Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1582 din 01 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Asociația Magistraților din România. Dezbaterea ştiinţifică: „Rolul justiţiei în sistemul puterilor în stat” (prima parte)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Consacrată, de la înfiinţarea în 1993, ca organizaţie profesională a judecătorilor şi procurorilor, având drept scop principal apărarea independenţei puterii judecătoreşti faţă de orice presiuni şi ingerinţe, Asociaţia Magistraţilor din România a organizat la Palatul Parlamentului, pe 24 aprilie 2015, Dezbaterea ştiinţifică „Rolul justiţiei în sistemul puterilor în stat”. Activitatea s-a desfăşurat cu susţinerea şi participarea reprezentanţilor Uniunii Juriştilor din România (Publicaţiile „Dreptul”), Camerei Deputaţilor (Comisia juridică de disciplină şi imunităţi), Academiei Române (Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”).  
O dată în plus, Asociaţia Magistraţilor din România a afirmat prin comunicări convingătoare, în uniformitate cu dezbateri pertinente şi fervente că Justiţia română se află cu puţină vreme înainte de o deviere inadmisibilă pe traseul nefast al subminării şi dereglării semnificative ale înseşi principiilor statului de drept.  
Ceea ce s-a pus în lumină şi cu ocazia acestei dezbateri a fost claritatea de opinii a preşedintei Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătoarea Gabriela Baltag, echilibrul conferit de puterea adevărului şi libertatea asumată a adevărului, întru largă şi concretă apărare a independenţei justiţiei, printr-un discurs totalmente cinstit şi cu valenţele curajului impresionant, cu forţa de a inocula identificarea cauzei comune a magistraţilor. Fermitatea doamnei judecător a constituit, astfel, exemplar, dinamul în care sunt absorbite adeziunile colegilor săi profesionali, fiind în unitate o forţă neînlăturabilă în cadrul sistemului.  
În raport cu celelalte resorturi care au conexiuni cu actul de justiţie, această forţă dovedeşte că nu poate fi expulzată. Se prefigurează că, dacă nu azi, nu foarte târziu, luptele Asociaţiei Magistraţilor din România vor fi văzute şi vor fi luate în seamă, în măsura în care nu vor fi singularizate, pentru că ele nu vor putea fi o redută de folos fără susţinere, ci un ţel lipsit de izbândă.  
În orice prilej, prin mijloacele de presă scrisă şi televiziune, în cadrul diverselor activităţi, cu ocazia fiecărui eveniment din orizontul tematic al justiţiei, vocea Asociaţiei Magistraţilor din România, prin reprezentanții săi, este răsunetul tulnicelor care comunica odinioară peste crestele dealurilor şi munţilor vestind că se apropia o primejdie. Acest aspect denotă o credinţă neclintită, ca stânca, în sfinţenia independenţei justiţiei, şi transmite un mesaj eroic, cu atât mai mult cu cât şi-l asumă de cele mai multe ori singură, de apărare a statutului profesional, demnităţii şi libertăţii profesiei.  
Asociaţia Magistraţilor din România este aptă să-şi angajeze preţul şi vigoarea în lupta pentru funcţionarea statului de drept, pentru reforma reală a justiţiei, pentru democraţie, pentru creşterea eficienţei şi calităţii actului de justiţie, pentru reforma sistemului legislativ, pentru colaborarea cu organismele internaţionale, toate acestea constituindu-se ca principii şi scopuri ale funcţionării sale.  
Dezbaterea de la Parlamentul României, din data de 24 aprilie 2015, cu tema „Rolul justiţiei în sistemul puterilor în stat”, prin toate coordonatele organizării, de la început până la punctul terminus ocupă într-o ordine de valoare treapta unde triumfă ardoarea, priceperea, eficienţa.  
Aşa a fost posibil ca evenimentul din 24 aprilie 2015 să nu aibă valoare de egalitate cu niciunul anterior, doar cu altele ce urmează... 24 aprilie 2015 a fost ziua în care justiţia din România şi-a descoperit prin comunicările şi dezbaterile participanţilor, pe de o parte disfuncţionalităţile din sistem, iar pe de altă parte întreaga suită de tare persistente sau pe cale, ale persoaneor ce deservesc sistemul. Deşi tema a fost una a răspunderii patrimoniale a magistraţilor, a relaţiei magistrat-avocat, a rolului procurorului şi independenţei reale a judecătorului, invitaţiile acordate preşedintelui Klaus Iohannis, ministrului de Justiţie Robert Cazanciuc, şefei Î.C.C.J. Livia Stanciu, Procurorului general Tiberiu Niţu şi preşedintelui CSM Marius Tudose nu au fost onorate - iată, prin urmare cum se fundamentează la nivel de principiu interesul pentru funcţionarea adecvată a justiţiei româneşti întocmai din partea principalilor ei slujitori, susţinători, apărători, făptuitori. Scuze nu s-au prezentat din partea nimănui, foarte argumentat, dovadă a faptului că atâţia participanţi care şi-au oferit timpul, răbdarea şi tensiunea nervilor pe durata a peste cinci ore, în Parlamentul României, spre punerea în ordine a unor probleme primordiale din sistemul Justiţiei, nu a însemnat nimic pe lângă complexitatea de probleme ale celor absenţi, în perceperea ultimilor, fireşte!  
Neprezenţa Ministrului Justiţiei la o activitate care priveşte problemele Justiţiei şi identificarea soluţiilor legislative de restabilire a funcţionalităţii corespunzătoare în sistem, denotă întrucâtva, din punctul de vedere al multora dintre cei prezenţi, şi o posibilă cauză! Aceasta în baza faptului că la masa rotundă de la Palatul Parlamentului s-au incitat dezbateri substanţiale între reprezentanţii puterii judecătoreşti, procurori şi avocaţi.  
