Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1627 din 15 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

„Regalitatea, astăzi”, ilustraţii în cuvinte, ale ASR Principelui Radu al României
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
( Prima Parte )  
 
Pe 4 ianuarie 1948, Majestatea Sa Regele Mihai I, împreună cu Regina Elena îşi începeau călătoria din gara Jimbolia, cu un tren păzit de trupele Diviziei „Tudor Vladimirescu”, pe lungul şi sumbrul drum ferat, spre exil. Trenul avea jaluzelele trase, pricină din care Majestăţile Lor nu ştiau dacă direcţia pe care şerpuia, ducea spre Occident ori spre Moscova. După o zi de la trista plecare întru incredibilă absurditate a necunoaşterii viitorului, un ofiţer austriac a bătut la uşa dormitorului regal şi a rostit: „Sire, acum sunteţi liber!”. Trenul intrase pe teritoriul Austriei, iar locomotiva avea să îl tracteze spre libertatea şi civilizaţia Europei vestice.  
Au trecut de atunci 67 de ani, din care 25, împliniţi la 18 ianuarie 2015, s-au scurs de când Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României a venit pentru prima oară în România. Era prima păşire pe pământul românesc a unui membru al Familiei Regale a României, după plecarea în exil a Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei-Mamă Elena.  
Toţi cei 67 de ani se împart, aşadar, în două părţi fundamental deosebite. Prima parte este odiseea unui rege, anexată prin complotul moscovito-comunist istoriei României deviate de pe linia dinamică a modernităţii şi prosperităţii. De aici încolo, România va rămâne înţepenită la punctul loviturii de stat şi al dictaturii, într-o republică nelegitimă până azi, prin inexistenţa consultării naţiunii în privinţa formei de guvernământ, precum şi la prezidenţialismul perpetuat, în condiţiile în care abdicarea Majestăţii Sale Regelui Mihai I este invalidată, dat fiind faptul că s-a făptuit sub presiune şi şantaj. A doua parte din cei 67 de ani de la alungarea Majestăţii Sale Regelui este cea care începe odată cu reîntoarcerea în ţară a Familiei Regale a României, moment din care Casa Regală a României începe să-şi redobândească poziţia şi să-şi etaleze perspectivele în rândurile societăţii româneşti.  
Sub aceste coordonate este făptuită cartea „Regalitatea, astăzi”, de către Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, o nouă însemnată operă livrească din colecţia aurorală a cărţilor regale. Citirea ei e un insaţiabil „ospăţ” spiritual! E elegant aspectată, are un divers conţinut ştiinţifico-istoric şi deopotrivă agreabil, cu incitante incursiuni prin fapte, principii şi proiecte ale Familiei Regale a României. „În cărţile Europa din noi, Biblioteca în flăcări, şi Provizoratul istoric, publicate la Editura Polirom în anii 2005, 2007, 2010, le aduceam cititorilor pagini de jurnal şi eseuri, ilustrând experienţe publice pe care m-am simţit dator să le împărtăşesc. Continuu să cred că experienţa de zi cu zi a Familiei Regale merită să fie adunată între copertele unei cărţi, pentru a fi la îndemâna fiecăruia dintre români. Cartea de faţă continuă subiectul, de acolo de unde l-a lăsat, acum cinci ani, Provizoratul istoric.  
Rândurile cuprinse în această carte văd lumina tiparului într-un moment în care poziţia Casei Regale în societatea românească s-a schimbat remarcabil de mult.”, însemnează în „cuvântul înainte”, Alteţa Sa Regală Principele. Mai jos se enunţă, în stilul plasticizat şi plin de adevăr: „La 18 ianuarie 2015 s-au împlinit 25 de ani de la venirea în România a Principesei Moştenitoare la 18 ianuarie 1990 - primul membru al Familiei Regale care a păşit în ţară după plecarea Majestăţii Sale. 25 de ani în care societatea românească şi-a definit o admirabilă încredere, un profund respect, afecţiune şi mândrie faţă de Coroana română. Acest fenomen, binefăcător statorniciei naţionale s-a intensificat de 14 ani încoace, de când Palatul Elisabeta a redevenit reşedinţă regală la 18 mai 2011.”  
S-ar dovedi cât sunt de importante astfel de cărţi dacă s-ar scrie oricât de multe. Important e să nu se ajungă la un prilej de dublu lux: unul din partea autorilor care caută doar colaborări cu edituri suprapretenţioase, iar celălalt din partea respectivelor edituri care resping colaborările cu autori noi, necunoscuţi, neîncununaţi cu arhidoctorate şi arhirenume răsunătoare. Cartea e carte, iar unele dintre cele noi, făptuite de către autori de care nu s-a auzit încă, pesemne cu ezitările inevitabile, devin opere, iar autorii, celebri!  
Cea scrisă de către Alteţa Sa Regală Principele Radu al României îşi recunoaşte singură o „rudenie” cu cele mai importante producţii livreşti în care vibrează istoria păzită cum nu se poate mai nimerit şi garantat, chiar din inima ei, de către un membru al Familiei Regale Române. Numărul cărţilor despre monarhie şi regalitate este şi mic şi micşorat din pricinile menţionate înainte! Bine, însă, că s-a scos la lumină încă una, cu merite încalculabile, scrisă de către Alteţa Sa Regală Pricipele Radu al României, „Regalitatea, astăzi”!  
