Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Anghel Zamfir Dan         Publicat în: Ediţia nr. 2110 din 10 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

INVENȚII LINGVISTICE, MUZICA, DANSUL, POVESTEA ȘI SCRISUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INVENȚII LINGVISTICE 
  
Muzica și dansul, povestea și scrisul 
  
Nu se putea fără ele. 
  
Viața nu avea niciun gust, părea searbădă fără sunetul ce îi trezea omului simțul auzului . Se zice că într-o zi , unul a lovit cu o piatră o pasăre ce cânta într-un pom. Cântecul însă a rămas și se auzea mereu venind dispre pădure. Curios, omul a privit înspre copaci și a înțeles că zgomotul acela plăcut vine de la stolurile de păsări ce mișinau prin pomii din împrejur. 
  
Cel mai mult i–a plăcut că păsările nu îl atacau, își vădeau de zgomotul lor și emiteau sunete pe care urechea lui le duce undeva spre o parte a corpului ce începea să vibreze ascultându-le. Când avea timp și mâncare destulă, se așeza la umbra unui copac și asculta îmbinările acelea de zgomot din ce în ce mai plăcute. Într-o zi a încercat să facă la fel. S-a străduit să păstreze în gând ce auzea și–a reușit în final să imite cântecul unei păsări. 
  
Pasărea atunci a venit aproape de el și amândoi își făceau semne din sunete până când din joaca lor au inventat o melodie. Melodia aceea au repetat-o la nesfârșit până când s-a transformat înt-un cântec ale cărui puteri le alertau simțurile imbiindu-i la deplasări ce le trezeau bucuria mișcării. 
  
A fost primul pas spre a se inventa dansul ca esență a mișcării. Era nevoie însă de un creuzet care să combine formele și să le adapteze la noile senzații apărute din înaltul cerului. Adaosul cutreiera nestingherit de la începuturile lumii și nu după mult timp s-a implicat în susținerea invențiilor combinatorii. 
  
Oamenii de știință, imparțiali, susțin pe la colțurile științei că, pe pământ a apărut mai întâi femeia ! Ea a fost cea care mai târziu a născut bărbatul, după ce și-a încrucișat simțurile cu un atom ce rătăcea bezmetic prin univers. Se ține totul secret deoarece , după ce a fost procreeat, bărbatul i-a furat toate puterile în afară de cea a nașterii viu. 
  
Mândria și prejudecățile lui îl obligă să nu-și recunoască sursa universală . Știe însă că după ce a văzut prima dată un chip de femeie, simțurile i-au luato razna și de atunci umblă împleticit încerând să afle cum a fost inventată această superbă creație a naturii. Cine i-a dat puterea dragostei din care i-a naște tot ce este viu pe pământ? Din ce aluat universal îi sunt compuse formele și cine i-a împrumutat gustul fructelor coapte? 
  
Tot umblând după urmele ei a observat că se mișcă într-un ritm asemănător zgomotului venit din pădurile unde păsările își susțin îmbinarea sunetelor în măsuri încântătoare. Și-a dat seama atunci că imitând pașii ei poți crea mișcări îmbinate din care ,combinate cu sunetul păsării, poți obține un dans al mișcării. 
  
Într-un moment de răscruce al întâlnirilor lor întâmplătoare, a întins mâna spre ea și i-a răsucit corpul spre a putea descoperi esența mișcării. Le-a plăcut așa de mult la amândoi descătușarea încât repetând-o în serile unor nopți de vară fiebinte, fără să își dea seama au inventat istoria dansului. 
  
Când se reîntâlneau își spuneau unul altuia ce au văzut și auzit în cursul zilei și așa s- a născut povestitul. Dar , atunci când din diferite motive nu se puteau revedea, unul din ei a lăsat un semn pe nisip. Cu o piatră ascuțită a tras o linie din care celălalt trebuia să înțeleagă că a fost acolo și a așteptat . A doua zi a venit să aștepte din nou. În timp ce aștepta, păsările cântau în păduri și atunci i-a trecut prin minte să zgârie pe nisip forma unei păsări. Zgărietura aceea însemna de acum cuvântul ,, așteptare,, și așa s- a născut scrisul, invenția prin care omul lăsa un semn că a fost pe acolo și va mai veni cât de curând spre a se întâlni cu destinul. 
  
