Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



Mă țese timpul în tâmpla ta
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
imagine: Paul Bond - An Allegory on the Illusion of Time  
 
Mă țese timpul în tâmpla ta zi de zi și împletitura asta uneori mă zăpăcește, alteori îmi bucură simțurile. Simt că am mai multe motive să nu mă simt singură. Habar nu am dacă este iluzie sau realitate ceea ce construiesc în neștire în inima mea, sau se construiește singur un complex de trăiri. Oricum sunt conștientă că toată povestea noastră este o formă de iubire matură. Nimic sărit de pe axul echilibrului, nimic ieșit din comun, poate numai pentru cel care caută și altceva decât paleta pasiunilor asemănătoare cu o pană de vultur care cade și cade către focul de tabără din muntele iubirii, până când începe să ardă încet, odată cu esențele lemnului așternut materie în propria devenire. Nici nu știu dacă pot numi iubire ceea ce simt pentru tine. Prietenie este sigur, înțelegere și mai sigur. Parcă e mai comod să o numesc iubire decât oricum altfel.  
Mă întreb și acum, după patru ani de când ne ascultăm cuvintele cum se aștern în file, pe tine cine te mângâie pe frunte când te încrunți sau îți zvâcnesc tâmplele în plin studiu. De la tine știu că poezia, pictura, matematica îți cântă și când ești adormit odată cu marea, odată cu pescărușii și când te trezești, buzele tale murmură acel cântec aparte, anume conceput pentru turnul sensibilităților tale. Codul îl păstrezi în toate cuvintele pe care le așterni și-l lași să răsfire sau să strângă conștiincios totul ca pe un evantai mâna cu fiecare nervură a sa.  
Totuși, pe tine cine te mângâie pe mâinile mari, calde, asprite de muncile prin grădinile mănăstirii sau ale sufletului?  
Aici povestea s-a sfârșit. Au rămas trăirile pescărușului. Stă pe o stâncă și desfășoară la nesfârșit sărutul în cruce dintre țărm și mare. Piatra unghiulară s-a ascuns sub un val și cântă prelung…  
Ți-am spus să te apuci de pictură. Sunt sigur că-n gesturile tale se nasc forme care să ilustreze jocul secund cu cuvintele.  
Cred că abia atunci când voi fi oarbă de tot voi începe să pictez, să nu-mi văd rateurile, doar să le simt. Mi-ar plăcea să sculptez mai degrabă.  
Tu ce ai simțit când ai văzut pentru prima dată primul tău copil abia născut? Am întrebat pe cineva, bărbat, și mi-a spus că a simțit frică. N-a știut să-mi spună de ce frică.  
De prost! Frica o simți până la naștere. Este o spaimă în echilibru cu speranța… dar… După ce îl vezi în brațele mamei, vezi toată familia în el.  
Știu, dar fiecare are cauze ascunse pentru care reacționează într-un anume fel. Cauze care pot veni din adâncurile propriei nașteri sau din copilărie. Primul impuls a fost să râd, apoi m-am gândit că nu era obișnuit cu o asemenea responsabilitate uriașă. Eu când l-am văzut cum caută cu gurița și mi l-au pus la sân, și a supt cu poftă colostrul, am simțit că nu mai am tălpi de fericire, cu toată operația mea de cezariană. De Andrei Cristian este vorba aici. Apoi Teodor Ioan, care îmi căuta sânul înnebunit, întorcea capul în toate părțile de parcă aș fi avut un infinit de sâni. Tot timpul îi prindeam căpșorul și-l apropiam de piept, altfel stăteam câteva minute bune să aștept să tot caute el pieptul și cum îl prindea era un haplea scandalagiu. Era ceva ce nu se compară cu nimic în lumea asta umană. Râdea de numa numa și mama, pe lângă noi mereu. Și tata venea să asiste de multe ori. Râdeau cu lacrimi dragii de dânșii. Andrei era mai finuț, dar tot haplea.  
Acum că ai dat și tu drumul la bila ta, ai grijă de ea. Ține-o curată și în mișcare.  
Prospețimea-i semnul iubirii în tainele firii.  
