Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Actualitate > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1597 din 16 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Opera Comică pentru Copii a intrat în circuitul Noaptea Europeană a Muzeelor 2015
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pentru prima dată în istoria instituției, Opera Comică pentru Copii aderă la programul Noaptea Europeană a Muzeelor, invitând publicul de toate vârstele la o incursiune în miraculoasa și minunata lume din spatele cortinei, unde prind viață poveștile atât de îndrăgite de cei mici și cei mari.  
Astfel, sâmbătă noaptea, în intervalul 20:00 - 2:00, la sediul din Calea Giulești nr. 16, iubitorii de operă şi balet vor avea ocazia să descopere fosa orchestrei, scena unde vor lua parte la procesul de schimbare a decorului, sălile de studiu şi de repetiţie, cabinele artiștilor şi magaziile cu decoruri, costume și butaforie. Foyerul Alb al instituţiei va oferi vizitatorilor scurte recitaluri vocal-instrumentale şi de balet. „Lumea unui spectacol de operă este fascinantă. Până la produsul final, care delectează spectatorul așezat confortabil în fotoliu, sunt nenumărate aspecte, de care se ocupă o armată de oameni. Ne bucurăm să împărtășim aceste mici secrete care fac diferența dintre fantezie și realitate tuturor celor curioși să descopere cum se întâmplă magia pe scenă și în culise.”, a spus Felicia Filip, managerul instituției.  
Noaptea Muzeelor, „pandantul” nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai este un eveniment european, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor.  
Marea actriță Stela Popescu a revenit pe scena Operei Comice pentru Copii în musicalul „Coana Chirița”  
Coana Chiriţa, unul dintre cele mai populare personaje ale literaturii noastre, care a stârnit râsul generaţiilor întregi de spectactori mari şi mici, pe toate scenele din România poposește din nou, în luna mai, cu „franţuzismele” sale, pe scena Operei Comice pentru Copii. După ce de-a lungul timpului, personajul Coana Chiriţa a devenit sinonim cu interpretările de neuitat ale marilor actriţe Draga Olteanu - Matei sau Tamara Buciuceanu - Botez, de data aceasta moşiereasa grosolană, dar atât de simpatică prinde viaţă datorită interpretării memorabile a Stelei Popescu. Regia musicalului realizat după „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu, iar scenografia este semnată de Viorica Petrovici. Partitura muzicală creată de compozitorul Alexandru Flechtenmacher este interpretată, alături de Stela Popescu, de soliștii Operei Comice pentru Copii Așadar, la Opera Comică pentru Copii, Chiriţa și cei trei copii ai ei, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă, împreună cu celelalte personaje pitorești creionate de Vasile Alecsandri vă aşteaptă la un spectacol plin de haz, culoare, muzică şi voie bună.  
Duminică, 17 mai, de la ora 11, Coana Chirița, interpretată de Stela Popescu, revine pe scena Operei Comice pentru Copii, pentru a ne da ocazia să facem haz de comportamentul celei mai caraghioase moșierese cu preocupări mondene și purtări îndoielnice într-unul dintre cele mai de succes spectacole ale îndrăgitei instituții de cultură bucureștene. „Stela Popescu este omniprezentă, este percutantă şi fermecătoare, trece rampa, stârneşte uimirea celor mici, pe care ştie să-i subjuge, dar şi a celor mari, care găsesc la acest spectacol momente de bucurie în compania copiilor, a nepoţilor”, titra o cronică după premieră. Indiferent de vârstă, toţi cei prezenţi vor asista la un spectacol inedit, în care moravrile, veselia şi educaţia acelor vremuri se împletesc cu muzica şi umorul savuros, dar şi cu unicitatea personajului interpretat admirabil de marea actriță. Tot la Opera Comică pentru Copii, marea actriţă a debutat în 2013 și ca regizor, semnând două musicaluri de mare succes: „Scufița Roșie” (adaptare după Fraţii Grimm) şi „Diamantul şi gâsca” (după povestirea lui Sir Arthur Conan Doyle), ambele de Roman Vlad.  
 
