Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1663 din 21 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Aurel V. Zgheran: Toše Proeski, îngerul Macedoniei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Înger eşti tu  
Din zori şi până în amurg  
mi-aduc aminte de-nceput  
Când m-ai trezit din somn  
Cu o privire mi-ai deschis sufletul.  
Pentru o clipă mi-am dorit să te am  
Şi să rămâi mereu lângă mine  
Iar când mi-ai dăruit iubirea  
Pe suflet urmă mi-ai lăsat.  
 
Refren:  
 
Inger eşti tu, eu cânt pentru tine,  
Inger eşti tu, eu te ţin în mine  
Inger eşti tu, ce doar pentru mine  
Timpul ce curge îl poate opri.  
Drumul pe care merg acum  
E presărat cu roze, e nesfârşit,  
Iar când te-mbrăţişez  
Cele două umbre devin una  
Ai preschimbat-o într-una deosebită,  
Tu eşti binecuvântarea mea  
Căreia îi dăruiesc toată viaţa mea  
 
Refren:  
 
Inger eşti tu, eu cânt pentru tine,  
Inger eşti tu, eu te ţin în mine  
Inger eşti tu, ce doar pentru mine  
Timpul ce curge îl poate opri.”  
(„Înger eşti tu”, Toše Proeski)  
 
În Balcani a murit un înger! Era în Croaţia, pe 16 octombrie 2007, într-o dimineaţă sumbră, pe autostrada Zagreb-Lipovac, în apropierea localităţii Nova Gradiška. Un tir, izbindu-se de un Wolkswagen Touareg stingea, la numai douăzeci şi cinci de ani, steaua cea mai iubită a Macedoniei, cântăreţul, compozitorul, actorul de numai douăzeci şi şase de ani, Toše Proeski, pe care BBC-ul îl supranumea Elvis Presley al Balcanilor, în timp ce unii muzicieni îl asemănau cu starul englez Cliff Richard. În maşină se mai aflau şoferul Georgij Georgijevski şi impresarul Ljiljana Petrovic, îngerul morţii însă, a frânt doar drumul artistului care aţipise pe scaunul din dreapta celui de la volan - el şi impresarul au plătit vieţii cu glorii şi cumpene numai tributul de răni şi inimaginabile amintiri triste pe viaţă, pe când Toše Proeski şi-a sfârşit aici aşteptarea călătoriei în eternitate!  
Cine era Toše Proeski?! Îl cunoştea Balcaniul şi lumea, era un star multi-gen, compozitor şi actor aromân din Macedonia, cel mai apreciat în ţara sa, cunoscut pentru vocea foarte puternică şi pentru motto-ul său „Ve sakam site” („Vă iubesc pe toți”). Se născuse la 25 ianuarie 1981, în localitatea Priliep, pe atunci parte a Yugoslaviei, azi, a Macedoniei. Era fiul Diminokăi și al lui Nikola Proeski din Kruševo, oraş al copilăriei sale şi-al pământului ce-l va cuprinde atât de tânăr la sânul veşniciei.  
A urcat pe scenă încă de la unsprezece ani, la festivalul pentru copii „Privighetoarea de Aur”, („Zlatno Slavejče”), cântând în aromână melodia „Eu și bunicul meu” („Јаs i mојоt dеdо”). La şaisprezece ani, participă la Festivalul Melfest din Prilep în 1997 şi câştigă marele premiu cu melodia „Yesterday”, compoziţie a formaţiei The Beatles. În același an participă şi la festivalul Makfest în Štip interpretând piesa „Lasă-mă pe mine” („Pusti Me”), („Let Me Go”), deschizându-i-se cale la festivalurile ce-i vor face foarte repede cunoscut numele, SkopjeFest și OhridFest. Este perioada în care colaborează cu celebri compozitori macedoneni, în primul rând cu textierul şi compozitorul Koprov Grigor, colaborare pe seama căreia prind viaţă piesele de succes „Buzele” („Usni na Usni”), („Lips peste Lips”) și „Soarele în părul tău blond” („Sonce vo Tvoite Rusi Kosi”), („Sun în Aur parul”). În 1999, la 18 ani, aşadar, lansează albumul de debut „Undeva în noapte” (Nekade vo Nokta), conţinând unseprezece piese. În vara aceluiași an susţine primul său concert solo, la Skopje, pe o ploaie necontenită, şi rafale de vânt, cu toate acestea rămas neuitat de fanii artistului!  
