Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Triptic din romanul “Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate”, editura Singur, 2016
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ioan: Să luăm acest motto:  
Mijlocul fiecărui proiect de succes arată ca un dezastru. De aceea vorbesc eu de jumătățile inegale. Prima jumătate de drum și a doua jumătate. Prima-i pe plaja cu suflet și a doua jumătate-i spre izvoarele cascadei.  
Ziua de astăzi, a Sfinților Arhangheli să-ți fie de-o veșnicie ție și tuturor celor care-și pun aripile zborului prin Marele Tymp al rodadorului. Așa este tema cântecului. Ea-i undeva, la început, și orice început pare o nebunie când realitatea crudă-i din zicerile lui celcarezicecă. Și aici, depinde pe care din ei îl alegi.  
 
Anna se gândește:  
M-am bucurat de urarea lui, m-am bucurat că mi-a scris, dar cum pe mine mă rodea faptul că nu știam care vor fi mai departe intențiile lui, bucuria era fragmentată. Undeva, în profunzimile ființei mele credincioase, mă bucuram că pot vorbi cu un om la rându-i profund credincios, cu oarecare tendință de scoatere puțin prea mult în evidență a religiozității și mai ales că dialogam cu un om inteligent, fiind profesor universitar, doctor în matematică, dintr-o generație care a știut ce înseamnă studiul intens, munca pe brânci pentru realizarea profesională. Încet, încet, am aflat despre el, despre familia lui, respectam și respect iubirea sa uriașă pentru soție. Bun. Cum nu-mi place să sap în viața cuiva pentru că pot răni, nu am pus întrebări. Am mers înainte cu ceea ce mi se oferea. Strict cu ceea ce mi se oferea.  
Spuneam de acea icoană și pentru că și-a exprimat dorința să caut un sens al acelui simbol, sfera din mâna Sfântului Arhanghel, am pornit căutarea.  
Mi-a plăcut în comunicarea noastră faptul că aducea încă de la început teme extrem de frumoase. Iconografia mă fascinează, de simbolurile folosite nu mai spun.  
 
Ioan: - Vezi dincolo de unicorn însemnele din icoană. Vreau și eu să știu chiar acum. În loc să stăm în neputințele zilei, pe urmele integralei cu făina de 7 nule, dăm drumul la bila Arhanghelului Mihail, pe scara muntelui de cretă a Tympului, cu nodurile lui acum și atunci, pe cercul magic al bucuriei, să fie-n binecuvântare după credința ta. Spune-mi ce scrie pe bila Arhanghelului și-n plus... portativul Y-ului, ține-n el taina cântecului.  
Anna: - M-am uitat la mai multe icoane ale Sfinţilor Arhangheli şi e diferit simbolul. Una din icoane - dublă - dădea pe sfera unuia dintre sfinţi simbolul IO cu bară deasupra și pe sfera celuilalt sfânt, simbolul KO, cu aceeași bară sus. IO știu de unde şi de la ce vine, KO nu știu de la ce vine. Mai caut.  
Ioan: - Doresc dezvoltarea temei acestei icoane cu mai multe explicații, dacă este posibil. Din partea mea, Anna, - ce nume cu rezonanță - izvor de bucurie-ți doresc prin proba "întru bucurie". Poate-ți pare ciudat, dar icoana aceasta mă interesează, pentru că este un fel de traducere divină a sintagmei mele "am dat drumul la bilă", care se rostogolește-n interiorul meu pe atâtea scări pe care le găsesc în afara mea ca și cum.  
Anna: - De fapt drumul la bilă a dat Iisus omenirii întru credință, iubire, adevăr, nu Sfântul Arhanghel Mihail. În unele icoane cu Mântuitorul, în mâna Sa stângă ținea nu Cartea Sfântă ci o sferă. Poate că acea simbolistică iconografică scotea în evidență natura sa divină alături de aura divină din jurul capului. Icoanele ortodoxe cunoscute de mine de mică însă, în imaginea Lui Iisus pun Cartea Sfântă în mâna stângă a Sa  
"În ebraică, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?” (mi-care, ke-ca, El-divinitate)"  
"De asemenea, a fost identificat și cu „Îngerul (Solul) Feței (Prezenței) Domnului" (Isaia 63), cu Solul Legământului (Maleahi 3)"  
Am discutat cu un artist plastic care s-a ocupat şi de restaurări de icoane şi de biserici. Spunea că în icoanele vechi simbolul sferă nu apare. Am acasă în bibliotecă o icoană veche a Sf. Arhangel Mihail de la Biserica Albă din Tulcea (nu mai ştiu cum se numea exact dar aşa i spunea în zona în care locuiau bunicii mei şi în plus, bunicul a fost dascăl la acea biserică), în care nu apare sfera. Se pare că este un simbol adăugat de preoţi, anume pentru a induce o anumită idee, ceva. Pentru a modifica impactul personalităţii sfântului asupra maselor de mireni. Probabil că de asta diferă de la o icoană la alta şi simbolurile din interiorul sferei, sferelor.  