Orele încredinţate citirii ei nu sunt sacrificate, sunt înmulţite prin afectivitate şi explorări în adevăr, principialitate, afinităţi estetice. Încă de la prima aruncare de privire asupra rândurilor, cititorul este întâmpinat de un eseu în loc de prefaţă, semnat de către Sir Gavyn Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei, care cuprinde cuvinte vrednice de crezământul cel mai adânc, şi de aceea, citirea lor e mai presus decât orice analiză. Eseul, trecând prin istoria multiseculară monarhică a Marii Britanii şi prin mai scurta, dar odiseica monarhie română, se îmbină într-un luminat omagiu adus Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Alteţei Sale Regale Principesei Moştenitoare Margareta a României şi altor membri ai Familiei Regale a României:  
„În anul 1649, Anglia şi-a abolit monarhia. De ce, spuneau oamenii, o ţară ale cărei tradiţii de libertate individuală fuseseră înrădăcinate în Magna Carta, la 1215, şi ale cărei tradiţii parlamentare mergeau cu 300 de ani în urmă, ar mai avea nevoie de regi?  
Exact 11 ani mai târziu, clopotele tuturor bisericilor din Londra sunau, celebrând întoarcecerea regelui. Mulţimile care îl aclamau pe Regele Charles al II-lea erau fericite că cei 11 ani de dictatură, opresiune şi persecuţie religioasă se sfârşiseră. Regele simboliza speranţa de redobândire a tot ce le fusese negat în acel răstimp.  
De atunci, Anglia, ţara cunoscută drept «Mama Parlamentelor» pentru credinţele ei democratice, şi-a protejat cu «gelozie» instituţiile monarhice. Aceasta nu din sentimentalism faţă de tradiţie. Republicile înfloresc în multe alte ţări, dar noi credem că, în cele din urmă şi în mod curios, o monarhie constituţională este cel mai bun apărător al libertăţilor unei ţări.  
Un rege modern sau o regină modernă are puţine (dacă are) puteri politice, ceea ce este just într-un stat democratic. Marele beneficiu al existenţei unui monarh nu este puterea pe care el o exercită, ci puterea care, prin existenţa lui, nu poate ajunge în mâinile altora. Graţie regelui sau reginei, niciun politician, oricât de sus ar fi plasat, nu poate scăpa de sub control. Mereu există cineva, acolo, care se situează deasupra politicii, care se bucură de un respect la care nu poate ajunge niciun alt cetăţean.  
Cea mai mare glorie a unui rege este că el nu a căutat această înaltă poziţie. El nu a avut de făcut această alegere. El nu este o întruchipare a ambiţiei. Adesea, regele sau regina ar fi dorit să facă altceva, dacă ar fi fost după preferinţa lor. Într-un fel, regele este un om mult mai simplu şi mai obişnuit decât cei care s-au străduit să ajungă în mari poziţii şi să rămână acolo. El nu are altă «agendă» personală în afară de a promova binele poporului său şi de a salvgarda viitorul generaţiilor următoare. Regele poate fi conştiinţa naţiunii. Chiar în Regatul Unit, cu lunga noastră istorie democratică, evenimentele politice pot fi turbulente şi neliniştitoare. Monarhul nostru asigură continuitate, atunci când guvernele vin şi pleacă, şi reprezintă un punct de reper respectat şi un puternic simbol al naţiunii.  
Există şi un beneficiu practic, financiar, adus de monarhie ţării. De câţiva ani încoace, noi, cei de la City of London, am primit în fiecare an vizitele Majestăţii Sale Regelui Mihai, ale Principesei Moştenitoare Margareta şi ale altor membri ai Familiei Regale a României. Politicieni, oameni de finanţe, investitori, oameni de afaceri, toţi se îngrămădesc să îi întâlnească şi să le asculte mesajul despre România. Astfel, respectul pe care îl avem pentru ei, ca personalităţi individuale, şi pentru rolul istoric al familiei lor, este tălmăcit în respect pentru ţara lor, cu toate beneficiile financiare pe care acest fapt le aduce. Pe scurt, ei sporesc demnitatea şi prestigiul gliei lor.  
Neîndoios, fiecare naţiune îşi decide propriul viitor. Dar noi, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, suntem fericiţi să fim o monarhie.”.  
Astfel de tulburătoare alăturări de capitole înfăţişează întreaga carte prin „două texte de Ioan-Luca Vlad şi interviuri semnate de Nicolae Drăguşin, Paul Grigoriu, Cristian Bădiliţă, Aurora Martin şi Vlad Badea”, după cum e specificat în subtitlul volumului. Mulţi politicieni, pasămite, îngaimă câte ceva despre regalitatea de astăzi, dar o fac ei oare cum se cuvine, iar spusele lor au măcar un strop de mărturisire nezămislită, de crez neţintit prin cuiul cătării spre interesul personal, o fărâmă de adevăr zidit din dovezi, de aspiraţii clăditoare de bine pentru ţară, excluzând totalmente superioritatea binelui pentru putere?!  
Cărţile scrise de către ASR Principele Radu al României sunt armonizate adevărului istoric, acurateţei adevărului, consistenţei descriptive, reprezentanţei principiilor, faptelor, perspectivelor, direct din interiorul Familiei Regale a României. Sentimentul elocvent de iubire de ţară, patriotismul, înţelepciunea, demnitatea, onoarea, spiritul de sacrificiu al Majestăţii Sale Regelui Mihai I sunt fundaţia pe care este aşezată arhitectura cărţii. Din aceste valori derivă constanta regală despre care Alteţa Sa Regală Principele Radu al României afirmă că este diferită de „variabila politică”, „valabilă indiferent de forma de guvernământ a unui stat”.  
