Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Gică Petrescu. În urma maestrului, doar o uşă încuiată...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În primii ani ai veacului acestuia am pierdut mult din ce avusesem de valoare în veacul trecut, obscur în multe privinţe. Am avut şi am pierdut printre atâtea bunuri, pe unul dintre cei mai pupulari artişti români din toate timpurile, Gică Petrescu. Ca nimeni atul, el a petrecut cântecul de petrecere prin anii încremeniţi în jalea unei Românii plânsă şi atunci, plânsă şi azi, plânsă până nimeni nu mai ştie când…! 
  
Cântece, o comoară de cântece de petrecere îndeosebi, rămase pe vechile discuri de vinilin de la Gică Petrescu au fost uitate! Dacă ele n-or mai fi într-o zi, nimic n-ar mai exista în urma lui Gică Petrescu! Apartamentul său dintr-un bloc de pe Bulevardul Elisabeta din Bucureşti are o uşă încuiată, cu sigiliu pus. Înăuntru e pustiul iar pustiului, şi lui i se plăteşte chirie. S-a acumulat o datorie grea la asociaţie, de când s-a stins maestrul, iar cine ar trebui să identifice o soluţie, alcătuieşte variante penibile de soluţii. 
  
Parcă n-a fost nicicând Gică Petrescu! Pustiul e singura obiectivitate a vieţii lui învinse în luptă cu sine, fără rezistenţă nici pentru ea, nici pentru memoria ei. A fost cândva o glorie care l-ar fi căutat singură pe maestru, dacă el i-ar fi rătăcit cumva drumul. Dar n-a mai rămas nimic din această glorie! Rosturile ei au fost într-un anumit punct greşite. Nu l-a ajutat pe maestru atunci când a avut cel mai mult nevoie de ea, iar acum nu-i mai cunoaşte numele. La ce i-a folosit această glorie, dacă anii consumaţi pentru construirea ei nu s-au putut recupera. Gloria i-a stat în braţe ca un prunc, până a crescut, apoi a sărit din braţe şi a ajuns pesemne în alte braţe! 
  
În ultimii ani de viaţă, maestrul Gică Petrescu nu a mai rămas cu nimeni în jurul său dintre cei care-l înconjurau când era ocupantul jilţului scenei! Gloria nu i-a mai bătut niciodată la uşă după ce neputinţele l-au învins pe maestru. În apartament, ca şi în suflet, locuia cu maestrul numai singurătatea, ca o monstruozitate vie! Amintirile eşuau muribunde în memoria unui artist îmbătrânit şi singur, se-ngrămădeau în inima lui umbre! 
  
Aşa e şi azi în locuinţă, iar maestrul nu mai este nicăieri! A plecat de parcă nu a fost niciodată! La vreo nuntă îi mai chinuie vreun cântec vreunul care nu e nici lăutar nici nimic, pe undeva s-o mai fi auzind pe vreun disc de vinilin glasul lui, cine ştie unde, în ce pustietate, la ce oameni nostalgici… În rest, unde-i Gică Petrescu?! „Era cumpătat pentru că știa cum să-și respecte publicul. Era jovial, bun, fin, elegant, combina toate superlativele. Un model de conduită, un mit, o emblemă pentru români, o legendă”, şi-l aminteşte maestrul Benone Sinulescu, unul dintre artiştii români care are în conştiinţa sa numai cuvinte de brodat cu ingliţa inimii pentru artiştii de valoare ai României. 
  
Ce-a mai rămas din maestrul Gică Petrescu? Amintirile, oaspeţi ai românului care aleargă azi un pas înainte, doi înapoi! Sunt rare amintirile când e vorba despre artă, din singura cauză a dramei româneşti, iar cele ce răzbat nu capătă glas! Toată ţara e azi o tejghea cu CD-uri piratate, cele mai multe cu încercări de muzică pe care o cântă oricine, interminabilă, când tace unul, începe altul la fel. Însă ce şi cum a cântat Gică Petrescu, nu cântă nimeni! Dacă dispare în norul modei un cântec de azi, nu-i nimic, renaşte alt cântec, proaspăt, încărcat cu energia altui ţipăt. Dar dacă se pierd cântecele lui Gică Petrescu, pierderea este ireparabilă. 
  