Mai urmăresc. Chiar mă interesează şi pe mine ce au vrut preoţii sau mai marii bisericilor să impună mirenilor prin acele litere. Sabia este unicul simbol care-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail. Ca istorie însă, fiind vorba de comunicare, e bine să aflăm ce au vrut să "comunice", de fapt, impună, clericii.  
Ce poate fi mai stabil decât sfera de aur vechi, Sfântul Duh lunecând prin noi și-n jurul nostru mereu, ca o pavăză a spiritelor curate pentru un spirit încă plin de lesturile celor adunate și dăruite de suflet întru zbor, întru bucuria deplină.  
Pe fiecare rază sfera de aur vechi prinde muguri de lumină tot mai puternică până când, înveliți complet în ea și absorbiți în esența ei reușim să devenim sau să redevenim ceea ce suntem de fapt, dincolo de coconul cruce în care ne-am născut lăsând pământul să ne definească acțiunile de aici.  
Cam așa aș povesti despre sfera de jad fără nici un simbol în paralel cu cea pe care cred din ce în ce mai mult că a fost adăugată Sfântului Mihail în icoanele mai noi.  
Pavăză a lumii umane, Sfântul Mihail poartă sabia, poartă privirea pătrunzătoare în care omul regăsește stabilitatea, protecția fundamentului existenței. Nu știu dacă era necesară acea sferă din moment ce se spune că numele Sfântului Mihail înseamnă: ”Cel care este ca Dumnezeu.” sau ”Cine este cel care este ca Dumnezeu?”  
Încercare de identificare a Sfântului Arhanghel Mihail cu Iisus este practic această adăugare a sferei. Adăugarea făcută de confesiunile antitrinitare. Sfântul Mihail fiind ”Căpetenia oștirilor Domnului”, oștiri de îngeri care în mod statornic, slujesc la apărarea și călăuzirea oamenilor.  
”Puține confesiuni și-au însușit această identificare nepopulară. Unul din motive este acela că statutul de „înger" ar sugera, mai degrabă, o creatură, ceea ce unele confesiuni antitrinitare chiar afirmă (e.g. Martorii lui Iehova). Dar nu orice teologie care afirmă identitatea lui Mihail cu Christos îl consideră pe Christos un înger. În limbile biblice, termenii care au fost traduși cu „înger", nu se referă la natura ființei, ci la rol / funcție / misiune (מלאך mal'akh = sol, trimis, delegat, ambasador, reprezentant; ἄγγελος ánghelos = sol, vestitor, etc.). De aceea, milioane de creștini (în special Adventiștii de Ziua a Șaptea) acceptă această identificare a lui Mihail cu Christos, păstrând în același timp credința în dumnezeirea deplină a Mântuitorului.”  
Îmi pare extrem de duplicitară această încercare de identificare a Sfântului Arhanghel Mihail cu Iisus.  
Ioan: - Să le dăm un nume. Mihail unu, varianta mea care-i în greacă și sunt inițialele lui Iisus Hristos și Mihail doi, cu semnificațiile date de tine din ebraică. Nu acum și nici aici, ci în casa de pe plajă, liberi și fără părtinire, ca într-o mănăstire, cu singura religie-n iubire-n-iubire-n iubire, că nu eliminarea "sferei" mă interesează, "ci actualitatea ei", așa cum îți spuneam. Eu am dat drumul la bilă cu ani în urmă și dau de ea chiar zilele astea, și unde, într-o icoană! Aici este minunea și bucuria de care tu te îndoiești. Eu sunt pe sensul conexiunilor stabile. Unitatea mea de măsură-i clipa universală.  
Anna: Înteleg, dar cum este ceva aplicat şi nu născut, acea sferă...  
La mine sfera e din jad fără nici un fel de simbol pe ea. Asta este ceea ce se rostogoleşte de câtiva ani buni din mine prin mine. Acum e din aur vechi şi simt cum creşte pe măsură ce umple amfora (inima energetică) cu razele ei. Și nu poetizez.  