„Dacă-mi permiteţi o metaforă”, se adresează Principele tânărului scriitor Nicolae Drăguşin pentru interviul realizat de către acesta spre a fi publicat la ziarul „România liberă”, în 23 septembrie, şi constituit ca punct de pornire al volumului de convorbiri, cu titlul „Altfel”, „ministerele de Externe ale diferitelor ţări europene au câte o mică «regalitate» în centrul lor - în persoana, de regulă, a secretarului general, care este un profesionist, cel care nu se schimbă niciodată şi care este, în termeni englezeşti, policy maker (în traducere, «creator de politici»). Acesta este cazul Danemarcei, Olandei sau Marii Britanii şi, continuând metafora, această mixtură între republică şi monarhie în cadrul politicii unei ţări este dată de cele două ingrediente: variabila politică şi constanta care, în jocul nostru de cuvinte, este regalitatea. Am apelat la exemplul de mai sus pentru a ilustra distincţia practică dintre cele două noţiuni (constanta şi variabila) asociate celor două forme de guvernământ (monarhie şi republică). Astfel că, ministerul de Externe este numit de coaliţia sau partidul care câştigă alegerile, profesionistul care este secretul general «pune pe hârtie» politica externă şi reprezintă monarhia instituţiei.”, „...la fel stau lucrurile şi în cazul României care, constituţional vorbind, este o republică, însă are o Casă Regală într-o poziţie uimitoare. Pe măsură ce anii trec, în special din 2001 încoace, Casa Regală devine din ce în ce mai coerentă, prin faptul că reprezintă cu naturaleţe cele patru ingrediente ale sale: continuitate, tradiţie, identitate şi mândrie naţională. Această poziţie uimitoare rezultă chiar din echilibrul pe care-l menţine între variabila politică şi societate, care are nevoie de o constantă.”  
Interviul realizat cu ASR Principele Radu al României de către scriitorul Nicolae Drăguşin, intitulat „Monarhia este o formă de guvernământ pe care trebuie să o iubeşti ca să o ai” şi integrat în volumul „Regalitatea, astăzi” are o vastă cuprindere de planuri aduse în analiza ASR, cum ar fi desăvârşirea procesului de integrare în Uniunea Europeană şi consolidarea poziţiei în NATO, drept asumări ale Majestăţii Sale Regelui Mihai, în martie 1997, când a dat răspuns favorabil de a vizita şapte ţări din Europa, pentru a susţine intrarea în NATO, preşedintelui Emil Constantinescu şi premierului Victor Ciorbea. Aceste deziderate, împlinite, au fost susţinute în continuitate sub trei guverne, de atunci şi până azi (creştin-democrat, socialist, de orientare liberală), de către Familia Regală a României. Ele includ: legarea indisolubilă a Familiei Regale de diplomaţia regalităţii; eforturile diplomatice ale Familiei Regale în sprijinirea şi apărarea interesului naţional; securitatea naţională, care înglobează segmentele ecologic, zootehnic, agricultura, drepturile copilului, ale minorităţilor... învăţământ, starea sănătăţii naţiunii, demografia, schimbările de climă, informaţii, comunicare... Cuprinzând toate aceste obiective, Familia Regală a activat benefic pentru România printr-o implicare diplomatică pe fondul globalizării şi aderării la UE, politica de apărare şi cea de externe fiind consensuale din acest punct de vedere. Este, de asemenea, pusă în dezbaterea acestui interviu problema formei de guvernământ, nevotată explicit prin referendum, ci implicit, cetăţenii find lipsiţi de posibilitatea exprimării separat a formei de guvernământ - monarhie sau republică. Din această perspectivă, ASR Principele Radu al României afirmă poziţia Casei Regale, potrivit căreia ea nu se poate implica pe seama unei fracturări a societăţii spre două curente de opinii monarhice şi republicane, ea fiind „condamnată” la a uni. În sprijinul monarhiei, ca formă de guvernământ, ASR prezintă argumente din care ea se individualizează în modul următor: „Monarhia este o formă de guvernământ pe care trebuie să o iubeşti ca s-o ai. Republica nu ai nevoie s-o iubeşti, în vreme ce monarhia necesită idealism, ataşament, afectivitate!”. Mai departe, ASR spune: „Deci, cred că Familia Regală are în acest moment o poziţie mult mai înţeleaptă şi mult mai profundă faţă de această chestiune. Ea nu îi cere societăţii româneşti să aleagă nimic. Ea îi cere societăţii româneşti să creeze posibilitatea ca Familia Regală să existe, să continue să-şi pună serviciile în slujba naţiunii neconstrânsă, neîngrădită, respectând un cadru legal atât de permisiv încât să îi poată acorda regalităţii o adresă pe harta societăţii româneşti, fără ca aceasta să încalce vreo regulă.”  
O altă problemă atinsă în interviu este cea a Războiului Rece cu urmările lui, a continuităţii în ceea ce îi priveşte pe slujitorii comunismului care, ca şi securiştii, nu au avut cum să dispară, deoarece „lumea liberă care a învins nu are ca instrument, ca mijloc, decimarea celor care nu ne plac.” În acest context este punctat şi faptul că securiştii şi comuniştii au contribuit în toate ţările foste comuniste la disoluţia comunismului, un atu în plus ca ei să nu dispară. O altă dezbatere la nivel de profundă obiectivitate şi în cunoştinţă de cauză o constituie problema Uniunii Europene despre care ASR afirmă: „UE a fost creată pentru ca popoarele Europei să fie mai stabile şi mai fericite, nu invers. Noi nu ne ducem în UE ca să-i facem plăcere!”  
