Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Din chivotul iubirii - autor: Carmen Popescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

- Cu gândul la “Fructul oprit ”şi la “copacul” ce l-a oferit dar, ochilor mai mult sau mai puţin deschişi frumuseţii -  
 
Unde poţi fi, când dorul te cheamă neîntrerupt şi îl auzi cum strigă din fiecare cuvânt în dogoarea rodului pământului în care tu, fărâmă de Dumnezeu, tresalţi la fiecare gând al altor fărâme bune, blânde, pline de bucuria frumuseţii acestei vieţi, acestei naturi mereu în schimbare dăruită de Domnul geometriei vulcanice a pământului, a amforei în care mişcarea de rotaţie şi toate celelalte elemente ale manifestării împlinesc Lumina Ochilor Săi întru bucuria Omului şi veşnic întru Bucuria Fiului Domnului?
Unde poţi fi când harul cântă în sufletul unei femei, decât alături de ea întru prietenie curată, neatinsă de patima urâtului uman?
M-am bucurat să cunosc un om, o femeie plină de har, ascunsă mereu în spatele unei cortine largi de frici de a nu deranja, de a nu muta munţii mărunţi de micimi din loc, de a nu tulbura somnul altor fiinţe cu uriaşa ei cunoaştere pe care, la începutul cuvintelor pe care ni le adresam, nu îndrăznea să şi-o recunoască drept bogăţie de nedefinit în săracul alfabet uman.
Pas cu pas am recunoscut în versurile ei, câteva din acordurile unei poete dragi mie de ani de zile, Edith Södergran.
Unde poţi fi, când sărutul tâmplelor adună în el bucuria cunoaşterii şi recunoaşterii harului Omului prin Voia Domnului, pitit undeva, între voinţă şi teama de a nu fi rănit iar şi iar de oamenii mărunţi, obsedaţi în a aduce suferinţă de multe ori inutilă în structura şi eficacitatea ei, asupra evoluţiei sufleteşti şi spirituale ale celui atins de ea.
Unde poţi fi altundeva, decât mereu alături de acea fiinţă uimitor de luminoasă, de blândă, alean pentru rănile sufletului trecute, prezente şi viitoare, şi a te înălţa alături mereu, pas cu pas, prin versul ei, prin lacrima ei amară sau de bucurie?
Pentru că am avut bucuria să fiu acolo unde Domnul m-a trimis, sau m-a împins uşor de umeri să mă îndrept, apoi mi-a atins inima şi întreaga fiinţă cu esenţele ei, am rămas. Şi bucuria primului rod de suflet şi nu numai de suflet al lui Carmen, acum a explodat în mugurii frunzelor unei flori rare. “Fruct oprit”? Aşa a numit ea primul său volum. Eu spun că nu este oprit ci este mereu permis de Dumnezeu întru luminarea şi înălţarea Omului care vrea cu toată forţa florii vieţii lui să reziste în faţa furtunilor care-l cuprind în dansul lor mereu mai sălbatic şi mai frumos. Am plutit o vreme printre ramurile copacului “Fructului oprit”. Mai târziu am privit uimită cum se naşte sub ochii mei conturul tainei bucuriei de a deveni, odată cu autoarea, căutător fervent al tainei iubirii, al tainelor trăirilor atât de ardente, al răspunsurilor pe care fiecare în parte şi toţi laolaltă. Le dorim a le surprinde cât mai treji, cât mai aproape de maturizarea sufletului şi a spiritului flămând de adevăr născut şi nu făcut.
Pentru acest volum liric, scrierea “rostogolim...” din ale cărei cuvinte s-a născut şi titlul cărţii în care poeta spune:
“rostogolim/...din chivotul iubirii/ speranţe adunate-n cioc de vrăbii/ le-nchidem în tumultul nerostirii/ plimbăm destine-aduse pe corăbii”
Şi da, am pornit alături de Carmen Popescu într-o călătorie comună şi a fiecăreia în parte, alături întru cuvântul scris, întru cuvântul rostit, întru cernerea adevărului unic. Totul se adună în acea mică biserică de pe Sfânta Masă, numită chivot. Acolo se adună credinţa, iubirea, prietenia la cina de taină a fiinţei. Vorbim, comunicăm, rostim sau ne aşternem o frântură din sămânţa tainelor individuale, descoperim împreună propriile profunzimi ale propriilor taine ale trăirilor, ale naşterii gesturilor pe care am dori să le împlinim, rotunjim, însă pentru fiecare existenţa are pregătite alte şi alte coduri pe care fiecare este bine să le deschidă singuri pentru a putea continua firesc acea creştere care are acelaşi punct fierbinte final: cunoaşterea Iubirii Lui, a Domnului. Acel punct este un punct de final pentru un areal pot spune câştigat, de transcendere către următorul şi mereu la răsărit apare un altul şi un altul de “cucerit”.
Există o greşeală esenţială în atitudinea fiinţei umane, subliniată fin în scrierea sa de Carmen Popescu:
“lumina e pustie printre gene/ ne mângâie cu vocea ei de ceară/ privim cu ochii-nchişi ploaia cum cerne/ tot plânsul omenirii printr-o gheară”
Somnul comodităţii, somnul orizontalei, diluează forţa luminii chiar dacă ne mângâie, curăţă, vindecă atât cât o lăsăm noi înşine să pătrundă în fiecare celulă a corpului fizic, în fiecare fragment blocat energetic al corpului energetic şi mai ales în fiecare fir de lumină al corpului spiritual. De aici se naşte se prelinge pe turlele micii biserici lacrima neostoită a umanului în singurătatea autoridicată zid aparent alb, plin de cârlige care agaţă, rănesc, ciobesc sufletul, frâng aripile dând naştere unui zbor închipuit.