Odată cu dispariţia ultimului lampagiu al mahalalelor a venit în locul său romanticul ce-a ţinut felinarele bulevardelor şi cârciumelor aprinse până la sfârşitul veacului. Era Gică Petrescu! El a rechemat atâtea iubiri, a trezit nostalgii, fiori, suspine, doruri de chef, uitarea din pahar, venită pe caii distracţiei! Ce atmosferă boemă ţesea din cântece de petrecere romanţe, tangouri, romanţe, muzică jazz, sentimentalul Gică Petrescu! Unde sunt ele acum? De ce n-are nimeni grijă de crucea lui de mormânt, nici de locuinţa lui pustiită. De ce nu-i preschimbâ nimeni părăsita casă, din ruină în muzeu? S-ar renaşte duhul boemei unui veac şi s-ar lăsa înfrântă nepăsarea omenească... 
  
Nu sunt răspunsuri...! Ne uităm prea curând personalităţile şi nu ar trebui să le uităm niciodată! Cum uităm noi, aşa vom fi la rându-ne uitaţi! Dacă nu artiştii noştri de azi ar trebui să nu lase să se întâmple aceasta, atunci cine?! Lăsându-l ei pe Gică Petrescu abandonat seninei delăsari, generaţia următoare îl va uita de tot pe maestru! De ce?! 
  
Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915, în București. Tatăl său era funcționar poștal, urmase studii superioare la Geneva (Elveția), iar mama, cu o tinereţe petrecută la Paris preluase din partea elevată a civilizaţiei vestice ale acelei vremii manierele bune şi, printre altele, cânta la pian. Famia Petrescu a locuit pe Calea Victoriei, la numărul 190, într-o clădire cu trei etaje. Aici încep să i se ţese celui ce avea să fie un artist neegal cu nimeni, copilăria şi educaţia. A învăţat de mic, de la mama sa limba franceză și s-a iniţiat în muzică, interpretând „piese scurte, melodioase (...), ritmuri mozartiene”, după confesiunile artistului. Când s-a mărit a început să primească lecţii de pian şi să asculte împreună cu tatăl său muzică uşoară, la un gramofon pe vare îl avea în casă. 
  
În 1931, elev fiind la Liceul „Gheorghe Șincai”, va cânta într-un ansamblu școlar, la chitară și vocal, pentru ca la cinsprezece ani să îl cheme scena, iar de acum relaţia cu ea va fi statornică şi lungă. A fost descoperit la o serbare de către compozitorul Ion Vasilescu. Adus de către acesta la Radio, Gică Petrescu va cânta cu pianistul celebru şi dirijorul Iulian Ghindă. 
  
Părăsit tragic de mamă, stinsă discret şi pretimpuriu, artistul, sfătuit de tatăl său va renunţa la studiile universitare de drept, pe care le începuse de doi ani şi se va decide să se dedice total cântecului. „Decât să ajungi un avocățel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveți la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l și folosește-te de el!”, l-a povăţuit tatăl. 
  
Un prim „contract de diseur” îl realizează la grădina restaurant „Princiar” din șoseaua Kiseleff, unde a cântat cu acompaniamentul maestrului Fănică Luca. Avea atunci un repertoriu de şaizeci de cântece, tangouri și romanțe. În 1933 va fi angajat oficial ca solist vocal, la localul de lux occidental „Galeries Lafayette” şi va cânta cu Orchestra James Kok. Pentru reprezentaţiile galante de la „Lafayette”, patronul său pe care îl chema Schwartz i-a făcut două costume elegante, de comandă, unul alb, de zi și altul bleumarin, de seară. Avea doar optsprezece ani artistul care debuta strălucitor pe scenele localurilor luxoase, cu orchestre şi interpreţi de muzică, printre care: Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol... 
  
În 1936, în urma unei traume, tatăl său, Dumitru Petrescu, a paralizat şi va cădea la pat. Tânărul artist Gică Petrescu, de numai douăzeci şi unu de ani a rămas lipsit de o singură şi sigură sursă financiară. Va fi recrutat în serviciul armatei, la Regimentul I - Vânători de gardă. Din acest moment, milităria în formă lejeră de decazarmat şi muzica se vor închega uniform. Numele său era deja cunoscut şi va fi tot mai popularizat în lumea muzicală a vremii aceleia romantice din „Micul Paris”. În 1937, pe când era cap de afiş al evenimentelor muzicale ale Bucureştiului de altădată, după o selecţie intransigentă va ajunge să cânte, sub preudonimul George Petrimi, la Cazinoul oraşului regal Sinaia, cu celebra Orchestră de jazz condusă de Dinu Șerbănescu şi va începe să înregistreze cântece pe plăci de patefon pentru casele de discuri Columbia, Odeon, His Master’s Voice, producători celebri în epocă. Întâlnirea cu marele muzician Dinu Șerbănescu e întâlnirea cu un destin fenomenal al său şi al muzicii româneşti. Îl va fascina romanţa pe care o considera „limbă maternă” a sa, iar el, la rându-i va primeni romanţa cu un veşmânt de gală. Va reveni la numele Gică Petrescu în 1934, când se va înfiinţa în România Casa de discuri și fabrica Electrecord la care va colabora din anul următor pentru decenii de viaţă şi de muzică magnifică românească, înregistrând cântece de muzică ușoară, romanțe, cântece populare și cântece de petrecere. 
  