Ajungând să fie un artist consacrat şi foarte admirat de fani, al căror număr sporeşte uimitor, trecând deja peste frontierele ţării sale, Toše Proeski va traversa ca o lumină lumea pământeană şi va făptui în actul artistic şi uman frumuseţi şi binefaceri uimitoare. A avut participări remarcabile la Eurovizion, a compus texte şi melodii, a interpretat, a cucerit premii... Pentru punerea corectă şi îmbunătăţită în valoare a tehnicii sale vocale, a urmat cursuri la New York, cu William Riley, unul şi acelaşi maestru care a contribuit şi la şlefuirea vocii tenorului Luciano Pavarotti. A cântat în multe limbi a colaborat pe scenă cu staruri cum ar fi Gianna Nannini, Anja Rupel, Antonija Sola Bora Čorba, Karolina Gočeva, Esma Redzepova, Gianna Nannini, Goca Tržan, Grigor Koprov, Jeff Beck, Tony Cetinski, Željko Joksimović și alții. Era student în anul terminal la Academia de Muzică Skopje, compusese mai multe hit-uri atât pentru sine dar şi pe care le-au interpretat alţi artişti, cum ar fi „Ima Li Dan Za Nas” („Există o zi pentru noi”), „Slusaš Li” („Asculți”), „Malečka” („Micul One”) și „Polsko Cveḱe” („Câmp de flori”). În 2004 a compus „Muza” („Muse”) pentru Martin Vucic, reprezentantul Eurovision Song Contest 2005 din partea Macedoniei, care a devenit piesa de titlu pentru al doilea album al său.  
Ultimul concert al lui Toše Proeski a avut loc pe 5 octombrie 2007, organizat fiind în cadrul proiectului USAID, şi care a contribuit la colectarea a zeci de mii de euro pentru școlile primare din Macedonia, participând peste 40 000 de persoane și fiind transmis peste tot în lume. Cu o noapte înaintea morţii a dat un interviu la televiziunea Kanal Station 5 în care vorbea despre viitorul său muzical şi personal, cu optimism. A doua zi, maşina în care se deplasa artistul s-a izbit de partea din spate a unui tir din care a fost aruncată în bariera mediană, iar artistul a murit pe loc având trei vertrebe de la gât strivite. Prietena lui, Andrijana Budimir, handbalist internațional, a fost consternată când, la miezul nopții, în Skopje ateriza un elicopter al armatei macedonene, cu trupul neînsufleţit, transportat apoi, mai departe, la Kruševo, cu maşina.  
Lumea întreagă muzicală a înmărmurit la aflarea veştii care în fulgerătoare şi dureroasă repeziciune a înconjurat globul pământesc. Se curmase viaţa unui geniu al muzicii, ale cărui cântece erau fredonate în Macedonia, Serbia, Bosnia Hercegovina, Croaţia. Toše Proeski era cunoscut prin repertoriul său, era plăcut datorită vocii sale puternice, vivacităţii scenice, muzicalităţii interpretative... dar şi datorită calităţilor sale umane pentru care, la stingerea sa, partriarhul ortodox macedonean, Ştefan, avea să spună: „Macedonia şi Balcanii au pierdut un înger!”.  
Într-o zonă zguduită de conflicte naţionale şi etnice, Toše Proeski adusese pacea, întindea un pod între inimi şi conştiinţe, unea oamenii, deschidea între ei ferestre, semăna iubire! Cele ce-au împărţit zona fierbinte a dezbinatei Republici a lui Tito, fosta Republică Federativă Yugoslavia, putuse să anihileze artistul, clădind în loc temelii de înţelegere şi fraternitate! Pentru aceasta primise premiul umanitar „Maica Tereza” şi fusese numit ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF. Punte între oameni, deasupra unui torent clocotit de conflicte naţionale şi etnice Toše Proeski şi-a folosit faima în scopuri umanitare, a organizat concerte anuale de caritate, a ajutat mii de macedoneni să-şi plătească facturi medicale... Toate acestea, până la o vârstă de vlăstar! Incredibilă precocitate a unui star care între unsprezece şi optsprezece ani a străbătut calea spre gloria scenei muzicale, iar la douăzeci şi şase de ani l-au sărutat simultan gura de jar a genialităţii şi cea de gheaţă a morţii!  
