Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1609 din 28 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Cornel Constantiniu Laviuri pe portativ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Depărtarea în tăceri şi meditaţii, simbolistica gestuală combinatorie cu privirea în adânc, fulgerătoare surâsuri, cu decodarea la prieteni, fără schimbarea de sens pentru că sunt dintotdeauna aceleaşi, iar prietenii aceiaşi, rostiri rare, şoptite… acestea-s restituirile comunicării verbale de care se bucură azi, resemnat în contemplaţia amintirilor şi-n iubirea din jur, apreciatul cântăreţ de muzică uşoară Cornel Constantiniu, artist ce zămisleşte legendei nimb, iar vieţii care l-a luptat din toate direcţiile, o statuie a răbdării!  
Consolarea vine cu persistenţă de la efluviile iubirilor cu putere biruitoare. Pe artistul Cornel Constantiniu l-au iubit, îl iubesc şi-l vor iubi toţi. Ce n-a agonisit în niciun chip, într-o viaţă artistică aurorală şi o viaţă personală zguduită necrezut de puternic şi continuu, sunt duşmanii, ceea ce a reuşit prin marele preţ de investitură a propriei omenii şi farmecului propriu artistic sunt prietenii! Mulţi şi fideli! S-a văzut aceasta pe 23 mai (2015), când şi-a lansat la Bookfest, Bucureşti, cartea autobiografică „Zăpezile copilăriei”.  
 
„Zăpezile copilăriei”, o carte ca o inimă...  
 
O carte ca o inimă! În ea e o proiecţie microcosmică a vieţii sale întregi, de până azi, cu pulsaţiile fenomenalelor trăiri de cântec şi spectacol, cu torentele răvăşitoare năvălite asupră-i, în faţa cărora alt dig nu a fost decât spiritul. Cu toate acestea, cartea nu are lacrimi, ea evocă demnitatea nobilă şi rezistenţa barajului la piept cu valurile vieţii. Îi este dedicată fratelui geamăn, Mircea, care s-a stins, nelăsându-l însă singur, pentru că gemenii nu se despart niciodată! Doar că azi, împreună cu artistul e un vis de frate, o iubire de frate, un dor de frate, o umbră a lui, o atingere a umbrei acesteia de umbra inimii artistului, de ochii săi, de conştiinţa sa, de visul său, de dimineţile şi serile lui, de perna lui, de amintirile toate, ale sale, de ecoul cântecelor...!  
„Zăpezile copilăriei”! Inspirată metaforizare a unei vieţi pline de poveste, cu infinite mergeri oprite şi repornite pe infinite drumuri. Viaţa artistului a fost şi este o zăpadă. În sensul de alb şi pur, nu în sensul de frig; în sensul de troian de aspiraţii şi izbânzi, în sensul de ninsoare cu gânduri, de viscole cu amintiri! E făptuită de Editura Pro Universitaria, această veritabilă lucrătoare de cărţi ce face restituiri de patrimoniu, de ani buni, scoţând opere de seamă cu şi despre artişti de blazon al muzicii uşoare româneşti, îmbuchetaţi în Colecia „Artele Spectacolului”. Directorul ei, Marian Bârgău merge cu paşi de explorator prin această lume cumva specială, a artiştilor şi este azi un redescoperitor al continentului de sub zăpezi, continentul muzicii.  
 
Prietenii dintotdeauna...  
 
I-au fost alături artistului Cornel Constantiniu numai şi numai prieteni - nu toţi, unii nevenind, ştie din ce cauză, fiecare dintre ei. Cel care l-a prezentat la spectacole fără număr şi fără uniformitate decât numai cu splendoarea spectacolelor de altădată, Octavian Ursulescu, nu putea să lipsească, şi n-a lipsit, deşi imediat după eveniment a trebuit să alerge contra-timp spre a participa la Zilele Culturale ale Bârladului, ediţia a XXX-a, în cadrul proiectului „Ultimul romantic”, eveniment la care au cântat Alexandru Jula, Gabriel Dorobanţu, Ileana Şipoteanu, Alexandra Canareica... Oana Georgescu, realizatoare de evenimente care sunt ca averea adunată din puţin câte puţin, fără irosire, a fost de asemenea participantă la evenimentul lansării, fiind şi direct implicată în proiectul acesta de restituiri culturale în care se încorporează şi cartea autobiografică a artistului Cornel Constantiniu.  
Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Dorin Anastasiu, Natalia Guberna, Petre Geambaşu, Dani Constantin, Paul Enigărescu, Silvia Dumitrescu, Silvia Chifiriuc, actorul Marin Moraru şi soţia sa Lucia Popescu-Moraru (reputat om de radio), Camil Petrescu (fiul marelui scriitor), Daniela Imre (văduva renumitului dirijor, instrumentist şi compozitor Alexandru Imre), Octavian Iordăchescu (important om de radio şi tv, azi producător), scriitoarea Rodica Elena Lupu, Andrei Partoş, Daniel Gheorghe, Anna... au surâs şi au lăcrimat în suflet, lângă sufletul încărcat de bucuria împlinirii cărţii artistului Cornel Constantiniu. Iese, aşadar, la lumină, o operă livrească autobiografică, o iubire, o pildă, câteva pagini de istorie a muzicii la care a muncit şi căreia i s-a dăruit un artist excepţional: Cornel Constantiniu! Filă cu filă, rând cu rând se descoperă şi redescoperă în ea vieţi şi destine unite, tangente sau paralele într-un moment de viaţă ori în întreaga viaţă cu viaţa şi destinul artistului Cornel Constantiniu.  
 