În 1939 va începe peripluul acestor cântece în lume, fiind invitat în Germania, într-un turneu de înregistrări. Se cânta atunci și se dansa pe ritmuri de tango, rumba, foxtrot și charleston. Șlagărele la modă, pe discuri Odeon, Columbia, Parlophon, Cristal, His Master’s Voice, Electrecord, erau cunoscute şi fredonate de toţi - textele publicate în broșuri se vindeau o dată cu discurile. Gică Petrescu ajunsese succesor al Mariei Tănase la estrada restaurantului „Neptun” din Piața Buzești, şi cânta cu orchestra violonistului și dirijorului Victor Predescu. Era printre cei mai cunoscuţi şi preferaţi. Apoi, între 1940-1944 va urca pe scenele teatrelor „Gioconda” și „Savoy”. La izbucnirea războiului, va fi transferat la regimentul IV Moto din Străulești. Va face o cursă zilnică şi contra-timp, între regiment, Radio - pentru „Ora răniților” -, concertele cu Dinu Șerbănescu, estrada unui restaurant, scena Teatrului de Revistă și spectacolele cu răniți. Alăturat numelor Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez, Constantin Tănase, numele Gică Petrescu era anunţat în spectacole cu apelativul asociat „fruntaşul Gică Petrescu”. Pe scena Teatrului Comic, unde este actualul TESS, şi-a etalat veleităţile de actor comic alături de compozitori, textieri și cântăreţi între care care celebrul H. Nicolaide. Popularitatea atinge o amplitudine fenomenală într-un turneu de şaptezeci de zile prin țară cu spectacole „Frate cu dracul”, „Luna știe, dar nu spune” (cu aluzii politice). Este perioada în care cântă în zeci de concerte ale formației Jean Ionescu, prezentate de colosalul comic Nae Roman și alături de pianistul Gaston Ursu. Necontestabilul său talent plurivalent, încununat de un succes spectaculos îi favorizează angajarea la „Alhambra” de către Ion Vasilescu, apoi la „Gioconda”, unde lansează buchete de cântece ajunse iubite pe loc şi rămase astfel până azi. 
  
Ultima noutate tehnică a timpului, microfonul şi-a făcut loc şi pe scena barului-grădină „Arizona”. De acum, volumul vocii lui Gică Petrescu obţinând alte valenţe. Când, într-o seară dintre serile de altădată ale spectacolelor din Bucureştiul romanticilor occidentalizaţi, violonistul Yehudi Menuhin, elev al lui George Enescu a fost invitat la „Arizona”, Gică Petrescu a cântat șansonete, șlagăre americane, entuziasmându-l şi emoţionându-l pe muzician cu melodiile „La margine de București”, „Suflet candriu de papugiu” și „Costică, Costică”. A fost bisat îndelung, chiar de violonistul preţuit şi admirat de Familia Regală a României în prezenţa căreia susţinuse recitaluri la Castelul Peleş. Pentru el, Gică Petrescu a cântat de trei ori „Costică, Costică”. 
  
