Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Dorinţa de a surprinde scânteia originară a cuvintelor - autor: doamna Costina Sava
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
prezentarea antologiei de autor "Penitenţe 2013", autor: Doamna Costina Sava  
 
Prezenta antologie a Annei Marie Bejliu, inserând volumele de poezii - „Felinar natural”, „Înveţi să cânţi tăcând” şi „La răsărit mă vindec”, este o călătorie a cuvântului către apele primordiale ale marelui Cuvânt.  
 
Pentru aceasta, poeta vâsleşte printre sensuri şi semnificaţii ofilite, exfoliindu-le, spre a le primeni apoi în catharsisul unui nou botez: „la mijloc de gând/ cinci din şapte cuvinte/ devin/ lacrima frunzelor nenăscute// al şaselea/ devine murmurul copacului tăiat/ al şaptelea/ izbucneşte floare/ întru tăcere/ şi sunet de toacă/ îmbrăţişează inima mireanului/ şi lacrima copacului/ într-o reînviere a sufletului/ şi spiritului deopotrivă// într-al optulea cuvânt/ foamea de litere devine, sete de Înalt.”(„ şapte cuvinte”).  
 
Astfel, fiecare dintre acestea se prezintă la marele concert poetic într-un nou costum semantic, poeta redefinind stări, sentimente, trăiri printr-o fericită corespondenţă metaforică.  
 
Uneori, cuvântul din universul primului volum „Felinar natural”, devine scară în rugăciune spre marele Creator, cerându-I acestuia dezrobirea gândului şi ridicarea inimii până într-acolo unde ispita să nu le poată ajunge, rugându-l stăruitor să-i menţină starea de puritate perpetuă: „te implor Doamne/ păstrează-mi rădăcinile / în bolul de aur vechi/ pentru a-mi rămâne vie/ flacăra candelei/ rugului de flori albe/ din Inima Ta/” („deschidere”).  
 
Botezul unui cuvânt implică un act de enormă responsabilitate pentru poetă, având în vedere atât greutatea cât, mai ales, nemurirea lui: „Să botezi un cuvânt/ poate fi mai mult decât botezul unei fiinţe/ o fiinţă moare/ un cuvânt nu/ şi forţa lui poate schimba lumea/” („icoana din carte”)  
 
Însă cuvântului, nu-i este de ajuns încărcătura naturală, îi mai trebuie ceva adăugat, îndeosebi când vine de la persoana iubită, şi anume fericita rostire cu care să i se înmiresmeze sâmburele semantic: „m-ai invitat la masă/ farfuriile sunt pline de versuri/ de verbe răsfăţate la foc molcom/ căldură multă flori de cais/ răpesc aromele metaforelor şi ochii tăi/ lumină şi blândeţe într-o rafinată alcătuire/ orice gurmand aşteaptă asemenea răsfăţ /” („invitaţie la masă” )  
 
Discursul poetic este brodat cu îndrăzneţe asocieri de imagini, venind în avalanşă uneori, sau, dimpotrivă, punctând sporadic versul spre a-i relaxa viitura în tihna unei albii dusă în larg.  
 
Atât faţă de ordinea lumii cu regulile ei impuse, cât şi faţă de datul fiinţial, poeta manifestă respect, neangajându-se nicicum în intervenţia de a le schimba, preferând să le depăşească. Tot ce vrea să recucerească după eforturile de salt peste dificile încercări, sau de slalom, pentru a nu greşi faţă de cele gingaşe, este renaşterea într-un „copil al iubirii” la o nouă primăvară sufletească, răsfirată peste întreaga lume, iar aura alb-gălbuie de care se lasă absorbită, este coroana adevăratei fericiri, reflexie a luminii divine: „alerg spre pădure undeva/ în dreapta cuvintelor/ las deoparte virgulele/ iluzii ale materiei/ punctele mă înconjoară până la sufocare/ salt/ dincolo de mlaştina trecutului, prezentului/ sferă alb-gălbuie mă absoarbe.../ mă trezesc/ copil al iubirii, matur al încercărilor/ las iarna târzie pe caldarâm/ fir de iarbă ating/ citesc fila primăverii / ochi de inimă deschide cerul/ braţul mi-e greu/ piept dezgolit sărută liziera pădurii/ poem de primăvară răsfiră aerul/”  
 
(“sprint între a fi şi a nu greşi ”)  
 
Anne Marie Bejliu pledează pentru o simbolistică densă, înţesând cuvântul cu semnificaţii, de parcă acesta şi-ar aduna toată semantica sa printr-un elan de absorbtie interioară. Această manieră îi conferă virtuozitate, ajutându-l să iradieze analogii în tot textul: „iasomia este precum credinţa/ rază a lunii din pădure lumină albă/ a soarelui firii/ prinde în buchetul sensurilor ei/ prietenia/ iubirea/ afecţiunea profundă/ tandreţea/ totul/” („prietenie”)  
 
Imagini ca adiate de rai dantelează din când în când imaginarul poetic, prefirând boare hieratică prin fina tapiserie a poemelor de inspiraţie divină: „ai intrat vreodată cu inima/ în biserica îngerilor?/ acolo ruga nu cuprinde cuvinte, crucea nu mai stă înfiptă în trupul pământului/ ” („cer însemnat”)  
 
Cu tot recursul la felinarul natural al cuvântului biblic, poeta nu poate ignora condiţia parţială de pământean, de om chinuit de această condiţie: „văd” şi „ascult” fiinţa de lumină ce sunt/ nu uit însă că parte din mine atinge pământul// atingerea pământului/ cu toate zbaterile lui/ nu o pot ignora... ” („cer însemnat”)  
 
Dorinţa de a surprinde scânteia originară a cuvintelor este o dominantă esenţială a liricii Annei Marie Bejliu, regăsită şi în volumul „Înveţi să cânţi tăcând”. Aici, totu-i curgere şi preschimbare, întregul univers precipitându-se în cadre succesive de idei și de imagini, poeta aflându-se în febrila căutare a unor cuvinte noi, mai încăpătoare adâncimii sale de simţăminte:  
 
„caut un cuvânt de început pentru un gând neterminat” („înveţi să cânţi tăcând”) Dar cuvântul scris este cel durabil- însemnând amprentă şi verdict; de aceea pentru întâlnirea cu el îţi trebuie o prealabilă îmbărbătare sufletească: „şi cu inima-n dinţi mă prezint zilnic/ la ghişeul cuvintelor scrise nu promise”(„ghişeul cuvintelor scrise”).  
 
