Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Fantastic > Mobil |   


Autor: Aron Sandru         Publicat în: Ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

LEGENDA CELOR DIN VALE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
 
În spatele porții din Muntele Sfânt, gânditori, Străbunii stau și așteaptă! Zamolxe ține în mâinile sale Piatra Sacră, care și-a schimbat culoarea în roșu sîngeriu.  
Străbunii, au trimis soli la Cei din Vale pe Moș Leandru, Muntean, Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stâncă și Fiul Munților, conduși de Marele Lup Alb și Deceneu-Marele Preot al geto-dacilor.  
Sfinxul- Străjerul Munților Sacri, ce a trăit în vremuri de mult trecute printre Cei din Vale, numindu-se pe atunci Getic-Copilul cu Inimă de Aur, veghează neclintit! Cu voia Străbunilor, va fi iarăși Om din Neamul Oamenilor, atunci când va sosi timpul dezrobirii, al adevărului și al luminii, pentru Cei din Vale,  
Însă anii curg, la fel și secolele, vin vremuri din ce în ce mai grele peste poporul ales al lui Zamolxe, peste Cei din Vale.  
 
Solii, au primit poruncă să nu intervină în viața cotidiană a acestora, ci doar să ducă mesajul de trezire.  
Moș Timp, la cererea lui Zamolxe, le transmise solilor, ca Cei din Vale să aprindă focurile pe dealuri, bucumurile să sune.  
 
Focurile pe dealuri sau aprins, acum de-abia mai pâlpâie, focurile …  
Buciumurile sună... sună, hăuie munții și văile, să se trezească Cei din Vale, să se ridice, să...  
Acum focurile aproape că s-au stins, iar din sunetul buciumurilor, parcă a rămas doar o șoaptă efemeră, parcă a rămas... o șoaptă.  
Cei din Vale sunt nehotărâți, poate că nu a sosit încă timpul.  
-Lasă-i să mai sufere, până la ultimii doi; un băiat și o fată! Spuse Deceneu, gândind cu voce tare și solii se uitară, nedumeriți la Marele Preot!  
Solii repetară și ei, fără însă să termine, cele spuse de Deceneu- Marele Preot al geto-dacilor;  
– Poate că nu a sosit încă timpul, lasă-i să... iar vorbele lor se pierdură, duse de un vânt ce se porni dintr-o dată, parcă de cei care așteptau răspuns în Muntele cel Sfânt!  
 
De ce oare sunt nehotărîți aceștia, se întreabă Muntean, doar am trăit printre ei și știu ce fel de oameni sunt? Deodată, mintea i-se lumină pentru o clipă, ca apoi fața sa să rămână întunecată, ca noaptea cea mai neagră.  
Veneticii și popoarele care s-au aciuat pe nesimțite, unii după alții, pe meleagurile sfinte ale Celor din Vale, da... da, asta trebuie să fie!  
Au intrat ca viermii cei neobosiți, până au devenit majoritari acolo unde Străbunii avuseseră cel mai vast imperiu, schimbând tot ce se putea schimba, iar Cei din Vale, din acel popor de odinioară, au rămas ca o umbră palidă, gârboviți sub povara necazurilor și a neputinței, a neputintei de a se răscula împotriva celor care le-au luat țara, a celor fără de suflet și fără de Dumnezeu.  
 
Puțini au fost cei care au avut curaj, puțini au fost cei care au cerut ajutor Străbunilor, dar aceștia s-au pierdut ca șoapta-n vânt, luați în derâdere de Cei din Vale, de multe ori batjocoriți de frații din același neam.  
Zamolxe și Străbunii au auzit însă strigătul neputinței, au simțit necazurile și greutatea covârșitoare a Celor din Vale. Nu pot să facă însă nimic, nu pot să-i ajute, până când tot neamul lor, vor striga după ajutor și se vor scutura de jugul asupritor al celor născuți din colb de copite și din putreziciunea pământului.  
 
Străbunii, nu pot interveni decât dacă neamul și tărâmul sfânt sunt în pericol. De aceea au trimis solii, ca să-i trezească pe Cei din Vale.  
Se pare că nu a sosit timpul, se pare că Cei din Vale, deși încovoiați de povara cumplită și apăsătoare a colonilor și veneticilor, au uitat de Străbuni, au uitat că ei sunt urmașii civilizatorilor Eurasiei și până în centrul Africii.  
Cei din Vale, ar putea să se trezească din această letargie a morții, dând ascultare frații lor, care s-au trezit mai de mult. Ar putea fi ajutați, dacă ar auzi solii veniți cu poruncă de la însăși Zamolxe și Străbunii. Ar putea da... numai că indiferența și nepăsarea Celor din Vale, i-au dezamăgit pe soli, cu toate că au văzut realitatea cruntă în care se zbat acei oameni: urmașii poporului sfânt al Străbunilor. Solii au hotărât însă, să se întoarcă în Muntele Sfânt Koga-Ion, acolo unde îi așteptau Străbunii, împreună cu Zamolxe, eroul zeificat al geto-dacilor.  
Au plecat așadar cu toții, înapoi la Zamolxe, încovoiați de răspunsul Celor din Vale, răspuns dat de indiferența sau neputința acelora, iar focurile pe dealuri aproape că s-au stins, au rămas doar câțiva tăciuni...câțiva care mai fumegă, iar buciumurile aproape că s-au tocit, de atâta hăulit .  
 