Vieţi, melodii, destine, într-o carte...  
 
E o carte din care răzbate glasul vibrant şi sensibil al artistului Cornel Constantiniu, în care-şi dau întâlnire melodiile unei vieţi şi viaţa unor melodii. E un glas răpăind ca o ploaie de lacrimi, deşi, artistul nu scrie cu ele, fiecare lacrimă fiind o insulă din oceanul sufletesc, ivită pe crestele valurilor, adesea, prea adesea, spre a umple retorta destinului său! Fiecare melodie a lui Cornel Constantiniu e cuprinsă de artist în sufletul său ca un văzduh, fiecare vibraţie din voce poartă umbra inimii sale, nepacea vieţii cutreierătoare prin întinsa lume a gândului. Glasul lui Cornel Constantiniu e un creuzet în care se combină şi ard cu flacără albastră taina şi tăcerea, calmul şi tresărirea, întunecarea şi însorirea, veacul şi clipa, iubirea şi patima, văzduhul şi pasul, firul şi claia, rana şi alintarea! „Eu sunt un trubadur”, „N-aţi văzut o fată ?”, „Nimeni nu e singur pe pământ”, „Unde eşti, fericirea mea?, „Aminteşte-ţi mereu”… şi multe alte melodii sunt transfigurări melancolice, laviuri pe portativ, în tonurile vieţii lui Cornel Constantiniu.  
Romantice drumuri sunt străjuite de urme, cumpene şi meandre în viaţa artistului Cornel Constantiniu, desfăşurată în filele cărţii, de mulţi ani atât de deteriorată încât cuvintele sale sunt îngăimate uneori. Îl devastează boala, aceasta-i este Golgota! Nu mai urcă pe scenă, iar apariţiile la televizor sunt din ce în ce mai puţine. Micile şi marile umpleri ale paharului cu amarul sau extazul, cu fascinaţia sau dezamăgirea, cu vinul înveselitor, uneori, au răbufnit. Bolnav, descoperă acum la viaţă culori, lumini şi umbre neştiute. Îi visează şi îi simte pe fratele său geamăn, pe mama sa, stinşi amândoi, nu de mult, pe Dan Spătaru, Aurelian Andreescu… Real, trist, zguduitor! Viaţa îl biciuieşte năprasnic! Trăieşte în condiţia şi solidaritatea multor artişti români, în această patrie obosită şi secată de răbdare. Pierde şi recâştigă cu fiecare zi curajul luptei cu viaţa! A făcut două operaţii pe creier, de dificultate la limită cu supravieţuirea.  
Într-o incredulă dovedire că nenorocirea nu vine niciodată singură, fratelui său geamăn, Mircea, viţele unui cancer cu evoluţie galopantă i-au sfâşiat trupul în numai cinci luni! „Cerşetorul” bolnav de Parkinson trăieşte, rezistă şi biruie, iar „Prinţul” care părea sănătos a fost secerat de moarte! „Rangurile” acestea le primiseră fraţii Constantiniu în urmă cu mulţi ani, la „Teatrul de Comedie” unde au jucat cu mult succes, împreună, în piesa „Prinţ şi cerşetor”, fiind apreciaţi chiar şi de maestrul Radu Beligan, directorul de atunci al Teatrului.  
Cei doi fraţi gemeni semănau atât de mult încât până şi mama lor îi confunda uneori. Copilăria nu le-a fost tocmai însorită, dar drumul artistului Cornel Constantiniu a fost înstelat de sunetul muzicii şi întrucâtva a fost neted, până în ziua răpunerii de boală. A iubit şi slujit muzica uşoară care i-a poleit numele, nelăsându-l unul oarecare pe un act, ci unul în istoria spectacolului muzical. A absolvit actoria la clasa Finteşteanu, unde a cunoscut-o pe cea care îi va deveni soţie şi îi va fi alături de atunci până azi, Domniţa, studentă, de asemenea, la aceeaşi facultate. Au împreună doi fii, pe Alexandru şi Mihai. Alexandru are patruzeci de ani, este inginer de calcul, cu doctorat în Germania şi, la rândul său e tată a doi copii: Paul, de trei ani şi Ana, de un an; Mihai, cel de-al doilea fiu al său are treizeci şi trei de ani, a studiat, a lucrat şi lucrează în ramurile artelor vizuale. Are un băiat de doi ani, pe care îl cheamă Artis.  
 