Au participat la întâlnirea de la Palatul Parlamentului alături de preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, judecător Gabriela Baltag, vicepreşedintele Uniunii Juriştilor din România, prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, judecător Andreea Ciucă de la Curtea de Apel Târgu Mureş, judecător Florin Encescu, vicepreședintele Tribunalului Gorj, procuror Elena Hach de la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, doamnele judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Sorinela Alina Macavei şi Rodica Aida Popa, dar și cele de la Curtea de Apel București, Viorica Costiniu şi Amelia Farmathy, avocat Dan Constantin Mâță din Baroul Iași, cadrul didactic la Facultatea de drept a Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad.Andrei Rădulescu” al Academiei Române, prof.univ.dr. Mircea Duţu, dr. Dieter Schlafen, fost judecător la Curtea de Apel de la Köln, deputatul Daniel Florea, preşedintele Asociaţiei Procurorilor din România, procurorul Constantin Sima, ex-vicepreşedintele C.S.M., procuror Gheorghe Muscalu, actualul vicepreşedinte C.S.M., procuror Bogdan Gabor, judecător Norel Popescu, membru în C.S.M., directorul I.N.M., judecător Octavia Spineanu, judecător Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul Bucureşti, avocaţii Lucian Bolcaş, Sergiu Andon, Pavel Abraham, Ilie Iordăchescu, membrii C.S.M, procurii Luminiţa Palade şi Florentina Gavadia, judecător Ion Popa de la C.A.B., procuror Paula Tănase de la P.C.A. Galaţi.  
Este menţionabilă între luările de poziţii, cea a judecătoarei Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul Bucureşti, care s-a referit la faptul că procurorii primesc în continuare lista cu judecătorii care sunt de permanenţă la mandate şi interceptări, situație ce, în viziunea sa, naşte întrebarea de ce se întâmplă aceasta, în timp ce vicepreşedintele C.S.M., Bogdan Gabor a considerat ca fiind necesară responsabilizarea magistratului, iar deputatul Daniel Florea a sesizat încercarea făptuirii în mod „prea pătimaş” a justiţiei în România: „În România încercăm să facem justiție cam prea apăsat și prea pătimaș. Cred că este un lucru rău ca justiția să fie făcută în spațiul public. Esența justiției este imparțialitatea. Parlamentul este cel care face legi, și pentru a face legi bune, trebuie să colaboram. Vă invit pe toți, dacă există chestiuni asupra cărora nu sunteți de acord, să le discutăm și să încercăm să le corectăm împreună”.  
Consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a plecat de la eveniment nu mult după ce şi-a rostit formal expunerea în sensul că: „Eficiența justiției nu constă doar în eficiența dosarelor rezolvate, nu e o statistică. Într-un sistem democratic, ea constă în eficiența și imparțialitatea instituției judecătorești. Statul de drept presupune o ierarhie normativă, respectarea competențelor fiecărei autorități, dar și pacea socială, armonia la nivelul societății, aspect care ar trebui să fie adus în discuție când vorbim despre justiție”. Nimic mai adevărat! Şi deopotrivă de important cu respectul faţă de Justiţia Română, care trebuia dovedit prin prezenţa până la sfârşitul evenimentului.  
Într-un expozeu impresionant, dr. Mircea Duțu, Directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, s-a referit la raportul dintre justiție și voința socială, la rolul judecătorilor și etimologia cuvântului „justiție”:  
„Justiția se realizează prin Î.C.C.J. și celelalte instanțe, iar sarcina judecătorului nu se limitează la interpretarea legii, ci presupune realizarea justiției. România este un stat de drept, iar infăptuirea justiției se supune nu numai legii, ci și dreptului”.  
„Independența este prealabilă imparțialității. Misiunea justiției nu este posibilă fără asigurarea independenței acesteia. Fără responsabilitate umană și responsabilizare profesională, justiția nu poate funcționa. Izbânda dreptului este idealul oricărei societăți civilizate”, a spus în cuvântul său vicepreşedintele C.S.M., Bogdan Gabor.  
În aceeaşi ordine de idei, judecătoarea Viorica Costiniu a afirmat că „mica reformă a fost un dezastru”, iar „termenele stabilite în Noul Cod Penal sunt nerealiste şi păguboase”, în nefolosul „aflării adevărului”. În completare, judecătorul Norel Popescu şi-a exprimat părerea că erorile judiciare pot fi cauzate de volumul mare de activitate a magistraţilor.  
„Domnia legii este fundamentul pe care se clădește statul de drept. Justiția este un stâlp al civilizației. Pentru a-și îndeplini rolul este necesară să existe o separație reală a puterilor în stat”, a opinat prof. dr. Ovidiu Predescu, vicepreşedinte al Uniunii Juriştilor din România, Directorul publicaţiilor „Dreptul”, moderator, alături de judecător Gabriela Baltag, al evenimentului, care, declarând deschisă sesiunea de comunicări ştiinţifice a făcut menţiunea că toate comunicările susţinute vor face parte dintr-un dosar tematic ce se va publica în nr. 8 al revistei „Dreptul”.  
La rândul său, judecător dr. Rodica Aida Popa a anunțat că va urma semnarea unei Carte interprofesionale între judecători, avocați si procurori, iar judecător dr. Andreea Ciucă de la Curtea de Apel Târgu Mureș a precizat că o independență a justiției nu poate exista fără separația puterilor în stat, ca măsură a evoluției statului, impunându-se ca principiul controlului și verificării reciproce a puterilor să devină principiul cooperării loiale, aceasta certificând o cooperare constructivă, și nu competitivă: „Independența judecătorului, nu doar a justiției, este garanția apărării statului de drept și a unui proces echitabil. Independența judecătorului nu este un beneficiu personal, un scop în sine sau un privilegiu. Aceasta se justifică prin necesitatea judecătorilor de a-și îndeplini misiunea. Judecătorul este independent atunci când se supune legii”.  