Înăuntru Muntelui Sfânt, nerăbdători, aproape de stânca uriașă ce slujea de poartă, Zamolxe și Străbunii stau și așteaptă răspunsul Celor din Vale.  
Sfinxul stă de veghe, până când din depărtare încep să se zărească solii Lupul Alb, Deceneu, Moș Leandru, Muntean, Pelasg- Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stâncă, Moș Timpul și Fiul Munților.  
Sfinxul, le deschise poarta și intrară toți la cei din Neamul Oamenilor... la Străbuni.  
Deceneu ia cuvântul:  
- Mărite Zamolxe, tu cel mai luminat din zeii geto-dacilor, cel în care Piatra Sacră și-a găsit stăpânul, află că Cei din Vale nu au înțeles porunca ta!  
- Ce răspuns au dat aceștia? Întrebă Zamolxe, uitându-se îngândurat la soli.  
Moș Timp, îi spuse măritului Zeu că Cei din Vale nu au înțeles porunca dată, din cauză că Fii Celor din Vale și-au lăsat țara pe mâna popoarelor fără Dumnezeu, cei mai mulți plecând în bejenie, slugi la porți străine.  
 
- Păi, nu v-am dat poruncă să le spuneți, să aprindă focurile pe dealuri… să răsune buciumurile? Îi întrebă Zamolxe.  
Marele Lup Alb, la rândul său povestește marelui Zeu, cum s-au făcut și rânduit toate cele de trebuință, pentru trezirea din amorțeala letargică a Celor din Vale, numai că aceștia nu au avut urechi să audă și nici ochi care să vadă.  
Câțiva au auzit și au văzut, ba chiar au și vorbit celor care încă mai dormeau, dar ecoul trezirii precum și vorbele solilor, nu se făceau încă auzite!  
Zamolxe, cerând mai multe lămuri, fu rândul lui Moș Leandru să răspundă:  
- Mărite Zamolxe, Cei din Vale poate că ar vrea să se trezească, dar nu pot din cauza celor pe care aceștia i-au primit in casele lor și în obcina lor. Cei născuți din colb de copite s-au înmulțit fără de măsură, la fel vă spun și eu ca și cei dinaintea mea că Cei din Vale au fost constrânși să plece în bejenie, la porți străine, lăsând țara pe mâna veneticilor și al neamurilor fără de credință, neam de migratori, oameni sângeroși si mâncători de păstramă crudă, bătucită pe crupa calului.  
-Am înțeles! Le răspunse Zamloxe.  
 
- La sfat voi solilor si voi Măriți Străbuni, să ținem sfat și să vedem ce soartă să le hărăzim Celor din Vale, le vorbește tuturor Zamolxe, cu fața gânditoare și cu adâncă frământare sufletească, la care Deceneu Marele Preot îi răspunse:  
- Mărite Zamolxe, iartă-mă că îndrăznesc, vreau să vă mai spun câteva vorbe!  
- Vorbește Deceneu, ce ai pe suflet?  
- Mărite Zamolxe, mai avem totuși un ultim lucru de făcut, pentru trezirea Celor din Vale; să trimitem pe Spiritul Străbun să le vorbească și să le umple ființa, poate așa vor înțelege, poate așa vor auzi și vor vedea, poate așa se vor trezi din somnul letargic al morții.  
 
- Facă-se voia ta, Deceneu! îi răspunse Zamolxe lui Deceneu, Marele Preot al geto-dacilor.  
Am să trimit pe Spirit Străbun, să le vorbească Celor din Vale, să-i învețe de la început cine au fost ei, cât de viteji și de înțelepți și ce țară mîndră aveau odată, aceștia. Vor trebui să audă și să vadă, apoi vor înțelege!  
- Vom mai aștepta, până când flăcările focurilor din deal și sunetul tulnicelor vor ajunge până la poarta Muntelui Sfînt și atunci Sfinxul ne va deschide. Dacă nici atunci, după reântoarcerea Spiritului Străbun, Cei din Vale nu vor auzi și nu vor vedea, vom ieși și cu Lumina Pietrei Sacre vom începe Curățenia cea Mare. Vai de veneticii și colonii, născuți din colb de copite, căci aspră le va fii pedeapsa. Vai de cei din neamul Celor din Vale, care s-au făcut părtași la distrugerea neamului și a țării sfinte, căci vor fi șterși din Cartea Vieții Neamului Străbun.  
 
