şi că abilitatea politică nu poate suplini loialitatea, atunci ei au început să înţeleagă că Familia Regală reprezintă un element structural tot atât de necesar societăţii româneşti, pe cât este cel politic, construit în armonie şi complementaritate cu acesta”.  
„Casa Regală”, spune Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, („Loialitatea”, 29 august 2012”), „nu a fost fondată ca să ţină timpul pe loc ci, dimpotrivă, pentru a duce ţara mai departe. Ea se bazează pe tradiţie, continuitate, memorie şi păstrare a ceea ce s-a dovedit bun în ultimele sute de ani. Ea este, prin structură şi menire, o oglindire a românilor. Ea generează statornicie, se bazează pe continuitate şi încurajează formarea elitelor.  
Contribuția Coroanei la devenirea românească în noul secol european, mai democratic şi mai liber ca niciodată în istorie, are motive să fie încurajată de oamenii influenţi ai României de astăzi. Aceasta cu condiţia ca oamenii cu putere să înţeleagă importanţa pentru viitor a Instituţiei Regale. Mai ales acum, când societatea românească conferă un procentaj atât de ridicat de încredere, simpatie şi admiraţie faţă de Rege şi Familia Regală. Lipsa de înţelegere, din păcate, nu vine doar din ambiguitatea instituţională a prezentului, ci şi din lipsa de încredere în propriul nostru trecut.  
Cu Coroana garantând neutralitatea reprezentativităţii statale, instrumentul democraţiei poate să se extindă şi să se aprofundeze, cu rezultate binefăcătoare, fără să rişte efecte nedorite. Instituţiile perene nu lucrează în suprapunere cu instrumentul democratic, ci în complementaritate cu el. Democraţia poate fi perfect asociată tradiţiei şi continuităţii. Imaginea de stabilitate vine de la instituţia respectată, nu de la persoana trecătoare.”  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Cu prilejul zilei de naştere a distinsei doamne Marilena Rotaru - 26 august-, suntem onoraţi şi ne face plăcere să adresăm urarea de La mulţi ani şi să exprimăm cuvenite mulţumiri pentru revărsarea asupra noastră a îndemnurilor sale la unitate întru crez şi fidelitate faţă de Majestatea Sa Regele Mihai I, în speranţa României Restaurate sub Coroană!  
 
Referinţă Bibliografică:
Monarhie şi regalitate: trecut, speranţă, statornicie / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1698, Anul V, 25 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!