De asemenea, doamna judecător Rodica Aida Popa a semnalat faptul că a crescut semnificativ numărul de dosare şi volumul de muncă al instanțelor, încărcătura pe judecător fiind mai mare cu aproape 100% în 2013 față de 2009: „S-a pus problema unei hotărâri C.S.M. care să cuprindă ideea de procentaj al complexității dosarului”.  
În intervenţia sa, Victor Alistar, directorul Transparency International, în calitate de reprezentant al societății civile, s-a referit la relația dintre justiție și societate, la faptul că independența justiției este privită ca o garanție a dreptății sociale: „Trebuie avut în vedere că esența acestei relații este dată de credibilitate și legitimitate”. Referitor la problemele actuale ale justiției, Victor Alistar a opinat că uneori o eroare judecătorească este acoperită pentru a nu atrage atenția asupra colegiilor iar că în relația dintre societate și justițiabili există proceduri prost gândite. Problematici cum ar fi certificarea probelor audio-video, confruntarea declarațiilor de neparticipare la poliția fostului regim cu o bază de informații sau inexistența reglementării în Codul Penal ca o faptă deosebit de gravă a șantajului asupra magistraților a fost, de asemenea relevată de către vorbitor.  
„Formarea profesională este importantă în asigurarea unui act de justiție de calitate. Pentru a avea un act de justiție de calitate, este nevoie ca toți profesioniștii să aibă o pregătire profesională de excepție. I.N.M. organizează pe tot parcursul anului activități de formare profesională de etică și deontolgie. Privind practica neunitară, organizăm periodic întâlniri în acest sens. În aceste întâlniri se discută probleme de practică unitară și se caută soluții problemelor identificate”, a menţionat în espunerea sa Octavia Spineanu Matei, directorul Institutului Naţional al Magistraturii.  
La rândul său, Constantin Sima, Președintele Asociației Procurorilor din România, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a precizat: „Asistăm în această perioadă la o maturitate deplină a statului de drept, prin prisma egalității în fața legii. De la președinte până la oricare alt cetățean, fiecare este conștient că, dacă va încălca legea, va răspunde în fața organelor competente. În acest moment se poate spune că stat de drept fără justiție nu poate exista. Judecătorii și procurorii să fie uniți pentru a parcurge si celelalte etape în consolidarea justiției”.  
„Prin anumite hotărâri au fost validate acte prin care se acordau drepturi salariale peste limita stabilită de lege. Credem cu sfințenie în principiul independenței justiției și încercăm să îl aplicăm”, a spus prof. univ. Verginia Vedinaş.  
Elena Hack, Procuror Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, a făcut sublinieri obiective şi importante potrivit cărora obiectivul general al Ministerului Public este înfăptuirea ordinii publice: „Sistemul Ministerului Public poate suporta amenințări, printre care implicarea factorului politic în actul de justiție, specializarea infractorilor și percepția publică. Independența procurorilor este indispensabilă pentru ca aceștia să-și îndeplinească misiunea”; „Cred că trebuie ca independența procurorului să fie menționată într-o formulă constituțională. În viitoarea Constituție, independența procurorului trebuie să existe cu literă de lege.”.  
Vorbind despre structura ierarhică şi modul de promovare în funcţii de execuţie superioare pentru magistraţi, judecătorul Florin Encescu, Vicepreședinte al Tribunalului Gorj a subliniat că modul este învechit şi rigid. Totodată s-a referit la faptul că anumiți auditori de justiție, dorind să parcurgă cât mai repede etapele profesionale, ajung în funcții de conducere, parcurgând în salturi şi termen rapid etapele profesionale.  
Comunicarea intitulată „Modelul noii societăți democratice românești. Capacitatea justiției de a asigura echilibrul cu celelalte puteri ale statului. Mijloace pragmatice”, prezentată de judecător Rodica Aida Popa a fost impresionantă: „Tema comunicării a fost gândită pornind de la relația justiției cu celelalte puteri ale statului, în crearea unei noi societăți democratice. Societatea evoluează, și atunci este firesc ca în această schimbare să abordăm, cu sinceritate și încredere, această temă”. „Pentru a găsi echilibrul între puterile statului, trebuie ca fiecare să își conștientizeze rolul”. „Chiar dacă nu este trecută în constituție, mass-media este a patra putere în stat și asigură echilibrul într-o societate democratică”. „Avocatul trebuie să fie auzit și din perspectiva modernizării statului sub aspectul puterilor și echilibrului puterilor”. „Legiferând mai puțin, vom crește calitatea și consistența actelor legislative”. „Trebuie dezvoltate rețele de colaborare pentru a asigura comunicarea între puterile democratice ale statului. Nu putem rămâne în afara acestor rețele de comunicare”. „Societatea românească este într-un raport de consolidare cu cea europeană”. „Mass-media are capacitatea de a aduce justițiabilul pe un plan de egalitate cu instituțiile statului”. „Nu ne putem separa absolut de ceea ce înseamnă politic, dreptul este legat de politic, noi înșine la această masă contribuim la politica juridică. Din această perspectivă, contribuim la necesitatea modificării standardelor de politică în sistemul judiciar”.  
În comunicarea sa, judecător Amelia Farmathy a punctat în expunerea „Judecătorul român în binom: un funcționar de carieră sau o carieră de funcționar?”: „Când sunt la judecătorie, sunt un funcționar, iar când sunt acasă, sunt un om ce se gândește liber la profesia sa”; „De multe ori activitatea de judecată este lăsată forțat pe planul al doilea. Suntem fericiți când avem parteneri avocați și devenim consilieri când dispare această mediere și ne confruntăm cu omul simplu, care nu are cunoștințe de elemente juridice”; „Cum devenim imparțiali atunci când eu sprijin una dintre părți pentru a înțelege conceptele puse în discuție? Nu cred că este rolul judecătorului de a consilia părțile”; „Avem personal care ar putea să preia această sarcină, în loc să se ocupe judecătorul de aceste lucruri”; Unele dintre soluțiile pentru aceste probleme propuse de doamna judecător sunt:  
- Judecătorul să se ocupe exclusiv de actul de justiție;  
- Cauzele repetitive să nu mai consume atât timp;  
- Să fie înlocuite seminariile extrem de scurte cu module de pregătire mai rare, dar mai consistente;  
- Să fie înlocuită modalitatea de evaluare care se desfășoară în baza unui ghid de 80 de pagini. Ori să se renunțe la această modalitate de evaluare formală, ori să se înlocuiască;  
- Să nu se mai ofere tinerilor colegi modele, ci exemple;  
- Să fie regândită modalitatea de promovare în sistem, astfel încât modalitatea să fie o preocupare, și nu o țintă în sine;  
- Să fie regândite arealele de competență teritorială.  