Una dintre obsesiile autoarei este teama că timpul nu-i va veni vreodată în ajutorul cuvântului căutat, poeta aşteptând de fapt, dezvelirea adevărului: „mi-e greu să cred/ că timpul îmi va rodi în sânge/ cuvânt dintr-o sămânţă de viu grai sfânt nedat/ mirenilor şi tâmpla zvâcneşte ne-ncetat/ ” („mit şi sit”).  
 
Călătoria spre cuvântul care triumfă prin sensul său ori prin imaginea sa, continuă şi în acest volum până la tăcerea grăitoare aflată dincolo de el. Aici, expresia poetică alunecă în albia unor poeme în proză, venind cu acumulări din jos şi din larg, navigând în tăcere pe apele scriiturii, până la vărsarea aluviunii de sensuri şi semnificaţii într-o mare din care să răsară, ca printr-o revelaţie, cu un alt chip, limpezită şi strecurată de neputincioasele semnificaţii: „Mă îndrept spre cuvânt îi uit sunetul mă rostogolesc printre pietrele surzilor/ Muţii îmi vorbesc, îşi cască gurile a uitare/ cuvântul îşi pierde forma în furtuna gândurilor” ( „Întreb stabilopozii de ce” ).  
 
Prin tăcere, poeta află o poezie de dincolo de cuvânt, situată în umbra lui, spre care îi reverberează toate sensurile. Însă, numai prin invocare începe să îi înţeleagă cântecul. Sarea pe care autoarea vrea să o adauge cuvântului ar fi una asemănătoare celei din bucate, neaflarea ei dizolvând însăşi condiţia de poet şi implicit, creaţia. Este vorba de sarea cuvintelor, asigurând acestora emoţie şi vibraţie ca pentru o pâine a sufletului: „libertatea rostirii loveşte vârful stâlpilor gardului de siguranţă. Fruntea mă doare cucuiele îşi arată formele ciudate. Le pipăi şi râd apoi las lacrimile să umple setea de sare. Mă îndrept spre cuvânt şi vreau să-i uit sunetul” ( „Întreb stabilopozii de ce”).  
 
Abstracţionismul şi ermetismul funcţionează şi în universul volumului „La răsărit mă vindec”, fiind marca unor poeme nonfigurative, autoarea atingând înalte limite ale esenţializării încifrate, deseori defilând cu atitudini şi însuşiri fiinţiale sau obiectuale: „ridică din ploaie timpul ăsta atât de greu/ piatră de gâtul alergării ” ( „ridică din ploaie timpul”)  
 
Tematica volumului este concentrată în jurul simbolului „la răsărit”, desemnând regenerarea ca sursă a vindecării spirituale, în ciuda căderilor repetate: „în viaţa mea/ o umbr-a coborât/ a ridicat coperta unei cărţi/ cu filele aduse din pământ/ prin cer s-au răsfirat şi fremătând /m-au înălţat spre tine Doamne coborând urcând/ infernul rai infern călcând ” („plin-gol-plin”)  
 
Viziunea sa nu se naşte din trăire afectivă, ci, mai curând, din obsesia tematică şi din suma de sugestii emanată de variaţiunea de ritmuri, prin care pulsează ideea poetică. Astfel, de-a lungul volumelor acestea se tot reformulează, gravitând în jurul aceleiaşi teme până la cântecul deizbândă, spre care poeta îşi îndreaptă zbaterea. Alteori, textul poetic devine o formă de reconstituire a trăirii care se vrea reînvăţată: „din mocirlă te salut în fiecare dimineaţă/ aştept să izbucnească rădăcinile lotusului/ mai târziu mişc tălpile/ foşnetul lor ar stinge bucuria înălţării cuvântului/”( „salut din mocirlă”)  
 
Până la triumful asupra unicului sens al cuvântului, pânza scriiturii se încarcă de numeroase preludii ale temei majore, gravitând în jurul acesteia prin mici intarsii tematice, sau prin dese fulguraţii ale motivelor într-aripate spre întregul univers al operei.  
 
Poemele uimesc atât prin expresivitate, cât şi prin forţa plastică a acesteia, întru curgerea armonioasă a ideii poetice. Aleasă măiestrie dovedeşte poeta şi în tăietura versului, generând prin strategica ei fixare, tensiune şi surpriză poetică sau, dimpotrivă, relaxare prin ruperea acestuia în cadre succesive ale imaginii.  
 
Intensitatea viziunii poetice, libertatea asocierilor şi concentrarea substanţei lirice oferă spectacolul unei poezii îndreptate spre imnul de biruinţă asupra sensului deplin al cuvântului. Toate acestea conmferă Anne Marie Bejliu un blazon de mare poetă.  
 
Costina Sava, 3 aprilie 2015  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dorinţa de a surprinde scânteia originară a cuvintelor - autor: doamna Costina Sava / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1564, Anul V, 13 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!