Şi iarăşi o scriere care îmi pare a fi esenţială pentru iconomia volumului, este “umbra unei umbre”, în care reapare “chivotul”:
“în umbra iubirii tăcute e umbra/ extrasă c-un forceps din bolţi rătăcite/ e chivotul veşnic în care penumbra/ adună lumina din seve-mpietrite”
Dincolo de realitatea palpabilă, practic cunoaşterea superficială ale cărei dictonuri sunt date de simţurile fizice, există “penumbra”, chiupul cunoaşterii şi autocunoaşterii de sine aflate amândouă mereu în stare de sămânţă printre pietrele izvorului vieţii. Acolo se adună toate cele adunate material şi sufleteşte de trup apoi mai departe prelucrate toate în laboratorul alchimic al sufletului. Împietrite sau nu, esenţele fiinţei cuprind toate fracţiuni de răspunsuri.
Ştim mai mult sau mai puţin accentuat, fiecare în parte, că în toate descoperirile conştiente:
“nu-i preţ pe victorii nici preţ pe înfrângeri
pe lespedea vieţii trasăm începuturi”
şi mai ştim sau învăţăm să vedem din ce în ce mai clar că:
“în dansul de umbre pierdut între îngeri
trec zile ce-adapă simboluri din ciuturi”
Viaţa este un dans al umbrelor în lecţia nesfârşită a asumării noastre a legământului cu Domnul. În chivotul legământului iubirea îşi răsfrânge permanent seminţele tainelor sale ca pe un câmp pe care ici-colo s-au ridicat fântâni. Ciuturile lor în a căror mişcare descoperim-redescoperim simbolurile, semnele care duc la un moment dat la trezirea noastră. Noi suntem câmpul prins mereu prin privirile noastre uimite, de multe ori înfricoşate de atâtea necunoscute, de atâtea deschideri de arcuri de porţi informaţionale. Câte unul din semne îşi pierde intensitatea ca vizibilitate trecând în starea de fluid care ne curăţă, ne vindecă pas cu pas vederea interioară, pentru a ne regăsi arcuri de curcubeu între aripile vulturului perpetuei dimineţi a fiinţei.
“dansul de umbre pierdut între îngeri” este un dans tăcut. Ecoul lui este iubirea de sine, mai târziu iubirea de Dumnezeu. Îngeri căzuţi, oamenii care ne traversează secvenţe de viaţă ne aduc mai aproape de propriul sine sau ne îndepărtează, după cum le este datul fiecăruia în trecerea uneori prea grăbită prin punctele de foc ale drumului dat dar sfânt de Domnul.
Mă gândeam ieri la iubirea obişnuită dintre fiinţele umane. Nu ştiu dacă este un acord mutual sau mai degrabă un acord instinctiv de căutare a codurilor energetice. "Priviri"-le în fond sunt impulsuri energetice pe care ni le transmitem în orice secvenţă de viaţă trăită mai mult sau mai puţin intens.
Compatibilitatea credibilă, reală nu o găsim niciodată pentru că nu există compatibilitate şi incompatibilitate între două entităţi diferite, poate mai degrabă conectare, reconectare sau nu, privind aceasta prin prisma evoluţiei fiecărei fiinţe. Material există atracţie-respingere, pentru că mintea umană construieşte această noţiune. Există potrivirea sau nepotrivirea propriilor noastre acţiuni, propriilor noastre atitudini în infinita reţea care alcătuieşte existenţa, universul. Ce căutăm suntem noi înşine, prin jungla informaţională oferită deschis, gratis de divinitate prin tot ceea ce manifestăm. Mă întreb cum putem căuta ceva ce ţine de viitor, când pentru noi prezentul este o nebuloasă, trecutul la fel. Mereu rămân întrebări fără răspuns. Cele care vin mai adaugă un impuls, un semn oarecum clar asupra necunoaşterii umane.
“Nici fruntea nu mai face valuri. Şi ochiul este viu. La orizont i se dezvăluie adevăruri nedigerate încă.”
Deschide chivotul legământului cu ochiul spiritului, prietene cititor al acestor cuvinte de suflet. Rostogoleşte inima odată cu roţile trenului vieţii. Va curge izvor alb întru cunoaşterea profundă a bucuriei depline a fiinţei tale şi a Iubirii Lui, nicicând înainte de a te cunoaşte pe tine însuţi, în fiecare nervură a pietrei unghiulare a destinului tău.  
Anne Marie Bejliu
21 septembrie 2014  
 
 
rostogolim...  
 
 
...din chivotul iubirii  
speranţe adunate-n cioc de vrăbii  
le-nchidem în tumultul nerostirii  
plimbăm destine-aduse pe corăbii  
 
e-atâta dragoste la mine-n suflet  
şi-atât de tandru îmi întinzi o mână  
îmbrăţişăm tăcuţi al vieţii zumzet  
parc-am fi mateloţi într-o furtună  
 
spălăm tristeţea de pe bolta frunţii  
trecutul e o linişte eternă  
în zborul nostru sărutăm şi munţii  
o soart-avem şi-aceea este ternă  
 
lumina e pustie printre gene  
ne mângâie cu vocea ei de ceară  
privim cu ochii-nchişi ploaia cum cerne  
tot plânsul omenirii printr-o gheară  
 
deschidem poarta unui timp ferice  
rostim o rugăciune-n ceas de seară  
din stele rupem fire de aglice  
iubirea noastră-i strânsă-ntr-o comoară.  
 
- Carmen Popescu -  
 
 
 
 
 

Referinţă Bibliografică:
Din chivotul iubirii - autor: Carmen Popescu / Anne Marie Bejliu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1362, Anul IV, 23 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anne Marie Bejliu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!