Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Anghel Zamfir Dan         Publicat în: Ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

fereastra unei nopți de vară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Fereastra unei nopți de vară  
 
Nici prin cap nu mi-a trecut că mâine poți pleca și în urma ta vor dispărea decenii de amintiri cu noi pe când eram copii și ne iubeam pe ascuns. Tu săreai fereastra desinvolt, ca o căprioară ce aleargă pe câmpii, eu stăteam sub un nuc și așteptam să vii. Ce prostii puteam să ne mai spunem toată noaptea stând sub nucul aceal umbros și întunecat, eu am uitat de mult. N-am apucat motiv spre a ne reaminti, doar gândul, azi, a răvășit o clipă din vechile trăiri și te- am găsit acolo, mândră, precum o floare răsărită într-un imbold de suvenir.  
 
Nici nucul nu mai e. În locul lui sunt niște bălării crescute spre a acoperi nemărginimea trecerii de la ce a fost și ce-am avut la ce de mult a dispărut în coșul cu amintiri. A rămas doar semnul în ochii mei reapărut când am văzut ferestra pe unde tu săreai după ce îți adormeau părinții obosiți de truda zilei.  
 
Doi nebuni sub noaptea unui nuc, asta eram. Nu ne promiteam nimic, stăteam așa îmbrățișați și ascultam zgomotul nopții pustii. Ne mai speria din când în când lătratul unui câine, sau un cocoș afurisit ce trezea și noaptea cu melodia lui ce dădea semnul că zorile-s pe drum și ziua vine. Săreai fereastra înapoi atunci, iar eu plecam așa de mândru că am stat cu tine o noapte întreagă că zăpăcit de gusturile ce le am încercat gustând din tine, mă împiedicam de prima sârmă agățată lângă gard și cădeam lat de somn și plin de gânduri despre tine.  
 
Nu știam să ne iubim, nu ne învățase nimeni ce-i iubirea și cum ea se poartă, doar ne pupap din când în când cu ochii ficși spre poartă să nu ne prindă cineva. Îți mai aduci aminte, într-o seară m-ai pus să sar un gard dintr-o hârtie creponată și așa se unduia uluca aceea blestemată, până picioarele mi-a înmuiat și am căzut ca blegul într-o baltă din curtea ta și am murdărit cu stângăcia mea toată întâlnirea aceea fermecată.  
 
Râdeai ca o deșteaptă luminându-ți ochii cu străluciri de stele, gropițele din obraji ți se măreau și deveneai ispita guri mele până când jenați ne ascundeam să nu ne vadă noaptea așa de aiuriți și plini de rele.  
 
De unde ai învățat prostia aceea cu dansul ,,închinatul,, tu știi. Când te am văzut în chiloței doar, unduinduți corpul în legănări de triluri de baladă, am amuțit. Ceva îmi luase aerul din preajmă, o gheară mă ținea de gât și o atracție universală m-a tras lipindu-mă de trupul tău și încins am adormit visând pereții verzi cum caută caii ce aleargă în herghelii spre zări pierdute în cețurile nopții.  
 
A fost ultimul dans ce împreună l-am dansat înainte ca zorile să vină. Tu trebuia să pleci ca reușită la o școală de unde nu aveai să te mai întorci. Eu am rămas s- aștept această clipă ce mi-a amintit de tine, de anii noștri blânzi când tu săreai ferestra spre a veni la mine, când eu mă împiedicam de gardul cu uluci dintr-o hârtie creponată și toată noaptea te așteptam la poartă știind că vii dar nu știam că nu rămâi spre a fi povestea în care un băiat și o fată s-au tot iubit până când soarta i-a despărțit.  
 
Când azi te am revăzut stând ghemuită pe piatra aceea rece din fața farmaciei, am înlemnit. Nu cereai pomană de la nimeni, stăteai doar ghemuită pe piatra aceea rece uitându-te la lume. Din când în când un trecător zelos îți arunca un ban, jenat parcă de gestul său. Nici nu priveai să vezi cât a putut să-ți dea, urmăreai doar lumea cum trecea fiecare în treaba lui. Nu aveam curajul să te întreb ce e cu tine, cum ai ajuns aici. Îmi revenea în minte doar dansul tău dansat nainte de a pleca spre a nu te mai găsi niciunde . Și acum să te găsesc aici cerșind ca cea mai amărâtă ființă de pe lume.  
 
-Aliană, frumosă Aliană, am strigat cât am putut de încet îngenunchind. Hai să mergem, i-am zis ridicând-o încet de umerii slăbiți.  
 
- Dar cine ești și unde ai vrea acuma să mă duci, m-a întrebat așa mirată privindu-mă pierdută în gândurile ei.  
 
- Ai vrea să-ți fiu din nou mireasa care ți-am promis că o să-ți fiu odată ? Ești chiar Arianul pe care eu l-am păstrat în suflet atâtea anotimpuri legate cu fire de amintiri să nu te pierd cumva din grija mea eternă?  
 
_Da, eu sunt, liniștește-te și ai să mergem de aici, e frig , e rece și tu poți răci. Mă recunoști cu adevărat, i-am zis, sau spui doar așa că te ajut?  
 
- Ți-am recunoscut pașii, inițial, apoi vocea. Nu -ți mai știam chipul că nu aveai barba albă atunci când te mângâiam stând ca proștii sub nucul acela nopți la rând.  
 