După o vreme scurtă de pauză în comunicare, prinsă fiind cu un interviu, ți-am trimis o rugăciune frumoasă. Era chiar în seara dinainte de Sfântul Nicolae. Ai crezut că am uitat de tine. Nu uitasem deloc.  
Ioan: Mulțumesc că ți-ai adus aminte de mine. Fiind seara de Sfântul Nicolae, zic: închide ochii și spune-mi, vezi un ursuleț/ ce-a căzut din trenuleț/ într-un simplu globuleț/ zbang-zbang-zbang/ saltă globulețul până când.../ ia ascultă.../ s-a oprit la piciorul patului globulețul? Ridică-l și privește-n el. Spune-mi ce vezi și ce crezi.  
Anna: - Nu am uitat de tine deloc. Credeam că eşti plecat, sau că ai treburi mult mai importante decât a scrie mesaje către mine. Mă bucur mult că ai scris acum. Să-ţi meargă din plin în toate!  
 
[…]  
 
Bila de şapte şi rostogolirea ei continuă, Lasă pe pânza bine întinsă urmele unui unu răsucit între moarte şi naştere, între naştere şi moarte, în fond o moarte continuă a instinctelor, în ceea ce trepiedul lasă să se creadă că ar fi viaţă.  
Urmăresc bila de şapte, gândind la acel unu mereu acum, mereu în punctul în care mă aflu. Trupul aşteaptă ultimul punct pentru ca mâine, azi, sau niciodată, să nu mai fiu ce nu sunt.  
Urmăresc bila de şapte. Străluceşte în vârful coaselor în care un fir de iarbă a prins rădăcini fine. Cândva, acolo, un copac va fremăta iar. Pe coroana lui se vor aşterne, pentru fiecare punct al pânzei bine întinse, alte şi alte coroane de spini.  
Bila de şapte uneori mă sperie. Traiectoria ei adânceşte timpului timpanele, iar ecoul paşilor se aud tot mai înfundat.  
Rămân. Ascult. Privesc. Tac. Uimesc răsuflarea durerii cu încă o zbatere inutilă.  
Biliard absurd cu o singură bilă. Tasul este gândul, celelalte bile sunt prinse prizoniere în ea.  
Și câte tuneluri străbatem, desenând abstract cercurile cuvintelor nerostit, sau de câte ori vom rostogoli prin tunelurile de cercuri dorinţele, visele toate îngălbenite file în memoria copilului, natural desenat sau abstract printre flori ţuguiate pătrate, romburi şi stelele cu cinci vârfuri ascunse, înnegrite apoi de furia pământului, sau de calmul existenţei. Ca un soare, vântul îmbracă haina seminţei vieţii, scutură aripile vulturului, într-o semănare continuă fără rod, fără zgomot, totul în tăcerea gropilor în care numai oasele cântă neîntrerupt.  
Câte tuneluri ridicăm în noi, apoi lăsăm apele să curgă fără oprelişti, artificial reduse la certitudini agăţătoarele umbre şi noi, printre oglinzile lor, ale noastre.  
Tuneluri tuneluri tuneluri şi frica natural compusă din noi şi necunoaşterea pe care o acceptăm prea simplu, prea tăcut, prea târât, prea şoptit, prea...  
***  
Pe treptele unde soarele nu răzbate, rostirea este grea.  
Tu şi celălalt armăsar aproape inorog, ea şi celelalte frici cu frunţile aproape corn de lună şi urletul lupului în vârful coarnelor cerbilor, adunaţi firimituri de cenuşă. Rănile răni intră una în alta se face loc. Atunci când privesc durerea ca pe o păpuşă infinit maternă, cumva în ea se ascunde într-un timp fără graniţe, paternitatea cuvintelor rămase nerostite, ca săbiile în plin zvâcnet către beregata albă a cuvintelor.  
Încerc, tot încerc să eliberez un strigăt, ca un animal de pradă al liniştii.  
Sinele întâlneşte exteriorul prin interior, la fiecare vocală răsucită spre limba de cremene. Scânteia zace la capăt de drum, când focul de tabără oarba nu-l mai vede şi totuşi, undeva, pe o pajişte ascunsă el arde neîncetat pe treptele pe care soarele răzbate la răsărit.  
Rostirea lunecă odată spre rădăcinile cuvintelor, rostogoleşte spre cer vocalele, târăşte consoanele în lesa scânteii apoi, tăcerea împrăştie deasupra hărţii lor tămâia cu fumul ei parfumat, vindecător. Acoperiş de fum lăsat să zburde ca un hotar al versurilor negândite simplu aşternute, prin mâna care cântă fără hamuri noduri puncte...  
