CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Cultural > Patrimoniu >  


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1589 din 08 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Benone Sinulescu Ziua de naştere a maestrului, (24 mai), una din şiragul nestematelor timpului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Benone Sinulescu vine de la izvoarele celui mai cântat dintre râurile ţării: Buzăul.  
Eu m-am născut către vărsarea Buzăului în Siret şi apoi în Dunăre şi mărturisesc că niciodată, în lumea largă şi frumoasă şi plină de dor a Buzăului şi Brăilei nimeni n-a cântat mai frumos ca el. Plopul, bradul, steaua, inima, locul umbrit al sărutului, sângele fierbând în viscol, paharul, caii şi drumurile spre o iubire nicicând dobândite.  
Benone e marele artist al fântânilor care acoperă dragostea. Cînd sunt trist, mă minunez că există.” (Fănuş Neagu, discul „Romanţe şi cântece de petrecere”, Benone Sinulescu, Electrecord, 1977).  
După aceste cuvinte, altele, parcă-s decolorate! Au vorbit geniile României despre Benone Sinulescu, şi vor mai vorbi, când vor mai fi genii. Fănuş Neagu, Nichita Stănescu, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Ion Băieşu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu, Irina Loghin, Margareta Pâslaru, Lucreţia Ciobanu, Marioara Murărescu, Florentina Satmari, Elise Stan, Liza Panait şi câţi alţi oameni de valoare ai României nu l-au creionat afectiv?!  
Atunci când ne petrecem câteva clipe de extaz pe care ni le dăruie muzica folclorică românească, trebuie mai cu seamă să cugetăm că folclorul urcă de la rădăcinile naturii şi fiinţei, neîntrerupt, în limba şi trăirea primordială a sufletului. Aceasta se datorează cu predilecţie glăsuitorilor melosului folcloric. Cântecele la care a lucrat istoria trec peste înţelegerea trist de mărginită a multora, de la vârsta fremătândei adolescenţe, până la cea a cununilor de argint în păr! Simţirea lor e adânc sentimentală. O simţire a celeilalte fiinţe: fiinţa din interior!  
Unul dintre artiştii glăsuitori ai muzicii folclorice româneşti de peste şase decenii, statornic şi iubitor al cântecului, hărăzeşte românilor nespusă fericire, tot atât de mare ca şi duioşia şi frumuseţea vocii sale. Este făptuitorul unei cărări de lumină în muzica pur folclorică românească, Benone Sinulescu, artistul care se leagă adânc şi inseparabil de ceea ce iubeşte, împletind rădăcinile cântecelor sale cu rădăcinile întrupării neamului; este artistul care n-a fost niciodată deconectat de la priza culturii şi muzicii folclorice, artistul pentru care cântecele nu-şi pot explica rostul existenţei lor durabile decât în palma inimii care le cântărşte cel mai adevărat, dincolo de toţi savanţii lumii, şi întocmai prin însoţirea curentului pe drumul neîntreruptului timp al schimbărilor. Maestrul Benone Sinulescu nu a scos niciodată cântecele sale de referinţă, într-o esterioritate a-geometrică faţă de folclor, dimpotrivă, a descoperit, şlefuit, sporit şi restituit folclorul din adânca lui fântână, în fântîniţă sufletească, printr-un act de inteligenţă şi de supremă voinţă de respect faţă de creaţia muzicală şi culturală a neamului!  
„Benone impune un stil plin de prospeţime şi frumuseţe melodică. Acest artist care poate fi numit astăzi un fenomen, încununează ani de muncă asiduă, de căutări şi de succese, care i-au adus binemeritata popularitate...  
Îl cunosc din anul 1955. Am fost colegi la Şcoala specială de muzică din Bucureşti. Am împărţit, ani de zile, bucuriile, tristeţile şi emoţiile debutului. I-am urmărit cariera cu atenţia celui care studiază propria compoziţie... Benone Sinulescu nu este o personalitate pentru că a «rezistat», ani şi ani, în «meseria» de cântăreţ de muzică populară, ci pentru faptul că, într-o epocă în care triumfau mari solişti ca Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ion Luican, Lucreţia Ciobanu şi alţii, el şi-a creat un stil nou, din a cărui sevă s-au inspirat la rândul lor, alte generaţii... Mulţi au încercat să-l imite chiar în primele sale melodii. Nimeni, însă, n-a reuşit să-l depăşească în ceea ce a avut el mai emoţional, mai reprezentativ...  
