Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1564 din 13 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

Anca Sigartău. Un nou început pentru Teatrul din Bacău
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Actorul! Croitor ce surfilează viaţa cu roze ori plumburii crâmpeie de prezent în derivă pe torente sufleteşti fără timp! Transductivă din şi în roluri, viaţa actorului este încifrată în alte vieţi, fără a-şi declasa peronalitatea mereu gata de o nouă frenezie! Actorul nu joacă decât pentru oameni, chiar şi atunci când se întrupează în subom sau în altă fiinţă. Orice rol ar juca, el are o înţelegere afectivă a lumii şi la rândul său deschide orizonturi luminate, pentru vederea şi înţelegerea lumilor vaste din teatru şi film. Prin actor, faptul imanent al vieţii se argintează estetic şi sensibil, luminând ca luna! Din razele lunii acesteia se clădesc stilizat, peste rigoare de natură silogistă, teatrul şi filmul. Iar prin teatru şi film natura umană concretă este fasonată şi induce o ambivalentă fervoare a vieţii actorului, pe de o parte şi personajului jucat, pe de altă parte.  
Dacă scriitorul, pictorul sau muzicianul (mai puţin interpretul) pot fi totalmente detaşaţi de operele lor la momentul artei în act, una fiind ei, alta fiindu-le creaţia artistică, actorii sunt una cu rolurile, personajul coexistând în actor, iar actorul coexistând în personaj. Cât nisipurile lumii sunt de multe rolurile, dar suprema Thalia nu atât pe ele le cerne, cât pe actori, pentru că un actor ilustru poate da strălucire unui rol secundar, pe când un rol monumental nu poate încorona un actor insipid!  
Teatrul şi cinema-ul românesc a cernut în întreaga ferchezuială a istoriei sale pleiada de actori esteţi ingenioşi, trebuind atunci când cenzura a exagerat să deschidă fereastră în peretele de granit, iar acum, când nimic nu e sub niciun control, să zidească perete. Unul dintre actorii cu vocaţia ziditorului atât sub soarele şi norul vremii trecute, cât şi ai acesteia, este Anca Sigartău! Deceniile trecute, împietrite, i-au densificat şi fixat harul şi tenacitatea, valul de după 1989 i-a înaripat vrerea, determinarea de a sluji Thaliei, pe fundaţia propriei experienţe de o viaţă de om şi artist. De aceea s-a avântat într-o candidatură cinstită la conducerea Teatrului Municipal „George Bacovia” din Bacău, funcţie cu două orizonturi: pentru cineva poate însemna jilţ, pasiune de putere, meteahnă, pentru altcineva o prelungire a scenei, interdependenţă de aspiraţie şi împlinire reciprocă.  
Fireşte, nu a candidat singură şi nu înseamnă că dacă a cucerit primul loc, contracandidaţii ei au fost surclasaţi pe criteriul contrastului elementar, deoarece ordinea a fost stabilită prin diferenţe minimale, iar oricare dintre competitori ar fi ieşit primul, teatrul bacăuan şi-ar fi asumat propria victorie - au mai candidat actorii Radu Bogdan Ghelu şi Eliza Judeu, iar comisia de examinare a fost formată din Radu Ababei, viceprimar Bacău, Ilie Bîrzu - consilier local, George Ivașcu - directorul Teatrului Tineretului „Metropolis”, Adrian Titieni - rectorul UNATC „I.L.Caragiale”, Maia Morgenstern, actriță și director al Teatrului Evreiesc de Stat, și Elena Ionescu, director adjunct al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț.  
Anca Sigartău, născută în București, are descendenţă maternă moldovenească, iar din partea tatălui, ardelenească (ambii părinţi sunt profesori, tatăl de istorie, iar mama de fizică). A urmat Școala de Muzică și Liceul „George Enescu” din București, pentru ca la doar paisprezece ani să cânte în corul „Voces Primavera”. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa profesorului Dem Rădulescu și a profesoarei Adriana Popovici. După absolvire, din anul 1991, când începe să joace la Teatrul Bulandra, cu distribuţii în roluri pe care le-a interpretat strălucitor, până azi, actriţa Anca Sigartău a jucat în film şi pe scenă roluri care o plasează în selecţia numelor de referinţă ale teatrului şi cinema-ului românesc. Sunt semnificative într-o desfăşurare a filmografiei ce o reprezintă pe Anca Sigartău, titlurile: „O zi la București” (1986), „Pădurea de fagi” (1987); „Zâmbet de soare” (1987), „Amen” (2002); „Și totul era nimic...” (2006); „Margo” (2006); „Nunta mută” (2008); „Schimb valutar” (2008); „Marilena” (2008). Rolurile emblematice în piese de teatru ale actriţei Anca Sigartău sunt: Puck în „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991); Wendla în „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei (1991); Irina în „Trei Surori” de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995); „Cum m-am lăsat de gândit” de Hannes Stein, regia Bogdan Muntean; „Poveste de iarnă” de William Shakespeare; „Exerciții de stil” de Ileana Cârstea; „Vreau să fiu actriță!” de Robert Mauro; Abelina în „Three O’Clock” de Ana-Maria Bamberger, regia Dan Tudor; „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (2000); „Richard al III-lea se interzice” de Matei Vișniec...  