Seara, argintul zilei ridică filele-n vârful felinarului bătrân. Închipuite umbre, cu umbrelele desfăcute, desenează ploi, şi-n fiecare fiinţă creşte poemul somnului cu sprânceana ridicată. Întrebările zilei coboară treptele de piatră. Banca din vârful piramidei întrebărilor rămâne goală. Nimeni de gând, nimeni prin vânt, nimeni cu nimeni, prin nimeni pe nimeni…  
Comunicarea serii într-un vapor al niciundelui porneşte roţile morii de piatră. Se ridică zdrenţele buzunarelor fericirii. Sunt aşternute blând sau aspru pe aleea visului neîmplinit. Povestea aşterne pudra de zahăr, pe marginea paharului de cognac al femeii cu ochi de vânt. O înalţă prin conturul unei iluzii până când, cade răvăşită în tăria clipei. În ea, în acea clipă, se pierde tot tabloul raţiunii. De acolo porneşte fuga inimii prin desişul fără liman al tristeţii.  
Spune-mi să fug, să las în urma mea paşii fricilor pe aleile timpului netrăit. Înainte merg, înainte de sunetul timpanului răsucit în cuvintele tale. Să aleg. Ce să aleg? Nu pleca.  
Spune-mi o singură dată jumătatea adevărului tău. Poate la noapte voi visa umbra gândului pe zidul alb şi îmbrăţişarea unei iubiri visate demult, de copila cu ochii cărbunelui neatins de înserări.  
Spune-mi să rămân, sau lasă-mi umbra ta sub pas, să-i urmez conturul prelung, până când roua îmi va furişa surâsul ei într-o lacrimă de durere. Podeaua o va primi şi iarbă se va naşte, când vor creşte seminţele cuvintelor. Altă lume îmi va primi lacrima nouă.  
Până atunci, îi ascult bătăile în pântecul aşteptării. O ascult. Râd şi plâng, într-un timp al orbului. Îmi uimesc rostirea cu încă o tăcere.  
Rezistenţa cuvântului dintâi mă copleşeşte. Am ridicat în cerul interior crestele muntelui de întrebări. Ca un ocean de gânduri neînţelese, răspunsurile adună firele de nisip. Eu lunec printre ele odată cu algele nesiguranţei în care, ca un glob de întuneric trăiesc. Aprind candele alături de seminţele lotuşilor, împletite rădăcini din care, în clar de lună plină se va naşte cântecul lupilor. Aripi de spirit frământ pe coloana verticală a iubirii. Urmez inflexiunile spiralei timpului biologic. Las în urma mea infinite cruci. Din ele, mintea prinde esenţele amorţirii într-un pilon al digului, frânt de uraganele interiorului flămând, setos, nesătul de linişte, sătul de frământări inutile.  
Aud cum zuruie viața din tine, Ioan, ca un zar al inocenței acelui copil pe care tu știi acum, la vârsta senectuții să îl lași să alerge după zmeul de hârtie al versurilor nescrise, promisiuni de liniște făcute ție, dăruite celor care caută sensul ei, al liniștii autentice interioare.  
 
[…]  
 
Ioan: - Pe vaporul meu vine cine vrea. Echipajul se alege singur. Rezistă foarte puțini. În mine-i lumina din soare. N-am altă așteptare decât acolo unde las lumina să fie bine primită, să găsească sămânță de încolțit și viață de iubit.  
Știi ce-și dorea Bumburica? Un om cu care să aibă bucuria unei prietenii, apoi a vrut mai mult și-n cele din urmă a dat foc la cutia de tinichea, a pârjolit. Noroc că eu am folosit pietre în loc de nasturi și am ales muntele. Și nu stăteam într-o singură casă. La început a fost casa cu ferestre roșii, apoi casa cu iederă, zoidul alb și multe altele. Și-au fost țările cu poveștile pentru copii. Prima din ele fiind povestea de pe stradela vântului, din care încă nu am ieșit și nici nu am intrat prea bine. Aici am găsit scara casei de la numărul 8, la intersecție cu scările mele. Prima din ele, spre norocul meu, fiind scara lui Escher. Jucam mult șah cu hazardul, cu fumătorul de pipă. Acum am reușit să scap de meteahna asta.  
Ți le spun ca să știi, că-s un marinar, un fel de Nemo, cu un vapor pe care l-am construit în Rodador cu ce am moștenit. Am investit în artă și în tineri talentați.  