Prezentând comunicarea „Liniștiți și ocrotiți. Despre rolul justiției în mecanismul de apărare a securității naționale”, lector univ. dr. Dan Constantin Mâţă s-a referit la măsurile de control ale statului, securitatea națională, supravegherea serviciilor de securitate, interceptarea comunicaților electronice, drepturile fundamentale ale omului, controlul jurisdicțional, prin prisma rolului justiției.  
Un cuvânt agreat a fost cel al fostului judecător la Curtea de Apel din Köln, Dieter Schlafen, expert preaderare, membru de onoare al A.M.R. Comunicarea sa a fost intitulată „Justiția română - putere în stat sub tutelă - abandonată și parțial derutată?”. Unele din ideile desprinse din această comunicare sunt următoarele: „Justiția nu este independentă. Este dependentă, depinde total de executiv și de parlament”; „Legile vin sau nu vin din parlament, vin cu bună calitate, sau mai puțină calitate, sau fără calitate. Vin ca un cutremur sau cu consecințele unui cutremur”; „Justiția nu are nicio influență, și orice hârtie pe care o folosim depinde de bugetul pregătit de parlament”; „Nu trebuie să ne facem iluzii, justiția este o putere săracă, și din cele trei, dependentă, dependentă de bunăvoință”; „Nu există un echilibru între cele trei puteri în stat, nu este egală. Ea are o sarcină extraordinară. Ea impune statul de drept”; „Dacă nu există echilibru, în opinia mea, cu atât mai puțin poate exista o cooperare”; „Dacă vorbim despre dependența în care se află judecătorii, noile Coduri sunt un exemplu foarte bun în această privință”; „Dacă nu există o jurisprudență unitară, nu sunt toți egali în fața legii. Dacă nu există jurisprudență unitară și nu există egalitate în fața legii, nici nu se face statul de drept”.  
Într-o spicuire, se poate spune pe drept cuvânt neselectivă, de vreme ce fiecare silabă şi-a avut importanţa sa în totalul luărilor de cuvânt, expozeurile doamnei judecător Gabriela Baltag cuprind semnificaţii constituite într-un evident semnal de alarmă. Ele atenţionează cu îngrijorare asupra faptului că acţiunile recente ale procurorilor, prin care se implementează în mentalul colectiv ideea că Justiţia se înfăptuieşte prin parchete, iar „spectacolul cătuşelor” ţine de evidenţa succesului: „Sentimentul social în prezent este acela că oricine poate fi într-o buna zi o ţintă”. Referitor la opiniile acesteia, senior redactorul publicației Lumea Justiţiei, Răzvan Savaliuc inserează următoarele: „... în opinia preşedintei A.M.R., judecătoarea Gabriela Baltag, acţiunile procurorilor fac parte dintr-o campanie de manipulare care nu are nicio legătură cu ideea de dreptate şi poate fi interpretată ca o scuză pentru lipsa de acţiune din anii anteriori, când au fost săvârşite faptele de care procurorii îi acuză în prezent pe mai marii politicii şi ai lumii afacerilor”; „Judecatoarea Baltag şi-a exprimat convingerea că cetăţenii trebuie să înţeleagă că justiţia nu poate fi confundată cu actele de represiune, că pierderea prezumţiei de nevinovăţie nu reprezintă o normalitate, cum nu este normal nici ca aceeaşi persoană să desfăşoare succesiv funcţia de procuror şi de judecător în aceeaşi cauză.  
În acest sens, Gabriela Baltag a afirmat că legislaţia românească permite «cu multă îngăduinţă» ca procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să devină direct judecători ai instanţei supreme. Referindu-se la activitatea procurorilor, şefa A.M.R. a subliniat că se impune în mod obligatoriu ca noţiunea de magistrat să fie regândită, dacă procurorii nu optează, în mod concret, pentru înlăturarea simultană a menţiunilor referitoare la autoritatea ministrului justiţiei şi la subordonarea ierarhică.  
Şefa A.M.R. consideră că Justiţia echitabilă, imparţială, obiectivă, coerentă şi eficientă poate fi realizată doar dacă judecătorii şi procurorii îşi desfăşoară activitatea conform statutului, fără ca între aceştia să existe legături ierarhice, fiecare având rolul şi sarcinile sale şi funcţionând în complementaritate”.  
„Există echilibru, egalitate de arme între acuzare şi apărare, vom putea susţine vreodată că suntem siguri că acest lucru se întâmplă în realitatea justiţiei noastre?”, se întreabă preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, opinând în continuare că mărirea duratei de reţinere de la 24 la 72 de ore nu va garanta o optimă pregătire a acuzării sau a unei apărări corecte, deoarece se poate ca la finalul celor 72 de ore judecătorul sa dispună de acelaşi timp pentru a studia un dosar, iar avocatul „va încerca, cu aceeaşi perseverenţă de care dă dovadă şi în prezent, să poată lua cunoştinţă, să identifice măcar acuzaţiile ce se aduc clientului său”.  