În faţa snobismului cu rang de ideologie de stat a vremii comunisto moscovite, nici maestrul Gică Petrescu nu a scăpat de „luneta” cenzurei, încât a fost chemat după recitalurile acestea la Ministerul Culturii şi i s-a pus în vedere să renunţe la piesele ocidentale din repertoriu. Maestrul, cum făcuse şi inegalabilul Constantin Tănase, fără să renunţe la mesajul substituit, a recurs la exprimarea „cu perdea”. În 1953 a avut loc la Bucureşti „Festivalului Internațional al Tineretului” la Teatrul Savoy, susţinându-se „Concertul popoarelor” în care Gică Petrescu a cântat piese în cateva limbi străine, multe din repertoriul lui Yves Montand, care au fost fervent aplaudate (iată cum „occidentalismul” muzical a putut răzbate din nou cu succes în vocea lui Gică Petrescu! Între anii 1956-1959 „Concertul popoarelor” traversează înstrăinata Basarabie înlăcrimată, peste Nistru, într-un lung turneu în Uniunea Sovietică, împreună cu Ion Dacian, Trio Grigoriu, Florian Dorian şi alţii. În anii aceştia şi-n următorii, Gică Petrescu, alături de Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, Mircea Crişan, Horia Şerbănescu, Radu Zaharia va fi părtaşul unui iureş de spectacole magnifile ale Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” de care este unit afectiv până în ultimele clipe de viaţă, la sălile „Savoy” şi „Victoriei 174”. În anii 1965-1967 participă la un însemnat turneu al carierei sale în Franța, la Paris (1965), pe scena celebrului music-hall „Olympia”, alături de Stela Popescu și Mircea Crișan, apoi în Israel, alături de Florin Piersic şi Doina Badea. A fost o salbă de spectacole la care românii din diaspora au fost uniformi cu văzduhul unei inimi româneşti renăscute în străinătate. Au fost un sân cald şi bun pentru mulţi dintre cei îndepărtaţi de la sânul ţării mame. Între 1966-1977 Gică Petrescu lansează noi șlagăre la mai multe ediţii ale Festivalului de Muzică Ușoara de la Mamaia şi înregistrează la Electrecord șlagărele de referinţă ale repertoriului său, cum ar fi: „Căsuța noastră”, „Of, of, of, măi șprițule”, „Dă-i cu șprițul pân’ la ziuă”, „Uite-așa aș vrea să mor”, „Du-mă acasă măi tramvai”... 
  
În 1982-1987 participă la Festivalul „Crizantema de aur”, de la Târgoviște, realizat de Florentina Satmari cu un recital excepţional, alături de trupa condusă de George Carabulea. Avea şaptezeci şi patru de ani artistul, ceea ce nu a afectat câtuşi de puţin vivacitatea lui, nu a declinat certitudinea unui talent unic, nu a micşorat calitatea interpretativă muzicală şi actoricească a lui Gică Petrescu. Mai înainte, în zorii vârstei de şaptezeci de ani, fusese conceput special pentru el şi Nicu Constantin spectacolul care s-a jucat cu mare succes doi ani la rând pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, „Nimic despre elefanţi”. 
  
În 1993-1995 o apariţie editorială excepţională, rod al muncii şi dragostei de valorile muzicii româneşti ale muzicologului George Sbârcea, numit şi Claude Romano, va ilumina biografia artistului, aşezată într-o viaţă longevivă între legendă şi adevăr. Este vorba de cartea excepţională „Viața și cântecele lui Gică Petrescu”, o lucrare deopotrivă riguroasă şi romantică, ce-nmănunchează ştiri, impresii, documente... unele dintre ele provenind din caietele, albumele, afișele și fotografiile adunate cu ştiinţă, grijă, inspiraţie şi devotament de către chiar tatăl artistului Gică Petrescu. La împlinirea vârstei de optzeci şi patru de ani, maestrul a semnat un contract de înregistrare a trei CD-uri conţinând cele mai dragi melodii cântate de el îndelungul anilor de cântec nepereche. Sub orchestrații noi, s-au făcut, aşadar noi înregistrări într-un studiou digital, ceea ce e o întărire a rezistenţei operei muzicale a maestrului în memorie. A lucrat la aceasta dorinţa artistului de a nu se transfera acumulările vieţii sale în depozitul uitării. A impresionat pe colaboratorii pentru realizarea CD-ului, prin seriozitatea și vitalitatea lui, cunoscute, dovedite şi proverbiale, un indiciu sigur al condiţiei situării lui Gică Petrescu în actualul artistic al unei perioade de trei sferturi de veac! Maestrul a exprimat o mare grijă ca vocea sa de pe CD-uri să aibă o calitate audibilă impecabilă. CD-urile au avut o cumpărare extraordinară, s-au epuizat fulgerător. 
  
Pe 5 mai 2003, preşedintele Ion Iliescu i-a înmânat distincţia „Steaua României” în grad de cavaler. Începe apoi să rărească apariţiile publice. Boala, greutăţile bătrâneţii, legate de picioare, de spinare, pătrunse la oase, boala venită la braţul bătrâneţii şi în asociere cu singurătatea, părăsirea, uitarea din partea unora ce i-au fost împrejur în anii gloriei sale, alte diverse neajunsuri îl fac izolat într-un apartament dominat de nechemata şi nemaiplecata soartă a celebrităţii ajunse la un punct terminus al ei! 
  