Benone Sinulescu demonstrează că-n artă nu există vârstă. Că, atunci când eşti dăruit cu totul cântecului, frumosului, autenticului, nu faci concesii. Dimpotrivă, rămâi legat de rădăcina care ţi-a dat seva creaţiei şi forţa ducerii mai departe a unui mesaj de unică frumuseţe. Benone, marele interpret al cântecului popular românesc, a fost şi va rămâne un unicat în toată simplitatea şi modestia sa...”, spune maestru Gheorghe Zamfir, (discul „Cântece populare şi de voie bună”, Electrecord, 1977), iar dacă spune aşa geniul naiului, n-ar putea fi crezut cel ce-ar spune altfel!  
E drept: maestrul Benone Sinulescu nu a cântat numai folclor! Dar nu l-a bătut niciodată în ceafă vântul rece al antimuzicii, nici nu şi-a întunecat propria cale cu norul unor cântece zornăitoare, de discutabilă înveşmântare modernă, doar a cântat şi altceva decât folclor pur: muzică uşoară, romanţă, muzică etno, de petrecut în repaosul gândului ostenit şi sufletului încărcat, muzică a înseninării şi adierii voioşiei prin tranşeea vieţii până în ultima clipă alergată şi împovărată! Din repertoriul de cântece ale maestrului Benone Sinulescu, vast cât o mie ale celor ce clevetesc, lucitoare ca un soare pe lângă scânteile fumegânde ale celorlalţi, fiecare are ocazia şi dreptul să aleagă ceea ce îi place! Are de unde...!  
"Jovialul Nea Benny", aşa numeşte bunul prieten al maestrului şi al tuturor artiştilor, prezentatorul Octavian Ursulescu, eseul său în care dezvăluie următoarele: "Intenționat am ales grafia aceasta anglo-americană, pentru că se poartă: dacă n-ai un pseudonim cât mai occidental n-ai nici o șansă să apari la televizor și în spectacole, așa încât îl sfătuiesc pe vechiul meu prieten Benone Sinulescu, Nea Beni (așa ar fi firesc să scriem), să se apuce să cânte în limba engleză și să-l vezi atunci în topuri! Tonul glumeț cu care am început aceste rînduri i se potrivește perfect hâtrului artist, care de când îl știu a fost pus pe șotii. Acum cîteva zile m-a sunat poate cel mai pitoresc impresar pe care l-am cunoscut, Bușilă. Originar din Galați, acesta are un accent moldovenesc inconfundabil și pe seama lui circulă cele mai trăznite relatări. Una din ele am trăit-o chiar eu: aveam spectacol la Zimnicea, cu câțiva dintre componenții «Școlii vedetelor» a lui Titus Munteanu. Am ajuns pe la prânz, iar Bușilă ne-a dus în vizită la conducerea fabricii de zahăr, în ideea unei sponsorizări. Directorul, săracul, ne-a dat...un sac mare cu zahăr: merita să ne vedeți, peste o jumătate de oră, într-un parc din localitate, umplându-ne fiecare câte o pungă de plastic cu prețiosul îndulcitor! Benone sigur va râde în hohote citind aceste rânduri, dar nu se va mira, pentru că are sigur multe amintiri cu imprevizibilul impresar. De altfel, împreună cu Benone și Dan Spătaru am bătut multe comune; mergeam cu un microbuz condus de fiul vitreg al lui Bușilă și mai veneau cu noi Elisabeta Turcu, Costin Mărculescu, ș.a. Ne prăpădeam de râs, fiindcă Nea Beni avea o șapcă pe cap si peruca într-o sacoșă, și-o punea la sosire, explicându-ne că așa s-a obișnuit lumea, așa îl percepe. Dar iată că într-o bună zi a creat cu curaj actualul personaj cu tentă etno, colaborînd cu formația Ro-Mania și apoi cu valorosul grup de la Chișinău, Millenium. Pe Benone îl cunosc de multă vreme, l-am vizitat de câteva ori în apartamentul din Drumul Taberei (era pe atunci vecin cu Cornel Constantiniu), fiind angrenat în lungi discuții despre poezie (a fost bun amic cu poetul Niculae Stoian), despre folclorul autentic sau despre celebrul său prieten și colaborator Gheorghe Zamfir, pentru că Benone este, indiscutabil, un intelectual al muzicii populare. Cu ani în urmă, aflat cu un spectacol la Arad, fostul meu regizor muzical de la Radio, Emil Conta, m-a invitat să-i văd casa părintească de la Bârzava. Emil s-a stabilit în Germania, fiind regizor muzical la teatrul din Nurnberg, dar mai vine pe acasă an de an, fiind foarte legat de meleagurile natale (este nepotul marelui dirijor Iosif Conta, pornit la rândul lui pe drumul celebrității tot din Bârzava). Comuna mi s-a părut o frumusețe, e străbătută de un râuleț, așa încât m-am bucurat cînd am aflat că Benone a decis să se mute în acest paradis. Abia aștept să-l vizitez, să verific dacă nu și-a pierdut deprinderile de «fermier» (azi nu se mai spune «țăran»!). Cu niște ani în urmă Nea Beni al nostru m-a sunat pentru a mă invita să-i prezint un concert aniversar la Opera Română și am fost tare necăjit că nu eram liber. Dar cum Benone Sinulescu a descoperit la Bârzava izvorul tinereții fără bătrânețe (cine știe ce ierburi tainice fierbe el acolo!), sunt sigur că ocazii se vor mai ivi...Beni, cheamă-mă, acum am și costum popular, e drept că de la mine din Mureș!  
