Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Iniţiere în inefabil, Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate (fragment)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ioan:- Acum că s-au făcut mai multe fire-n poveste și te-am învățat să găsești cărarea în inefabil și-n fragilități, învață să faci turnul cu intrarea îngustă și cu spații largi în spatele ușii.  
Anna:- Cineva spune că umbrele sunt colorate. Oare sunt umbrele sau aura e posibilă proiecţie a aurei ca umbră percepută de cineva din exterior sau este chiar aura fiecărei fiinţe în parte? Aură colorată după energia formelor gând dominante în acele momente, generate şi de starea corpului fizic în fapt (am înţeles că pe Discovery au fost date informaţii legate de subiectul: umbrele sunt colorate.)  
Ioan: - Din ce-am văzut în filmul cu Bătrânul - așa-i voi spune șlefuitorului de suprafețe, ceea ce îmi place este firescul Bătrânului în cazna lui brută care, după ce-a trecut, rămâne inefabil definitiv.  
Dacă stau bine și mă gândesc, domeniul te alege pe tine. Toate vin ca niște rezonanțe cu ceea ce avem deja în interior, asupra cărora aruncăm o lumină, după cum au razele deschiderea ferestrelor pe care unii le țin zidite…  
Anna: - Este un moment în film în care, coloana terminată fiind, este scoasă din încastrarea de piatră şi înclinată încet până la orizontală, peste un cablu. Am făcut gestul îndoirii coloanei deşi este o fază firească în construirea operei. Da. Emană calm, înţelepciune, forţă, o blândeţe aparte, acel aspru însoţit de bucuria bunătăţii manifestate. Un tot.  
La început am fost tentată să refuz a-mi aminti totul. Nu suportam intensitatea durerii, nu mai acceptam să reiau firul poveştii acelor momente. Visele curgeau, cuprindeau realul, nimic nu era imaginar. Am gândit şi mi s-a confirmat că e bine să le reiei pe toate în amănunt. Așa realizezi ce ai făcut, ce ai putut face, plusuri şi minusuri necesare autocunoaşterii.  
După ce am început să scriu totul la rece (nu conta că plângeam, nu conta frica din acele clipe, nu conta emoţia), am prins încredere iar în mine. Nu totală, dar atâta cât era, mă ajuta să merg înainte. Spun asta pentru că ai pomenit de întreruperea copilei. Nu mi-a fost uşor să înghit prostia, superficialitatea oamenilor. Unii chiar mi-au spus că nu e demn să-ţi expui durerea public. O vreme am scris doar pentru mine.  
S-a întâmplat însă ca odată, în tren, să mi se răstoarne dosarul cu textele scrise vreme de trei ani de zile, în faţa unei editoare. Mi l-a cerut și după câteva luni de zile m-a întrebat de ce nu am publicat nimic. Și aşa s-a născut primul volum de autor. Mi-a fost realmente frică de ceea ce va urma. Pornisem să scriu după cei 14 ani de rupere de informaţiile noi din literatură. Tot aveam impresia că am rămas suspendată într-o vreme prea veche pentru a putea fi numită scriitor. Auzeam cum vorbesc toţi despre amatorii scrisului și îmi era ruşine să apar cu ceva nefinisat ca studiu, ca tehnică. Singurul lucru pe care mă bazam era sinceritatea din acele texte, curgerea lor la care am lucrat ulterior întâlnirii cu editoarea. Aşa am pornit. Am continuat cu a citi, reciti poezia din toate timpurile, genurile literare. Am revenit asupra gramaticii.  
Ioan: - Curând va fi iarăși un loc de-nceput. Tu știi de acum că eu nu secer de unde n-am semănat și nu adun ce n-am împrăștiat. Cine știe ce înger ești tu, care stă printre oameni să învețe mai bine, să știe ce poate face pentru ei. Acum sunt un pic mai atent când scriu. Știu unde sunt și-n plus, văd locul pe care am încă a-l semăna. Astăzi suntem în pilda talanților. Cel mai mult mă feresc de lenea oamenilor. Nu erorile lor sunt cele după care-i judecăm, ci lipsa de fapte bune. În ultima vreme, am început să mă bucur de toată mizeria care urcă în societate, până le ajunge multora până la buze.  
Am descoperit filozofia poeziei mele. Totul acum prin ceea ce este și încă ar mai putea fi, dacă ar exista credința și bucuria muncii pentru ordinea interioară și vecinătatea exterioară...  