Macedonia a încremenit la moartea artistului! Parlamentul şi-a amânat sesiunea, cele mai multe şcoli primare şi licee şi-au întrerupt cursurile spre a aduce celui ce pleca un ultim omagiu, televiziunea naţională şi-a întrerupt programul spre a transmite imagini de la locul evenimentului şi din piaţa centrală de la Skopje, unde mii de oameni plângeau, aşterneau covoare de flori, aprindeau candele şi lumânări, la toate radiourile şi televiziunile predominau cântece cu Toše Proeski, iar presa îşi acorda spaţii ample prezentării dramaticei întâmplări.  
Macedonia era în lacrimi! A fost doliu naţional, iar mulţimea prezentă la ceremonialul de doliu al artistului depăşea pe cea prezentă la funeraliile fostului preşedinte comunist Iosip Broz Tito. A fost înmormântat în localitatea natală Kruševo, cu onoruri militare, oficiate de către Unitatea de Gardă de Onoare a armatei macedonene, şi o fanfară militară, iar serviciul religios a fost oficiat de către arhiepiscopul Ştefan de Ohrid, în prezenţa Președintelui Branko Crvenkovski, a Primului Ministru Nikola Gruevski, a membrilor Parlamentului macedonean și președintelui acestuia Ljubiša Georgievski, a altor oficiali de rang înalt, a ambasadorului SUA la Skopje, a ambasadorilor UE Gillian Milovanovic și, Erwan Fouere, a altor diplomați, reprezentanți ai Crucii Roșii, USAID, ai diverselor organizații, cluburi sportive etc. „A plecat prea tânăr, ca o legendă!”, rostea, mişcat până la lacrimi, premierul Macedoniei, Nikola Gruevski!  
Un idol naţional înmormântat cu onoruri oficiale de stat, inclusiv ceremonii militare de onoare, cu sicriul acoperit de drapelul naţional, cu funeralii naţionale transmise de televiziunea naţională a prăbuşit în doliu Balcaniul! Şcoli, universități, cluburi sportive și companii de afaceri s-au alăturat spontan pentru comemorare în piaţa din Skopje. Astfel de adunări au avut loc în multe alte orașe de pretutindeni în Macedonia şi-n Balcani, îndeosebi în fostele țări iugoslave și diaspora. S-au organizat ceremonii de doliu la Sarajevo şi Skenderija în Bosnia și Herțegovina, unde peste două mii de oameni l-au comemorat pe artistul macedonean de origine aromână care a unit Balcaniul în timpul vieţii sale, l-a unit la plecarea sa trupească din lume, îi uneşte şi azi când umbra sa e pretutindeni în Macedonia, în Balcani, în lume.  
În localitatea sa natală, la Kruševo, Toše Proeski e viu! În graffiti, statui, fotografii lipite pe ziduri, la mănăstirea de pe un deal din nordul aşezării, ctitorită de el, peste tot, trăieşte! Îngerului din Balcani i s-a făcut la Kruševo un muzeu în care i s-a reconstruit cu fidelitate camera sa de zi de acasă, i s-au expus fotografii, obiecte personale, tot ceea ce poate rezămisli din obiecte, urme şi amintiri imaginea artistică şi umană a starului Toše Proeski. Astfel înţeleg macedonenii să-şi iubească şi comemoreze icoanele lor spirituale!  
După moartea sa, guvernul Republicii Macedonia, ia dat conferit artistului Toše Proeski titlul de „Cetățean de onoare al Macedoniei”. Semn de recunoaştere oficială că Toše Proeski este steaua Macedoniei! El a evitat în cântece temele naţionaliste, atât de exploatate de către contemporanii săi, este un muzician care a clasicizat şi universalizat muzica în Balcani, a cântat numai de dragoste, în majoritatea dacă nu în toate limbile Balcaniului, a cântat, fireşte şi în aromână, a susţinut un concert de muzică macedoneană cu orchestră simfonică - piesele cântate în acest acompaniament magnific oglindesc splendoarea, inteligenţa, poezia cântecului, a unui cântec infinit şi nevârstnic.  