Ce faci copilă? Îndoi umbre să le pun la uscat. Cârlige? Nu e nevoie. Au ele mereu aninate de creștet cârligele timpului. Prezentul le leagănă între a fi și uitare.Acum taci. Ascult slujba. Blajinii cântă, noi privim icoana Sfântului Gheorghe, cum pavăză ne este undeva, în dreapta, pe un zid alb. Candele ard, aroma de tămâie mă îneacă. Este semn că în mine zac mulți draci năzdrăvani. Vor începe iar să alerge, apoi cuminți se vor culca printre cruci de colive proaspete.  
***  
Tu auzi cum lunecă lacrimile de dor prin trupul copilului fiecărei ființe care-și lasă blajinii să-și poarte somnul veșnic în căușul Păcii Domnului? Auzi?  
Ți-am propus un joc apoi l-am jucat singură. Tu aruncai de câte ori aveai chef câte un os la câinele literelor așternute în spațiul îngust oferit de tehnica modernă, unui cumul de cuvinte așternute în fel și chip după închipuirile mele sau ale tale, uneori pe rând, alteori ne ciocneam mesajele și culmea era că nimeream ceva în genul răspuns la răspuns.  
Poate că sunt adevărate acele conexiuni ale creierelor în toată existența asta absurdă, omenească sau nu. Spun și pe ”sau nu” pentru că uneori îmi vine să latru sau mă smiorcăi la fel ca o pisică flămândă sau plictisită. alteori îmi vine să urlu la toate formele geometrice care-mi umplu zilele inclusiv la crucea pe care o reprezint cu piele, carne, sânge și altele puse în trup ca o umplutură utilă mișcării. Eu continuam jocul tău rozând osul până la ultimul sens, apoi îl întorceam pe toate fețele, închipuindu-mi iubirea calcifiată, mătăsoasă pe alocuri, adică mai netedă decât permite mișcarea din articulația frazelor tale. Îmi plăcea zgârciul și tu tocmai pe el nu mi-l aruncai odată cu osul. Probabil îl prindea altă persoană prinsă în jocul tău, cine știe? Oricum, nu contează.  
Și Doamne cât îmi mai umpleam zilele, și nopțile, și sufletul, și inima asta zăludă cu praful de os, crezându-l acel ceva care încarcă umbrele le duce la abatorul minții, pentru ca într-un târziu să scoată pe bandă iluzii, povești cu inimi calde, tandre, mereu săritoare, profund credincioase respectând punct cu punct pașii către bucurie a ființei. Dar nu, nu e posibil așa ceva. Nu este permisă bucuria decât după ce pleoapele ating podeaua vieții iar buzele rămân încleștate într-o rugăciune perpetuă odată cu mâinile împletite pe stern, cu o cruce micuță de argint și un bănuț pentru pasul pe luntrea făgăduinței de a fi primit undeva, de a scăpa de iadul interior, de raiul compromis al umanului.  
Cred că m-am păcălit nițel când am spus că eu am propus jocul. Era al tău. Îmi spuneai mereu despre da și nu, despre geamăn, despre gemene, despre toate acele simboluri care îți umplu timpul. M-am gândit de multe ori că aceleași povești le pui ca pe o ștampilă pe mai multe ferestre și-am râs odată, altădată m-am înfuriat inutil ca apoi să aleg tăcerea. Nu este comodă dar sănătoasă sigur este.  
M-am gândit iar și iar cum pot rostogoli fără foșnet sensurile învelite în cuvinte, pentru ca tu să ajungi să dorești a dialoga. Mă săturasem de monologuri, de trecutul care împânzea scrisorile tale, de un prezent aproape consumat pe care-l tot împărțeam cu alte ființe poate dornice la fel de mult ca mine de vorbele tale. Ce farmec păstrezi în inima ta de reușești mereu să ne întorci, să păstrezi în șirul analitic derivate ale firii tale în care din greșeală sau nu ne-am întrupat. Spun greșeală pentru că nu mai știu dacă tu vreodată comunici cu noi sau poate doar comunici cu gemenii tăi, fragmente ale entității feminine pe care o porți în aproape egală măsură cu cea masculină, la fel ca noi toți.  
Pe cine cauți tu în noi? Pe cine vrei să readuci de câte ori timpul te apasă și mai ales, de câte ori eu sau alte ființe îți trimitem căldura inimilor noastre obosite să mai ardă în zadar?  
(fragment din Cuib)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mă țese timpul în tâmpla ta / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1878, Anul VI, 21 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!