La una dintre întrebările ce se referă la o eventuală reinventare a republicii, ASR răspunde: „Reinventarea republicii este un subiect care nu mă interesează. Pe mine mă interesează reinventarea regalităţii, fiindcă sunt sigur că această valoare esenţialmente europeană poate ajuta cetăţeanul şi naţiunile europene ale secolului XXI.” În continuare, pe firul conversaţiei, ASR evocă personalităţile vizionare ale secolului XX, cum ar fi: Wałęsa, Havel, Papa Ioan Paul al II-lea, Regele Mihai. Problema rusă nu este pierdută din vedere, dezbaterea ce o priveşte vizând locul ei pe harta lumii şi poziţia în contextul geopoliticii mondiale. Un loc aparte îl ocupă în interviu Republica Moldova, cu reflecţii istorice şi evocări actuale sau sentimente personale. Un extins spaţiu este încredinţat unor evocări şi consideraţii care privesc personalităţile dinastiei române. Regii şi reginele României, începând cu Marele Rege Carol I Întemeietorul. Întreg interviul schiţează puncte de vedere de valoare, itinerate de către Nicolae Drăguşin, împreună cu ASR Principele, pe firul regalităţii istorice şi actuale a României.  
Următorul interviu este acordat de către ASR Principele Radu al României jurnalistului Paul Grigoriu, la 4 octombrie 2006, pentru Radio România Actualităţi, rubrica „Sfertul Academic” (ediţie specială a emisiunii „K-Drane”).  
Conversaţia foarte agreabilă, fundamentată pe argumente cu deosebitul jurnalist Paul Grigoriu nu are cum fi decât evenimenţială. Aceasta nu surâde oricărui ziarist! Chiar în deschidere de interviu găsim rânduri nemăsurat de trezitoare de interes. Ele definesc o casă regală în felul următor: „O casă regală este o instituţie. Este supravieţuitoarea unui număr de impresionante secole din istoria omenirii, a apărut din anumite nevoi, s-a transformat din anumite motive şi a supravieţuit acolo unde a putut în secolul XX, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, combinând legitimitatea cu meritul. Este o instituţie, pentru că în acest moment în România ea are o localizare, se găseşte pe harta societăţii româneşti atât la propriu cât şi la figurat (este situată lângă Arcul de Triumf), dar şi pentru că face parte din triumful românesc, ca instituţie - şi astăzi, ca şi mâine, ea se concentrează pe partea ei, care înseamnă regalitate. Monarhia, ca atare, a însemnat pentru mai multe sute de ani (iar la noi pentru ultimii 140 de ani) puterea politică plus coroana. Astăzi înseamnă Coroana”  
În discuţia purtată cu Paul Grigoriu, ASR Principele Radu al României se referă la funcţiunea pe care o reprezintă împreună cu ASR Principesa Moştenitoare, ca fiind a cincea generaţie a Familiei Regale în serviciul României, la aportul exclusiv al ASR Principelui în problemele guvernării, din funcţia de Reprezentant Special al Guvernului României - acestui resort i se rezervă un spaţiu extins în pagini.  
Un portret impresionant şi afectiv al Majestăţii Sale Regelui Mihai este făcut de către ASR Principele, spre finalul interviului (peste trei săptămâni de la data realizării interviului, Majestatea Sa va împlini 85 de ani.), astfel:  
„Regele este un om căruia nu i-ar face plăcere ca eu să vorbesc prea mult despre aniversarea din 25 octombrie. Sunt convins că în ziua în care va împlini 85 de ani, va fi tot atât de tăcut pe cât a fost şi în ceilalţi 85 de ani de până acum. Sunt sigur că el va rămâne cel mai profesionist om politic pe care l-am cunoscut vreodată. Regele niciodată nu se miră de nimic, pe el nu l-a surprins niciodată niciun gest al nimănui, ceea ce dovedeşte că are o mare competenţă în arta cârmuirii regale. Şi nu doresc decât să-i urez «La mulţi ani!». Dacă o să-i mai dea Dumnezeu încă 60 de ani de acum încolo, sper ca, în aceia, să nu mai aibă de aşteptat.”  
Ultimele rânduri ale interviului vorbesc despre Palatul Elisabeta şi despre Castelul de la Săvârşin, amândouă, „simboluri ale părţii publice ale vieţii regale”, despre Castelul Peleş, Scaunul Familiei Regale.  
Ciclul de interviuri continuă cu cel acordat de către ASR Principele, pentru revista „OglindaNet”, în ziua de 7 iunie 2010, lui Cristian Bădiliţă, cu ocazia împlinirii de către ASR Principele a vârstei de cincizeci de ani. În parte, textul este dedicat acestui eveniment.  
O oglindire a ceea ce înseamnă Familia Regală, din perspectiva observaiţilor ASR Principelui, pe baza prerogativelor şi tradiţiilor instituţiei Regalităţii, este următoarea:  
„De nouă ani încoace, de la mutarea noastră (sper definitivă!) la Palatul Elisabeta, Familia Regală a fost adesea privită drept ONG, companie comercială, drept redacţie de ziar, parohie, minister ori, în cel mai fericit caz, drept un fel de instanţă judecătorească onorifică. Oamenii nu făceau aceste confuzii din rea-intenţie. Pur şi simplu, nu intra în sertarele minţii sufletului şi ale obişnuinţei ultimilor 60 de ani forma neobişnuită, esenţele diferite din care este compusă Instituţia Regalităţii: Familia Regală, deşi formată din oameni ca toţi ceilalţi, cu regretele, satisfacţiile, frustrările, limitele lor de răbdare şi sănătate, este totuşi o instituţie. Una chemată istoric să reprezinte şi să servească statul şi valorile lui.  
Simţul datoriei, atât de exemplar la Carol I, Ferdinand I şi Mihai I dar şi Principesa Moştenitoare azi, este singura «cheie» în care poţi citi sau înţelege raportul dintre Familia Regală şi România contemporană. În unii ani poţi face mai mult, în alţii mai puţin, dar servirea interesului fundamental al ţării este fără limite de timp, mijloace, feluri sau energie.”  