Ceea ce îl aduce pe Toše Proeski încă şi mai aproape de România, ţara ce obişnuieşte din păcate lumea cu a nu-şi glorifica propriile stele, darămite pe cele de peste frontiere, este faptul că aromânul macedonean a interpretat şi cântecul pe care maestrul Benone Sinulescu l-a încununat cu lauri de nemurire, împânzindu-l ca un cifru identitar cultural românesc, în fiecare ungher de ţară, în Balcani, în Europa, în lumea toată: „Radu mamii”. După ce auzim cu atâta plăcere cântecele lui Benone Sinulescu în glăsuirea mirifică a artistului Lazăr Novak, din Banatul sârbesc, iată, „îngerul Macedoniei”, „Elvis Presley al Balcaniului”, „Cliff Richard din Macedonia” şi-a lăsat în amintire glasul cucerit şi cuceritor de şi cu un cântec pur românesc, monumentalizat şi internaţionalizat de către maestrul Benone Sinulescu!  
Lăsând în urma sa, într-o viaţă de scurtă şi nedreaptă durată, doar cu cinci ani mai mult decât a romanticului poet creator al unui tezaur de poezie, ivit din fiinţa unei scântei, Nicolae Labiş, Toše Proeski arată în posteritate o dovadă vie a faptului că nu a fost indiferent faţă de folclorul românesc din care a ales să preia o melodie cu istorie: „Radu mamii”!  
Nu se poate limita explicarea fenomenalului talent artistic şi lumina umană a tragicului artist Toše Proeski la reprezentarea pasivă printr-o frază cu subiect de portret. Despre acest artist al Balcaniului şi tânăr cu principii atât de mature şi pozitiviste în comunitate şi în lume se poate scrie un roman, o odisee şi n-ar fi destul! Dincolo de faptele sale umanitare care s-ar putea interfera într-o istorie a faptelor caritabile mondiale dacă ar exista aşa ceva, Toše Proeski a fost un artist în vocea căruia melosul era rob, i se supunea deplin, fără ca artistul să dea semn că se osteneşte în vreun fel, deşi cânta cu volum şi penetraţie maximă, dar cu inflexiuni calde, melodice, cu tonus foarte puternic seamăn unui tunet atenuat şi înmlădiat pe corzi vocale de mătase, fără urmă de asprime, cu acurateţe, cu melancolie, cu dulceaţă de fruct copt. Era un muzician care nu şovăia cu o singură notă muzicală, nu falsifica, armoniza, cânta complex, clar, pasional, puternic, sublim, totalmente acaparator!  
Din păcate, prea puţin - spre deloc - ştiut în România, Toše Proeski a avut un har, un umanism şi un destin atât de pătrunzător în istorie încât până şi nefiinţa sa s-a transformat din schemă convenţională abstractă a omului, în nemuritor venerat! În România, tărâm al atâtor puncte tangente cu Balcaniul, doar maestrul Benone Sinulescu vorbeşte azi despre Toše Proeski, iar în rostirile sale, parcă se simt curgând lacrimi! Maestrul este uimit de calităţile in integrum - umane şi muzicale - ale tragicului artist , zguduit neiertător, parcă, de propria-i scurtă fulgerare a sa prin lumea pe care a iubit-o şi căreia i-a închinat întreaga sa viaţă, spre a-i pune în inimă o fărâmă de bunătate de iubire şi frumuseţe a inimii sale! Nu e o mirare că maestrul Benone Sinulescu l-a descoperit nouă pe Toše Proeski şi nu e o mirare nici faptul că îi cinsteşte neîncetat memoria! Toată viaţa, maestrul Benone Sinulescu a avut agerimea de a scotoci cu privirea-i sfredelitoare lăuntrică, pe unde se aude vreun glas melodic, iar când l-a descoperit, l-a scos la lumină!  