Mă întreba o amică cine sunt și ce-mi doresc, și i-am răspuns că răspunsul e-n faptele mele. Și important nu sunt eu, ci cărările mele. Fiecare din ele cu o parte din mine. Pot spune că sunt de toate din fiecare, însă aleg atât cât să rămân mereu cel ce am fost și orice-ar fi, întru bucurie. Poezii nu mai scriu, decât povești despre a fi și a nu fi. Matematica abstractă o fac pe cât posibil sensibilă și accesibilă, făcând din fiecare noțiune abstractă, o formă concretă cu un voiaj matematic.pe harta Tympului.  
Anna: - Flux-reflux în jurul aceleiaşi pietre. Că este de lună, de jad, cuarţ sau piatră obişnuită,este aceeaşi stare. Mă găseşti aici, oricând vei putea lăsa din mâini pietrele.  
Ioan: - Sloterism: nu orice tangentă poate fi și asimptotă.  
Am învățat din greșelile altora și ce n-am învățat acolo, am reușit să văd că cele mai frumoase învățături și mai trainice, sunt cele din viață.  
Ți-am povestit doar un caz din vreo 11 cazuri. De aici, una din lemele gestului: ”eu nu găsesc pe nimeni și nimeni nu mă găsește, decât dacă-mi iese din față.” Zelkanism: din convergenta punctuală. Nu poți trage o concluzie generală.  
(...): când spui unu, trebuie sa fie clar că acolo ai spus și fracțiile și restul pașilor.  
Te las să-mi spui, ultima reflecție ce este?  
Anna: - Posibil Alexism. În acel unu numit familie, voi pune totul, aşa cum am pus şi până acum. Rămâne scrisul unică evadare din jungla umanului, pentru a nu mai ajunge să plătesc greşelile altora, care înfurie pe alţii. Lovituri pot primi în mod natural din real.  
Ioan: - Cu mine să fii cea mai adevărată scriitoare, pe care să nu o dezamăgesc cu acceptarea derizoriului acolo unde templu-i făcut pentru dragostea adevărului viu. Cum să nu-mi trimiți gândul izvorului și izvorul gândului? Ce prietenie avem noi, de mă tratezi cu rețineri și cu cornițe-n găoacea melcului? Unde-i bucuria darului? Unde-i lema gestului?  
Haide, vino să-ți alung temerile! Pune tâmplele-n palmele mele calde ca plaja-n julie, să-ți dau binecuvântarea Cuvântului care-a încolțit în inima ta. Fă alinierea gândurilor și, ca o legiune romană, dă înaintarea pe plaja cu suflet până la casa cu fântână cu cumpănă, evident ca zidită cu pietrele din zidul alb. Și pe deasupra, spune-mi și-o poveste cu Piața Romană acum.  
La poalele muntelui, acolo unde marea și țărmul se iubesc peninsular, darul meu pentru tine-i libertatea. Să te simt că-l întâlnești pe Poet, tu, povestea mea cea nouă.  
Anna: - Se deschide cerul. A fost o dimineaţă întunecată. Soarele-şi reintră în drepturi, sper în mai bine. M-am rugat şi mă rog în gând neîntrerupt.  
Când eram adolescentă, prima mea idee de iubire a fost un actor cu ochii mari şi voce caldă, care ştia a călări. Urmăream filmele lui de dragul cailor albi. Cei negri îmi inspirau frică.  
Uneori plecam de la şcoală, luam tramvaiul până la Unirii şi apoi porneam spre Piaţa Romană. În imaginaţia mea debordantă îmi închipuiam că-l voi vedea prin dreptul Teatrului Nottara, pe actorul cu ochii mari, dar aveam bucuria mereu a unui cer (înghesuit printre clădiri ce-i drept) uimitor de frumos. Alteori îi păcăleam pe ai mei că plec la plimbare cu vreo prietenă, dar plecam singură iar şi iar. Urmăream acelaşi traseu mereu, Unirii-Piaţa Romană până la coloane şi înapoi la tramvai.  
O singură dată s-a întâmplat să-l văd pe actorul cu ochii mari. Traseul acela, mai târziu, l-am făcut către spitalul de ochi de multe ori după cele două operaţii. Îmi plăcea că erau tarabe cu cărţi. Adunam din orice bănuţi şi la fiecare drum îmi cumpăram o carte. În liceu cumpăram literatură şi critică literară.  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Triptic din romanul “Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate”, editura Singur, 2016 / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2090, Anul VI, 20 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!