Se mai face referire, în interviu, la intenţia ASR Principelui de a candida la funcţia de preşedinte, pe care o explică astfel:  
„Un membru al Famliei Regale, în republică sau monarhie are, în fiecare moment al vieţii obligaţia de a fi util ţării lui. Fiindcă el înmagazinează nu numai o identitate umană, ci amprenta, aspiraţia, identitatea naţiuninii, într-un anume moment istoric şi politic. Candidatura mea nu şi-a propus restaurarea monarhiei. Schimbarea formei de guvernământ într-o democraţie nu este atributul şefului statului. O astfel de opţiune poate fi decisă doar de întreaga naţiune.  
România europeană, folosind instituţional, fără complexe, Familia Regală, care a fondat statul modern, ar fi o ţară mai puternică, mai pragmatică şi capabilă să înfrunte timpuri care nu se anunţă nici liniştite, nici paşnice. Gestul pe care l-am făcut a dorit să deblocheze impasul politic şi instituţional la care s-a ajuns în România. Menţinerea şi escaladarea controverselor dintre principalii responsabili politici ai ţării a împins România spre haos politic, economic şi social, precum şi spre izolare internaţională.  
Ca preşedinte puteam garanta constituţional independenţa justiţiei, domnia legii şi puteam limita abuzurile instituţionale. Românii trebuie să se simtă bine reprezentaţi şi protejaţi în ţara lor, în Europa lor şi în lumea largă.  
Nu vom putea construi statul modern român predictibil, drept şi respectat, până când nu vom pune la temelia lui raporturi de încredere şi loialitate între instituţii.”.  
Nesusţinerea ulterioară a vreunui membru al unui partid din partea ASR Principelui Radu al României este explicată prin ideea că acel membru nu s-ar putea distanţa de partidul respectiv pentru a reprezenta pe toţi românii, rămânând legat de obligaţiile şi interesele partidului său şi caută să-l impună la putere şi să-i creeze oportunităţi în detrimentul celorlalte partide şi al societăţii în ansamblul ei.”  
Şi acest interviu evidenţiază dinamismul acţiunilor publice ale ASR Principelui care, alături de ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României este omniprezentă şi conectată la ritmurile mersului contemporan românesc, în toate domeniile de activitate. Statalitatea, legitimitatea, instituţionalitatea apar ca axiomatice, iar punctele de vedere ale ASR Principelui sunt uniforme cu cele citate anterior. Una dintre abordări este şi aceea legată de calitatea sau necalitatea de Alteţă Regală a lui Carol Ferdinand Lambrino, fiul lui Paul Lambrino, botezat de către P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu naşii Traian şi Maria Băsescu. „Majestatea sa”, spune în această privinţă ASR Principele Radu al României, „nu va reacţiona niciodată public la încercările de subminare a autorităţii şi legitimităţii Casei sale. Lunga sa viaţă l-a învăţat că puterea lui de a învinge stă altundeva. De altfel, uitaţi-vă la istoria noastră. De câte ori au învins - durabil - nelegitimii?”  
Interviul realizat de către Cristian Bădiliţă are în final puncte de vedere despre democraţia românească, instituţia prezidenţială, responsabilităţile politicienilor, „abuzurile, dilentatismul şi bunul-plac” ce-au invadat periculos spaţiul instituţional, probleme de ordin general ale societăţii româneşti. La întrebarea dacă sunt şanse ca Majestatea sa Regele Mihai să-şi „recupereze” tronul, ASR răspunde: „Mihai I este Regele românilor. Nici după ce va pleca să se odihnească la Curtea de Argeş nu va fi altfel: Chiriaşii istoriei, după cum vedeţi sunt nu numai zăpăciţi ci şi temporari. Aici nu este niciun motiv de îngrijorare. Dar România va ajunge din nou monarhie doar dacă românii vor dori serios acest lucru. Întrebarea dumneavoastră trebuie pusă în sens invers.”  
Una dintre paginile cărţii este încredinţată Asociaţiei Iniţiativa tinerilor pentru Modernizarea României şi prezintă venirea la ASR a unui grup de studenţi reprezentanţi ai asociaţiei, în frunte cu tânărul Vlad Badea, pentru a primi certificatul Casei Regale care atestă Înaltul Patronaj al ASR.  
Alte pagini din carte cuprind Conferinţa de la Teatrul Naţional din Bucureşti, din 14 noiembrie 2010, conferinţiarul nefiind altcineva decât ASR Principele Radu al României. Cuvântul Principelui începe cu o prezentare plasticizată şi acoperită de date istorice ale uneia dintre magnificele citadele ale lumii, Londra, despre durabilitatea parlamentarismului londonez, despre fascinaţiile evenimentelor regale în prezenţa Majestăţii Sale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.  