Cu ani în urmă a fost un film mexican de mare succes, «Pompierul atomic». Ei bine, așa este Beni pe scenă, atomic, dezlănțuit, nu stă o clipă, bate scena de la un cap la altul. Iar «pompier» pentru că știe ca nimeni altul să «stingă» focul din inima admiratoarelor sale!".  
Despre cel pe care l-au adorat Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu şi alţii, Margareta Pâslaru mărturisea pentru „Jurnalul Naţional” (31 martie 2008): „Cum bine l-a definit Gheorghe Zamfir, «Benone este o instituţie». Îl admir mai ales pentru spiritul inovator al acompaniamentului contemporan. O modalitate prin care sprijină, astfel, tinerele formaţii... Benone s-a bucurat de un succes deosebit de-a lungul timpului...”.  
Unii, slavă Domnului, puţini, se uită la cântecele maestrului Benone Sinulescu pe sub umbra sprâncenei, cu un sfert de ochi, aşa ca vulpea la struguri şi spun că artistul ar fi vătămat folclorul românesc! Când capul cuiva calcă în locul tălpilor, nu e cu ce-l încălţa, iar pe jos e mizeria lumii (de aceea va fi fost omul făptuit cu fruntea sus!). Din păcate, aceştia îl acuză pe maestrul Benone Sinulescu în chip cu atât mai neinspirat cu cât, din exces de răutate şi din frustrare, se nimereşte să fie printre ei şi câte un confrate al maestrului! Acuzele acestea, ce altceva sunt decât o precuvântare a invidiilor unora, înaintea pierderii pe rând a mirajului gloriei. Flori neudate şi uscate, în canatul geamului liliachiu, bătut de soare şi cu zăbrele vechi sunt detractarii maestrului, cel mai adesea, pe când oamenii de valoare îl preţuiesc şi admiră!  
„Inepuizabil, Benone cucereşte publicul cu-n repertoriu de mare frumuseţe”, spunea Marioara Murărescu. „De la doină, cântec de leagăn şi colinde, la cântecul de petrecere. Mereu atent la textul poetic şi la acea putere de a şterge graniţele ce despart de obicei preferinţele artistice ale generaţiilor. Are puterea să privească în jur, pentru a pune în lumină voci care să ducă mai departe cântecele noastre, dar, mai ales, după atâtea căutări, după atâtea aplauze şi flori, are puterea să demonstreze că băiatul acela de pe Valea Siriului rămâne de partea cântecului adevărat.”.  
Maestrul Benone Sinulescu a menţinut cadenţa cu muzica şi arta spectacolului muzical, cu drumul actual al lor, dar cei imobilizaţi în bastonul de plumb al neadaptării provoacă o anemică bătaie de vânt, în stare să clintească numai o firavă perdea din geam! Astfel de oameni stranii, nu au şansa de a doborî decât un fir de iarbă, nu un copac al muzicii folclorice româneşti. Nici măcar nu-l pot atinge! Făptura sa înconjurată de nimbul unei cariere artistice solare, de peste şase decenii, nu este tangibilă decât cu însuşi mitul muzicii folclorice româneşti. Benone Sinulescu nu a stricat nici măcar o singură notă muzicală în această carieră, Benone Sinulescu a îmbogăţit muzica folclorică de cântece pe care generaţie după generaţie, românii le-au pus în vaze sufleteşti.  
„Cu Benone Sinulescu am fost colegă la Şcoala specială de muzică din Bucureşti. Cel mai important şi cel mai drăguţ coleg. Glas plăcut şi frumos. Acelaşi glas îl are şi acum... Benone se numără printre puţinii solişti care cântă «live». Publicul l-a iubit totdeauna. Publicul îl iubeşte şi acum la fel.  
O fire reconfortantă şi optimistă. Mă leagă foarte multe amintiri de el. Pentru Benone nutresc, în orice clipă, sentimente de sinceră prietenie.”, spunea artista regretată Angela Moldovan.  