Din expunerea judecătoarei Gabriela Baltag, „Standarde de conduită în relaţiile judecător-avocat, procuror-avocat şi judecător-procuror” este important de reţinut următoarele:  
„Deşi pare aproape un ideal o justiţie perfectă, ea nu poate fi concepută fără o respectare a valorilor, a principiilor fundamentale, nu poate fi imaginată în afara unei societăţi care, înainte de a fi dreaptă, trebuie să fie una civilizată. Societatea întemeiată pe principiile statului de drept a devenit o formulă pe care o auzim rostită pretutindeni, reluată obsesiv, ca un laitmotiv fără de care nu începe şi nici nu se poate sfârşi o zi. Garanţia statului de drept nu poate fi întemeiată decât pe o justiţie echitabilă, imparţială şi eficientă.  
Cum ar fi să ne imaginăm o societate fără reguli, în care să funcţioneze o justiţie haotică? Este timpul să ne întrebăm dacă tot ce am realizat, dacă demersurile noastre au atins scopul pe care l-am urmărit, dacă suntem acolo unde am dorit să ajungem, dacă mai avem ceva de împlinit, dacă justiţia despre care vorbim în fiecare zi este o realitate concretă, pe care o apreciem sau, dimpotrivă, dacă aceasta poate face obiectul criticilor noastre.  
Înfăptuirea actului de justiţie nu ar fi posibilă fără trei actori importanţi, implicaţi în desăvârşirea lui, cu roluri diferite şi totuşi indispensabili unii altora. Cum ar fi să se pronunţe o hotărâre care nu ar fi dată de judecători, o acuzare ce nu ar fi construită de procurori şi o apărare care să nu fie garantată de avocaţi? Toţi sunt păstrătorii unor valori invocate, prin argumente ce diferă însă de cele mai multe ori, în realizarea scopului urmărit, împărţirea dreptăţii. Relaţiile dintre cele trei profesiuni generează standarde de conduită, bazate pe legi scrise, dar şi pe unele pentru care nu s-au tipărit încă imperative, pentru care morala şi probitatea, responsabilitatea şi etica profesională sunt calităţi, trăsături ce se recomandă a fi păstrate, respectate de orice slujitor al dreptăţii, indiferent de tipare.  
Astfel, legăturile ce se stabilesc între actorii menţionaţi generează drepturi şi impun rigori care, deşi nu pot fi încadrate în limite exacte, nu pot fi nesocotite, ignorate. Într-o societate care exploatează uneori cu nebănuite rezerve de cruzime relaţiile particulare dintre trăitori, expunerea publică a actului de justiţie, mediatizat excesiv, îi aduce permanent în atenţie pe cei implicaţi în înfăptuirea lui.Încrederea în sistemul judiciar este cu atât mai importantă dacă ne gândim că trăim deja în vremea globalizării disputelor şi a circulaţiei largi a hotărârilor judecătoreşti. Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni aminteşte că «(...) opinia publică are dreptul de a se aştepta să fie stabilite nişte principii generale compatibile cu noţiunile de proces corect şi garantarea drepturilor fundamentale» (Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni – C.C.J.E. în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii).  
Într-un timp generos în obsesii de tot felul, din care sistemul judiciar nu lipseşte aproape niciodată, independenţa şi impaţialitatea nu pot fi protejate doar pe baza principiilor de conduită, fiind necesare numeroase alte reguli statutare şi disciplinare, care să exprime capacitatea profesiilor de a-şi reflecta funcţia în valori care îndeplinesc aşteptările societăţii, fiind recunoscut faptul că aplicarea legii nu poate fi un simplu exerciţiu mecanic, că uneori presupune puteri discreţionare reale, rămânând în sarcina fiecăruia să reflecte şi să cotrabalanseze puterile pe care i le oferă funcţia, în valori care să răspundă aşteptărilor generale.  
Declaraţia de la Bordeaux adoptată la data de 20 septembrie 2009, în comun de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi de Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, reglementează relaţiile dintre judecători şi procurori, iar Avizul nr. 16 adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni din 15 noiembrie 2013, relaţiile dintre judecători şi avocaţi. Rămâne în aşteptare o mare provocare, un aviz care să vorbească şi despre relaţiile dintre procurori şi avocaţi. Desigur, timpul nu e încă pierdut!  
În ambele avize amintite s-a precizat că a fost recunoscut de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni rolul esenţial al colaborării diferitelor părţi implicate în buna funcţionare a justiţiei, importantă interacţiunii acestora. Paragraful 10 din Avizul nr. 12 (Declaraţia de la Bordeaux, «Judecătorii şi procurorii într-o societate democratică», adoptată la 20 septembrie 2009) reţine că schimbul de principii juridice şi de valori etice comune între toţi profesioniştii implicaţi în procesul juridic este esenţial pentru o buna administrare a justiţiei.  
Avizul nr. 16 aminteste că «judecătorii şi avocaţii au roluri diferite în procedura judiciară, însă este necesară contribuţia celor două profesii la elaborarea unei soluţii echitabile şi eficiente în toate procedurile, conform legii» (Avizul nr. 16 pivind relaţiile dintre judecători şi avocaţi, adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a C.C.J.E., Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013, paragraful 4).  
Astăzi mai mult ca oricând, după adoptarea avizului amintit, societatea a devenit preocupată de relaţia judecător-avocat, deşi la fel de importante sunt şi celelalte două legături profesionale. Îndeplinirea îndatoririlor implică responsabilitate şi demnitate din partea fiecărei profesiuni. Fiecare dintre cei amintiţi trebuie să aibă garanţia independenţei în exercitarea funcţiilor, independenţă afirmată de statutul şi de principiile etice ale profesiei, esenţială pentru buna funcţionare a justiţiei (Avizul nr. 16 pivind relaţiile dintre judecători şi avocaţi, adoptat cu ocazia celei de-a 14-a reuniuni plenare a C.C.J.E., Strasbourg, 13-15 noiembrie 2013, paragraful 7).  
