Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Anghel Zamfir Dan         Publicat în: Ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016        Toate Articolele Autorului

DUMNEZEIREA şi OMUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DUMNEZEIREA şi OMUL 
  
Scuze, Albert 
  
Cum poţi să vezi ceva care este ,,lipsă,, cum spui tu. 
  
Întunericul nu este absenţa a ceva, cum pricepeai tu la vârsta aceea. 
  
Întunericul este însăşi culoarea spaţiului şi a timpului pe care noi oamenii o percepem prin simţurile şi cunoştinţele noastre actuale, stocate în ADN ul specific nouă, pământenilor. 
  
Cine ştie ce conţine el ca spectru şi compoziţie. 
  
Poate alte entităţi spaţiale au alte idei, dispun de alte cunoştinţe şi gândesc la alt nivel. 
  
Nu tot ce există şi nu există trebuie aruncat în spatele lui Dumnezeu. 
  
Nu asociaţi limitele umane cu DUMNEZEIREA. 
  
Acolo sunt un alt timp şi un alt spaţiu, alte dimensiuni spre care omul tinde nădăjduind prin credinţa lui. 
  
Vezi tu, şi căldura şi frigul sunt percepţii influenţate de ceva. E posibil ca universul să aibă o constantă încadrată în aceste limite. Ea trebuie calculată separat de influenţa elementelor spaţiale şi rezumată strict la vid. Asta dacă mai râmâne valabilă ipoteza ca universul este un vid plin cu elemnte spaţio-temporale. 
  
Este posibil ca şi noi oamenii să fim o constantă limitată în vid. De aceea e bine să lăsăm credinţa noastră în limitele a ce înţelegem noi prin Dumnezeire. Şi poate ar fi mai corect să credem într-o Dumnezeire, nu într-un Dumnezeu. 
  
A venit vremea să înţelegem că percepţiile noastre au limite ancestrale iar unele dintre ele, cum ar fi iubirea sau religia, ne au făcut rău nu numai nouă ci şi spaţiului temporal ocupat. 
  
Ce ar fi fost omul dacă nu ar fi fost limitat de aceste două percepţii ? 
  
Fără iubire şi credinţă nu ar fi apărut, nu ar fi evoluat, credem noi. Dar omul este o creaţie structurală a materiei universale. Iubirea şi credinţa şi le –a adăugat el în procesul evoluţiei percepţiilor sale. 
  
Iubind, s-a limitat la un sentiment şi şi-a înfrânat posibilităţile credinţei sale ca entitate universală. 
  
Credinţa limitată numai la sine a amplificat spectrul iubirii iar unele din laturile ei au anulat definitiv raţiunea; elementul acela care se zice că e specific omului. Aiurea, raţiunea este specifică universului, nu omului. Norocul omului este că face şi el parte din univers. 
  
Dacă nu ar fi iubit, omul ar fi fost astăzi mult mai evoluat iar credinţa lui mult mai avansată. Se poate spune chiar că, dacă omenirea ar fi făcut apel mai mult la raţiune şi mai puşin la iubirea de sine, s-ar fi putut evita multe decăderi umanoide, precum războiul, distrugerea habitacului planetar, procrearea haotică sau băutul apei din sticlă. 
  
Dar, cu ce putem asocia Dumnezeirea azi ? Ar fi corect să credem că, este cel mai bun ,, evident,, pe care unii oamni cred că îl au şi de care dispun într-o viaţă? 
  
De ce nu; în fond acei oamnei, au ceva. Au un Dumnezeu. Au la cine apela, au la cine se ruga, ce invoca. Când vor să îi ajute apelează la EL, când vor să fie iertaţi, la fel. Când vor să li se dea ceva, când vor să nu li se ia ceva, la fel se roagă ca la ultima lor speranţă, ca la singurul care îi poate înţelege, asculta, ajuta şi ierta. Un ceva bun la toate. Cel mai nevăzut şi neauzit ,dar cel mai prezent în tot ce face şi nu face omul într-o viaţă, în tot ceea ce speră şi de la care aşteaptă mereu o salvare: aşteaptă să-l asculte, să-l înşeleagă, să îl creadă, să îl ierte şi să îl ajute, să îl vindece, să îl ferească, să îi aducă şi să îi dea. 
  
Cum a ajuns omul să devină atât de ,,supus,,, fără ca nimeni să îl oblige, fără ca nimeni să-i ceară, este o temă epuizată deja. Esenţial este că această ,,dependenţă,, , la momentul acesta a închis un fel de ciclu universal şi de acum, apare ca o necesitate bine înţeleasă, perfect justificată. 
  