Mai sunt menţionabile, pe lângă rolurile de teatru şi film, vocaţia de prezentatoare tv, remarcată în serialul „Excentricii”, prezentat la TVR şi de regie de dublaje în limba română pentru desenele animate realizate de „Disney”, în care actriţa a interpretat voci ale unor personaje.  
A primit premiul pentru cea mai bună actriță la Gala Tinerilor Actori - Costinești, (1989), și, deasemenea, premiul pentru cel mai bun rol de comedie, pentru rolul Puck în „Visul unei nopți de vară” (1992).  
Iată o actriţă cu o biografie înstelată de rezultate evidenţiabile, ce-a câştigat un concurs pentru conducerea teatrului bacăuan! De ce, oare, or fi sărind arşi câţiva ultraprovincialişti incitaţi de spiritul proprietăţii de moşie, la Bacău, când teatrul îşi are sorgintea în universalitate?! Ce înseamnă aceea conducere locală, „băştinaşă”? Oare, o actriţă cu rară frumuseţe umană, cu truda unor ani de experienţe, grei şi uşori, lucitori şi umbriţi, fierbinţi şi înfriguraţi, cu surâsuri şi suspine în văpăile teatrului şi cinema-ului românesc, în compania pleiadei de actori români magnifici, sub aura unor colaborări cu celebri regizori, producători, scenografi etc., are cum să fie nebenefică oricărui teatru din ţara aceasta în care se caută mereu altceva, sub inerţia preferinţei pentru interminabilul altceva?! Iar dacă se pune în cumpănă doar numele Maia Morgenstern din rândurile celor care au jurizat concursul pentru ocuparea postului, nu este suficient? Ce ar mai trebui adăugat acestui nume care în lumea actoricească internaţională ar fi considerat de efigie filmografică? Şi totuşi, mai adăugăm: George Ivașcu, Elena Ionescu, Adrian Titieni. Cu toate acestea, presa se aprinde de „nedreptatea” pricinuită prin surclasarea candidaţilor cu buletin de Bacău!  
Fără teama de a greşi, oricare dintre concurenţi va fi avut atuurile sale, dar concursul a fost câştigat de către actriţa Anca Sigartău, acesta-i un fapt, iar cei următori în listă nu au pierdut, au concurat într-un examen câştigat de altcineva! În acest moment competiţia, ar trebui să înceteze şi să continuie colegialitatea. Aceasta este ceea ce la Teatrul din Bacău suferă şi se deprinde incredibil de anevoios! Nu e o mirare, deoarece la români, în genere, lupta care zideşte e neîncetat transformată în lupta care devastează.  
Teatrul bacăuan nu merită aceasta, teatrul bacăuan o merită pe Anca Sigartău! Iar Anca Sigartău, cel puţin din momentul în care ea a biruit într-o întrecere în care nu are nevoie să-şi asume altă glorie decât aceea a unui nume de generic în atâtea reprezentaţii ce scriu istoria teatrului şi cinema-ului românesc, merită să managerieze Teatrul Municipal „George Bacovia” din Bacău! „O spun azi cât pot de răspicat şi fără echivoc: vreau să construiesc la Bacău un teatru performant, vreau să arat ce pot şi vă asigur că am multe de arătat. Mă adresez nimănui altcuiva decât publicului bacăuan. Pentru voi am decis să particip la acest concurs, pentru voi nu mă voi lăsa călcată în picioare şi pentru voi am decis să merg până la capăt.”, acesta-i actul de voinţă simplificat în puţine cuvinte, dar multe argumente, de către actriţa Anca Sigartău, în legătură cu ceea ce o înflăcărează să vină într-o atmosferă ternă, pentru a prelua frâiele unui teatru cu istorie, al Bacăului!  
"Este un început pentru mine și sunt foarte, foarte, foarte bucuroasă să fiu aici. Abia aștept să mă duc la teatru să mă apuc de treabă. Este greu să vorbesc, dar știu ce-mi doresc. Vreau ca Teatrul Municipal Bacovia să intre în circuitul național și internațional prin spectacole de calitate. Sunt responsabilă, din acest moment, de tot ce se va întâmpla. Cunosc actorii Teatrului Bacovia, sunt oameni, sunt suflete pentru mine, știu toate problemele cu care se confruntă un actor.
Sunt aici pentru a construi, nu pentru a distruge. Nu fug de confruntări, dar nu voi accepta decât confruntările constructive. Mă raportez și mă voi raporta la teatrul de valoare. Voi încerca să fac treabă, iar dacă nu voi reuși, voi fi prima care pleacă.
Am venit aici plecând nu neapărat de la Teatrul Municipal Bacovia, cât de la zona culturală. Bacăul este un oraș cu infrastructură, avem o bază, avem un teatru vizibil la nivel național. Și avem de-a face cu un festival pe care îl avem și-l ducem mai departe. Mă interesează mai puțin ceea ce s-a întâmplat până acum, mă interesează cu ce plecăm. Rezultatele se vor vedea cam într-un an de zile
”, cu aceasta şi-a încheiat cuvântul la investire, actriţa Anca Sigartău, noul director al Teatrului Municipal "George Bacovia" Bacău.  
 