Cornel şi Domniţa Constantiniu, ziditori de statornicie  
 
Mai sunt doi ani şi soţii Constantiniu vor serba jumătatea unui veac de fericire şi patimă. Împreună au fost învredniciţi a apăra legământul de iubire la bine şi la greu, o viaţă de om! Nu sunt pretutindeni unite două inimi încărcate de harurile artei scenei, nici devotate deopotrivă, familiei. Inimile soţilor Constantiniu, însă, sunt inimi în care e zidită statornicia! Într-un impas al familiei, când apare ceva de neînţeles, trebuie să dovedească măcar unul singur că devine mai bun, ca să înţeleagă amândoi. Doar aşa se poate, pentru că dacă fiecare stăruie pentru dreptatea de partea sa, se culege răsplată cu nedreptatea amândurora. În familia artiştilor Constantiniu, greul, suferinţa, întristarea au fost şi continuă a fi izolate, prin simpla înţelegere. Acest har nu poate fi neroditor de iubire, iar iubirea e tot ce are nevoie acum artistul Cornel Constantiniu, în încleştarea disproporţionată cu forţele, raportat la om, ale bolii. De aceea rezistă şi aflăm mai multe despre aceasta odată cu apariţia cărţii autobiografice „Zăpezile copilăriei”, lansată la Bookfest şi pornită azi spre librării.  
 
Gemenii, legături neexplicabile  
 
Mircea, fratele geamăn al interpretului Cornel Constantiniu a trăit într-un spirit mai precipitat. S-a stabilit în Africa de Sud unde s-a ocupat de editat cărţi de artă, de publicitate în pictură şi grafică, de o multitudine de activităţi cu ramificaţii în universul artistic, el însuşi îmbrăţişând artele frumoase. În patria sa de pe „Continentul negru” şi-a întemeiat o familie, cu o fată sud-africană şi totul părea să fie bine, dar jarul dorului de frate, apoi drama care l-a îngenuncheat pe acesta au dat putere unei boli care l-a învins şi pe el. Toată viaţa trăită departe unul de celălalt a însemnat pentru Cornel şi Mircea Constantiniu un dor amar, un plâns mocnit, continuu, o fântână de lacrimi în suflet. Îşi simţeau unul celuilalt trăirile. Atunci când îl durea pe unul, îl durea şi pe celălalt, atunci când avea unul inima plină de bucurie o avea şi celălalt; legătura dintre gemeni nu se poate explica, gemenii se simt şi îşi vorbesc fără grai.  
Plecarea din ţară a fratelui său a însemnat pentru Cornel Constantiniu interdicţia de a călători în Occident. Abia după mult timp, în care securitatea şi-a exercitat zi şi noapte meseria de jivină la pândă, a avut permisiunea plecării la Lisabona, pentru un concert, împreună cu Sile Dinicu şi Corina Chiriac. Odată ajuns în capitala Portugaliei, Cornel Constantiniu l-a sunat pe Mircea, care, a doua zi de dimineaţă, a şi sosit la hotelul „Pentahotel” unde era cazat fratele său. Amândoi clocoteau de nerăbdarea regăsirii, despărţirea lor tragică fiind ca despicarea în două a unui arbore. De cum s-au reîntâlnit au şi pus la cale o farsă pentru Sile Dinicu pe care l-a sunat Cornel Constantiniu şi l-a chemat la el în cameră. Când a sosit i-a deschis uşa Mircea, iar Cornel a intrat în baie de unde, când a ieşit, l-a înmărmurit pe dirijor, care şi-a făcut cruce cu ambele mâini! „Tată, care eşti al meu? Că m-aţi înnebunit de cap!”, a îngăimat maestrul Sile Dinicu.  
Întotdeauna, între fraţii Constantiniu a fost o simţire prin puterea iubirii. Au suferit amândoi când s-a îmbolnăvit Cornel, au suferit şi atunci când unghiile bolii s-au înfipt în carnea lui Mircea. Au sărbătorit împreună, la 6 aprilie, ziua de naştere, la Cape Town, apoi s-au despărţit, plângând. Presimţeau, de fapt ştiau că îşi iau ultimul rămas bun, că nu se vor mai vedea niciodată. Mircea a început după aceea să se stingă ca fitilul unei lămpi, clipă de clipă, fără îndoială şi din cauza fratelui său care era şi el bolnav. Când vorbeşte acum despre Mircea, Cornel Constantiniu are glasul sugrumat de suspine şi de spasmele bolii.  
 