Relaţia judecător-avocat examinată în Avizul nr. 16 distinge două mari categorii de relaţii, unele care derivă din principiile şi regulile de procedură din fiecare stat, cu impact direct asupra eficienţei şi calităţii procedurilor judiciare, iar altele care rezultă din comportamentele deontologice ale judecătorilor şi avocaţilor, impunând respect reciproc pentru rolul fiecăruia şi un dialog constructiv. Faţă de tema abordată, poate că asupra celei din urmă categorii se cuvine să oprim examinarea, trecând în revistă următoarele:  
Principiile de la Bangalore afirmă că un judecător, în exercitarea atribuţiilor judiciare, acordă o atenţie adecvată tuturor persoanelor fără a face diferenţieri bazate pe orice aspect care nu este pertinent şi nu prezintă importanţă pentru exercitarea corectă a profesiei.  
Menţinerea ordinii şi respectarea regulilor care asigură solemnitatea dezbaterilor în toate procedurile se realizează de judecător cu demnitate, calm şi amabilitate.  
Avocatul se infăţişează şi se conformează regulilor de conduită aplicabile în instanţă, apără interesele clientului său cu onoare şi fără temeri, faţă de orice altă persoană, dând dovadă de respect şi loialitate faţă de funcţia de judecător. În niciun moment, un avocat nu trebuie să ofere cu ştiinţă unui judecător o informaţie falsă ori de natură să inducă în eroare.  
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni consideră că relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să se bazeze pe înţelegerea rolului fiecăruia, pe respect reciproc şi pe interdependenţa unora faţă de ceilalţi, fiind necesară dezvoltarea unui dialog, a unor schimburi între judecători şi avocaţi la un nivel instituţional naţional şi european cu privire la relaţiile reciproce. Se impune a fi încurajată identificarea unor principii etice comune, obligaţia de independenţă, de menţinere a supremaţiei legii, cooperarea pentru o derulare echitabilă şi rapidă a procedurilor şi formarea acestora. Nouă, asociaţiilor profesionale, dar şi organelor independente, însărcinate cu administrarea profesiilor de judecător şi avocat, ne revine sarcina de a împlini acest proces.Relaţiile dintre judecători şi avocaţi trebuie să păstreze totdeauna imparţialitatea şi aparenţa de imparţialitate a instanţei, care trebuie ocrotită prin reguli procedurale şi deontologice. Recentele evenimente petrecute la nivelul mai multor instanţe, în ţară, reclamate ca fiind abateri de la standardele de conduită, obligă ambele profesii, deopotrivă, atât pe judecători, cât şi pe avocaţi, să nu uite faptul că nu tot ce nu este interzis este şi permis, existând peste regulile reţinute normativ, strict reglementate, altele de morală care sunt ori pot fi asimilate educativ într-un proces pe care nicio lege nu-l poate surprinde eficient. Societatea românească are nevoie de o justiţie care să funcţioneze ca un model pentru fiecare, o dovadă a elitelor pe care susţine că le reprezintă.  
Poate că uneori, noi, judecătorii, ar trebui să dezbrăcăm roba, simbolul autorităţii, al puterii de care dispunem, să coborâm pentru un timp de reflecţie în sălile de judecată, printre oameni, fără a ne amesteca în interesele lor, şi să privim cu ochi critici, aşa cum stă bine unei funcţii care se doreşte a fi una a exigenţelor, pentru a vedea dacă ceea ce ni se înfăţişează înainte este cu adevărat justiţie, este ce aşteptăm, ce am visat să realizăm.  
Complementaritatea funcţiilor conduce la concluzia că fiecare dintre cei implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie este conştient că o justiţie imparţială impune o egalitate de arme între serviciul parchetelor şi apărare, că procurorii trebuie să acţioneze totdeauna cu onestitate, obiectivitate si imparţialitate, că se impune a fi respectată atât integritatea suspecţilor, a persoanelor acuzate, a victimelor, dar şi dreptul la apărare. Toate aceste aspecte care par a avea deja soluţii, mai aşteaptă în anumite vremuri un răspuns.  
Reglementările viitoare de statut pot aduce lămuriri, pot rupe barierele care nu mai pot reţine sistemul judiciar pe aceleaşi comandamente. Este adusă permanent în discuţie, în ultimul timp, nemulţumirea legată de faptul că durata actuală a reţinerii, de numai 24 de ore, este prea mică pentru o bună administrare, pregătire a acuzării şi tot astfel, pentru garantarea unei apărări corecte. Niciunde nu se vorbeşte despre faptul că o acuzare, în general, nu poate fi construită în 24 de ore, după cum nici în 48 sau 72 de ore nu se poate realiza acest lucru în mod corespunzător, poate doar cu mici excepţii. Cine ne va da asigurări că la sfârşitul celor 48 sau 72 de ore judecătorul nu va avea aceeaşi jumătate de oră pentru studiul unui volum impresionant de acte, iar avocatul nu va încerca, cu aceeaşi perseverenţă de care dă dovadă şi în prezent, să poată lua cunoştinţă, să identifice măcar acuzaţiile ce se aduc clientului său?  
Există echilibru, egalitate de arme între acuzare şi apărare, vom putea susţine vreodată că suntem siguri că acest lucru se întâmplă în realitatea justiţiei noastre?  
În fiecare sistem, rolul judecătorului este diferit de cel al procurorului, sarcinile funcţiilor lor rămânând complementare. Nu există legături ierarhice între judecători şi procurori.  
Prin jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a preocupat direct de subiectele legate de relaţia dintre judecători şi procurori. A tratat problema potrivit căreia aceeaşi persoană a desfăşurat succesiv funcţia de procuror şi de judecător în aceeaşi cauză, situaţie ce poate fi identificată şi în sistemul nostru întrucât legislaţia permite cu multă îngăduinţă ca procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să devină direct judecători ai instanţei supreme, în anumite condiţii ale legii.  