Pe 24 mai, maestrul Benone Sinulescu îşi aniversează ziua de naştere! Parcă zilele arată de la o vreme că au tendinţa să se repeadă înapoi, aşa se scurg de neînsemnate şi fără roade, sub o soartă abătută a neamului nostru! Dar zilele maestrului merg frumos, ca alaiul unui vodă, uşor extaziate, suflate cu aura legendei, pe cărări cu flori, sub un cer albastru absolut, de cobalt, fructe rumenite şi dulci dăruind, steaguri înstelate de mii şi milioane de închinători la ele, arborând. Noi, românii, nu vom mai avea niciodată un alt Benone Sinulescu, pentru că nici nu am avut înaintea sa un alt Benone Sinulescu. Maestrul a fost, este şi va rămâne ca nimeni, a fost, este şi va fi ca Benone Sinulescu!  
„Mi-e drag Benone. Ca şi Lena, soţia sa. O ardeleancă de toată isprava. O gospodină excepţională.”, mărturiseşte buna prietenă dintotdeauna a maestrului, artista Lucreţia Ciobanu. „Beni, tot astfel. Foarte echilibrat. Glas foarte curat. Foarte elegant. Ştie să pună punctul şi virgula în muzică. A ştiut întotdeauna... Se deosebeşte din o mie de solişti. Mare lucru. O carieră extraordinar de strălucită. Şi eu i-am cântat unele cântece...”; „Pe Benone l-a prins extraordinar şi muzica de divertisment. Îi vine ca o mănuşă. Benone rămâne - zic eu - în analele muzicii populare şi de divertisment. Referitor la muzica de divertisment, Benone n-a căzut pradă influenţelor lăutăreşti.”; „Benone e plin de vigoare. Fără să forţeze nota, fără să fie vulgar ( n-a fost niciodată), cântă şi astăzi, la cele peste şapte decenii, excepţional. Asta mi-a plăcut totdeauna la el... Nu mulţi pot avea o... stea în frunte... Asta e... ...Îl iubim pe Benone pentru că este foarte comunicativ. Foarte sensibil. N-am auzit nimic rău despre el...”.  
Cine îşi are inima tangibilă cu melodiile cântate de către maestrul Benone Sinulescu, şi-o are unită nu doar cu artistul ci şi cu omul Benone Sinulescu. Artistul este dublat de un om neegalabil ca bunătate şi omenie, între cântăreţii de ieri şi cântăreţii de azi. Activ fervent, entuziast, generos, maestrul Benone Sinulescu e un participant la păstrarea istoriei muzicii folclorice româneşti, un făptuitor contemporan al istoriei muzicii folclorice de azi, o coloană şi o efigie a castelului istoriei muzicii folclorice de mâine! Un artist cu una dintre cele mai prolifice contribuţii la dezvoltarea şi luminarea melosului folcloric românesc. Prin maestrul Benone Sinulescu, folclorul românesc are melos original, un verb de acurateţe unică, o poezie a cântecului, sublimă, o flexibilitate scenică vivace, spontană, vibrantă...!  
„Benone”, cugetă Dan Puric, „Jurnalul Naţional”, 31.03.2008, „este o lacrimă de cântec românesc autentic... O voce senină şi caldă, precum cerul din pânzele lui Grigorescu şi un suflet pe măsură... Un spirit liber... Un model pentru mulţi artişti...”.  
Unicul cuvânt adevărat în raport cu vreo răutate împotriva sa, e acela care spune că pietrele sunt aruncate în pomul roditor! Ele, însă-s sterile, pe când pietrele pe care le merită şi le-a şi primit cu prisosinţă, de-a lungul strălucitoarei sale rodiri artistice sunt nestematele!  
Încheiem mirabil cu silabele inimii celui ce l-a iubit pe maestrul Benone Sinulescu, liră a sufletului, între poeţi, Nichita Stănescu, nu însă înainte de a chema ţara să-l sărbătorească pe cel care-a iubit-o şi cântat-o magnific o viaţă de om (pe 24 mai, fiecare 24 mai, an cu an, zi în care a văzut lumina zilei pentru ca să restituie zilei lumină mai târziu, maestrul Benone Sinulescu):  
„Un colocviu fericit al artelor demonstrează că vocea atât de blândă şi caldă a lui Benone Sinulescu se împleteşte cu naiul atât de aprig şi de duios, totodată, al lui Gheorghe Zamfir... Când doi mari artişti se întâlnesc, rodul muncii lor se transpune într-o nouă dimensiune a artei populare.  
După ce asculţi un disc cu Benone Sinulescu şi Gheorghe Zamfir, gustul pentru adevărata muzică populară se adânceşte, iar sentimentul devine, fireşte, mai profund.  
E o lecţie de muzică românească în modul ei adevărat aleasă, cu un gust atât de fin, încât, mai degrabă, ne dă impresia că avem de-a face c-o antologie de poezie.”.  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Benone Sinulescu Ziua de naştere a maestrului, (24 mai), una din şiragul nestematelor timpului / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1589, Anul V, 08 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!