Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Anne Marie Bejliu         Publicat în: Ediţia nr. 2023 din 15 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Victor, clovnul din mine (fragment)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
foto personal, Șinca Veche  
 
Să cunoşti a evoca umbre într-o scenografie a apaticului, pare a fi o artă superbisimă. Şi asta mai ales când reuşeşti să le aduci în fibra iluzivă, mişcarea. Ele te cuprind graţios şi te copiază grosier, apoi filă cu filă te dezvelesc ţie însuţi, ca pe o păpuşă anemică trasă de infinite aţe invizibile care au un singur capăt: pumnul tău mereu strâns, pentru că a încerca să evadezi din braţele propriilor faţete ale personalităţii, pare a fi ceva abia gândit, abstract, dar un abstract fără forme, numai cu nuanţe acide sau bazice de trăiri. Emotiv din fire, încerci să intri la loc şi constaţi, după zeci de ani, că tu, de fapt, nici o clipă nu ai ieşit de acolo.  
- Te doare, Victore, când spun asta?  
-Da. Mă doare, dar nu strig. Uite că dispar o clipă din raza ta vizuală. Am de susţinut un spectacol cu multe, multe ziduri, prin care trec firesc bilele evadate din zâmbetul meu. Stai puţin să-mi gândesc întreaga acţiune, atitudinea. Tu încearcă să-mi imiţi măcar puţin, munca. Măcar puţin...  
 