Ca unul ce am scris despre atâţia interpreţi de muzică populară şi folclorică, dar nu numai, datorez maestrului Benone Sinulescu faptul de a-mi îndrepta atenţia spre Naidin, Lazăr Novak, Emilia Dorobanţu, Nicolae Datcu, Mihaela Gurău şi alţii, iar azi încondeiez aceste gânduri despre fenomenalul artist aromân din Macedonia, Toše Proeski, tot îndemnat de maestrul Benone Sinulescu care, sunându-mă la telefon într-o zi, mi-a spus să ascult folclor macedonean cu orchestră simfonică şi Toše Proeski. Magnifică muzică, interpretată de geniul muzicii balcanice care în câţiva ani scurţi de viaţă a înfrumuseţat şi împăcat viaţa lumii! Folclor, voce tare şi unduitoare, orchestră simfonică: minuni, împreună! Pentru lumea ce caută adevărul vieţii estetizate prin muzică şi bunătate umană, în mijlocul căreia a ars cât o scânteie, steaua Macedoniei, Toše Proeski!  
E greu să fim de acord cu lucrările timpului, dar nici nu putem trece peste rostul lui! Douăzeci şi şase de ani din viaţa lui Toše Proeski au trecut de parcă au fost ieri, pentru unii, de parcă nu au fost niciodată, pentru alţii! Nimic nu e mai regretabil decât faptul că în România puţini sunt acei care au auzit de acest artist, iar de cântat vreodată pe vreo scenă de-a noastră, nici nu poate fi vorba. Ce înseamnă azi tot felul de aiureli submediocre artistic, închipuite ca emisiuni tv, spectacole în pieţe, ori festivaluri pentru primari, care au invadat ţara? Ele nu sunt nici pe departe măcar de nivelul mişcării naţionale de altădată „Cântarea României”, dacă e să ne raportăm la ea, pentru că în ultimă instanţă, şi festivalurile de acum se adapă tot de la apa politică! Este, oare, bun la infinit, vinul de cucută ce se toarnă în vene, congestionându-le? Unde-i dulcele strugure ce smulge spinul sânului şi pune la loc busuioc? Apar azi serbări străine de patima şi dragostea românilor, ce nu aduc prospeţime de rouă ci asprime de politică şi afaceri.  
Câţi artişti dau conaţionalilor lor, ca maestrul Benone Sinulescu, motive de a înţeleage azi că s-au adresat oamenilor spre a-i face mai buni şi a iubi mai mult?! Chiar şi atunci când nu va mai fi Benone Sinulescu, toate cântecele sale le vor veni în minte oamenilor! Ele au în fibra lor valoarea perenităţii. De aceea, artişti fără număr din ţară şi despre hotare i-au interpretat cântecele, pe unele preluându-le pentru a le cânta la festivaluri cum ar fi, de pildă, „Cerbul de Aur”. Un artist mare e un artist care face ca arta să trăiască şi în urma lui, e o fantă deschisă nu numai către lumea contemporană lui ci şi către lumea ce îl urmează.  
Nimic nu e la locul lui, cel puţin din perspectiva temporală, în România, şi de aceea, în ce îl priveşte pe Toše Proeski, valoarea sa putea trece printr-o perioadă de detenţie nedreaptă dacă nu ar fi existat Benone Sinulescu, singurul artist român care l-a apreciat enorm când trăia şi îl comemorează azi! „Nimeni nu mă poate lămuri”, spune maestrul „de ce artistul fără egal de atât de aproape de noi, nu a fost solicitat niciodată să cânte în România şi nici măcar nu este cunoscut în ţara noastră, chiar dacă este cunoscut în lumea întreagă!”. Nu numai maestrul nu se poate lămuri în această privinţă, ci mulţi. Toše Proeski a fost un actor care şi-a jucat propriul rol pe scena lumii muzicale, iar la sfârşit, înaintea căderii cortinei au căzut aplauzele doar acolo unde oameni nu joacă înşişi o tragedie! În România, tragedia e jucată şi rejucată într-o continuitate uniformă şi creează avântul şi impulsivitatea aplauzelor mecanice, începând să intereseze kitsch-ul, suficienţa incultura, prădarea insaţiabilă, bunăstarea peste măsură.  