Apoi s- a inventat evoluția și istoria invențiilor lingvistice s-a implicat în creație inventând moda aducerilor aminte din care cei înțelepți își trag izvorul comunicării. Nu a durat mult până când totul a fost scris și povestit până când legenda a intrat în obișnuit și obișnuitul a lăsat loc trecerilor viitoare prin alte invenții din care să înțelegem în final scopul și esența mișcării adiacente speciei umane. 
  
Moartea, 
  
Moartea este inventată doar de muritori, universul nu are gena ei în spori! 
  
Și acum există anumite ramuri ale speciei umane care nu iau în serios moartea. O lungă perioadă de timp omul nici nu a știut ce este această formă de existență. Este posibil ca prima părere de rău după viața pierdută să fi apărut în capul unui îndrăgostit de iubita lui, de progeniturile lor,de curtea lui, de curțile altora, de teritoriile cucerite de imperiul pe care îl părăsea. Să rămână legat, într-un fel de ce a avut pe pământ cât timp era viu, s-a apucat și și-a construit fel de fel de palate subterane sau supraterane. Și-a luat cu el în mormânt și iubita și calul și soldații ce puteau să îl apere de alt rău, și ulcioare cu băuturi pentru a vea cu ce să își astâmpere setea,, bani, bijuterii și toate cele trebuincioase unei vieți îmbelșugate.Dar mai ales și-a luat aur, mult aur și-a acoperit fața și corpul cu el în speranța că aurul îl va proteja împotriva uitării pe care o bănuia că se va instala în lipsa lui. 
  
Cei ce aveau puține obiecte care puteau să îl însoțească ,, dincolo,,, sau nimic de luat cu ei, se mulțumeau cu un efect al durerii ; lacrimă de jale însoțită de eterne regrete. Erau băgați liniștit în țărâna din care au venit și se întorceau tot acolo , fără nicio speranță de revenire. 
  
Cei mai vitezi și mai drepți luau moartea ca pe un ultim gest de onoare față de importața persoanei lui. Nici nu îi interesa ce se întâmplă cu ei din moment ce alții au văzut cât de viteaz și cinstit a murit. Puteau fi îngropați cu sau fără onoruri, arși și cenușa lor împrăștiată în colțurile zării, sau puteau intra în lăcașul unei legende unde sigur dăinuia peste timp. 
  
Biserica a fost cea care a considerat mereu moartea o pedeapsă divină. Ea este cea care a inventat moartea pe rug, arderea de viu pentru că cineva și a permis să aibă idei sau să îi contrazică ideile ei exaustive. 
  
Moartea și- a văzut însă de ale ei și a luat viul oriunde l- găsit mai pregătit pentru a trece în neființă. Că a fost vorba de o piatră, de un băț, o sabie, o săgeată, un glonș, o pușcă, o bombă sau o apă adîncă , ea le-a oferit tuturor soluția finală spre a putea ieși din aceste zbateri cumplit de dureroase. 
  
La un moment dat, cei care au murit în ultimile mii de ani, le-a trecut prin cap ideea că se vor întoarce cândva și vor reînvia. Este cea mai mare dorință, speranță a omului pe pământ ! 
  
Și nu este exclus ca un pic de adevăr să existe în această ademenire. Că le dispare corpul lor fizic, forma cu care au venit inițial pe pământ, mulți au înțeles, și s-au împăcat cu această idee. Unii au mers mai departe și s-au mulțumit cu iluzia că , măcar sufletul lor se duce undeva în ceruri, în Calea Lactee, probabil și de acolo se întorc sub o altă formă iar pe pământ. 
  
Dacă inițial a fost un om, poate reveni sub forma unui nor, al unei frunze, înfățișarea unui animal, un copac, o floare, sau chiar să ia forma altui chip pe care nici el să nu îl mai cunoscut, sau să nu îl mai fi avut vreodată. 
  
Cert este că însuși regnul cu care omul are multe afinități fiziologice, nicio structură a materie și nici chiar uneversul nu se plâng că vor dispărea și nu își va aminti nimeni de ei. Doar omul și-a inventat moartea ca formă lingvistică de pieire, deși nu de mult timp s-a înțeles că este doar o formă a existenței, un proces prin care ceva trece în altceva, ceva în care a fost inițial sau care urmează să dea sens unei noțiuni. 
  
Omul continuă însă să viseze, să spere că el va fi veșnic și va reînvia indiferent ce se întâmplă cu altceva pe pământ. 
  
De anghel zamfir dan, azed 
  
Referinţă Bibliografică:
INVENȚII LINGVISTICE, MUZICA, DANSUL, POVESTEA ȘI SCRISUL / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2110, Anul VI, 10 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!