În legătură cu viaţa sa personală, o încercare biografică nu are a se opri la nimic în afara muzicii şi spectacolului muzical unic, în afara lungilor ore petrecute an cu an pe scenă, platouri şi studiouri de înregistrarei. Aici şi-a trăit maestrul o mare parte a vieţii sale. A fost, timp de treizeci şi patru de ani căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu după stingerea căreia, în august 1989, Gică Petrescu s-a retras pentru o perioadă din văpaia reflectoarelor. Viaţa maestrului fusese foarte legată de muzică şi de relaţia armonioasă cu soţia sa, la care înţelegerea şi susţinerea erau piatra de temelie. 
  
Pe 18 iunie 2006, la ora şase seara, în cadrul galei „Premiile muzicale Radio România Actualități” era programat și un premiu special („Cântecul e viața mea”), dedicat lui Gică Petrescu. Dar, chiar în dimineaţa aceleiaşi zile, maestrul s-a stins”! Timp de trei ore în nefiinţă, corpul său a fost aşezat pentru ultimul rămas bun pe un catafalc în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române. Tristul şi uitatul lui mormânt se află la Cimitirul Bellu! 
  
Pentru un artist emerit al Republicii Populare Romîne (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”, pentru un artist distins cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a II-a (1968), cu „Premiul discului”, Electrecord (1968), cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, „pentru îndelungata și prodicioasa carieră artistică”, (Cotroceni, 2003), cu Diploma de excelență „Muzica e viața mea” (TVR, 1999), cu premiul „Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” (Radiodifuziunea Română, 2001), cu premiul „Life Time Award” (MTV Romanian Music Awards, 2004), cu Premiul special „Cântecul e viața mea” (Radiodifuziunea Română, 2005), cu alte multe premii cucerite la diferite festivaluri și evenimente culturale românești, dar cucerite şi înmarmorate în inimile românilor întâi şi întâi, o floare sub cruce o fi prea scumpă, ori timpul nu mai ajunge decât pentru din ce în ce mai puţini, ca să i-o ducă drept o singură răsplată a celor care au de la maestru măcar o singură clipă de bine! 
  
„Ce rămâne în sufletul omului din pulberea risipită a anilor? Rămân cântecele ajunse la expresie artistică! Se topesc în ele nuanțele simțirii, preocupările timpului respectiv, sensibilitatea noastră etnică. Gică Petrescu le-a descoperit, le-a adoptat și le-a dat glas de aur în cariera sa de peste 7 decenii, legându-și numele, pentru totdeauna, de sufletul a generații și generații de oameni și de muzica ușoară românească. 
  
În învălmășeala de idei, în asurzitorul zornăit de arme a doua războaie mondiale, singur cântecul, cântecul românesc, și-a păstrat vraja seducătoare, așa cum l-a tălmacit, de-alungul unei vieți de muncă și dăruire, Gică Petrescu” acestea sunt şirurile de gânduri despre maestrul Gică Petrescu, ale muzicologul George Sbârcea, din cartea sa. 
  
Pe lângă ele şi cele spuse scurt dar magnific în expresie de către Benone Sinulescu, se cuvine alăturate aici măcar câteva cuvinte rostite sau scrise cu inima de către excepţionalii actori, colegi cândva la Tănase, pe alte scene, pe platouri şi în turnee cu Gică Petrescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel: „De când mă știu pe lume, Gică a fost «Maestrul». Era o celebritate, de la 20 de ani! Marele cântăreț, a fost și un excelent artist de revistă... Am jucat alături de el pe scenă în numeroase spectacole și turnee. Din scenă nu ieșea cu pași normali, călca sacadat; publicul prindea mișcarea și aplauda în ritmul pașilor săi. Cânta multe cântece de pahar, dar în viață era foarte cumpătat. Nu a agreat niciodată viața dezordonată a boemei interbelice. Soțul meu, Puisor Maximilian, i-a scris multe texte. Din clipa în care i se încredința o piesă, Gică nu mai avea liniște! Ne suna în fiecare dimineață, pentru ca totul să iasă perfect” (Stela Popescu); „Așa am început eu să cânt, ascultându-l pe Nea Gică. În ’64 am avut prima dată onoarea să fiu alături de el pe scenă. A fost cel mai cunoscut artist român, cântăreț și un strălucit actor de revistă. Marca Gică Petrescu înseamnă succesul asigurat. Singurul care a ajuns «Artist Emerit». Emeriți au fost mai mulți: mari cântăreți și actori din teatre, dar ca artist de revistă, Gică a fost singurul... emerit!” (Alexandru Arşinel). 
  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com) 
  
Referinţă Bibliografică:
Gică Petrescu. În urma maestrului, doar o uşă încuiată... / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1504, Anul V, 12 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!