După o ceremonie care a avut loc la Westminster Abbey, Londra, în prezenţa Majestăţii Sale Reginei Elisabeta a II-a şi a Ducelui de Edinburg, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, participant la acest eveniment, a observat la ieşirea din catedrală un stâlp de telegraf pe care era inscripţionat anul 1890 şi locul fabricaţiei acelui stâlp. În acel moment Principele a constatat că „soliditatea Londrei, una dintre cele mai puternice citadele ale lumii, venea, printre altele, din continuitate. Nu numai regina era acolo de aproape 60 de ani, ci şi stâlpii de telegraf. Nu s-a gândit nimeni să-i urnească din loc. Vor fi apărut între timp stâlpi de telegraf mai buni, mai competitivi, se vor fi schimbat între timp garnituri politice la putere, care poate erau reflexul unor interese economice favorabile schimbării stâlpilor de telegraf. Şi unii, şi alţii vor fi avut dreptate, dar stâlpii au rămas la locul lor, au fost revopsiţi, probabil reparaţi sau chiar îmbunătăţiţi timp de un secol, în care au privit dedesubtul lor oamenii şi maşinile, generaţiile de shimbare. Nu am un răspuns la întrebarea: Cum se poate ca acolo şi stâlpii să stea neclintiţi de atât amar de timp? Nu am o explicaţie la întrebarea: Cum se poate ca Parlamentul Britanic să fie de şapte secole cel care este, şi de vreo cinci secole acolo unde este? Nu ştiu de ce noi, românii, trebuie să schimbăm rostul unei instituţii şi locaţia ei, nu numai la fiecare generaţie sau la venirea unui nou regim politic, dar chiar şi atunci când instituţia merge bine, când faptele prezentului dovedesc, fără nicio putinţă de tăgadă, că locul ei şi forma ei fizică, trupul ei, sunt bune şi ajută pe cei care o servesc. Ajută chiar şi pe cei care vor să o dea jos!”  
Făcând o asociere de idei cu instalarea dictaturii în România, înlocuirea monarhiei cu republica, schimbarea din rădăcină a atâtor lucruri în România şi statornicia din Anglia monarhică, ASR construieşte o temă de discuţie incitantă şi remarcabil formulată ca stil şi termeni. Distrugerile faţă de „acea coloană vertrebală, acea infrastructură simbolică, figurată a României”, prin alungarea Regelui sunt în opinia ASR o temă care nu poate fi nici discutată, nici susţinută public de Familia Regală a României. „Familia Regală este monarhia, o încoronează, nu poate fi un promotor al formei de guvernământ monarhice. Iar în ceea ce priveşte doctrinele politice instalate pe golul lăsat de spulberarea dictaturii comuniste, Casa Regală nu are cum să se exprime. N-a făcut-o şi nu o va face niciodată”, spune Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.  
Despre ordinea şi rolul tuturor în suma de valori statale, despre dreptul, libertatea şi datoria de a decide, ale naţiunii române, despre credinţă şi loialitate, despre episoade istorice, începând cu 1866, odată cu venirea în ţară a Regelui Carol I, până la timpul actual, trecând prin modernizarea statului român, despre Războiul de Independenţă, Marea Unire, Primul şi al Doilea Război Mondial, decizia cardinală de la 23 august a Majestăţii Sale Regelui Mihai, actul uzurpator, devastator, de la 30 decembrie 1947, despre evenimentele din decembrie 1989, se găsesc pagini substanţiale ca formă şi idei, în cartea „Regalitatea, astăzi”. De asemenea, sunt aşezaţi în raza discuţiilor şi prezentaţi în termeni de definiţie Guvernul, Parlamentul, Preşedintele României. Este „radiografiată” Constituţia până la inima ei fizică şi spirit, sunt aprofundate analizele despre societatea românească actuală, problematica vieţii sociale româneşti, a republicanismului românesc raportat la monarhia constituţională...  
Cartea se continuă cu interesante pagini descriptive despre vizita Alteţelor Lor Regale Principesei Moştenitoare Margareta şi Principelui Radu ai României, la 29 noiembrie 2010, pentru trei zile, în Republica Cehă. Este evocată legătura cordială dintre Regele Carol al II-lea cu Preşedintele Edvard Beneš şi vizita regelui român, însoţit de Regele Mihai, Principe Moştenitor atunci, la Praga şi Brno, în 1936 şi 1938 (în urma vizitei din 1936, o aripă a Palatului Regal praghez - Pražský Hrad - a fost numită „Regele Carol al II-lea“). Evocarea vizitei ALR are date de detaliu în carte, amintindu-se că Principesa Moştenitoare l-a însoţit cu cinsprezece ani în urmă pe Yehudi Menuhin la un concert susţinut la Praga, iar ASR Principele a mai vizitat Cehia în anii 1982, 1990, 2004, 2005, 2007.  
De asemenea, este evocată vizita din 2005 la Praga a Majestăţilor Lor Regelui Mihai şi Reginei Ana, care au depus o coroană de flori la cimitirul eroilor români de la Brno şi Kromnerjij. Majestăţile lor s-au întâlnit cu Prima Doamnă Klausová, în 2005, apoi, tot în 2005 s-au întâlnit cu Preşedintele Klaus şi doamna Klausová, la Moscova, pentru ca, în 2006 Prima Doamnă a Cehiei să facă o vizită la Palatul Elisabeta.  
Arhitectura Bucureştilor formează un capitol interesant al cărţii „Regalitatea, astăzi”. Este vorba de prezentarea cărţii „Arhitectura Bucureştilor, încotro?”, scrise de academicianul Dinu C. Giurescu. Ea reprezintă o peregrinare prin Bucureştiul devastat odinioară sub buldozerele bezmeticelor demolări ale regimului comunist, apoi trecut prin neîntreruptă autodistrugere, pradă altor constructori de acum care dărâmă clădirile istorice şi ridică sluţenii arhitecturale: vile, bănci, hoteluri...  
Un Crăciun petrecut la Săvârşin, în sânul naturii superbe sub brazi încărcaţi de zăpadă, la Castelul de la Săvârşin, alături de Familia Regală a României e un moment de armonie dăruit de câteva pagini de carte, în care ASR Principele Radu al României este un ghid sentimental într-o vizită virtuală, vorbind despre starea castelului şi lucrările în act ori în proiect, de refacere şi aducere la arhitectura de epocă şi la o stare de soliditate a construcţiei.  