Am iubit dincolo de Dumnezeu şi cred că trebuie să iubeşti până la Dumnezeu...  
(interviu)  
 
Prin venirea la conducerea Teatrului Municipal „George Bacovia” din Bacău a actriţei Anca Sigartău, programului de management i se adaugă câteva idei de consistenţă eminamente noi şi de eficienţă: deshiderea repertoriului teatrului către elevi şi studenţi, atragerea de fonduri europene pentru realizarea principalelor proiecte, cât şi colaborarea teatrului bacăuan cu teatrele din Bucureşti.  
Odată cu rezultatele concursului a răbufnit, însă, şi sămânţa fără rod a diversului autohton, menit să împroaşte în câştigătoare cu invectivele cele mai descalificabile. Faţă de ele, reacţia actriţei Anca Sigartău este dominată de mâhnire. Conversaţia din care se alcătuieşte textul interviu de mai jos se structurează pe această stare sufletească, un motiv mai mult de dezvăluiri sincere.  
 
Rezultatele concursului pentru ocuparea postului de manager al Teatrului bacăuan este un nou început sau o nouă descurajare?  
 
Ceea ce trebuia să fie un nou început pentru mine şi pentru Teatrul din Bacău deopotrivă, se transformă din ce în ce mai mult într-o execuţie publică. Şi ceea ce mă doare mai tare este că se aruncă în mine cu noroiul minciunilor cărora nu le pot răspunde în nici un fel. Mi-am propus să mă detaşez, să nu reacţionez, dar vă spun că mă doare!  
 
Ce, şi de ce vă doare? Are un comandament amarul acesta, sau e un val efemer, dintre atâtea valuri ce cutreieră prin viaţă neîncetat şi neevitabil?  
 
Mă doare că astăzi am devenit ţinta unei campanii de presă orchestrate de către unul dintre contracandidaţii la concurs care, după ce în ziua examenului m-a ameninţat că „va fi urât”, acum îşi duce la îndeplinire ameninţarea.  
 
Pricinuitorul mâhnirii dumneavoastră trebuie să aibă un nume…  
 
Nu vreau să dau nume pentru că nu vreau să fac nimănui publicitate gratuită pe spatele meu.  
 
Este posibil ca reduta de demnitate care sunteţi, în calea acestei ofensive, să slăbească sau să cedeze, datorită durităţii acestui contracandidat? Ce lezează de fapt această ofensivă: orgoliul personal, sau ardorea de a transfera în act proiectele dumneavoastră în legătură cu Teatrul din Bacău?  
 
Am muncit mult, am muncit cu dăruire totală şi cu dragoste imensă faţă de teatru şi public, pentru a nu mă lăsa călcată în picioare şi batjocorită de nişte oameni lipsiţi total de caracter. Aici este răspunsul.  
 
Aveţi o ripostă contra celor care vă ţintesc atât de fervent şi din mai multe unghiuri?
Da: Cine sunteţi voi cei care astăzi mă acuzaţi pe mine? Ce aţi făcut voi în teatru şi în ce calitate minţiţi cu atâta neruşinare? Ce vă recomandă şi de ce emiteţi judecăţi de valoare în condiţiile în care nu aţi construit nimic? Pe cine am încurcat în momentul în care m-am înscris la acest concurs? Ce aranjamente am stricat? Cărei persoane i-am luat postul aranjat? După aproape treizeci de ani de carieră în teatru şi film, de care sunt foarte mândră, nu cred că merit un astfel de tratament.”.  
 