Slavă Lui Dumnezeu că mai există şi artişti ca maestrul Benone Sinulescu, pentru a demonstra cât se înşeală acei ce cred că scriu istoria muzicii folclorice româneşti, scriind de fapt nişte „istorii” expirate de pe acum, ca nişte bomboane degradate şi învelite într-un staniol ce scârţîie. Cine ar fi rămas pentru români Toše Proeski, dacă maestrul Benone Sinulescu nu ar fi vorbit multor oameni despre el?! Un mare necunoscut!  
„Este bine şi responsabil să vorbim despre artistul Toše Proeski, cel puţin de acum înainte, în ceasul al doisprezecelea, până când nu va fi privit ca un străin în România, pentru că este fratele românilor! Noi mai avem o uriaşă artistă internaţională despre care eu nu aud să se vorbească. Este Sofia Rotaru, monumentalizată în Rusia, în Basarabia, în Ukraina, admirată, preţuită în întreaga lume! Prea mulţi oameni de valoare sunt înlăturaţi, punându-se în locul acestora pe acei care-şi făuresc singuri biografiile, departe de realitate. Ei ajung în diverse funcţii, până la vârf, iar de acolo fac ce vor din artă, din cultură, din oameni, fără să-i doară inima de nimic, parcă nu au niciun trecut, parcă nu au părinţi, rădăcini, temelii şi parcă n-au nici orizont, ci doar pasiunea consumării timpului prezent! Cum să uităm de Sofia Rotaru?! Este o artistă cum nu am avut şi nu vom avea multe altele! Cum să nu ştim de Toše Proeski?! La noi nici nu se aminteşte de el! Şi a fost un artist atât de matur la o vârstă când abia încep să se aşeze experienţele acumulate, atât de inteligent, cu un glas mirabil, rar, dacă nu unic! Pentru Toše Proeski timpul a avut o coordonată pe toate direcţiile umanului. A trăit atât de puţin, dar a trăit o viaţă sufletească explicabilă numai în sentimental, în bunătate, iubire, răbdare şi generozitate!”, sub aceste culori sufleteşti îl descrie maestrul Benone Sinulescu pe artistul aromân din Macedonia Toše Proeski.Versurile de mai jos sunt o oglindă sufletească din care se reflectă atât de emoţionant sentimentele artistului:  
„Doamne, ai grijă de ea  
 
Ea are ochi ce-mi ştiu toate tainele,  
toate suferințele şi toate neliniștile.  
Ea are mâini ce cuprind întreg universul.  
În îmbrăţişările ei aș putea să mor  
 
Refren :  
 
Doamne, am nevoie de-atât de puțin  
cât trăiesc sub cerul sfânt,  
doar de un pat cald și de ochii ei.  
Trimite-i îngeri păzitori  
fiindcă ea e sufletul sufletului meu,  
Ai grijă de ea...  
 
Doamne, când eu nu pot,  
oooooh, când eu nu pot,  
Doamne, ai grijă de ea...  
Ea are buze cu gust de cireșe,  
pe care nimeni nu știe să le sărute ca mine,  
pe care nimeni nu știe să le sărute ca mine.”  
(Toše Proeski)  
Interpretul de muzică folclorică bănăţeană şi omul de televiziune Mircea Cârţişoreanu, care l-a cunoscut şi preţuit pe Toše Proeski face câteva tulburătoare destăinuiri despre regretatul artist: „Acum trei ani, pe când maestrul Benone Sinulescu era invitatul meu în emisiunea pe care o realizam şi o realizez în continuare la Radio «Victoria» din Vârşeţ, «Dor de cântec», după înregistrare am colindat împreună cu directorul radioului si cu maestrul, prin oraşul Banatului sârbesc. Atunci, maestrul Benone Sinulescu mi-a solicitat să-i recomand câţiva interpreţi sârbi, arătându-se foarte interesat de muzica acestora. I-am propus să cumpere CD-urile lui Toše şi l-am convins. A doua zi m-a sunat să îmi mulţumească pentru recomandarea făcută de către mine. Era mai mult decât copleşit de muzica lui Toše şi mi-a destăinuit că a plans, ascultându-o. I-am făcut pe urmă câteva CD-uri cu melodii pe care nu le ştia şi de atunci maestrul este fascinat de inegalabil artist.  