De asemenea, instanţa europeană a examinat problema şi din perspectiva necesităţii asigurării tuturor garanţiilor că nicio presiune politică nu va fi exercitată asupra instanţelor şi parchetelor, stabilind o jurisprudenţă cu privire la «doctrina aparenţelor» potrivit căreia prezenţa procurorilor la deliberările instanţelor este contrară art. 6 alin. 1 din Convenţie (hotărârile Lobo Machado & Portugalia - 20.02. 1996 şi Martinie & Franţa - 12 aprilie 2006).  
Astfel, judecătorii au obligaţia de a soluţiona (judeca) corect toate cauzele aduse înaintea lor «fără nicio influenţă ilicită din partea acuzării sau a apărării sau din orice altă sursă». Speranţa unui proces echitabil ar fi pierdută dacă am accepta, chiar şi ipotetic existenţa unor soluţii adoptate de judecători în prezenţa străinilor, în situaţia de faţă, în prezenţa procurorilor.  
Situaţiile gândite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în adoptarea Hotărârii nr. 846 bis la 03 iulie 2014, peste cadrul legal existent, avem speranţa că nu s-au fundamentat în argumentarea bănuielilor de «interfeţe exterioare» pe existenţa posibilităţii unei intervenţii în procesul deliberativ al judecătorului/judecătorilor prin prezenţa niciunui alt actor implicat în derularea actului de justiţie.  
Pentru a nu trata discriminatoriu relaţia judecător-procuror, pronind de la faptul că fiecare cunoaşte dimensiunea drepturilor şi obligaţiilor sale profesionale, dar mai ales că poate să existe un amestec al acestora, ar fi nedrept pentru esenţa actului de justiţie să acceptăm, chiar şi imaginar, că structurile de parchet pot să-şi întemeieze vreodată acuzaţiile de vinovăţie pe indicaţiile/sugestiile judecătorilor.  
Deosebit de importantă în examinarea relaţiei dintre judecători şi procurori este consemnarea existentă în Recomandarea Comitetului de Miniştri privind obligaţia Statului de a «lua măsurile adecvate pentru a garanta statutul juridic, competenţele şi rolul procesual al procurorilor prin lege, într-o manieră în care să nu permită îndoieli întemeiate cu privire la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor...».  
Declaraţia de la Bordeaux aminteşte în descrierea relaţiei dintre judecători şi procurori că aceştia se vor asigura deopotrivă că drepturile şi libertăţile individuale vor fi garantate în toate fazele procedurii şi că ordinea de drept este protejată, lucru ce nu este posibil a se realiza fără un respect absolut al drepturilor victimelor dar şi al celor care intră în conflict cu legea penală.  
Rolul distinct al judecătorilor şi procurorilor poate fi garanţia unei justiţii echitabile, imparţială, obiectivă, coerentă şi eficientă, care devine realitate numai dacă în exerciţiul funcţiilor lor aceştia se bucură de independenţă şi dacă sunt independenţi unii faţă de ceilalţi.  
Recent, Comisia de la Veneţia a precizat în raportul întocmit cu privire la Proiectul de revizuire a Constituţiei Române că: «independenţa procurorilor nu este de aceeaşi natură ca independenţa judecătorilor...». Aceeaşi comisie a recunoscut că nu există standarde internaţionale care să prevadă independenţa procurorilor, că doar câteva ţări din cadrul Consiliului Europei au un Parchet ce face parte din puterea executivă, subordonat Ministerului Justiţiei (ex. Austria, Danemarca, Germania, Olanda), că exista o tendinţă generalizată de a permite existenţa unui Parchet cât mai independent, faţă de unul subordonat sau legat de puterea executivă. Tot Comisia de la Veneţia a mai notat în observaţiile sale că, deşi în anumite state, subordonarea Parchetului puterii executive este mai mult una de principiu/teoretică decât una reală, nu există nicio garanţie formală împotriva unei posibile intervenţii. Prin urmare, posibilitatea unei intervenţii, chiar la nivel teoretic, poate fi la fel de dăunătoare ca o intervenţie efectivă. Pe de altă parte, «aplicarea legii şi, unde este cazul, puterile discreţionare ale procurorilor din faza premergătoare a procesului, impun ca statutul procurorilor să fie garantat prin lege».  
Declaraţia de la Bordeaux reţine că statutul procurorilor necesită unele exigenţe minime, anume poziţia şi activităţile lor nu trebuie supuse influenţei sau imixtiunii din partea niciunei surse din afara serviciului de procuratură, iar recrutarea, evoluţia carierei, siguranţa postului, cât şi transferul se vor îndeplini numai în conformitate cu legea sau prin consimţământul lor, iar remunerarea trebuie să fie asigurată prin garanţii prevăzute de lege.  
În situaţia în care, procurorii nu doresc, nu optează, în mod concret, pentru înlăturarea simultană a menţiunilor referitoare la autoritatea ministrului justiţiei şi la subordonarea ierarhică, componente care nu le vor garanta niciodată o independenţă deplină, se impune în mod obligatoriu a fi regândită componenta noţiunii de magistrat în ceea ce îi priveşte.  
Dacă statutul procurorilor va rămâne în aceleaşi limite, precum cele actuale, el nu ar putea fi niciodată caracterizat prin inamovibilitate, intrucât nu este posibil şi nu se impune să fie similar judecătorilor. Luptăm încă să desprindem din mentalul colectiv ideea greşită, încetăţenită în anii pe care am dorit să-i punem la umbra istoriei, că justiţia este realizată prin intermediul parchetelor. Oamenii au încă tendinţa să confunde actul de justiţie cu spectacolul cătuşelor derulat într-o paradă fără sfârşit, în ultimul timp, cu toleranţa evidentă a unor structuri de parchet, la rândul lor, înflăcărate de un succes efemer, cu vorbe ce pot cutremura şi cele mai tari caractere, prin expunerea deschisă a planurilor de arestări viitoare. Probabil în amintirea vremurilor trecute, toate justificate, desigur, pe considerente ce vor să convingă opinia publică de realizarea justiţiei. Sentimentul social în prezent este acela că oricine poate fi într-o bună zi o ţintă!  
