Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



”privirea mea neagră viscolește” - despre călătoria prin volumul ”discursURI”, autor al volumului. Florin Constantin Verdeș
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
sursa imaginii:  
 
 
”privirea mea neagră viscoleşte,/ iar ninsorile şi oamenii tot mor,/ înzăpeziţi în dezumanizare...” - spune Florin mai acum câteva zile într-o poezie (- drapele pepit), care va urma să adâncească ideile celor care își mai găsesc vreme să citească ceea ce încă nu a fost atins de urâtul prezentului.  
 
În multe interviuri cu artiști plastici sau scriitori de toate genurile, întâlnesc întrebarea: aveți nevoie de un zid de frumusețe, de bine, de și de…, care să vă apere de urâtul lumii de acum și să vă asigure liniștea și pacea necesară creației dumneavoastră?  
 
Uite că dacă aș avea bucuria să-i fur un interviu lui Florin i-aș adresa această întrebare. Ar fi inutil pentru că, fără să mai aștept prea mult, și fără să-i adresez această întrebare, am primit cu asupra de măsură răspunsuri, în volumul pe care-l numesc volum balanță, ”discursURI”. De ce balanță? Pur și simplu este nevoie întâi să-l parcurgeți tot, o dată, de două ori, să lăsați să curgă prin domniile voastre totul, așa cum poetul a lăsat să curgă intenționat, sau poate nu, frumusețea, urâtul, ura, nevoia de închidere, de deschidere, de ceea ce ne este dat și ce nu ne este dat, ce și-ar dori și ce nu și-ar mai dori să existe în viața lui, în fond a noastră, a fiecăruia dintre noi și a tuturor laolaltă, de cunoaștere și mai ales autocunoaștere. Volum balanță, pentru că totul aici este cântărit pe toate tasurile vizibile și invizibile. De fapt sunt două balanțe: una vizibilă, alta invizibilă dar mai acută în balansul ei. Tot citind din texte am început să văd conturându-se tot mai clar Merkaba, acel simbol cu piramidele, una cu vârful spre sus, cealaltă spre jos și să văd poetul întins, relaxat, la mijlocul celor două, relaxat numai trupul. Scrierile contrazic însă liniștea aceea aparentă.  
 
Să intru în ”poveste”. Nu pot spune că tasurile separă binele de rău sau invers, pentru că și pe o parte și pe alta a frontierei existențiale există din amândouă, bine armonizate în dizarmoniile lor. Unica soluție stă într-o conversație mai mult decât prietenească cu Dumnezeu, prezentă în poemul ”- sunt prieten cu Dumnezeu.  
 
Pornesc mișcarea celor două piramide odată cu ”- simfonie pe palimpsest”, parabolă a morții-viață în care, viața pământeană este privită și simțită profund de poet ca o moarte. Moartea lasă trecerii pe pământ toate accesoriile unei zodii.  
 
” moartea e, de fapt, o zodie,/ eu unul m-am născut în ea.../ şi am învăţat-o să trăiască!”  
 
Muzica gândurilor, toate cele trăite și netrăite aștern privirilor vieții mereu toate cele de dincolo de hotarul trecutului, prezentului, fiecare clipă încinsă în chitarele, a tuturor instrumentelor de tortură ale mentalului, sufletului, spiritului celui care așterne cuvintele propriei existențe. Decriptarea vieții se face prin fiecare lucire stranie a coasei morții în viu sau nu.  
 
”secolul ne cântă idilic la o liră,/ iar noi ne descriem zilele/pe pergamente...”  
 
Secolul – timpul pământean trăit de Florin, este Apollo, soarele care dă naștere sau ucide prin ardere totul, crește sau ucide fără milă sămânța vieții.  
 
Mai departe, în ”- AMINtire luminată” mișcarea piramidei inferioare continuă în căutarea propriei identități, a propriei nevoi de comunicare cu ziua, comunicare impregnată de nevoia de răsărit, chiar dacă frați întru ură pentru ”…cuvintele rupte/ din voci mute, pline de sânge uscat şi uzat”, pentru ”drumul colbuit de nonsensuri/spălat de lacrimi murdare de păcat”, pe care totuși ies amândoi după ce își oferă salutul firesc al unei bune zile, iar ziua, dincolo de propriile-i căutări, îi oferă o soluție de salvare: ”ea îmi urează să fiu eu;”, iar el, poetul, oferă lumii soluția atât de mult cântată peste tot, cea a iubirii: ” - Bună dimineaţa oameni, am venit să ne îndrăgostim!”  
 
