Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015        Toate Articolele Autorului

Cristina Stamate. Dacă marea ar fi lumea dintre noi…
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Actriţa Cristina Stamate este una dintre prezenţele şi bucuriile noastre, ale românilor, familiare, oferitoare de daruri, dintre care cel mai bogat e înveselirea. Dacă marea ar fi lumea dintre noi, între Cristina Stamate şi publicul ei acea mare n-ar fi decât până la glezne de adâncă, până sub sprâncene de departe, până azi, până mâine, până mereu de dragă, până la inimă de bună. Până la surâs răbdând, până la suspin sperând, până la voioşie hrănind viaţa, până la cântec ţinând cumpăna fiinţei, aceasta-i actriţa Cristina Stamate… numai şi numai până la scenă şi public pietruindu-şi cărarea sa, cu pietre rare de iubire, de har, de trude, de jertfe…! 
  
Anume potrivire a actriţei cu frumuseţea umană, pentru anume alcătuire a frumuseţii între rosturile vieţii estetice, armonioase şi optimiste care exaltă pe scena Teatrului de Revistă „Conatantin Tănase”, unde joacă minunata actriţă Cristina Stamate! Ea e un dram de duh scump şi putere magică, un dram şi un crepuscul de taină şi de stea a scenei teatrului românesc peste care planează îngeri de ieri şi dintotdeauna ai Thaliei. 
  
Suflul şi harul inspiraţiei e viu la „Tănase” şi generos, cu atât mai mult cu cât aici absoarbe actriţa Cristina Stamate serul artei scenei care unge fiinţa şi spiritul monştrilor sacri cu mir de dragoste până la jertfelnicie! Ce actori au jucat şi joacă şi azi la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”! Ce corpi şi seve miraculoase circulă de o viaţă, de mai multe vieţi, de o istorie, la colosalul Teatru căruia actorii i-au dat fiinţa, numele şi faima! Cât de mult s-au dăruit Teatrului acestuia actorii, cât de invadaţi au fost ei în tot acest timp de viaţă fremătândă a lui, de lacrimi, de bucurii şi de dureri, câtă bucurie şi câtă amărăciune au menţinut flacăra vieţii artiştilor, câte flăcări au ars ori s-au stins! 
  
Trecuse puţin timp de când viaţa actorului Alexandru Arşinel se luptase cu sine şi doar doctorii salvatori au încheiat pacea, smulgându-o din cleştele patimii trupeşti, redându-l pe maestru familiei, scenei, filmului, nouă tuturor celor ce i-am fost şi i-am rămas prieteni alături sufleteşte, suferind la rându-ne ca de o traumă a noastră, de durerile şi mâhnirile sale! Abia se cicatrizau rănile trupului actorului Alexandru Arşinel când, vesela actriţă Cristina Stamate, atât de veselă încât puţini au crezut vreodată că durerea ar putea birui în cursă cu ea, a fost pradă crudei vătămări a inimii ce avusese deschisă fereastra doar binelui şi iubirii întreaga viaţă. 
  
O grădină de flori spirituale înflorise într-o viaţă sub cerul inimii artistei Cristina Stamate! O udase cu roua bucuriilor sale, cu lacrimile ochilor privitori blând şi bun, o încălzise cu soarele conştiinţei ei, o luminase cu raza harului ei! Dar, un ciclon vruse să o devasteze. Inima actriţei, ostenită, îşi cerea dreptul unui act al ei cu tema iubirii şi recunoştinţei. Doctorii, oştenii raiului alb au vegheat-o, au apărat-o, au salvat-o, au grădinărit splendoarea de flori spirituale ameninţate a fi secerate în plină frumuseţe şi bogăţie de corole şi parfumuri! 
  
Pentru toţi, operaţia a fost înfiorătoare, pentru actriţă a fost eroism şi dragoste de viaţă! Echipa medicală alcătuită din conf. univ. dr. Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Sanador, dr. Mihaela Crăciun, medic primar ATI, şef Departamentul ATI Chirurgie Cardiovasculară şi dr. Daniela Popescu, medic primar cardiologie sunt „grădinarii” raiului alb unde clipa e veşnicie şi viaţa redută! O suferinţă severă de insuficienţă mitrală şi cardiopatie ischemică ajunsese la punctul terminus al meandrelor ei, viaţa actriţei fiind ameninţată. S-a impus urgent operaţia pe cord deschis, care a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză din pyrolite carbon de tip Medtronic şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului. „Doamna Cristina Stamate a fost internată la noi cu diagnosticul de insuficienţă mitrală severă şi angină pectorală prin leziuni tricoronariene. Intervenţia efectuată a fost una deosebit de complexă, însă a decurs cu succes, iar momentan pacienta se află în recuperare, în secţia de terapie intensivă” - declara după operație, dr. Horaţiu Moldovan. „Rezolvarea acestui caz medical nu ar fi fost posibilă fără aparatura performantă de care dispunem şi a experienţei echipei medicale multidisciplinare care s-a ocupat de acest caz”. Intervenţia cu un grad de complexitate ridicat a durat peste şase ore și a presupus utilizarea circulaţiei extracorporeale. 
  
De parcă nici nu au trecut razant cu soarele, norii vieţii actriţei Cristinei Stamate s-au spulberat necrezut de repede. La numai două luni de la operaţie, actriţa a păşit iarăşi, grabnic, împrospătată de energii şi dragoste, pe scenă. „M-am operat pe 21 ianuarie”, spune după victorie, eroina scenelor teatrului şi vieţii, „și revin pe scenă pe 21 martie, la fix două luni după operație. Un mic… record după o intervenție chirurgicală atât de grea!”. Coincidență sau nu, premiera spectacolul „Vivat Revista” în care a jucat Cristina Stamate a avut loc tot într-o zi de „21”, mai precis pe 21 februarie 2014. 
  
21, zi de luptă, de victorie, de spectacol! Zi pe care actriţa Cristina Stamate o are scrisă de acum între sărbătorile sale, teatrul românesc o strânge în cununa lui de succese, publicul îi închină aplauze frenetice! 
  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com) 
  
  
Referinţă Bibliografică:
Cristina Stamate. Dacă marea ar fi lumea dintre noi… / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1547, Anul V, 27 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!