A trăit incinerarea fratelui...  
 
Soţia fratelui artistului, Patricia a decis ca trupul lui Mircea Constantiniu să fie incinerat, decizie pusă în act la trei zile de la moartea acestuia, la Cape Town. Cornel Constantiniu nu avea cunoştinţă despre acest fap, dar la momentul ritualului respectiv, ora unu noaptea, a avut arsuri insuportabile la stomac, timp de o jumătate de oră, după care usturimea i-a trecut brusc, fără să ia niciun medicament. Atunci, artistul şi-a zis: „acum l-au ars pe Mircea”, şi aşa era! Cumnata sa, Patricia a confirmat cu precizie că ora corespunde exact.  
Doi fraţi au avut un destin tragic: unul nu a putut dejuca planul morţii, iar celălalt a rămas să sufere, tremurându-i chinuitor mâinile şi vocea. Cuvintele nu-i curg, nu au claritate, mersul i-a fost chin, iar acum e ajutat de cărucior cu rotile, corpul îi este rigid, nişte căngi trag de el să-l rupă! Funcţiile locomotorii şi verbale sunt totalmente deteriorate, se mişcă încordat şi tremurând. Un Parkinson galopant, violent îl chinuie uneori insuportabil! Creierul îi vuieşte ca marea!  
Soţia artistului, Domniţa, un om cu multă şi minunată căldură sufletească, un om de mare nobleţe, care veghează şi ajută cu întreaga măsură a puterii omeneşti şi înfruntă alătui de artist degradarea valorilor oamenilor de valoare ai României! Într-un sistem sanitar dereglat, marele cântăreţ, o personalitate magnifică a culturii muzicale româneşti este la arbitrariul Casei de Sănătate, ea însăşi bolnavă!  
Acesta-i destinul artistului Cornel Constantiniu, pentru care muzica uşoară e încă o inimă, după cum şi inima artistului, la rându-i, e încă o stea pentru muzica uşoară! Inima şi steaua sunt destine îngemănate, precum sunt fraţii Mircea şi Cornel Constantiniu! Un artist suferind şi urna cu cenuşa fratelui, aşezată acum în mormântul părinţilor din Cimitirul „Ghencea Militar”! Între cei doi fraţi depărtarea de acum nu mai este lungă şi amară, este suferinţă şi cenuşă!  
 
Să nu-i facem, însă niciodată scrum cântecul, să nu-i preschimbăm amintirea în cenuşă!  
 
„...a fost lovit de boală în plină glorie, dar este fericit că publicul nu l-a uitat, că e din când în când difuzat la radio ( vai, din păcate atât de rar, ca toţi corifeii «Generaţiei de aur!» şi mai ales că are pe Domniţa, soţie devotată, şi o familie minunată. Înconjurat de întreaga familie, ca în imaginea ce încheie această carte, Cornel Constantiniu se simte puternic, pentru că el este, indiscutabil, un învingător”, însemnează în prefaţa cărţii „Zăpezile copilăriei” coordonatoarea Colecţiei „Artele Spectacolului”, Oana Georgescu.  
„Ce tineri şi frumoşi eram”, intitulează în postfaţa aceleiaşi cărţi cuvântul său prezentatorul Octavian Ursulescu. „Tot mai sper într-o minune, visând că într-o bună zi voi mai avea ocazia să-l prezint într-un spectacol pe bunul meu prieten, de care mă leagă atâtea amintiri frumoase ale tinereţii noastre năvalnice...”, încheie maestrul artei prezentării spectacolelor.  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Cornel Constantiniu Laviuri pe portativ / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1609, Anul V, 28 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!