Ce calităţi şi rezultate ale dumneavoastră au afinitate cu activitatea de manager la Teatrul Bacovia, cu ce şi cum puteţi înrâuri optimul curs al programului pe care îl aveţi în vedere, din fruntea acestei instituţii?  

Joc în patru teatre din Bucureşti, sunt de peste douăzeci şi patru de ani, fără întrerupere, actriţă a Teatrului „Bulandra” (sunt, nu am fost, aşa cum se chinuie să sugereze josnicele caractere care au generat această campanie calomnioasă), am jucat pe toate scenele importante ale ţării şi în străinătate. Astăzi, mai mult ca oricând joc în mai multe spectacole, sunt un om implicat în teatru şi film, am proiecte noi la care lucrez.  
 
În acest caz, ce vă animă să părăsiţi o metropolă pentru o provincie din Moldova?  
 
Mulţi s-au întrebat cum de dau Bucureştiul pe Bacău, cum de fac acest pas şi de ce, în condiţiile în care în acest moment, prezentul este generos şi viitorul în Bucureşti se anunţă extraordinar. Am ales însă Bacăul cu curaj, aşa cum am făcut-o toată viaţa mea, cu încrederea că pot face ceva bun, cu toată ştiinţa şi priceperea acumulată prin studiu şi practică.  
 
Baza acestei schimbări este o temeinică ştiinţă a ce înseamnă răspunderea care vă aşteaptă? Aţi fost acuzată că nu! Prin urmare, care este replica dumneavoastră?  
 
Celor care mă acuză că nu ştiu ce vorbesc le recomand să studieze teza mea de doctorat. Lucrarea realizată sub îndrumarea doamnei Adriana Popovici are drept domeniu de cercetare tocmai modelele de organizare teatrală, trupa de teatru - studiu de caz Liviu Ciulei, Teatrul „Bulandra”. Nu am de dovedit nimănui nimic, nu sunt un actor ratat, nu sunt un alt absolvent de UNATC. Ba din contra, numele meu înseamnă ceva în teatrul şi filmul românesc şi sunt mândră de asta. Sunt mândră că am putut lucra atât de mult cu maestrul Liviu Ciulei, sunt mândră că am putut juca în spectacolele lui Ducu Darie, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonski, Karin Beier, Alexandru Tocilescu, Mihai Mănuţiu (şi sunt doar câteva nume care acum îmi vin în minte) sunt mândră de toţi minunaţii mei colegi cu care am avut plăcerea să joc şi de la care am avut ce învăţa şi pe care cred eu că i-am învăţat ceva.  
 
Aţi mai fost acuzată de faptul că examinatorii dumneavoastră vă cunosc. Există în România o personalitate din teatrul şi cinema-ul nostru care nu vă cunoaşte? Dacă nu există, e de presupus că detractorii dumneavoastră, aşa cum îi numiţi pe cei ce contestă rezultatele concursului, optează pentru o comisie de jurizare formată din persoane care nu cunosc pe nimeni din pleiada teatrului şi filmului românesc şi pentru candidaţi necunoscuţi?  

Am fost acuzată în această mizerabilă campanie de presă că îi cunosc pe membrii comisiei. Fără doar şi poate că îi cunosc, sunt actori şi oameni de teatru remarcabili, sunt mândră şi fericită că am putut juca alături de ei în multe proiecte. Dar vă întreb pe voi, detractorii mei, cine ar fi trebuit să fie în comisie din lumea teatrală românească pe care eu să nu cunosc? Vă place sau nu, eu sunt o actriţă care a jucat, care şi-a făcut mereu treaba cu seriozitate şi pasiune şi nu mă voi dezice în veci de acest lucru. Regretatul meu profesor Dem Rădulescu, căruia îi datorez formarea mea ca actor, îmi spunea că „cinstea şi talentul nu ţi le poate lua nimeni”. Acesta este crezul după care m-am ghidat în viaţa profesională şi de care nu vreau să mă îndepărtez.  
 
Cum explicaţi pierderea de către dumneavoastră a concursului pentru aceeaşi funcţie ca aceea pentru care aţi reuşit la Bacău, la Teatrul „Excelsior”?  

A fost invocat, de asemenea, concursul anterior la care am participat, cel de la Teatrul „Excelsior”. Am învăţat din greşelile mele, am studiat în continuare, am urmat un curs de managementul proiectelor din perspectiva financiară la Institutul Bancar Român, ceea ce mi-a permis ca în proiectul de management depus la Bacău să am o perspectivă corectă şi obiectivă asupra obiectivelor bugetare ale instituţiei şi o abordare realizabilă a ţintelor propuse. Capitol la care în momentul concursului de la Excelsior eram deficitară.  
 
