Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1171 din 16 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Stela Popescu. Celor ce au în mâini soarta artiştilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dacă teatrul românesc o are pe actriţa Stela Popescu, are ceea ce nu este mărginit la obiectiv, ci în perspectiva idealului. Cine crede că teatrul românesc ar fi fost la fel dacă nu ar fi existat actriţa Stela Popescu, are o viaţă mintală care lucrează cu ipoteze nule! Teatrul românesc nu ar fi fost acelaşi fără Stela Popescu deoarece ea este parte a arhitecturii, osaturii de rezistenţă şi înveşmântării lui estetice. Stă argument al acestei consideraţii observaţia faptelor: unde este strălucita pleiadă a actorilor români, numele Stela Popescu nu e omis din fruntea ei. E o certitudine absolută aceasta.  

A presupune cum ar fi dacă ceva nu ar fi, e o activare a unui indefinit haos în meditaţie! Cu toate acestea e simplu de dedus cât de sărac ar rămâne teatrul românesc dacă s-ar decupa din lista titanilor lui, unul singur. Nu este vorba despre inevitabila ieşire din decorul vieţii, pentru că opera artistului rămâne şi după plecarea sa. Este vorba despre faptul că istoria separă adevărul de ipoteze pe care le repartizează în subsidiar. Iar adevărul că actriţa Stela Popescu a fost, este şi va fi în absida scenei e incontestabil şi din el se clădeşte istoria. Nu e suficient a şti totul pentru descoperirea unui singur adevăr, mai e nevoie şi a înţelege ceea ce e ştiut. În ce o priveşte pe actriţa Stela Popescu se ştie, se înţelege, se simte prezenţa ei în cuprinderea totului culturii unui neam!  

Stela Popescu joacă foarte inteligent. În vremurile nu cu mult mai grele ca acestea avea o vitalitate inteligentă, reuşind să strecoare cu subtilitate surogate care au hrănit conştiinţa neamului sub robie. În cuplu de scenă cu formidabilul actor Alexandru Arşinel fierăstruia criptica dogmatică moscovito-securisto-comunistă, cu aluzii pe cât de fine, pe atât de tăioase, ca fulgerul prin nori. Aceasta însemna muniţie spirituală în lupta cu mâinile goale împotriva unui regim blindat.  

După 1989, Stela Popescu a intrat în confruntarea cu noii şi aceiaşi „gânditori”. Împreună cu ceilalţi actori de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, în primul rând, a fructificat viziuni capabile să-i dezmorţească la trăirea actului cultural, dând aripi teatrului căzut pradă a toate neajunsurile. A reuşit mai mult sau mai puţin cu „gânditorii”, dar fapt este că teatrul a fost readus unde îi este locul, iar spectatorii au reajuns unde erau aşteptaţi.  

Nu este azi nici un Teatru în ţară cu forţa de supravieţuire şi regenerare pe care o are Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Toţi actorii sunt admirabili, dar cei de la „Tănase” sunt oameni zei. Zei ai scenei. În consecinţă, uşa prin care se intră în sala de spectacole unde joacă ei este împărătească, de altar. Cortina e dveră care nu desparte două lumi, pe de o parte a actorilor iar pe de altă parte a publicului, ci îi uneşte pe toţi în comuniune cu arta spectacolului. În aceasta e o polaritate dovedită a ideii că actorii de la „Tănase” sunt oamenii care sfinţesc locul. Printre ei, Stela Popescu este artista care preschimbă fibrele sufleteşti ale spectatorului, în corzi ce vibrează şi cântă cu ea.  

E o artistă plurivalentă: cântă, recită, dansează, joacă tot ce înseamnă arta actoricească. Este actriţa totală!  

Sunt azi la putere îndemânatice eliminări din mijlocul oamenilor ale celor care îi unesc. Orice actor ar pleca de la Teatrul „Constantin Tănase” ar rămâne cupola sub care s-a scris istoria artei teatrale româneşti fără coloanele şi arcadele care o susţin. Ceea ce nu se întâmplă, fireşte, nici cu Stela Popescu. Sunt de neconceput spectacolele de la „Tănase” fără ea. Între artistă şi neamul românesc s-a statornicit o interrelaţionare care nu se poate rupe. Aceasta ar trebui să fie dovada iluminatoare pentru cei ce au la dispoziţie soarta teatrului românesc contemporan.  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

Referinţă Bibliografică:
Stela Popescu. Celor ce au în mâini soarta artiştilor / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1171, Anul IV, 16 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!