Pe mine mă leagă de Toše multe amintiri. L-am cunoscut la Skopje, în anul 2006, la o conferinţă pe tema drepturilor copilului şi ale mamelor, pe când era Ambasador UNICEF pentru Serbia şi Macedonia. Am fost impresionat de personalitatea artistului,de vocea sa extraordinară şi de formidabila forţă interpretativă.Vorbea perfect limba italiană, aspect care mi-a atras atenţia şi mi-a incitat interesul unei conversaţii. Era foarte mândru de originile sale româneşti (vlahe). În repertoriul său se gaseşte şi un cântec în dialectul aromân, atât de asemănător limbii noastre, foarte emoţionant «Nveastă jiloasă» (Nevastă îndurerată - tristă,cu jale):  
«Ţi-ńi eşti înveastă ahât jiloasâ? (Ce-mi eşti nevastă cu atâta jale?)  
Ahât jiloasâ, şi cu mare dor? (Cu-atâta jale şi cu mare dor?)  
Ti cari jileşti (Pentru care jeleşti)  
Ş-ahât uhtezâ? (Şi-atât oftezi?)  
Şi lăcârńi verşi pi tu ubor? (Şi lacrimi verşi prin curte?)  
Macă mi întreghi, io va ţâ spunu: (Dacă mă întrebi, eu îţi voi spune:)  
Io ńi-aveam gione, şi multu mi vrea, (Eu - îmi - aveam soţ - june -, şi mult mă iubea – vrea,)  
Tu xeane greale, nâs îńi si duse (În străinătăţuri grele el mi s-a dus)  
Şi mine îńi armaşu laia fârâ di nâs. (Şi eu mi-am rămas sărmana fără de el.)  
Carte îńi u loai, şi tu carte scrie: (Scrisoare - carte - îmi luai şi în scrisoare - carte- scrie:)  
Io îńi escu lânḑit, şi cu mare dor (Eu - îmi - sunt bolnav şi cu mare dor)  
Ti tine înveastă, şi featile a noastre, (De tine nevastă şi fetele noastre,)  
Ti laia dada, şi frate cu sor’. (De biata mama şi frate cu sor’.)»  
Un alt aspect care ne-a legat afectiv pe mine şi pe Toše Proeski a fost faptul că amândoi cântam, fiecare la nivelul lui, Toše era deja un mare star în toate ţările balcanice şi, pe lângă preocupările comune, de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate, eram născuţi în aceaţi zodie, el fiind cu optsprezece zile mai mare decât mine. A fost bucuros să primească invitaţia de a vizita ţara noastră ca turist, nu în „interes de serviciu”, cu toate că o întâlnire cu publicul româ ne-ar fi fost de bun augur.  
Vestea dispariţiei lui Toše Proeski m-a îndurerat atât de tare încât am refuzat să particip la funeraliile lui, am preferat să îl păstrez în memorie, viu şi zâmbitor. Mărturisesc la modul cel mai sincer că nici după opt ani de la dispariţia sa, încă nu am întâlnit o persoană care să-i semene. Era de o bunătate şi de o modestie ieşite din comun, un om atipic pentru era în care trăim, genul acela de prieten perfect pe care ni-l dorim cu toţii. Avea în voce atâta căldură şi lejeritate de interpretate încât, efectiv, la auzul primelor acorduri, erai fascinat, rămâneai mut de uimire şi îţi doreai să nu se mai termine.  
Am plănuit împreună cu maestrul Benone Sinulescu să facem o călătorie la Krusevo, la mormântul lui Toše Proeski, inegalabilul artist care contiună să cucerească şi să uimească, deşi nu mai este fizic între noi... continuă să traiască prin muzica sa, iar eu voi continua mereu şi mereu, să povestesc lumii că a fost cândva cântec în Balcani iar acel cântec avea acorduri divine!”  
 
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Aurel V. Zgheran: Toše Proeski, îngerul Macedoniei / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1663, Anul V, 21 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!