Regele George al VI-lea răzbate în carte, din istoria Marii Britanii, aducând mărturii ale legăturilor sale cu Familia Regală a României şi cu România. Sunt pagini de istorie, ilustrate în cuvinte, viu şi cu bogăţie de date interesante.  
Aflându-ne la jumătatea cărţii, ajungem la capitolul „Despre iubire, mândrie şi identitate”. Nunta Principelui William al Marii Britanii, evocată în deschiderea unui colosal număr de ziare de pe mapamond, ocupă prim planul capitolului din carte. Urmează capitolul „Casa Regală la 145 de ani”, în care se revine cu alte considerabile precizări ale aspectelor comparabile ale Constituţiei trecute prin schimbări, de la premersurile ei sub Alexandru Ioan Cuza, până azi.  
„Zece ani la Palatul Elisabeta!” este un capitol al cărţii care semnifică trăiri şi fapte sub aura ce străluminează din istorie, începând de la aleea din Kiseleff, până sub bolta de la intrare, apoi pe larga grădină gazonată şi înconjurată de o gardă de arbori ce-aştern peste grădină perdele de umbre şi simfoniile orchestrelor de păsări. Palatul care păstrează în aspectul exterior un ceva romantic şi monumental din epoca în care era vizitat de către Ţarul Rusiei şi familiile regale ale lumii, de ilustre personalităţi rămase în istoria culturii, artelor şi ştiinţei româneşti şi mondiale, de politicieni ai vremii şi aşa mai departe, este mărturisitor al istoriei, prin fiecare fereastră, candelabru, palmă de perete, tablou, statuetă, corp de mobilier etc. De aici, la 30 decembrie 1947, Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Elena plecau la Sinaia, pentru ca apoi, peste cinci zile, să părăsească forţat şi sub escortă până la graniţă, ţara. Regele se va întoarce după cinci decenii, dar Regina, niciodată! Capitolul acesta este încărcat de tablouri descriptive sentimental şi deopotrivă constrictor ca o funie a istoriei, în jurul unei jumătăţi şi ceva de veac. Din aceste tablouri nu lipsesc figurile sinistre ale lui Groza, Dej, Pauker, Vîşinski, Susaikov... Aici, unde istoria României şi-a lăsat vii urmele paşilor şi ecourile, unele lucruri au rămas, altele au lipsit şi-au fost puse la locul lor iarăşi, iar altele au dispărut definitiv, pesemne, şi tocmai acei care le-au sustras sau fanii lor ţipă că le-a luat Regele!  
Astăzi, aici sunt primite personalităţi din România şi din străinătate, regi, preşedinţi, principi, ierarhi reprezentanţi ai diferitelor confesiuni religioase... parlamentari, politicieni din ţară şi din lume, generali, ofiţeri, ambasadori, oameni din toate domeniile vieţii româneşti şi de toate vârstele... Evenimentul public organizat aici la înălţime de sărbătoare naţională, cu participarea unui mare număr de invitaţi este cel de la 10 Mai, de Ziua Regalităţii, din anul 2015, zi naţională a României.  
O inspirată şi corectă includere în carte este scrisoarea semnată de un tânăr de douăzeci şi şase de ani, Marco. El îşi exprimă indignarea faţă de fostul preşedinte suspendat, apoi demis de naţiune, Traian Băsescu, în legătură cu declaraţiile sale scandaloase şi condamnabile.  
După care, la întoarcerea filei acesteia a cărţii, urmează capitolul despre Jubileul Regal, la împlinirea a 90 de ani ai Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Evenimentul creează în carte o esplanadă cu flori şi soare, zideşte un ateneu în care Majestatea Sa a fost sărbătorită de capete încoronate ale lumii, de elitele României, de invitaţi susţinători ai monarhiei şi iubitori ai valorilor Familiei Regale a României. Este integrat în acest capitol şi textul de mulţumiri şi apreciere faţă de Majestatea Sa Regele Mihai, în legătură cu decizia sa de la 23 august 1944, transmis de către al 33-lea Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Harry Truman. Este, de asemenea, reprodus mesajul adresat naţiunii, după 64 de ani, la 25 octombrie 2011, de către Majestatea Sa Regele Mihai I, de la Parlamentul României.  
Un alt interviu, semnat Aurora Martin şi numit „România demnă” reia temele prezentate în rândurile anterioare şi dezvoltate prin organizarea întrebărilor şi substanţa răspunsului. Sunt puse în discuţie, prin asociere de idei şi formulări de comparaţii ţările vecine, Bulgaria şi România, pe fondul relaţiei Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României, ca Reprezentant Special al Guvernului cu premierul bulgar care era atunci Regele Simeon al II-lea al Bulgariei. Şi în acest interviu, analogiile privitoare la relaţiile internaţionale şi starea naţiunii, incursiunile istorice, caruselul politic actual, referiri ample în raport cu Republica Moldova, gradul de valoare al culturii şi artei româneşti, probleme ale formelor de guvernământ şi legitimitatea lor, aspecte ale amplelor programe publice ale Familiei Regale a României, evocarea personalităţii de profil mondial istoric şi contemporan a Majestăţii Sale Regelui Mihai I, fac obiectul discuţiilor.  
În legătură cu perspectiva de a mai candida la preşedinţie sau nu, ASR spune: „Nu voi mai candida la Preşedinţia României pentru că nimic din realitatea anului 2009 nu s-a schimbat” (interviul s-a realizat pentru revista „Sfera politicii”, în octombrie 2011).  