Anna: - Nu ştiu ce va fi şi unde. Știu că trăiesc din plin darul de acum şi poate dintotdeauna. Acum simt revărsare de iubire şi nu pe sau dintr-un câmp fără rod. Poate sunt una din crăpăturile lui, poate picătură de apă în fântâna de la marginea lui, poate găleata care aşteaptă cuminte să se poată umple pentru a potoli setea lui, a ta. Sunt, eşti şi asta mă umple de bucurie simplă, dar rotundă. Mulţumesc Lui şi aprind iar şi iar o candelă, pentru a-i urmări tremurul flăcării, dansul, într-un univers plin-gol, gol-plin de trăire curată.  
Toţi suntem îngeri căzuţi mai brutal sau mai lin în vieţile celorlalţi. Fiecare avem la rându-ne de învăţat, de împlinit. Repetăm în manifestări infinite ceea ce a împlinit Domnul pentru noi, oamenii, prin venirea Sa pe pământ.  
Da, judecata spusă de tine-i cea dreaptă. Legat de oameni şi judecându-i pe ei, te judeci pe tine însuţi, te cunoşti mai bine. Uite încă un dar din partea ta pentru mine, prin spusele tale.  
Filozofia poeziei tale este ceea ce nu puteam defini în ceea ce caut de când am rămas însingurată în a dărui tandreţe şi iubire deplină.  
Dincolo de gesturile obişnuite ale cotidianului, am primit prin băieţii mei mirul iubirii fără cuvinte, zâmbetul părului de aur şi al trupului contorsionat de dureri, clinchetul de clopoţei al inimii curate, atunci când simţea glasul inimii mele, atingerea mângâietoare, liniştitoare. Am primit în toţi acei ani, iubirea tăcută, deplină şi recunosc cu durere că mi-a lipsit. Simţeam cum seacă izvorul păstrând pânza freatică vie.  
Nu e plângere ceea ce scriu despre ei. Este recunoaştere a valorii acelui timp cu toate câte mi-a adus în suflet, în inimă, în gând.  
De multe ori râd. Parcă-i aud vorbindu-mi. Acum pot articula cuvinte sau doar mă mângâi. În clipele în care vin în preajma mea, creativitatea îşi intensifică manifestarea.  
Știi ce e păcat? Că nu putem tăia de la rădăcină comunicarea cu cei secaţi de valori, cu cei limitaţi.  
Tata nu mai ţinea cont de pierderi, pe orice plan s-ar fi manifestat ele. Îi păsa numai de familie. Profesional, ştia că oricând cei ce l-au lovit vor deveni câini chelălăitori, chemându-l la un moment dat să-i ajute în situaţii grele pentru ei.  
Când nu mai suporta pe cineva întorcea spatele şi mergea înainte, refăcându-şi mereu grupul cu care lucra. Nu-l împiedica nimic în a merge înainte. Era conştient de puterea sa de regenerare, de forţa lui de a gândi, de a duce la bun sfârşit orice proiect. De la dânsul am reuşit să prind şi eu câte ceva care m-a ajutat să depăşesc lenea, comoditatea, delăsarea de după plecarea la Domnul a băieţilor și anume, că pe lumea asta - în jungla asta - e bine să te consideri singur în momentul în care ai mult de muncă să ştii să-ţi ordonezi acţiunile aşa fel încât să acoperi totul şi să împlineşti totul. Cel, cei ce vin după tine să nu aibă a-ţi reproşa nimic.  
Abia în ultimul an am reuşit să fac alegerea fără a mă mai simţi vinovată că după ce împlinesc un dat în viaţa cuiva, plec pur şi simplu, mă îndrept către alte acţiuni. Acea fiinţă, acele fiinţe, dacă mai are/au nevoie de mine, mă poate/pot chema. Răspund strict la nevoile sale/lor. Nu mai pun la suflet ceea ce e superficial, fals, oricât m-aş consuma în primele clipe. Mi-au trebuit trei-patru ani de zile ca să ating şi dezideratul acesta. Câte cucuie număr acum nu mai contează.  
Știam de ceva vreme ceea ce spui tu: "... eu nu secer de unde n-am semănat.”  
Ioan: - Bucură-te femeie! Tu ai atins vârful muntelui. Pregătește-te încă de efort. Coborârea are și ea pericolele ei. Povestește de la ce-ai plecat.  
Poate acum, după ce ai făcut atâta drum, să fie mai limpede și povestea să-și dea drumul. Pe drumul acesta atât de îngust pe alocuri și larg după…  
Știi tu când e mai greu. Nu atunci când urci muntele, ci tocmai la coborâre. Atunci se întâmplă ceva pentru care trebuie să fii pregătit. Rezervele de apă s-au terminat, bucuria că ai atins vârful a rămas amintire.  
