Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   



între somn şi trezie - sufletul - căutări călătorii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
între somn şi trezie - sufletul  
 
cine aruncă vrăbiile deasupra oraşului?  
 
unde cresc tălpile miriapozilor cu tălpi de înger şi, mai ales, unde cântecul mierlei aduce speranţă când totul devine negura din care ieşi pentru o clipă, pentru ca privirea să-ţi fugă spre arcuirile ramurilor?  
 
mestecenii cântă în nervurile omului ca într-o biserică simplă.  
 
în ea, îngerii fără tălpi primesc azima curată a viselor oamenilor când în rugăciune, pleacă fruntea redescoperind pământul în care tremură ca nişte fragmente de viaţă întruchipând zborul unui copil în jocul său neîntrerupt.  
 
acolo mă ascund, atunci când prin mâna Domnului, devin picătură solidă din coloana creaţiei Lui. reînvăţ mişcarea gândului de fiecare dată. este alta, şi alta, şi alta, sau înnebunesc privindu-i arcuirile, sinuozităţile prin întreaga mea fiinţă?  
 
cuvintele mă împresoară, ard. mai târziu, cuminţi, se aştern.  
 
hălăduieşte sufletul între somn şi trezie.  
 
poetul, care tot mai aşteaptă ca El să împartă darurile, rămâne ascuns după firimitura din tâmpla stângă a Uriaşului de iarbă. el devine pâine în cuvânt, lăsând aşteptării dreptul la vers, la curgere, la încercare, la tăcerea lumilor lui, între doi pumni aproape deschişi. el poate deveni azimă a propriei sale împărtăşanii dezvoltându-şi harul întru împlinirea fiinţei. fagurele de miere creşte, mierea uneori se zahariseşte. poate de bucurie, poate de prea mult aer, poate de prea multă inspiraţie aspiraţie... cine mai ştie logica Lui infinită?  
 
poete, pe clipe umbrele dansează nebune şi tu pleci să cauţi iar şi iar vrăbiile. nu mai întreb de întoarceri. vin ele odată cu rostul lor nevăzut neauzit doar trăit. poete când...  
 
Anne Marie Bejliu, 23 noiembrie 2015  
----------------------------------------------------------  
căutări călătorii  
 
între visele inimii și realitate se plimbă verbul ”a fi”, ca un pitic dintr- o istorie uneori prea grea să răzbată pragurile pe care mintea i le impune, contra unei singurătăți materiale.  
 
de câte ori mă trezesc, simt durere în fiecare celulă a corpului fizic. neputințele reîncep să-și arate colții.  
 
poate de aceea sunt tentată să aleg trăirea în somn, cu flashuri concentrate pe privirea clară.  
 
încerc să supraviețuiesc logicii nu umane, ci acelei logici a Domnului, în care știu că regăsirea este considerată aproape ca un fanatism religios, când de fapt ea se numește simplu, credință, acea credință cu care am fost proiectați să venim aici, în ovalul fără patimi absurde al pământului, așa cum a fost el la începuturi creat. înțeleg contrariile existenței, înțeleg necesitatea dualității, cum înțeleg forțele contrarii care păstrează mișcarea existențială a întregului pământ. totuși ceva mă bulversează și acel ceva îl definesc în parte cu ajutorul nevoii de compromis a umanului, nevoii de comoditate care aduce cu sine toate războaiele interioare și exterioare din și dintre oameni.  
 
totuși, unde poți să te trezești altfel, când fragmentele de adevăr există, sunt risipite concentrat pe câmpul libertății reale.  
 
doare totul și alergarea de multe ori pe circumferința sferei încercărilor pare a fi singura soluție credibilă, pentru reluarea mobilității profunzimilor minții și mai ales, a elasticității legăturii neîntrerupte dintre a fi viu treaz și a-ți dormi în nesomn realitățile.  
 
pe cine pot judeca dacă nu am voie?  
 
pe cine pot bate ritmat în tâmplă pentru a/-l trezi, pentru a-mi dărui răspunsurile, dacă în mine totul se răscoală împotriva minciunii, iluziei, a minciunii picurate zilnic.  
 
și, mai ales, unde mă pot redefini călătorind în sfera luminii reale,  
 
când printre oglinzi totul se deformează anume pentru a nu-mi mai fi eu însămi mie adevăr?  
 
piticul își continuă călătoria, ținând la braț antenele melcului plictisit adesea să-și mai poarte cochilia prin întuneric fără ca el, piticul, să aprindă candela în timp ce se roagă Domnului pentru un verb ”a fi” mai clar.  
 
Anne Marie Bejliu, 24 noiembrie 2015  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
între somn şi trezie - sufletul - căutări călătorii / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1790, Anul V, 25 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!