Sunt două poeme la început care m-au atras tocmai pentru că în ele sunt esențe clare ale evoluției prezentului nu numai prin întruparea poetului ci, mai ales, prin ceea ce ne este comun nouă, celor care străbatem acest secol al neputinței de a mai comunica sincer cu noi înșine și cu ceilalți.  
 
Primul este ”- scurtă istorie a înțelenirii” care, lasă liberă exprimarea unei adaptabilități greoaie la un anume stil de accesare a prieteniilor, o adaptabilitate care a părăsit drumul firescului, a darului lăsat să zburde din centrul palmelor noastre, din centrul pieptului nostru și a luat calea strictă a nevoilor mărunte, a intereselor meschine, a privirilor de după cortine uriașe în spatele cărora nu există acea oglindă, sau acel afiș care, în mod firesc, ne-ar anunța printr-o întrebare cum suntem. În timp ce am citi-o, ne-am și privi și am înțelege că este cazul să nu intrăm în grădina zoologică a neputințelor proprii și ale celui vizat a ne fi pentru o vreme prieten, sau chiar dușman cu ghearele ascunse sub blana mătăsoasă a falsului. În viziunea poetului, el, și de fapt nu numai el, toți cei care accesează firesc prieteniile sunt un ”corn al prostiei abundente” din care fiecare ia și ce are nevoie și ce nu, pleacă fuga fuguța apoi, când ”raftul” e gol, pleacă tot ei dezamăgiți. Abundența finită este totuși un semn bun, al trezirii celui care oferă până la ultima picătură de răbdare tot ce-i mai valoros în ființa lui. De aici încolțește sămânța urii. Visătorul rămâne ca o metaforă aninată de un timp pe care ar vrea să-l păstreze sub palmele arse de prezent, să-l simtă totuși altfel:  
 
”n-am ştiut să fug niciodată./ am rămas, ca de obicei,/ cu palmele lipite pe secundele inexistente! când m-am trezit, viitorul era ieri!”  
 
”- alăptarea urii” continuă creșterea semințelor urii, pomenind războiul crâncen dintre copiii timpului, personificat aici, care rămâne prolific.  
 
” minutele au avut război fratricid cu secundele,/ iar când s-au numărat/ victimele, orele s-au sinucis,/ timpul a rămas fără copiii sugari,…”  
 
Femeie și bărbat deopotrivă, alăptează iluzivii sugari (” uciși în războiul pomenit și dincolo de toată zbaterea lui aproape umană, lasă spațiu umanității pentru ură. Nu mai are vreme pentru sugarii blânzi ai iubirii curate, iubire care este acum tot o formă de ură, tot o formă de consum cotidian a ființelor, metaforic devenite canibali. Iubirea pământeană oricât de poetizată ar fi cere, consumă, distruge, după un scurt popas de îmblânzire a scorpiei pe care omul o numește îndoială.  
 
Nașterea se anunța bogăție într-o lună aproape de rotunjirea anului. Cercul l-a cuprins pe poet în centrul lui, ca un vârf de lance a frumuseții. Numai că acel cerc, acum este plin de ochi flămânzi de stridențe, de urât. Asta anunță prima strofă a poeziei ”- casă de toleranță pentru cuvinte” :  
 
” M-am născut în luna imposibilă dintr-un anotimp plin de bogăţie şi şed ascuţit într-un cerc,/ şed ţuguiat într-un cerc de ochi…”  
 
Citind mai departe văd cum oamenii își irosesc viețile prin ceea ce exprimă. Omenirea se îngroapă prin tot ceea ce crează, pentru că nu mai pătrunde lumina în nici un fel de formă a creației pământene. Poetul nu se consideră vizionar dar nici orb, este un om ca toți oamenii, numai că refuză aburii rozalii contrafăcuți în tot ceea ce se manifestă acum în lumea umană. Are ochii larg deschiși spre cunoaștere și autocunoaștere, simte cum fiecare gest al său întru frumusețe este necesar ca aerul pe care îl respirăm și acționează.  
 
” M-am născut în vremurile/ în care florile strigă şi plâng, iar/ eu, iau cercul ascuţit, plin de ochi,/ şi-l trimit în valea literelor moarte,…”  
 
Mai departe, încearcă să primească iertarea cerului și a celor cărora, urma de aștri ai cuvântului o poartă fiecare amprentă a literaturii de azi. Încearcă o curățare a istoriei cuvântului scris, tocmai pentru a păstra curată memoria blajinilor literaturii.  
 
” …depun petale de cer/pe morminte, pe scrisuri/ şi pe memoria cărţilor...”  
 