Distribuție internațională în „Flautul fermecat” la Opera Comică pentru Copii  
 
China, Franța, Cipru, Bulgaria, Turcia, Albania și România - acestea sunt țările de proveniență ale soliștilor din „Flautul fermecat”, spectacolul a cărui premieră a avut loc pe 24 aprilie și a cărei serie de reprezentații continua și în luna mai. Jucată de peste două secole pe marile scene lirice ale lumii, opera „Flautul fermecat”, de W.A. Mozart, libret J. E. Schikaneder face parte din repertoriul actualei stagiuni a Operei Comice pentru Copii. Producţia poartă semnătura regizorului Cristian Mihăilescu, a scenografei Viorica Petrovici și a coregrafului Cătălin Caracaș, conducerea muzicală fiind asigurată de dirijorul Ciprian Teodorașcu, iar coregrafia grupului de copii realizată de coregrafa Jaqueline Bratu. Din distribuția internațională a operei „Flautul fermecat” de W.A. Mozart, libret J. E. Schikaneder, fac parte soliștii Plamena Anghelova (Bulgaria) și Gloria Tronel (Franța), ambele interpretând-o pe Regina Nopții; Margarita Antoniadou (Cipru), în rolul primeia dintre cele trei Doamne, Gjergji Mani (Albania), care-l interpretează pe Tamino, Samuel Alper Adiguzel (Turcia), în rolul lui Sarastro și Fang Shuang (China), în rolul lui Papageno.  
„«Flautul fermecat», ultima operă a lui Mozart, «Soarele muzicii», este o victorie a Soarelui asupra tenebrelor, a Muzicii în fața zgomotului. Veniți din imperiul Reginei Nopții, Tamino și Pamina găsesc lumina, trecând prin probe teribile: proba focului, proba apei, dar, mai ales, proba tăcerii, a imposibilei comunicări” - declara regizorul Cristian Mihăilescu. „Lumea ce ne înconjoară e frumoasă, colorată, veselă, liberă, ca un freamăt de aripi. Ne-o înfățișează dionisiacii Papageno și Papagena. Copiii lor, Papagenuții, cum i-am numit noi, inventați de mine, vor duce mai departe această dragoste de viață, care face ca Pământul să trăiască. Privind la întâmplările de pe scenă, bucurându-vă de excelenții interpreți, lăsați-vă învăluiți, dragi copii de toate vârstele, de muzica celestă a celui iubit de Dumnezeu - pentru că aceasta semnifică numele lui, Amadeus.”.  
Apreciată pentru multiplele niveluri la care poate fi percepută, celebra operă este adaptată, în viziunea regizorului Cristian Mihăilescu, nivelului de înțelegere pe care-l au copiii cu vârsta cuprinsă între 5 - 15 ani, fără a-i fi diminuate farmecul și profunzimea pe care le poate recepta publicul adult. „Mozart e acel izvor nesecat, la care revii mereu cu certitudinea că a mai rămas ceva ce urmează să descoperi și care să-ți potolească setea de frumos. Iar «Flautul Fermecat», ultima dintre celebrele sale creații, ar putea face parte din «curricula» oricărei instituții de cultură care-și asumă inclusiv un rol de educare a publicului, prin cultivarea gustului pentru valorile perene. Mă bucur să anunț că de acum face parte din stagiunea Operei Comice pentru Copii!” - a mărturisit Felicia Filip, director general al instituției.  
Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește alte două noi producții: „Fetița cu chibrituri” (balet, premiera pe 12 iunie) şi „Münchhausen”, de Dan Dediu (operă, premiera are loc în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, în datele de 5 şi 6 septembrie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro - cu 48 de ore înainte de spectacol - și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) - cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile.  
 
Biletele (vor fi 20 de reprezentații ale operei „Flautul fermecat” de W.A. Mozart) se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro - cu 48 de ore înainte de spectacol - și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) - cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile.  
 
PROGRAMUL reprezentațiilor cu musicalurile „Flautul fermecat” și „Coana Chirița” la OPERA COMICĂ PENTRU COPII (Calea Giulești nr. 16) mai 2015  
 
„Flautul fermecat”  
 
Sâmbătă 16, 23 și 30 mai, ora 11.00  
Sala Mare  
Luni 18 și 25 mai, ora 11.00  
Sala Mare  
 
Marți 19 și 26 mai, ora 11.00  
Sala Mare  
 
Miercuri 20 și 27 mai, ora 11.00  
Sala Mare  
 
„Coana Chirița”  
 
Duminică 17, 24 și 31 mai, ora 11.00  
Sala Mare  
 
Biletele (vor fi 20 de reprezentații ale operei „Flautul fermecat” de W.A. Mozart) se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro - cu 48 de ore înainte de spectacol - și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) - cu o oră înaintea începerii spectacolului - în limita locurilor disponibile.  
(Text editat de către Aurel V. ZGHERAN)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Opera Comică pentru Copii a intrat în circuitul Noaptea Europeană a Muzeelor 2015 / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1597, Anul V, 16 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!