Vă aşteaptă un sevici responsabil, la conducerea unui Teatru cu istorie. Deplasări pe distanţa Bucureşti şi Bacău, lungi plecări de acasă… Cum se corelează viaţa familială cu statutul profesional, în aceste condiţii! Să vorbim despre familia dumneavoastră. Sunteţi o actriţă de succes. Viaţa personală a unei actriţe care are de crescut copii impiedimentează pe cea de actor! De la ce vârstă aveţi copii?  
 
Copiii au venit destul de repede, pentru că i-am dorit. Am crescut singură şi asta m-a marcat, şi deopotrivă mi-a animat dorinţa de a avea mulţi copii, şase, dacă se putea!  
 
Aveţi trei copii. I-aţi crescut singură. Nu aţi prevăzut acest destin? V-a fost greu?  
 
Cândva, în timpul unei emisiuni tv, cineva a telefonat şi a mărturisit că-şi doreşte un copil pe care să-l crească singură, numindu-mă de exemplu pe mine... numai că eu nu am născut copii c-o să-i cresc singură. Am fost întrebată de acea persoană: „Cum, regretaţi c-aţi făcut trei copii?“. „Da, regret că am dat naştere la trei copii, aş fi vrut şase, chiar, dar cu cine rămâneam alături!”, am răspuns. N-a fost o opţiune a mea să cresc trei copii singură.  
 
Cu atât mai mult sunteţi o mamă exemplară! V-aţi asumat sacrificiul nu o dată, nu de două, ci de trei ori. Vă consideraţi în sinea dumneavoastră jertfitoare?  
 
Nu ! Nu sunt martir! Evit discuţiile despre copii, nu-mi asum un nimb de mamă eroină. Pentru că nu sunt! Pesemne toate mamele sunt eroine în felul lor. Dar un copil este un cadou care ţi se face, îl primeşti sau nu, e o întâlnire. Voi spune un ceva care o să şocheze: eu nu am avut instinct matern! Când am născut-o pe fata mea, o priveam şi primul lucru pe care l-am gândit luând-o în braţe a fost că am făcut cunoştinţă cu cineva venit din ceruri şi că avem de parcurs o perioadă împreună. M-am rugat să fie o perioadă frumoasă, în care să nu-i fac rău. N-am avut sentimentul acela de posesie, n-am simţit că este al meu şi numai al meu.  
 
Creşterea şi educarea copiilor sunt probe de viaţă, repercutate în învăţăminte inversabile. Există un timp corespunzător când părinţii şi copiii îşi predau reciproc lecţii? A fost bine, a fost rău aşa cum v-aţi compotat cu copiii dumneavoastră?  
 
Nu poţi să ştii cum e mai bine. Eu am fost foarte deschisă şi foarte receptivă la lecţiile pe care le-am primit de la copiii mei. Am învăţat foarte multe şi îi multumesc lui Dumnezeu! Dacă Dumnezeu mi-a dat copii, înseamnă că am avut multe lecţii de învăţat.  
 
Au fost cumpene în care să cântăriţi chibzuit după primul copil, dacă e greu, dacă e uşor?  
 
Eu am mers pur şi simplu pe drum, nu am stat să mă gândesc dacă să fac pasul respectiv sau nu. Am născut copilul şi a trebuit apoi să continuu. Poate că ar fi trebuit să mă gândesc mai mult, înainte de a aduce pe lume o fiinţă, dar, chiar dacă mă gândeam, tot m-ar fi luat multe prin surprindere. Mi-am dorit să am copii. Pentru mine, relaţia bîrbat-femeie însemna să ai familie, să trăieşti şi să îmbătrâneşti împreună, să ai nepoţi.  
 
Cum de v-aţi dorit aceasta, câtă vreme teatrul şi filmul cer exclusiv timp şi dăruire?  
 
Nu eram la niciun teatru şi eram însărcinată în şase luni atunci când m-am prezentat pentru audiţie la Teatrul „Bulandra”. M-am strâns, m-am legat să nu se depisteze sarcina şi am câştigat concursul, aşa grăsuţă cum eram. S-a aflat ulterior că în corpul meu se zămislise un prunc. Am născut în octombrie, iar în ianuarie am fost chemată la teatru de către actorul Ion Caramitru, director şi atunci. Aflând de la secretară că sunt chemată la director, i-am spus mamei că probabil mă cheamă ca să mă dea afară, pentru că am stat cu copilul, neluându-mi concediu postnatal. De fapt, eu n-am avut niciodată concediu, nici prenatal, nici postnatal, eu am născut între stagiuni... Pe Tudor l-am născut în iulie şi am jucat până în opt luni. Pe Iosif l-am născut în octombrie, a început stagiunea, iar repetiţiile le-am început pe 1 noiembrie, când copilul avea doar o lună şi îl luam cu mine. Pe Sonia o purtam cu mine de când avea patru luni, şi am începusem repetiţiile cu maestrul Liviu Ciulei - o lăsam înfăşată în cabină, îi aprindeam luminile şi-apoi intram în scenă. La un moment dat, se auzea un scâncet ce creştea şi creştea în tonalitate, e lesne de înţeles cât, dacă îl rugam pe regizor să mă ierte şi să-mi acorde cinci minute pauză. Alergam la copil, îi dădeam să mănânce şi mă întorceam. Dar nimeni nu s-a plâns, n-am deranjat!  
 