Sfârşitul anului 2011 este prezentat de către Alteţa Sa Regală Principele Radu al României drept „unul dintre cei mai însemnaţi din 1947 încoace”. Acest punct de vedere are ca bază următoarele: „Regele sau membrii familiei au susţinut 13 vizite publice în Europa, cele mai multe cu întâlniri la înalt nivel. Majestatea Sa şi noi am fost prezenţi în sate, comune, oraşe mici şi mari din România, încercând să încurajăm sau să dezvoltăm proiecte economice, civice, sociale, mondiale, educaţionale. Palatul Elisabeta a găzduit peste 100 de primiri de organizaţii, asociaţii, instituţii sau companii, administraţii locale, reprezentanţi ai guvernării şi opoziţiei, diplomaţi, militari, oameni de ştiinţă, de artă, oameni de afaceri sau personalităţi din presă.”  
Mai este enumerată între evenimente prezenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai, alături de Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, la nunta Principelui William de Wales, precum şi primirea de către Majestatea Sa a titlului „Freeman of the City of London”.  
Ar fi fost greşit să se explice în subdialectul firescului strălucirea evenimentului londonez al Nunţii Regale, înstelat pentru eternitate, de o forţă emoţională uriaşă care a monumentalizat toate clipele. Raportat la revelaţia istoriei el a fost înflorit şi împodobit de sus prin edictul cezaro-crăiesc al Cerului. Necuprinsa planetă a fost dăruitoare de adoraţie, sub suzeranitatea coroanelor de nuntă!  
În toate treptele din urmă, de azi şi din viitor, ale timpului, pe întreaga întindere a lumii, nunţile regale au fost şi vor rămâne modelul armoniei între pământ şi bolta cerului, între om şi creator, au fost model de civilizaţie, de reverie şi rafinament sărbătoresc, de alură ceremonioasă impecabilă, indicând cert că perfecţiunea eleganţei coexistă şi se evocă în glorie, cu educaţia fină, cultura, prezentabilitatea remarcabilă corporală.  
Măreţia acestui eveniment arată cât de mult poate pierde integritatea civilizaţiei, într-o societate a figurativului electoral. Această nuntă regală a putut fi cunoscută şi accesibilă comentariilor, la români, fiind reprezentabilă. Important este, însă, ca românii să fie deschişi primirii de la ea a luminii lăuntrice care să le transfigureze natura umană, pentru că această lumină este energie şi înţelepciune, este un mesaj adresat liberei voinţe a românilor, revelarea adevăratelor raporturi dintre Rege şi ţară.  
Prezenţa Majestăţii Sale Regelui Mihai, împreună cu Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României, alături de Familia Regală a Angliei, de atâtea alte capete încoronate şi de reprezentanţi ai unui mare număr de Case Regale ale lumii, ar trebui să fie o înflorire spirituală pentru poporul român, un triumf al dreptului de a-şi manifesta mândria, de a reprimi onoarea pe toate meridianele planetei.  
Astăzi, când parcă se doreşte reaprinderea focului preocupărilor de a fi descumpănit poporul român, cu o adversitate doctrinară cinică şi criminală, putem intra în viaţa veacului acesta şi al mileniului trei, cu fruntea sus, numai renunţând la a pune anatemă pe instituţia monarhică, la menţinerea urii bestiale faţă de personalităţile încoronate ale istoriei noastre.  
Vizionând strălucitoarea nuntă regală a Prinţului Wiliam şi Kate Midleton reflectăm sub ce chip elevat ne poate reprezenta ţara în lume, Familia Regală a României! Pentru România, Majestatea Sa Regele Mihai înseamnă victoria asupra divizării populaţiei româneşti, din patrie şi din lume, o curmare a haosului interior din oameni, un drum drept şi sigur spre suprema armonie, o îndreptare a irealităţilor proliferate de securisto-comunişti, recâştigarea demnităţii în lume, reînvierea speranţelor.  
Invariabil, complet şi necontroversat, patriotismul Majestăţii Sale Regelui, întreaga Sa viaţă, impun respectul tuturor, în orice colţ din lume!  
În capitol reapare un fragment de prezentare a evenimentului „Garden Party” de la Palatul Elisabeta, din 10 Mai şi este descris evenimentul sărbătoresc de Crăciun, la Săvârşin.  
Temele anterioare sunt preluate, unele dintre ele în formă dezvoltată, altele citate în sumar, în capitolul următor: „Prelegerea de la Bruges”, care cuprinde Discursul ASR Principelui Radu la Colegiul Europei din Bruges din februarie 2012, susţinut în faţa studenţilor români dintr-o parte şi cealaltă a Prutului, precum şi a ambasadorilor României şi Republicii Moldova, în Regatul Belgiei (în anul 2003 ASR a vizitat Colegiul Europei de la Varşovia, instituţie omoloagă colegiului belgian).  
Discursul, axat pe politica de vecinătate a Europei, a atins probleme comune ale României şi Republicii Moldova. Cu subtilitate intelectuală, el desfăşoară istoria Regatului României pe temelia celor mai clare şi exacte date. Prezentarea are conotaţiile exemplului, beneficii incalculabile din partea monarhiei, aşezând în antiteză faptul că la Bruges sunt „clădiri care nu au fost atinse de 700 de ani, în timp ce în partea noastră de lume distrugerile s-au repetat uneori la 50 de ani distanţă, lăsând în urmă ruine la propriu şi la figurat.” Citarea unui astfel de exemplu împlineşte elocvenţa absolută a ceea ce conservă o monarhie şi ce distruge sub regimul dictaturii societatea care îşi fixează preocupările pe baze iresponsabile. Revine în discurs modelul personalităţilor care au contribuit la configurările lumii moderne, dintre care nu lipseşte Majestatea Sa Regele Mihai I.  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
„Regalitatea, astăzi”, ilustraţii în cuvinte, ale ASR Principelui Radu al României / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1627, Anul V, 15 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!