Departe de a fi un zburător, scrisul în ziua de azi de fapt a devenit un incubus pentru cititor, spune liberă poezia ”- incubus”, prin agramatismul, metaforele abuzate de urât, aproape distruse în esența lor binefăcătoare, uneori vindecătoare, anume așternute de poeți în scrierile lor, ca o esență a lunecării spre sus sau jos odată cu lunecarea astrelor în zodia numită moarte-viață pământeană. Ele accentuează o stare comună sau nu umanului, stare pe care poetul vrea să o transceadă spre bucuria rodului creației sale.  
 
”bazarul de cuvinte a fost demolat/ şi au fugit din el verbele nerodite,/metaforele abuzate oral…”  
 
”frunzele cu suflet și mirodeniile”, care fac deliciul creației literare, devin agresiune pentru ”stomacul” degustătorului de literatură din toate zilele omenirii, în special a celui de azi, încă neformat complet uneori în ale vindecării prin citit sau chiar prin scris, pentru că orice scriitor își alimentează izvorul creativ citind, recitind filele mai mult sau mai puțin îngălbenite ale literaturii, ale istoriei literaturii.  
 
Verbele aleargă fără tălpi printre fantomatice semne de punctuație.  
 
Se întâmplă ceva foarte dureros și anume, degradarea scrisului odată cu degradarea scriitorului, situație în care, de acolo de unde sunt,  
 
” de sus, de sus de tot,/dumnezeii scrisului/se sinucid în mistere şi/ trimit ploi care să spele/ mâinile paharnicilor ce/ toarnă venin…”  
 
Devine de neînțeles toată această degradare continuă a tot și toate și atunci, mă întorc la poezia pomenită mai la început, anume ”- sunt prieten cu Dumnezeu”, în care nevoia de comunicare curată, sinceră, directă, aproape frățească, aduce o sămânță de speranță.  
 
” mor, mor de plăcerea de a vorbi/ cu Dumnezeu despre Dumnezeu…”;  
 
” …să le dăm la final,/ cu tifla mijlocitorilor de/ sentimente, ne dăm mâna ca doi oameni cu chipuri/ asemănătoare şi ne dăruim/ zâmbete de bucurie nu cruci, nu/ temenele, nu pedepse şi da, bem/ apă din izvorul făcut de el,/nu agheasmă stătută...”  
 
Căutarea izvorului curat al adevărului, nu mai spun unic pentru că oricum este unic numai pronunțându-i trupul-cuvânt, anunță saltul peste hotarul de acțiuni generate de mișcarea piramidei inferioare, către mișcarea celei superioare. Chiar dacă pe parcursul vieții omul-pot/poetul-om, este implicat în toată mișcarea celor două piramide ale evoluției sale ca ființă de lumină, ca fiul al Domnului, sunt momente clare în care el este antrenat numai în una dintre cele două, tinzând mereu către armonizarea lor. Și asta se întâmplă și în clipele creației acestui volum balanță mai accentuat așternut în poezia ”-eclipsă de respirare”:  
 
” voi mai pleca,/ găsesc greu secunde vii/ într-un deşert de uitare!”  
 
Omul-poet/poetul-om simte nevoia ruperii de pământean, măcar din când în când, pentru a se putea întoarce de fiecare dată, păstrând în inima lui zâmbetul curat, ”geana de lumină”, cum spune poetul, din care se naște acel salut existențial: ”Bună dimineața oameni!”, acel salut al ființei chiar și pentru o clipă reîntregită, revigorată.  
 
” pentru o clipă, printre norii frunţii,/ mi-a apărut morganatic visul,/o geană de lumină: Bună dimineaţa oameni!”  
 
Mă opresc aici și las cale deschisă celor ce privirea și-o lasă pe pragurile dintre trăirile intense, viziunile lui Florin C. Verdeș. Complexitatea volumului aduce pentru fiecare altă și altă deschidere. Aici însă, este așternută o călătorie bogată în experiențe individuale ale ființei sale. Volumul dintre două piramide sau, dacă doriți, în plin balans al celor două balanțe, una vizibilă, alta invizibilă, vă așterne și pe dumneavoastră pe pragul acelui gând uriaș al tăcerilor acumulate în care sunetul autocunoașterii, nu numai cel al cunoașterii se face mereu mai mult auzit, acut prezent în propria călătorie spre sine.  
 
Anne Marie Bejliu, 22 ianuarie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
”privirea mea neagră viscolește” - despre călătoria prin volumul ”discursURI”, autor al volumului. Florin Constantin Verdeș / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1885, Anul VI, 28 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!