Acest program n-a afectat sănătatea dumneavoastră sau a copiilor?  
 
Nu! Am jucat până în opt luni. În şase luni, când m-a vazut maestrul Ciulei - îl jucam pe Puk -, s-a uitat la mine şi a exclamat amuzat: „Ei, acum, sunteţi doi Puci !“ . Mă gândeam că va fi agitat copilul meu, din cauza activităţii mele intense, dar n-a fost. Când rămăsesem însărcinată cu al doilea, mă gândeam că ştiu totul de la primul. Dar nicio situaţie nu e identică alteia. Odată, când Sonia avea un an şi jumătate, îl ţineam în braţe pe Tudor şi trebuia să gătesc, eram cu mămăliga pe foc. M-am ars şi am plâns pe rupte pentru că nu ştiam cum să mă descurc şi aveam sentimentul că e imposibil. Mă gândeam că am făcut doi copii şi n-o să pot să-i cresc pentru că sunt prea mulţi! Dar am reuşit cu trei…  
 
Cum aţi trecut peste toate, biruitoare?  
 
Inconstienţa ajută, cu siguranţă. Dar nu vreau să se înţeleagă că aceşti copii au venit dintr-o inconştienţă. N-a fost inconştienţă, i-am dorit, am fost educată, să conştientizez că cel mai important lucru, dincolo de carieră, este să naşti copii. Important este să-i ai cât eşti tânăr, ca să ai putere şi să-i poţi vedea mari. Sigur, se poate întâmpla să-i faci cât eşti tânăr şi să n-apuci să-i vezi mari…! Eu, între al doilea copil şi al treilea am avut o problemă medicală foarte severă şi mi s-a spus că nu voi mai putea să mai am copii şi că apariţia unei a treia sarcini mi-ar fi fatală. Cu toate acestea, am ştiut că Dumnezeu e sus şi voi trece peste impas.  
 
Tatăl copiilor vă susţinea în principii?  
 
El era medic şi era cu radicalitate contra ideii de a mai avea un copil, deoarece ştia ce se poate întâmpla. Însă, prin puterea dorinţei eu eram sigură că cel de-al treilea copil va veni pe lume şi impiedimentul medical va fi depăşit.  
 
A treia sarcină v-a pus viaţa în pericol ?  
 
Problemele medicale le aveam oricum, dar o sarcina putea fi fatală. Am trecut peste, şi am învins. Atât eu, cât şi copilul.  
 
Fără consecinţe postnatale?  
 
Fără! A venit pe lume Iosif, razant cu primejdia! Când rămăsesem gravidă, nu am mers la doctor până în şase luni de sarcină, ca să nu mai poată să-mi spună nimeni: „Dă-l afară!“. Aşa că nu a mai fost cale de întoarcere, a trebuit să merg până la capăt! În afară de faptul că m-am îngrăşat puţin, alte urmări complicate nu am avut. După primul şi al doilea copil, o problemă a kilogramelor în plus nu a existat. La al treilea da. Întotdeauna, voinţa mea în această privinţă este slăbită, de mică fiind pofticioasă. E un lucru problematic din viaţa mea, am încercat o sută de regimuri, nu mă ţin de niciunul, pentru că îmi place pâinea cu unt şi cu gem şi laptele cu cacao, şi, gustând din când în când, eşuează orice tentativă de regim.  
 
Aţi jucat multe şi diverse roluri. Forma fizică şi morală v-a fost aliată în această trudă?  
 
Evident! Mai ales când am jucat în filmul „Vreau să fiu actriţă“, un „one woman show“. Avusesem o perioadă în care nu mai jucasem roluri foarte grele şi n-am vrut să cedez ca artist, să amorţesc, să lenevesc. Şi-atunci, mi-am propus să fac acest spectacol, la care mă gândisem de foarte mult timp şi care a necesitat pregătire fizică. Mergeam cu bicicleta, eram foarte activă, dar, din păcate, suferind o operaţie la coloană s-a produs o disfuncţionalitate metabolică şi m-am îngrăşat. De la operaţie sunt obligată la o mare atenţie cu mişcarea. Ştiu, ar trebui să mai slăbesc încă, din respect faţă de mine, faţă de ceilalţi şi pentru faptul că mi s-a întâmplat să pierd roluri din pricina kilogramelor, dar eu cred că, de fapt, n-au fost rolurile mele acelera pe care le-am pierdut şi am jucat atât cât a trebuit să joc. Aceasta sunt! Lumea trebuie să-mi accepte şi ridurile, şi kilogramele în plus, iar dacă voi avea ceva de spus într-adevăr, în continuare în meseria aceasta, atunci voi spune indiferent cum sunt!  
 
