Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Uneori mă pliez în gând...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
(volum "Viaţă fără titlu", autor Carmen Popescu)  
 
…cânt ca un acordeon neatins decât de mâinile Lui, alteori gândurile altor suflete întrupate îmi răscolesc inima şi le ascult tăcerile cumulate ani în şir, poate veacuri în şir. Târziu sau niciodată prea târziu, din negurile unor vieţi aparent banale se ridică înalt, vânjos, spiritele lor care, la un moment dat, traversându-mi viaţa cu propriul lor mit, propria lor legendă, propria lor poveste, în fapt propriul lor sens în mişcarea vieţii mele, mă topesc, mă copleşesc, mă răcoresc, clarificându-mi unghiuri ale întunericului prieten, cu propriile lor candele mereu aprinse întru cunoaşterea proprie şi mai departe întru cunoaşterea mea.  
 
C.G.Jung spune că: "Întunericul nu se poate transforma în lumină, nici apatia în mişcare, fără emoţie."  
 
Da, fără a cunoaşte întregul sistem de bile emoţionale ale întregului necunoaşterii unui om, nu-i poţi gusta cu adevărat esenţele zbaterii transcenderii ei. Chiar el vine spre tine cu o candelă aprinsă pe care o traduci ca fiind prietenie, el de fapt vrea de la tine să-i arăţi ce anume aduce vibraţia flăcării proprii, ce anume menţine vie flacăra candelei şi ce anume lasă liberă scânteia să lumineze cerul interior şi mai ales, ce anume păstrează viu zâmbetul copilului care uneori plânge, alteori se joacă preocupat cu fiecare bilă în parte, cerne nisipul din fiecare în căutarea unei scoici potrivite naşterii perlei.  
 
“Viaţă fără titlu” îşi denumeşte Carmen Popescu volumul. Un volum în care indiferent sub ce formă sunt aşternute simţirile ei (vers sau proză scurtă sau proză poetică) din diferite momente ale vieţii interioare în special, ele completează cuminţi sau vulcanice paleta de culori a tabloului fără titlu numit viaţă, pentru că nu este neapărat nevoie să dai un titlu propriei vieţi pentru a te identifica ceilalţi mai uşor ci este firesc să laşi să curgă totul în vadul vieţii universale şi fiecare să completeze cu propria percepţie asupra a ceea ce citeşte şi să cearnă, să analizeze ce anume completează propriile încercări ale vieţii, propriile atitudini în faţa lor, să se regăsească şi să primească exact atât cât îi trebuie pentru momentul de răscruce în care se află.  
 
Volumul se structurează simplu după cum curgerea momentelor vieţii ei îşi lasă amprenta asupra gândirii, asupra a tot ceea ce înseamnă atitudine în faţa unei emoţii generatoare de puncte pe… nu spun linia ci mai degrabă traiectoria sinuoasă a drumului ei în existenţă.  
 
Viaţa apare la un moment dat în scrierea lui Carmen ca un “Duel”:  
 
“În capul tău, un continuu urlet. Gândurile se iau la ceartă. Un duel fără oprire, obositor, de când începi să îl conştientizezi, până se termină viaţa. Cu cât te implici ca să îi dai un sens, ea te răsplăteşte cu întrebări şi o multitudine de răspunsuri. Fiecare răspuns, o stare. Se suprapun infinit. “ (“Duel”)  
 
Tot aici ea, viaţa, este “un bal mascat plin de măşti” cu un singur protagonist: “tu cu gândurile tale.”  
 
Preocupată de viaţa cuplului primordial, scriitoarea lasă să curgă mai întâi realitatea prin venele ei după care ajunge, ca într-un laborator chimic dar mai degrabă alchimic să pornească experienţe uimitoare cu “substanţele” esenţele mereu mai multe ale trecerilor ei prin marile sau mai micile încercări ale vieţii. Ne regăsim sau nu în ele, oricum, ceva mereu există în comun şi citind trecem vedem, ne tulburăm, ne liniştim rând pe rând, luminând ungherele întunecate ale necunoaşterii. Nu spun că începem brusc să cunoaştem ceva complet. Spun doar că citind-o, mai prindem o pată de culoare pe pânzele păianjenilor din acele colţuri. Nu-i ucidem, doar începem să le vedem migala, măiestria cu care îşi construiesc pânzele şi poate văzându-le somnul înţelegem propriul “somn”.  
 
“… Cu paşii încolăciţi pe clipă, iubirea se uită în adâncul prăpastiei, mâncând colţuri de litere.”  
 
“Dincolo de văzut, nevăzutul îi mângâie splendoarea. Ştie că acolo sunt el şi ea, cuplul primordial, în corsetul perceptelor.”(Confort vizual)  
 
“Un adult cu suflet de copil sare coarda chiar dacă mii de degete sunt îndreptate spre el. Crezi că-i mai pasă că i se trădează aşteptările? Crezi că îi mai pasă de ceva?  
 