Iniţial s-a pornit de la un fel de Zei şi Zeiţe. Toate şi toţi înzestraţi cu puteri pe care omul nu le avea şi nici nu le visa, dar tindea să-şi promită, le dorea dintotdeauna. Toate şi toţi veneau de sus, nu puteau fi văzuţi ci, cel mult, simţiţi în anumite fapte şi împrejurări de carte omul avea nevoie la un moment dat. Mereu era însă, ceva ce nu prea avea legătură cu omul, cu fiinţa umană şi nevoile ei, şi ţinea mai mult de un anume gen de puteri supranaturale de care Zeii se foloseau în propiul lor interes. Îi arăta omului ce pot face şi nu pot face între ei, omul fiind doar martor la proces. 
  
Creştinismul vine şi aduce noţiunea de Dumne + Zeu, ca şi când omul intră în vederea zeilor , Dumnezeul venit, lucrează acum prin om şi pentru om. Era veriga lipsă din creaţia universală, ideea că omul este şi trebuie să fie în centru a tot şi a toate. Însăşi omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumne+Zeu. O idee nu prea corectă, deoarece,,,la cate prostioare face omul pe pământ, asta ar mai lipsi să fie şi Dumne+zeu asociatul lui. 
  
Dumnezeu este cel care se ocupă de oameni, Zeii se ocupau de ei şi de puterile lor. 
  
Iată de ce acest ,,evident,, este aşa de important pentru fiinţa umană. De ce omul a devenit aşa de dependent, aşa de credul, de ce omul are imperios nevoie să apeleze la cineva, să spere crezînd că este ascultat, ajutat şi iertat. 
  
Omul este în centru a tot ce este şi nu este şi el poate să se adreseze, să spere, să caute, să se consulte, să fie asculatat si să asculte. 
  
Dumnezeu este dorinţa supremă de a nu fi singur, de a nu te simţi singur ci de a şti mereu că ai pe cineva la care să apelezi cand îţi este greu, bine sau rău. Este EVIDENŢA aceea magică , cea care te face să crezi că,, Cineva acolo sus te iubeşte,, şi nu eşti singur nici cînd eşti viu, nici cînd nu mai eşti. 
  
Imaginaţi-vă câte a îndurat omul până a ajuns aici, cînd totul, inclusiv Zeii, puteau fi cu el, sau împotriva lui. 
  
Acum Dumnezeu este cu el, este pentru el, se ocupă de el. În tot şi în toate, doar omul contează. 
  
Pe un segment de spaţiu şi timp, această asociere a avut bunele şi relele ei. A modelat unele carctere ale oamenilor, o anumită conduită, anumite percepţii legate de ce e bine şi ce e rău. Dar a fost obligată şi să înghită anumite monstruozităţi ale caracterului şi comportamentul uman. Să nu uităm războaiele, sau crimele făcute de cei care se erijau în trimişii lui Dumnezeu, clerici, popi, părinţi sau cum se mai autointitulau ei pe atunci. 
  
Ultima formă a credinţei se ocupă de om. Dar ea este incompletă, încă. Separă omul de restului viului existent, de mediul în care acesta există şi din care face parte spre a putea fi. 
  
Dar, ce facem cu restul lanţului trofic, cu restul viului, de ei cine se ocupă ? 
  
Viitoarea ,,credinţă, viitorul Dumnezeu trebuie să se ocupe de tot , nu doar de om! 
  
Poate există şi un Dumnezeu al firului de iarbă, al copacului, al păsărilor, al animalelor, găzelor, peştilor,,ş.a.m.d.,,,, Poate că Dumnezeu a simţit că nu este în regulă atunci cînd este invocat şi de bun şi de rău. Este omul folosit acum spre a îndrepta ce nu- i drept, ce nu- i bun, ce nu- i credincios. Poate oare NANOCRAŢIA să creeze doar oameni buni, sănătoşi, în stare să respecte conduita lui Dumnezeu ? Sau se va folosi de şansa descifrării genomului spre a crea indivizi pe care îi va folosi în diverse scopuri. 
  
Evidenţa scoate la suprafaţă ,lucruri trăsnite,,. Economicul foloseşte cercetarea ştiinţa doar în ce îi aduce profit. Cît de profitabil se va dovedi NANOMUL în viitorul dorit de cei care pot? De ce are nevoie omul de aşa ceva, de ce se reduce totul la economic? 
  
Care sunt, de fapt, priorităţile unei vieţi; să se nască, deci îi trebuie iubire, să se hrănească, să îşi menţină sănătatea, să aibe un habitac, să-şi dezvolte nevoia de a şti de a se perfecţiona,,,, 
  
Peste toate însă, primează economicul. Ba un economic în care aproape toată lumea este supusă unei maşini. Unei maşini care dăunează mersului biped.De ce oare,,,,,, 
  
Vrea maşina să înlocuiască omul,,,,, 
  
De anghel zamfir dan, azed 
  
Referinţă Bibliografică:
DUMNEZEIREA şi OMUL / Anghel Zamfir Dan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1972, Anul VI, 25 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Anghel Zamfir Dan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Anghel Zamfir Dan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!