Am început periplul prin destinul dumneavoastră, de la vârsta păşirii în viaţa de familie, cu fiul la sîn şi poveri purtate singură şi optimistă. Să nu lăsăm timpul anterior afară din discuţie. Unde v-aţi născut, cum aţi petrecut copilăria?  
 
M-am născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1967. Tata era ardelean de lângă Bistriţa, iar mama moldoveancă de la graniţa cu ruşii, aproape de Prut. Tata, s-a stabilit de mic în Bucureşti cu familia sa refugiată în timpul războiului, mama era fiică de preot. Am fost crescută într-o familie organizată, în care mama şi tata s-au iubit foarte mult, s-au respectat, nu i-am văzut certându-se, au avut marea înţelepciune de a-şi rezolva problemele departe de ochii mei, pentru că ele există întotdeauna într-o căsnicie, dar eu nu am ştiut. Au fost profesori amândoi, mama de fizică, tata de istorie. Tata era foarte strict iar mama l-a urmat îndeaproape din acest punct de vedere. Deşi ea mă mai „mângâia” cu palma de mamă, era părintele cel blând.  
 
Iar tatăl era cel sever?  
 
Avea o severitate născută din pasiune. Fiind istoric pasionat, o raritate în lumea de astăzi, avea pretenţii şi încerca să demonstreze şi să convingă pe cei din jur, indiferent că erau elevi, prieteni sau cunoştinţe, că istoria este foarte importantă, ceea ce este şi adevarăt. Nu poţi să-ţi înţelegi prezentul şi nici măcar să adulmeci viitorul, fără să-ţi ştii esenţialul trecutului. Nu pot să spun că m-au chinuit şi nu pot, în niciun caz, să-mi judec părinţii. Am avut însă un program foarte strict de lectură organizată, cu jurnal de lectură.  
 
Reverii şi nostalgii, prietenii din copilărie… ce şi cât vă tulbură azi, întoarsă în clipe de răgaz în trecut?  
 
Am fost un copil destul de singuratic, nu am avut prieteni, nu m-am jucat în faţa blocului pentru că stăteam pe o stradă pe care erau doar patru copii. Amintirile care-mi vin în minte, când mă gândesc la copilărie sunt lecţiile de pian şi lectura, studiul care era chinuitor de multe ori, dorindu-mi în permanenţă să fiu şi eu ca ceilalţi. N-am făcut din muzică o profesie, dar n-am încetat să cânt. Am ales să mă duc la Teatru şi nu să dau la Conservator, dar, de multe ori, când am probleme sau sunt nemulţumită, imi spun că ar fi trebuit să mă duc în partea cealaltă.  
 
La răspântia a două arte v-aţi îndreptat către teatru. Întâmplare, sau alegere?  
 
Cântam în corul de copii „Voces primavera“ al cărui dirijor era Claudiu Negulescu, atunci când music-hall-ul, „Povestea micului Ben“, a facilitat întâlnirea cu Alexandru Tocilescu şi cu Gelu Colceag, care m-a întrebat într-o zi, în clasa a-XII-a fiind, dacă m-am gândit vreodată să dau la teatru. Raspunsul meu a fost: „Nu. Eu mă pregătesc pentru A.S.E.“. Voiam să mă fac directoare de hotel, de fapt voiam să fac Relaţii externe, pentru că înlăuntrul meu fierbea dorinţa de evadare. Pasămite, îmi doream să plec din ţară şi dacă am auzit că e ceva cu externe, mi s-a parut favorabil. Însă, pe 11 decembrie, ziua tatei, am ajuns acasă şi i-am oferit marele cadou, spunându-i că vreau să dau la teatru, chiar dacă erau două sute de candidaţi pe patru locuri. Am spus că vreau să risc măcar o dată în viaţă iar, dacă nu intru, nu-i nimic, nu mă mai duc a doua oară. Ţin minte că mi s-a spus să nu dau la teatru, neavând nicio şansă, deoarece eram mică şi grasă.  
 
Şi, teatrul a fost să fie… Unde nu a fost uşor, nici de intrat, nici de absolvit, nici de profesat. Cum au fost drumurile acestea?  
 