-Să știi că atunci te-am mințit când ne-am întâlnit noaptea în parc să-ți spun că mă mărit. Nu mă măritam cu nimeni, voiam doar să te hotărăști o dată, să nu mă mai lași să sufăr atât de neiubire. Îți spusesem că sunt făcută pentru dragoste, dar tu tot amânai momentul cu ideile tale prostești.  
 
- Voiam doar să mă iubești, să nu mor neiubită de tine, atat. Tu doar îmi sărutai chiloțeii ca prostul neștiind ce zbucium trezeai în corpul meu desțelenit de toate senzațiile care mă sufocau.  
 
- Da, Aliană, am înțeles, iartă-mă , îmi pare rău, dar vorbește mai încet că se uită lumea la noi. Încercam să o fac să înțeleagă situația, cât de cât.  
 
-Să se uite! Lume, priviți, a început să strige cât o ținea gura !  
 
- Pe omul acesta am vrut să-l iubesc, dar lui i-a fost rușine și m-a lăsat neiubită. Toată viața am așteptat să vină el să mă iubească într-o zi și el a venit abia azi când eu am ajuns o simplă cerșetoare.  
 
- Du-mă acasă, sau du-mă undeva unde să mă poți iubi, e singura mea dorință pe lumea aceasta, apoi pot să dispar, fericită că tu m-ai iubit, că tu ai fost al meu, Arianul meu așteptat o viață întreagă.  
 
-Am, să te duc, îți promit, dar încearcă să te liniștești. Spune-mi unde stai și luăm un taxi până acolo.  
 
-Un taxi, zici, nu e nevoie de taxi, stau aici sub pomii aceea, uite vezi, este un budurloi acolo sub nucul acela umbros. Mă ascund în el când vine noaptea și dorm fără vise. Nici tu nu mai încapi în nopțilea acelea, e așa de frig și așa de urât că uit și adorm.  
 
- Casa era de la stat și m-a evacuat propietarul. Dar tu ești un domn,du-mă la casa ta și fă-mă doamna ta, iubita ta, să știu că nu te am așteptat degeaba până ai venit. Sau îți e jenă cu mine, se vede în retrăirile tale, amâni mereu momentul aceala când vreau să mă iubești. Măcar sărută-mi chiloțeii cum făceai pe vremuri, voi ști că iar mă dorești, dacă de iubit nu mai poți sau nu mai vrei.  
 
- Ce prostii poți să spui,că mă faci să roșesc în văzul lumii, îi șopteam discret cu speranța că va înțelege. Aliana însă s-a deslănțuit într-un jet de reproșuri din care eu nu mai aveam nicio șansă de scăpare.  
 
-Mereu ai stat înroșit și înroșit ai rămas. Eu am crezut că te-am regăsit, tu ai fost pierdut însă de la început, de când s-a rupt gardul aceala de hârtie creponată cu tine. Atunci am așteptat toată noaptea să mă iubești. Toată săptămâna am exersat dansul acela. Îmi făceam mâinile o cruce închipuită și cu ea îmi duceam semnul ei când înspre sânul stâng, cînd înspre sânul drept, doar doar vei înțelege measjul. Tu rămâneai doar un fier înroșit pe care eu îl simțeam fără a-mi potoli setea de tine.  
 
- Știi ceva, du-mă inapoi pe pietrele mele, sunt la fel de reci cum sunt simțirile tale, dar sunt ale mele, mă pot așeza și ridica când poftesc și nu mă rog de ele să mă iubească. Nici eu nu le iubesc, dar am nevoie de ele, așa cum am avut toată viața nevoie de tine.  
 
-Nu se poate, am încercat să îi întorc gândurile din bălăriile în care voia iar să se afunde. Aliana m- a împins însă brutal, respingându-mă cu o hotărâre de fiară rănită. Lumea se uita la noi ca la doi nebuni, nedumerită de ce se întâplă. Mi-a fost iarăși rușine și am plecat amețit împiedicându-mă de gardul acela de fier ce înconjura jardiniera farmaciei.  
 
Aliana s-a așezat pe pietrele ei și mă privea cu dispreț cum dispăream fără a ști de unde venisem. În următoarele zile am trecut iarăși prin locul acela. Ea era tot acolo. Se uita nedumerită la lumea ce vine și trece. Eu o priveam ore în șir aducându-mi aminte de fata frumoasă ce fusese înainte, de nopțile noastre petrecute sub nuc, de noaptea din parcul unde ea m-a mințit că vrea să se mărite.  
 
Înainte de înserare, mă apropiam de ea, o luam de umerii slăbiți, o ridicam în picioare și plecam spre budurloiul acela unde acum încăpeam amândoi. Nu mai ne era frig și puteam să visăm cum ne iubim și cum avem grijă unul de altul în veci.  
 
Noaptea cădea peste noi și ne lua toate grijile zilei. Am stat așa împreună până a venit cineva și ne -a despărțit. I-am promis că am să vin și eu cât de curând, să nu se mărite și să mă aștepte că sigur am să vin și am să o iubesc zi și noapte, până cerul se va sătura de noi și ne va trimite din nou pe pământ să stăm iar sub nucul acela, noaptea, când toate păsările dorm și doar noi le veghem somnul veșnic  
 
De anghel zamfir dan, azed.  
 
Referinţă Bibliografică:
fereastra unei nopți de vară / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2105, Anul VI, 05 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!