Pe tatăl tău ia-l mai de zi cu zi, de atunci și acum și fă să adunăm acolo, în casa de pe plajă, câteva zile la rând.  
Pe Doamna Doctor o ținem să ne pună sub observație. Pe ea o primim mai târziu între noi.  
Ce zici? Merită să venim cu clavecinul și cu vioara copilăriei mele, și cu acordeonul, și cu lunca din cotul Crișului Alb?  
Anna: - Merită tot ceea ce poate bucura sufletul şi inima ta. Pe tata îl aduc şi-l voi aduce mereu prin povestea vieţii lui, a gândirii sale.  
Înainte de orice continuare, îţi povestesc ceva ce m-a cutremurat când am trăit, văzut, perceput pas cu pas, ceea ce era acolo. S-a materializat în încercări. Sunt elemente pe care nu mi le-am putut explica şi vor mai fi.  
"Știi tu când e mai greu. Nu când urci muntele, ci tocmai la coborâre"  
Am avut mai demult aproape un vis. Spun aproape, pentru că eram trează. Am adormit mintea doar şi-am lăsat să curgă imaginile, sunetele, culorile, formele, trăirile de o intensitate dureros de mare.  
După ce am trecut printr-un tunel de piatră lung, am intrat lesne într-un prim spaţiu în care toată vegetaţia era secată de apă. În faţă, era un lanţ muntos. Prima dată am găsit pasul către al doilea spaţiu, spaţiu în care totul era verde, verde crud. O imagine aproape banală. Al treilea spaţiu însă, conţinea toate elementele naturii. În stânga erau trei cascade de care m-am apropiat. În ultima parte a călătoriei prin acea a treia zonă, în faţă, era lanţul muntos (stâncă argintie). Nu avea nici un fel de trecere. În dreapta era o zonă aproape deşertică, cu grupuri mici de pietre cenuşii şi albe. Se auzea foşnet de apă – cascadele dar şi sunetul valurilor mării. Marea nu se vedea. Am pornit spre cascade și pe măsură ce mă apropiam de ele, deveneau una singură, uriaşă. Am rămas în faţa ei mai mult și am simţit cum dezbrac de pe mine haina grea a tensiunilor acumulate. Când m-am liniştit, m-am îndreptat către lanţul muntos. Am privit vârful. Am simţit urcuşul în piept şi curiozitate pentru ceea ce era/este dincolo. Aici s-a oprit totul.  
Coborârea este mult mai grea. Încercam să-mi explic de ce când urci ai în faţa ochilor numai stânca. Te poţi centra pe ea când cobori, ai tot hăul în faţă. Centrarea e mult mai greu de realizat. Te risipeşti în frica de spaţii largi (eu am frica asta), în frica de înălţime. Nu am reuşit să scap nici de ea. Poate voi găsi şi pasul de trecere peste al treilea lanţ muntos, sau aici e nevoie să iau în piept muntele, pentru a trăi coborârea a-i palpa greutatea şi frumuseţea.  
Ioan: - Visele-s și ele un dar pe care omul a cam uitat să-l prețuiască. Mă bucur că ne sunt ferestrele deschise și că ne auzim. Când apare câte un bruiaj, nu trebuie să ne facem griji. Cănd am pauze să nu intri în panică. Matematica dă și ea din pinteni. Știi că trebuie să nu o las să se supere pe mine... Încă mai am niște drumuri cu ea și niște izvoare de vizitat...  
Anna: - Eram trează când a fost povestea cu "visul". Am intrat doar în starea de meditaţie, altfel eram perfect conştientă. M-am întors voit, când nu am mai primit informaţii. Nu-mi era somn deloc. M-am reapucat de lucru fără probleme, dar cu infinite întrebări. Nu eram ameţită şi altă stare negativă nu aveam. Chiar mă concentram mult mai bine. Două-trei zile am timp să citesc să studiez mai departe şi cartea de la tine cu puterile lui Apollo şi altele care mă preocupă. Va fi o mică pauză la interviuri. Pot spune că "boieresc".  
Să ai bucurie în toate cele!  
”Calmează" matematica. Nu i te fur (decât un pic). Mi-e dragă şi mie mult. Cum aş putea să o fac să sufere...  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Iniţiere în inefabil, Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate (fragment) / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2105, Anul VI, 05 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!