Eu funcţionez ca o femeie normală, cu bucurii, cu necazuri, cu greutăţi, cu împliniri, şi care, la final, când trage linia spune: „puii mei sunt cei mai buni“. Asta-i concluzia legată de copii. În altă ordine de idei, nu am prins concursul nici de la Naţional, unde se scoseseră vreo optsprezece posturi, n-am prins nici concursul de la „Odeon”, unde erau multe locuri, de care n-am ştiut. Eram gravidă când am auzit de ultimul concurs de la Teatrul „Bulandra”, pe numai două locuri, unul la fete, şi altul la băieţi. Era deja o utopie, dar la Teatrul „Bulandra”, am visat dintotdeauna să ajung, iar aceasta mă întărea. La repetiţiile cu „Visul unei nopţi de vară“, primul meu rol în acest Teatru, ca actor angajat, maestrul Liviu Ciulei imi spunea: „Mergi ca şi cum n-ai atinge pământul. Şi să fii atentă la fiecare zgomot, şi la fiecare senzaţie, iar fiecare lucru să însemne ceva“. Aceasta era o indicaţie pentru viaţa mea: să merg neatingând pământul, zona urâtă mizeria pământului, să fiu atentă la lecţia şi la lucrurile pe care mi le dă pământul, nu la materie neapărat. Dacă aş fi fost puţin mai atentă, învăţam mai bine şi eficient. Înţelegeam mai curând şi preventiv ceea ce am aflat prin lovituri.  
 
Credinţa în Dumnezeu, pe care îl invocaţi consecvent, v-a fost în viaţă numai un reazem solid, sau şi un spătar care s-a clătinat uneori?  
 
Întotdeauna m-am gândit că binecuvantarea nu a venit niciodată cu bucurie. Am pilda sfinţilor că aşa este! Ei au suferit, s-au jertfit! Şi-atunci, cum pot eu să am pretenţii?! Am trăit momente înfiorătoare, când credeam că n-o să pot să mă ridic din pat a doua zi şi-l rugam pe Dumnezeu doar atât: „Ajută-mă să mă scol mâine!“ De fapt sunt lucruri omeneşti, toată lumea a trecut prin asta…!  
 
Sub ce augur a sosit dragostea pe cărarea dumneavoastră?  
 
Am iubit până la Dumnezeu, şi dincolo de Dumnezeu! Am avut, la un moment dat, o discuţie cu Sonia, fiica mea, în vrârstă de cam şaisprezece ani atunci, pe acest subiect. Ea m-a tocat mărunt, vrând să ştie despre „tati”, despre viaţa cuplului nostru, a disecat, mi-a analizat greşelile. Ştiu că doar atât i-am spus: „e foarte bine cum gândeşti, dar eu îmi ştiu greşelile. Am iubit şi nu ştiu câte femei o să poată spune lucrul acesta, Sus! Am iubit dincolo de Dumnezeu şi cred că asta a fost greşeala. Cred că trebuie să iubeşti până la Dumnezeu!  
 
Între iubirea dumneavoastră şi a cealeilalte părţi a fost un schimb în proporţionalitate echitabilă?  
 
Sunt curioasă şi eu să aflu, daco vreodată voi afla. Când voi călători în veşnicie, voi afla, pesemne. Faptul de a ajunge la un divorţ mă împinge să spun că n-am fost iubită. Dacă aş fi fost iubită, n-aş fi fost înşelată!  
 
Cum a reacţionat Sonia faţă de momentul acela confesional? Cum v-aţi simţit dumneavoastră?  
 
Mândră! După aceea, a urmat tăcerea, nu a mai putut rosti nimic. Dar, fireşte, eu vorbesc întotdeauna cu ea şi-i spun că este important să creezi echilibru între raţiune şi pasiune. De fapt, cred că aici se află cheia! Vorbeam cu ea un lucru extraordinar despre unele cercetări care au condus la o părere în legătură cu un creier ipotetic al inimii în conexiune cu creierul cel cunoscut. Este o teorie după care se susţine că ar exista o emisie de impulsuri, ale creierului inimii fundamental coordonate cu impulsurile creierului. Sonia a avut o reflecţie inteligentă în legătură cu această teorie: „de altfel, dacă secţionezi inima şi creierul, observi asemănarea“. Ca fiinţă umană, nu ai dreptul să dai prioritate inimii şi să părtinesti, nu e voie! Or, eu am făcut-o! Apoi am plâns şi am zis „Vai!“, asta a fost, e normal ca, dacă bagi mâna în foc, să te frigi!  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Anca Sigartău. Un nou început pentru Teatrul din Bacău / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1564, Anul V, 13 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!