******  
 
Câtă simpatie poate manifesta un clovn atunci când tu te rostogoleşti odată cu el în imaginar, apoi el te cuprinde în braţe, scoate uneori din coif câte o floare, te prinde iar şi iar în jocul lui. Imitaţie să-i fie acel dans, sau poate că tocmai dansul lui este dansul tău real printre toate câte trăieşti, cerni, analizezi, guşti, împuşti zilnic râzând/ plângând cu fiecare cuvânt căruia îi dai viaţă rostindu-l, scriindu-l, cerşindu-l neîncetat...?  
Am intrat odată tiptil în umbra lui Victor. M-a prins bineînţeles, dar nu înainte să-l văd cum îşi ridica braţele spre cer căutându-l, chiar dacă ştia că întreg cerul este în el şi-l hrăneşte.  
Degeaba încerca să-mi explice că el îşi pregăteşte jongleriile. Privea mereu spre un punct care atunci îmi părea foarte ciudat pentru că dacă îl priveam cu cel de al treilea ochi părea un uriaş laborator alchimic, un spaţiu în care nici un pas nu se face decât cu inima, iar respiraţia este o metaforă complexă în care, dacă nu eşti lucid, te rătăceşti. Dacă îl priveam cu inima, vedeam clar cum în mâinile lui Victor se întindea lejer un vas alchimic, iar pistilul era simpla dar complexa lui privire.  
Am vrut să-l întreb ceva aproape imposibil de definit, de explicat în cuvinte, pentru ca mintea mea să pătrundă profund toate cotloanele sensurilor adevărului tainic al propriei mele fiinţe. Am tăcut şi l-am aşteptat să-şi termine călătoria.  
Când a terminat m-a privit lung şi am simţit că mă înveleşte cu un strat de culoarea aurului vechi. Mai întâi m-am speriat şi frica m-a coborât într-un inel gros negru din ale cărui margini se desprindeau încet încet raze de culoarea acelui aur vechi. În acele momente am reţinut numai culoarea care creştea şi creştea în jurul meu. Simţeam că mă sufoc tot mai mult.  
Când totul s-a umplut de acea culoare, am început să plâng ca un copil disperat. M-am strâns în mine şi m-am aşezat pe covor cu genunchii la gură, îmbrăţişându-i cu braţele, ascunzându-mi chipul în spaţiul dintre coapse. Nu ştiu cât am stat aşa, dar când mi-am revenit am râs şi am plâns şi am început să umblu mai uşor prin casă, nemaisimţindu-mi picioarele ca de plumb, dureroase şi parcă nu eram acasă la mine ci sus, în casa copilăriei, la mama şi la tata, alergând după mirosul tainic al echilibrului pe care numai acolo l-am regăsit întotdeauna.  
Mai târziu, citind mai mult despre aurul vechi, am înţeles că era vorba de Sfântul Duh, că practic acea culoare era bucuria deplină a fiinţei mele că fusesem acceptată în acel spaţiu profund, dens, care de fapt era tot al meu, doar că eu nu-l cunoscusem cu toate instrumentele uimitoare cu care Domnul mă ajuta mereu să transcend cerurile interioare. Atunci am cunoscut a doua oară o infimă celulă din care se naşte libertatea fiinţei. O cunoscusem prima dată când am făcut saltul dincolo de tunelul prin care am călătorit după naşterea celui de-al doilea fiu al meu. Acel spațiu infinit unde câmpul şi cerul sunt un întreg, sau poate un unu uriaş în care nu te simţi înghiţit, ci mai degrabă eşti şi tu la rându-ţi una cu elementele vieţii de după moarte a fiinţei.  
Victor tace sau mai degrabă îmi aşteaptă întrebările. Nu îndrăznesc să tulbur acea linişte de cristal în care amândoi ne simţim senini, iar eu copleşită de ceea ce percepeam că va urma.  
- Victor, este posibil să numeşti subconştientul ca fiind laboratorul alchimic al spiritului, iar sufletul ca fiind vasul lui alchimic?  
- Anna, de unde ţi-a mai venit şi gândul ăsta? Bineînţeles că da.  
- Tu mă întrebi de unde mi-a venit gândul?  
Victor mă priveşte şmechereşte pe sub coiful lui ascuţit şi îi simt în tot corpul fizic zâmbetul. Iar mă înveleşte apoi mă dezveleşte ca într-un joc infantil. Îmi place. Simt cum las tot mai mult la picioare haina grea a frământărilor şi tac ascuţit, parcă încercând să-l înţep un pic cu vârful sabiei mele de carton alb lucios. El râde şi îi simt întreaga bucurie a jocului adunată iar într-o lacrimă din roua frumuseţii lui.  
Totuşi vreau să îi pictez în cuvinte imaginea văzută, aproape palpată de ochii fizici, a evoluţiei mele de când am pornit călătoria alături de el, conştientă de existenţa lui.  
Îl întreb mai departe...  
- Victor, este bine să privesc toate acestea ca pe un tablou infinit în care eu descriu mereu spirale pe drumul dăruit de Domnul, de existenţă pentru a redeveni acel fluture de foc din inima soarelui pornit spre pământ pentru a-mi continua creşterea?  
- Poţi, dacă asta îţi aduce un strop de linişte în plus, poţi. Dar nu o lua pe câmpii neumblate şi încearcă să-ţi păstrezi şi raţiunea intactă şi mai ales, să înţelegi pas cu pas totul aşa cum este firesc să fie şi este.  
- Bine. Atunci hai să-ţi spun cum gândesc, apoi tu îmi vei dezamorsa rând pe rând greşelile. Sper să nu aduc supărare şi să dispari printre ceruri mai mult timp. Iar mă laşi fără aer în închisoarea asta în care mă tot zbat de zeci de ani.  
Pentru că în subconştient adunăm toate cele trăite acum şi în toată viaţa fiinţei, şi pentru că subconștientul este forţa supremă a fiinţei, spun că acolo este laboratorul alchimic al spiritului, de fapt al tău, Victore. Mai departe, toate cele adunate de trup ca informaţie lunecă după analize îndelungate în suflet. Sufletul primeşte totul ca un vas alchimic extrem de cuminte, analizează toate cele prin care trece şi a trecut fiinţa, cerne, esenţializează totul pentru ca mai departe, inima să le cearnă şi ea la rându-i atent. Când comunicarea devine liberă cu adevărat şi vorbesc aici de comunicarea fiinţei de toate genurile, totul merge în al treilea ochi, mai departe coroana le primeşte deja esenţe pure cu oarecare rămăşiţă de lesturi. Bagheta magică îşi face simţită acţiunea în cea de a doua chakră superioară aflată în creştet, devenită funcţională numai când fiinţa umană acceptă călătoria spirituală cu deplinătatea ei, acceptând şi binele şi răul care decurge din ea pentru transformarea ei, pentru creşterea ei.  
Am văzut acel labirint uriaş, subconştientul, dar n-am avut curaj să pătrund prea mult în el, chiar dacă ştiam că tu eşti mereu cu mine. Am mai văzut şi simţit acut în viaţa mea de acum câţiva ani, cum din el, la un moment dat, se ridicau multe din cele lăsate de mine să lunece mai repede sau mai încet, într-o disperată speranţă că mă protejez. Poate că nu a fost o greşeală atunci, totuşi acum nu mai pot accepta aceste gesturi ale mentalului meu. Simt că mă otrăvesc singură, că mă îmbolnăvesc. Prin ele adaug picături de superficialitate care mă aruncă înapoi cu un număr uriaş de trepte pe care poate că nici nu le-am atins, dar să fi pus vreodată toată talpa sufletului pe ele. Creşte frica de câte ori evit să văd toate acele - eu le spun pietre de moară - depuse pas cu pas în acel laborator, labirint uriaş. Totuşi vezi, dacă nu le-aş trece prin furcile caudine ale laboratorului tău, ar rămâne neşlefuite şi mult mai greu de înghiţit sau pur şi simplu de drămuit atunci când se ridică la suprafaţa gândirii, a trăirilor, ca lava unui vulcan nicicând stins.  
 
Referinţă Bibliografică:
Victor, clovnul din mine (fragment) / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2023, Anul VI, 15 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!