Acesta a fost sfatul ținut de Măritul Zamolxe, împreună cu Marii Străbuni și solii din Muntele Sfânt!  
Voi ce credeți?  
A sosit oare vremea, să aprindem focurile pe dealuri și să sunăm din buciume? A sosit oare vremea să ne trezim din somnul letargic al morții și să îi rugăm pe Străbuni să ne ajute?!  
 
DEZROBIREA GETO-DACIEI  
 
Zile târzii ce Timpul le-adună  
Iar eu mă vindec, cu sică străbună  
Falxul de foc, îmi zguduie mâna  
Și-nțelepciunea străbună îmi mîngăie ființa  
Iar Marele Lup Alb, mă așteaptă la bucium.  
Și dacă Zamolxe răgaz mi-ar mai da  
Aș cerne Pleiade în sita cea străbună  
Meteori, aș pune să ducă speranța  
Visului sacru, de Spirit Străbun.  
 
Acum sunt bine, găsitu-mi-am destinul  
Cuvânt întrupat, cu sica-mi pe limbă  
Aștept doar o poruncă să fiu  
Răzbunare străbună și armă adâncă.  
De la Muntele Sfânt, Zamolxe Străbunul  
Mesager mi-a trimis cu poruncă  
Viața deșartă să-mi las, nălucă de fum  
Să sui Ko-Ga-Ion-ul, fără zăbavă  
C-a colo m-așteaptă în grabă  
Chiar el Zamolxe Părinte Străbun și Moș Timpul.  
Poruncă să-mi dea, să duc-napoi în Vale  
Că Moș timpul răgaz nu mai dă  
Celor din Vale...să mâie la luptă.  
 
Zamolxe Părinte Străbun,  
Ce ține în mâini Piatra cea Sacră  
Străbunii cu toți laolaltă  
Deceneu cu Leandru și Omul  
Getic-Copilul cu Inimă de Aur  
Muntean, cu Lup Alb,  
Străjerul și cu Vuiet de Stâncă  
Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, cu Fiul Muntelui.  
 
Timpul din urma-sosit  
Cu toții sunt gata de luptă  
S-alunge stirpea păgână  
Aciuată-n pământ străbun și glie sfântă  
Hoarde nebune, ce spumegă încă  
Si roade ca viermele-n pârg  
A țării sămânță.  
 
Pe aripi de gând ca o nălucă  
La Cei din Vale-am ajuns cu poruncă  
Răgazul să-l lase la urmă  
Să mâie la luptă...  
Și-a fost cea luptă, din noapte spre zi  
Zamolxe Străbunul cu Piatra cea Sacră  
Prăpăd că făcea în gloata păgână  
Care gemea-ntr-al morții suspin  
Și-n amarnică trudă...  
 
Toți Cei de Sus, preget nu dădură  
Și fiecare s-a luptat cu avânt și spor  
De la Mama Străbună.  
Vuiet cumplit, prăpăd pe măsură  
Piereau colonii, ca vântul pustiu  
Intr-o fugă nebună.  
Pierit-au ei... pierit-au cu toții  
Păgâni și coloni de Țară Strabună  
Și duși pe vecie și fum de nălucă  
În zarea cea lungă.  
 
Poporul din Vale  
E liber acum și așa o să fie  
Cât Unicul Dumnezeu Cel Veșnic și Bun  
Îl va ține ține pe Glie.  
Zamolxe Părinte Străbun, le-a spus Celor din Vale  
Să țâie în veci aprinsă- Flacăra Vie  
De Neam, de Glie- Pământul Străbun  
Din bucium să sune.  
Fuioare de fum să zgârâie,  
Al Muntelui Sfânt creștet în vânt.  
De-ar fi ca alt neam de coloni să se-mbie  
De-al Țării pământ și Apa cea Vie.  
 
În veci să rămână această poruncă  
Zis-a Zamolxe cu Piatra cea Sacră în mână  
Că cine-o pofti la Apa cea Vie, venin cumplit să le fie  
Pământul Străbun, înfricoșat mormânt să-i îmbie  
Așa a lăsat Dumnezeu pe pământ  
Fiu al Luminii, lanț veșnic să fie  
Legătură divină-ntre om și pământ  
Lăsat să fie, de-apururi moștenire.  
Iar ciuma pămîntului,coloni și păgîni  
Născuți din colb de copite  
Să-și vadă de drum, pe alte meleaguri  
În eterna pustie.  
 
Nota autorului: am adus în complectarea acestei legende poemul geto-dacic  
DEZROBIREA GETO-DACIEI, pe care l-am scris ceva mai târziu. Sper să vă placă!  
Fotomontajele sunt create de prietenul nostru Yorga Lesco.  
 
Șandru Aron  
Lisboa 24. 08. 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
LEGENDA CELOR DIN VALE / Aron Sandru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1920, Anul VI, 03 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Aron Sandru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aron Sandru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!