Probabil este ultima joacă, înaintea acelui somn fără vise, la care viaţa tot face aluzie.” (Risipită)  
 
Risipită printre informaţiile care în fuga lor nebună agaţă clipele de reflecţie profundă ale autoarei, pe rând analizând şi cernând totul ca o copilă “care sare coarda” printre încercări, apoi ca adolescenta plină de nelămuriri, lipsită de răspunsurile pe care le caută încă de atunci şi care, sub aţintirile degetelor privirilor maturilor şi ale tuturor celorlalţi încearcă să împlinească totul aşa cum este firesc, ajunsă la rândul ei femeie adultă, imprimă îndoiala în piatra de hotar dintre social (în care se obligă să rămână de frica singurătăţii materiale) şi libertatea spiritului prin forţa gândirii eliberatoare a fiinţei care a învăţat în timp şi învaţă, să trăiască în inimă. Se întreabă nu numai în scrierea “Risipită” ci în mai multe scrieri din parcursul acestui volum dacă ceea ce aşteaptă ea este trădat de comportamentul, atitudinea lipsită de limpezime a semenilor săi cu care intră voit sau nu în contact, în comunicare.  
 
Şi totuşi îi pasă de tot şi de toate. Forma aceasta de a gândi este numai un zid de autoprotecţie mentală, pentru că sufletul macină în continuare în moara bucuriei de a fi, totul.  
 
“am îngropat trecutul/ ţin în pântec viitorul/ l-am gândit cu mult timp în urmă/ îl simt cum creşte în mine/ i se rotunjesc formele” („proiecţie”)  
 
Ea este convinsă că totul este un joc amar sau poate o combinaţie de amar şi slabe nuanţe de dulce, atunci când reuşeşte să aibă sub control unele momente ale existenţei ei. Luptă mereu să cunoască mai bine ce anume înseamnă armonia, chiar dacă asta o costă miliarde de momente de frământări într-o caniculă permanentă a trăirilor interioare.  
 
„mă-nvârtesc cu buzunarele goale/ într-un carusel al informaţiilor/ escaladez absurdul” („proiecţie”)  
 
Nu ştiu cât din dialogul permanent din scrierile volumului se adresează unei forme umane şi cât din el se adresează sinelui, dar sigur volumul incită mai departe cititorul la un dialog cu sinele propriu, cu interiorul atât de uitat de mulţi dintre noi. Aici este un dialog intens, uneori aspru, alteori blând, de o blândeţe copleşitoare.  
 
Iubirea, pentru Carmen, este o formă de eliberare, o formă uriaşă de cunoaştere a forţelor proprii care umplu verbul „a dărui” de frumuseţe şi de esenţe necunoscute multe dintre ele chiar autoarei. Ea dăruie mult mai mult către exterior uitându-se pe sine undeva, la marginea tăcerilor acumulate în ani de zile.  
 
În scrierea „Cândva”, eu personal simt că poeta îşi adresează sieşi cele ce le afirmă în final...  
 
„te vei ruşina când vei afla/ cât i-ai sugrumat cuvântul/ cu ignoranţa pe care ai aplicat-o/ pe toate clipele de fericire” („Cândva”)  
 
...chiar dacă scrierea pare a fi conştient adresată unei entităţi masculine. Să nu uităm niciodată că cei din jurul nostru sunt propriile imagini în oglinzile vieţii, ale încercărilor şi oricât ne-am păcăli că ne adresăm lor, de fapt ceea ce criticăm la ceilalţi sunt propriile noastre erori.  
 
Clară este forma de rugă a scriitoarei în poezia „dezrădăcinare”, mai ales la final:  
 
„cum ai să-ţi mai bei dimineaţa cafeaua// fără trilul lipsit de echivoc/al rugăciunii lutului/nu mă scoate din rădăcină/ seva mea vrea să mă propulseze în cer” (dezrădăcinare”)  
 
Fără rădăcinile prin care seva întregului pătrunde în corpul fizic şi mai ales în cel eteric, nimeni nu este nimic. De aceea Carmen preferă să îndure totul cu un uriaş curaj, pentru a putea gusta eliberarea profundă în seva primordială a existenţei.  
 
Finalizez această succintă prezentare a volumului cu spusele autoarei din poezia „eu” şi mă alături dorinţei lăuntrice a ei cu toată fiinţa mea:  
 
„vreau pământul meu de ieri/ să-l calc doar cu piciorul gol/ să-i aud inima” (“eu”)  
 
Anne Marie Bejliu, 01.09.2015  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Uneori mă pliez în gând... / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1706, Anul V, 02 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!