Este o campanie de manipulare ce nu serveşte în niciun mod ideii de dreptate, o scuză pentru tăcerile îndelungi din anii anteriori, rămaşi în «stand by», motiv pentru care beneficiarii actului de justiţie, cetăţenii, trebuie să înţeleagă că niciunde justiţia nu poate fi confundată cu actele de represiune, că esenţa dreptăţii este incompatibilă cu aparenţa execuţiilor publice, a pierderii aproape ireversibile, dintr-un început, a prezumţiei de nevinovăţie, că niciodată un judecator care-şi respectă profesia nu va ieşi să-şi strige pe străzi hotărârile, ori să anunţe pe la uşile unor instituţii importante în stat, satisfacţia muncii, trâmbiţănd pretutindeni împărţirea dreptăţii! Regula a mai cunoscut însă şi excepţii regretabile.  
Dacă cei mai importanţi actori implicaţi în finalizarea actului de justiţie respectă sau dimpotrivă au abandonat menirea profesiunii lor, dacă suntem dispuşi să privim doar realizările, fără a recunoaşte uneori şi neîmplinirile sistemului, rămâne o problemă care trebuie să ne preocupe la fel de mult ca dorinţa de a mai exista şi în ziua următoare.”.  
Una dintre comunicări, eminamente impresionantă, vizând modul de funcţionare şi aplicare în anul 2015 a Justiţiei române, semnalizând lacunele din actuala legislaţie, tipul de relaţionare a şefilor instituţiilor cheie din sistemul judiciar, efectele conexiunilor respective a fost cea a judecătoarei Alina Macavei, de la Secţia I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătoarea de la I.C.C.J. a considerat ca foarte grav „parteneriatul de nădejde” dintre Înalta Curte şi D.N.A., recunoscut public de şefele ambelor instituţii, judecătoarea Livia Doina Stanciu şi procuroarea Laura Codruţa Kovesi. În raport cu această declaraţie, judecătoarea Alina Macavei a opinat că s-a creat impresia că reţinerile şi arestările din primele luni ale anului 2015 ale unor apropiaţi ai fostului preşedinte Traian Băsescu, prin faptul că nu au fost posibile anterior, s-a indus ideea că fostul presedinte al Romaniei ar fi putut influenţa judecătorii şi procurorii prin intermediul preşedintei Î.C.C.J. şi a procurorului-şef al D.N.A.  
„Justiţia penală”, a afirmat judecătoarea, „continuă să se lase ghidată de subtile interese politice!”, şi şi-a exprimat consternarea faţă de faptul că „aceste alegaţii” derivă şi din declaraţiile publice ale preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după care „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie e un partener de nădejde al D.N.A.”, şi, deopotrivă ale preşedintelui ţării care a dezvăluit public concluzia sa că „oamenii cheie din justiţie sunt preşedintele şi vicepreşedintele Înaltei Curţi, ai D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.”, fapt din care decurge în spaţiul public impresia că acestea sunt căile prin care politicul poate influenţa justiţia.  
„Realitatea politică postdecembristă”, a afirmat judecătoarea Alina Macavei, „a demonstrat, nu de puţine ori, că puterea judecătorească este considerată a fi Cenuşăreasa în cadrul celor trei puteri ale statului. Metamorfozarea din ultimele luni, cu ajutorul D.N.A. , a Cenuşăresei în zeiţa vânătorii din mitologia greacă, Artemis, constituie o dovadă grăitoare a vulnerabilităţii statului de drept, prin faptul că fenomenul corupţiei nu este abordat riguros, ci în salturi.  
Numeroasele critici, relativ la lipsa de independenţă a justiţiei, sugerează faptul că justiţia penală continuă să se lase ghidată de subtile interese politice. Aceste alegaţii, fie că sunt reale, fie că sunt doar fanteziste, ar trebui să îngrijoreze prin numărul şi prin diversitatea surselor din care provin şi să determine celelalte două puteri ale statului să ia măsurile legislative necesare, fără de care statul de drept ar rămâne doar o formă fără fond”.
Ca urmare a acestui fenomen, judecătoarea supremă Alina Macavei, susţine că reţinerea şi arestarea unei persoane în acest moment este confundată de populaţie cu dovada clară de vinovăţie, iar, în chip foarte grav, „rolul judecătorului în actul de Justiţie pare să fie unul secundar”. Totodată, judecătoarea de la Î.C.C.J., Alina Macavei a învederat pericolul „sinonimiei false între noţiunile de justiţie şi D.N.A.” provocat de abordarea independenţei justiţiei prin raportare la cauzele penale, în seama faptului că pe rolul instanţelor, peste 80% din cauze sunt civile, iar numărul personalului din instanţe este triplu faţă de cel din parchete.  
În baza opiniilor judecătoarei Alina Macavei, prezentate în comunicarea sa din cadrul dezbaterii ştiinţifice „Rolul justiţiei în sistemul puterilor în stat”, se concluzionează că independenţa magistraţilor decurge din unele prevederi legale ce înlesnesc interferarea activităţii acestora cu activitatea altor instituţii sau autorităţi aflate în subordinea puterii executive: „Această interacţiune are loc în trei moduri:  
I. prin menţinerea procurorului în sfera de influenţă a politicului, datorită subordonării sale mai întâi procurorului general şi, mai apoi, ministrului justiţiei, deşi face parte din Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de magistrat, şi ia decizii cu privire la puterea judecătorească;  
II. prin crearea cadrului legal ca magistraţii, prin detaşare, să îşi desfăşoare temporar activitatea în instituţii care funcţionează după un algoritm politic sau să candideze la funcţii care presupun susţinere politică;  
III. prin dependenţa financiară a puterii judecătoreşti de puterea executivă”.  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com); (va urma)  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Asociația Magistraților din România. Dezbaterea ştiinţifică: „Rolul justiţiei în sistemul puterilor în stat” (prima parte) / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1582, Anul V, 01 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!